Astăzi se comemorează 21 de ani de la plecarea în Veşnicie a poetului Traian Dorz. Alte poezii pot fi lecturate AICI.
Costache Ioanid pentru Traian Dorz
Costache Ioanid pentru Traian Dorz
Tu, cântăreţ plăcut al Mântuirii,
rapsod încununat în lupta grea,
tu ai slujit în cortul întâlnirii,
şi-ai dat răspuns Golgotei , jertfa ta!
Lăsând pe strune mâna să-se-avânte
sub valul lumii n-ai căzut răpus,
iar harfa ta n-a încetat să cânte,
şi n-a cântat decât pentru Iisus!
Din tineri ani, slăvind eternul Astru,
te-ai dăruit în cântec ne-ntrerupt
şi-n ochii tăi cei rupţi din cer albastru
a plâns un dor din dorul veşnic rupt.
N-au fost Betanii să nu-ţi ceară preţul,
nici mângâiere fără să suspini,
ca să rămâi pânâ-n amurg drumeţul
cu ochii-n sus şi gleznele în spini.
Acum tu porţi pe tâmple nestemate,
ca bruma peste crengi de terebint,
dar mult mai multe-s roadele bogate
decât pe tâmple fire de-argint.
Şi-acolo unde cântă trandafirii
şi veşnic alte ceruri se deschid,
tu vei sluji în cetele măririi
şi vei cânta alături de David!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu