sâmbătă, 13 noiembrie 2021

Greşeala şi observaţia


 Orice greşeală cere o observaţie corectoare. Când observ eu singur greşeala mea şi mi-o corectez singur, este cel mai bine. Atunci oamenii nu mi-o văd, iar Dumnezeu se face că nu mi-a văzut-o.

Când mi-o văd, dar nu mi-o corectez la timp, mi-o judecă alţii şi mi-o mustră Dumnezeu.

Când nu vreau nici să mi-o văd şi nici să mi-o corectez, atunci mi-o judecă oamenii şi mi-o pedepseşte Dumnezeu.

Un om curat îşi observă imediat şi caută să-şi corecteze pe loc greşeala sa. O pată pe care o speli repede se curăţă total. Una pe care o întârzii se curăţă mai greu. Dar cea privită cu nepăsare nu se curăţă poate niciodată, dar se înrăutăţeşte mereu. Să nu fim nepăsători absolut niciodată faţă de nici una din greşelile noastre.

sâmbătă, 4 septembrie 2021

Plânge datornicul


Rugăciunea mea, Stăpâne,
în târziul miez de noapte,
către Tine se ridică,
plânsă-n lacrime şi-n şoapte.

Pleacă-Ţi milostiv urechea
şi suspinul meu ascultă:
– nu mai pot plăti, Stăpâne, datoria mea
cea multă.

Apăsat de-a ei povară, rugăciunea mi se curmă;
mai îngăduie-mă, Doamne,
şi plăti-voi tot pe urmă!

De pe Crucea Ta, Iisuse, glasul Tău coboară-n vale:
„Fiule, iertată-i toată datoria vinei Tale“…

marți, 31 august 2021

Cuvânt la începutul Indictionului, adică la Anul Nou (1 septembrie)

 


(Anul Nou bisericesc începe la 1 septembrie)

Dumnezeu, Împăratul veacurilor, Cel ce a pus vremile şi anii întru a Sa putere, a aşezat spre slava Sa şi spre folosul oamenilor felurite praznice. În Vechiul Aşezămînt a dat poruncă să se prăznuiască în chip deosebit luna lui septembrie, la începutul anului bisericesc, ca poporul ales să se îndulcească de roadele cîmpului, slujind bunului Dumnezeu cu mai multă dragoste.

A grăit Domnul cu Moise şi a zis: "Spune fiilor lui Israel: În luna a şaptea, ziua întîi a lunii să vă fie zi de odihnă, sărbătoarea trîmbiţelor şi adunare sfîntă să aveţi; nici o muncă să nu faceţi, ci să aduceţi ardere de tot Domnului" (Leviticul 23, 24-25). Că precum Atotcreatorul, după zidirea lumii şi a tuturor făpturilor Sale, a binecuvîntat şi a sfinţit ziua a şaptea, odihnindu-Se întru dînsa, aşa i-a poruncit şi omului, zicînd: "Şase zile să lucrezi, iar în ziua a şaptea, care este sîmbăta (sabatul) Domnului Dumnezeului tău, să nu faci nici un fel de lucru în această zi". La fel şi ziua întîi din luna a şaptea a binecuvîntat-o şi sfinţind-o, a poruncit poporului Său să se odihnească de lucrurile lui. În cartea Leviţilor zice către Moise: "În ziua a cincisprezecea a lunii a şaptea, cînd vă strîngeţi roadele pămîntului, să sărbătoriţi sărbătoarea Domnului şapte zile..." (Leviticul 23, 39).

vineri, 27 august 2021

Protestul maimuțelor



Odată o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A explodat: „Surate, sunt foarte ofensată
Că-n jungla hominidă superevoluată
A apărut o teză, vădit maliţioasă,
Că Homo ar descinde din stirpea noastră aleasă…
Eu protestez sălbatic, rănită în mândrie,
Că se propagă-n lume asemenea prostie.
Dacă-ntâlniţi un singur nepot pitecantrop,
Atunci, pentru banane să vă urcaţi în plop…
Nu sufăr comparaţii cu tristul regn uman,
Sunt mulţumită, nene, ca-s pur orangutan.
Eu, chiar să mă oblige în vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator;
Şi cum progenitorii maimuţă m-au făcut,
Sper să n-ajung ca omul, un josnic involut!
Păi, s-a văzut vreodată la noi atâta ură?
Oare la noi se minte, se-njunghie, se fură?

sâmbătă, 24 aprilie 2021

Intrarea Domnului în Ierusalim – Floriile

 


Troparul Floriilor (Intrării Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim)

Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta şi noi, ca pruncii, semnele biruinţei purtând, Ţie Biruitorului morţii strigăm: Osana Celui dintru înălţime, bine eşti cuvântat, Cel ce vine întru numele Domnului.

 

Faima învierii lui Lazăr străbătuse toată Iudeia și a aflaseră toți pelerinii care veniseră în Ierusalim și împrejurimi, pentru praznicul iudeilor, al Paștilor. Toți voiai să vază pe Iisus și pe Lazăr.

Deci când toți cei simpli fericeau pe Iisus, cărturarii și fariseii se umpleau de venin, vrând să-l omoare și pe Iisus și pe Lazăr.

Momentele acestea le-a ales Iisus începătură a pătimirii Sale.

Cei simpli și curați, aflând că Iisus vrea să vie în Ierusalim s-au hotărât să-L primească deosebit de până acum.

Iisus le-a prețuit dragostea. Și-a împrumutat un asin – că era sărac.(În tot răsăritul asinul are cinstea pe care o are la noi oaia).

Aceasta e intrarea triumfală în Ierusalim.

duminică, 17 ianuarie 2021

Scrisoarea unui fiu de ţăran român din ţara şi satul lui Iancu şi Horea

 O scrisoare a Părintelui Iosif

E vorba despre o scrisoare adresată de „studentul Iosif Trifa” din clasa a VII-a de la Gimnaziul din Beiuş (Beleneyes), la 1 martie 1906, către elevul Leon George (devenit mai târziu Subdirector, Subsecretar de Stat la Ministerul de Industrie şi Comerţ) din clasa a VII-a la Liceul Naţional din Iaşi. Şi acum iată scrisoarea mult-grăitoare:

…Gimnaziul nostru, care a devenit şi devine tot mai străin, a intrat anul acesta în corespondenţă cu două licee din România: Turnu-Severin şi Bârlad. Şi azi, noi, care luptăm între viaţă şi moarte, intrăm în corespondenţă şi intimă legătură cu fraţii noştri de la marele liceu din Iaşi. Da! Numai cuvinte de laudă putem să vă aducem pentru interesul ce-l arătaţi faţă de noi, cei despărţiţi în decursul vremilor prin vitrege hotare politice, nu însă „în cuget şi simţiri”.

Bună, foarte bună idee a avut acela care a propus corespondenţa cu noi, ca şi când ar fi ştiut că aici «dulcea limbă românească» şi tot ce e românesc ocupă locul din urmă.

Dulcea vindecare a inimii mele

 


Inima mea este fericită Preaiubitul meu, inima mea este fericită că iarăşi sunt cu Tine.

Dar pentru că sufletul meu a fost chinuit prea mult, – noile lacrimi ale bucuriei, n-au putut şterge de tot şi nici acoperi, ecoul şi urmele celorlalte.

În bucuria mea mai aud încă, şiroind ca un ecou amar, trecutul plâns îndelungat.

Şi privind spre un viitor atât de minunat încât pare cu neputinţă, îmi vine să mă îndoiesc până şi de prezentul acesta fericit care mi se pare un vis.

Îmi frec ochii şi-mi spun: oare este aievea?

poate să fi venit pe totdeauna vindecarea mea?

Tu sfântă şi dulce vindecare a inimii mele pe care te-am dorit şi te-am chemat atât de sfâşietor, eşti oare chiar aici lângă mine?

Este oare adevărat tot ceea ce văd şi ceea ce simt? Nu este oare minunea aceasta numai un vis?

Doamne Iisuse, eu am nevoie nu numai de trei zile spre a mă obişnui cu minunea. Am nevoie să o am mereu lângă mine veacuri şi veacuri, până când mă voi încredinţa pe totdeauna că nu-mi va mai putea fi despărţită niciodată şi de către nimeni.

sâmbătă, 16 ianuarie 2021

Am visat că am fost în Rai

 


”Am visat că am fost în Rai, iar un înger îmi arăta ce se petrece acolo. M-am plimbat prin multe încăperi cu mulţi îngeri fiecare având câte o îndatorire specială. Am ajuns în dreptul unei uşi mari pe care scria „Secţia PRIMIRI”. Am găsit aici mii de îngeri care sortau, triau, scriau mesajele noastre, dorinţele, solicitările noastre către Dumnezeu. „Tot ce spun oamenii în rugăciuni ajunge aici!”, îmi spuse îngerul şi atunci am înţeles de ce era aşa de multă agitaţie în acea cameră. Rugăciunile tuturor oamenilor de pe pământ treceau prin mâinile îngerilor.

Ne-am mutat apoi în altă cameră „Secţia EXPEDIERI”. „Aici împachetăm binecuvântările şi le trimitem oamenilor care s-au rugat!”, mi-a explicat îngerul. Şi am înţeles din nou de ce erau aşa de mulţi îngeri care lucrau în acea secţie. Doar trebuiau să trimită înapoi către oameni dorinţele îndeplinite.

Am ajuns într-un final la cea mai îndepărtată dintre camere. “Secţia MULŢUMIRI!”. Spre surprinderea mea, un singur înger lucra aici. Am întrebat mirat:

– Doar un înger? În celelalte încăperi sunt cu miile şi aici doar unul? De ce?.

– E trist, aşa-i?, mi-a răspuns îngerul. Nu prea e de muncă aici la mine. Lumea cere, primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu şi mulţi uită să spună “Mulţumesc, Doamne!”.

– Şi cum ar trebui să ne dăm seama noi, oamenii, că am primit binecuvântarea lui Dumnezeu?

joi, 14 ianuarie 2021

Poetul Traian Dorz despre Poetul Mihai Eminescu



 

În fiecare an, pe data de 15 ianuarie, Mihai Eminescu, „Luceafărul poeziei românești” ajunge la inimile celor care îl omagiază. 

Anul acesta se împlinesc 171 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, iată mai jos câteva gânduri ale psalmistului Golgotei, poetul şi scriitorul creştin Traian DORZ (1914 - 1989), scrise, veți vedea și simți, cu atâta admirație și recunoștință pentru Mihai Eminescu, poet naţional şi universal:
 

"Şi fiindcă tot eram aici, foarte aproape de cimitirul Belu, unde ştiam că este mormântul marelui poet Eminescu, pe la care nu fusesem de mulţi ani, am mers să-l mai vedem.
Am trecut pe lângă toate celelalte morminte cu nume cunoscute, ale unora dintre cei mai aleşi scriitori ai neamului nostru şi am ajuns la mormântul frumosului luceafăr al poeziei noastre vii. Era acoperit cu flori verzi şi proaspete, ca şi mormântul părintelui Oastei noastre vii.
– Ce-i aducem noi acestui suflet mare, am zis eu, dacă am venit acum pe neaşteptate aici lângă odihna lui zbuciumată? Flori văd că are destule şi văd că mulţi îi aduc flori. Noi să-i aducem ceea ce cred că îi aduc puţini sau poate nimeni. Să-i aducem rugăciunile şi lacrimile noastre.
Şi cu cea mai profundă iubire înlăcrimată, participantă la suferinţa, la dragostea şi la jertfa lui aduse pe altarul frumuseţii şi poeziei adevărate, am aşezat în faţa mormântului lui Mihai Eminescu lacrimile noastre. Şi în faţa Tronului lui Dumnezeu rugăciunile noastre cele mai fierbinţi pentru odihna şi mângâierea în lumea cealaltă a sufletului său atât de zbuciumat în lumea asta."
( Traian DORZ, din "Istoria unei jertfe" , vol. IV /Anii 1976 – 1988, pag.475, - Sibiu: Oastea Domnului)

Cristian Ștefan

 

https://www.romaniatv.net

De obicei, la marile noastre sărbători, gândurile ni se în- dreaptă către cei din familie, către colegi, rude, către fraţii şi surorile din Oastea Domnului, dragi nouă. Anul ce a trecut, în ziua de Crăciun, am citit ştirea despre copilul nou-născut găsit abandonat într-o pungă în faţa unui bloc. Iarna. În Bucureştiul plin de câini, pisici şi şobolani hămesiţi… În preajma Naşterii Domnului, în preajma sărbătorii vieţii, a Crăciunului… 

„Bebeluşul a fost găsit aproape îngheţat de o femeie şi dus la spital cu ambulanţa. A supravieţuit, iar poliţiştii încearcă să îi găsească mama. Medicii spun că povestea lui este un miracol de Crăciun şi i-au pus numele Cristian Ştefan. Când a ajuns la spital, copilaşul era atât de îngheţat, încât doctorii nici nu au putut să îi ia temperatura. Şi-au dat seama că a fost născut înainte de termen. 

Minunea de Crăciun a primit deja şi un nume: Cristian Ştefan. Cristian, pentru că s-a născut aproape o dată cu Mântuitorul, iar Ştefan, după medicul care era marţi-noapte de gardă.” 

De la acest bebeluş vine şi titlul acestui articol: Cristian Ştefan. Aş dori să fie pentru fiecare dintre noi, la începutul acestui nou an, un motiv foarte ferm, care să ne facă să adoptăm o poziţie mai activă în favoarea celor izolaţi şi neajutoraţi, prin mici eforturi care, reunite, pot aduce puţin mai multă bucurie persoanelor aflate în dificultate, copii, tineri, vârstnici. 

duminică, 10 ianuarie 2021

Vreţi să-l vedeţi pe Ioan Botezătorul în mijlocul frăţiilor voastre?

 


Să ne ferească Dumnezeu, să nu apară în mijlocul nostru, că cel puţin trei zile noi nu am mai fi în stare să privim. Când l-am vedea pe marele prooroc al lui Dumnezeu, pe cel mai mare între prooroci, îmbrăcat în haină din păr de cămilă…

Sfinţii Părinţi spun că a purtat haină din păr de cămilă pentru că părul de cămilă este aspru şi nu dă tihnă şi odihnă, şi pace, şi linişte trupului. Dar îmbrăcămintea şi hainele moi aţâţă plăcerile şi poftele, firea molatecă, trezeşte firea vinovată – şi aceasta-i nenorocirea.

Sfântul Ioan Botezătorul era îmbrăcat în haină de păr de cămilă şi încins cu brâu la mijloc şi el învăţa: „Cel ce are două haine, una să o dea celui ce nu are”. Fraţilor dragi, dacă ar trebui să apară acum Ioan Botezătorul între noi, şi noi să stăm în faţa lui, ce ar spune el către mine: „Ia spune tu, Ioane, cum stai cu îmbrăcămintea şi cu încălţămintele?” Eu ar trebui să intru în pământ imediat. Şi după mine, poate ar mai intra şi alţii.

Opriş Ioan (Batiz) 

din ”Strângeţi fărâmiturile ” / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1

marți, 29 decembrie 2020

O întrebare la sfârșit de an: Noi unde ne-am făcut cuib?

„Căci nimeni nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Iisus Hristos” (I Corinteni 3,11).
Odată, într-o minunată dimineaţă de primăvară, două pă­sărele căutau un loc unde să-şi aşeze cuiburile. Una dintre ele şi-a ales un loc foarte frumos, aflat între ramurile unui arbore cu o coroană bogată. În aer adiau miresme de frunze fragede, în apropiere susura un pârâiaş, soarele răspândea ziua raze vesele, noaptea sclipeau pe cer puzderie de stele. Dintr-o dată însă, în toiul nopţii, s-a iscat o furtună, pârâul s-a prefăcut într-un torent furios, apele şi-au ieşit din matcă au inundat împrejurimile până hăt, departe, spulberând totul în cale. Copacul a fost smuls din rădăcini, cuibul distrus din culcuşul cald al sărmanei păsări n-a mai rămas nimic. Şi-l făcuse prea aproape de pământ, contând doar pe zilele însorite şi pe nopţile calme, cu cer înstelat.

O întrebare, o chemare, o hotărâre


Fiţi gata, zice Domnul… Eşti tu gata, suflete? Pocăieşte-te şi întoarce-te la Dumnezeu. Hotărăşte-te pentru Mântuitorul. Ieşi din tabără (familia lumii) şi intră în Familia Domnului, ca să te pregăteşti şi să fii gata oricând pentru El.

Orice om ştie că nu veşniceşte aici, în această lume ci, aşa cum au plecat toţi, orice om va trebui să plece. Necazul cel mare este, însă, că prea puţin ne gând la aceasta. Îngrămădiţi în trebuiri, afaceri, plăceri, deşertăciuni şi păcate, nu ne mai gândim la marea taină ce stăruie zi de zi şi ceas de ceas în calea vieţii noastre ca un mare semn de întrebare: Unde? Când?

Anul nou poate fi începutul creşterii noastre duhovniceşti


"Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare, Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii. Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori. Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi, cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I, în psalmi, în laude şi în cântări duhovniceşti. " ( Coloseni 3: 12 -16)

Am recitit aceste versete acum când ne mai despart câteva zile de noul an, pentru că în ele este un sfat peste care nu trebuie trecut uşor cu vederea. Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă să căutăm a ne îmbrăca în omul cel nou, arătându-ne totodată şi virtuţile pe care trebuie să le căutăm.

luni, 28 decembrie 2020

ÎN PRAGUL ANULUI NOU

 

Un om călător înnoptase noaptea într-o pădure. Era iarnă cu viscol şi ger. Să poată răzbi mai departe, nici vorbă. Viscolul se întărea, pu­terile îi slăbeau. Un urlet fioros de lupi se auzi în zare. Fiori de moarte îl cuprinseră. Singura lui scăpare era să facă un foc care să-l apere de îngheţ şi de lupi. Dar vai, îşi aduse aminte că aproape toate chibriturile le stricase cu aprinsul ţigărilor. În cutie nu mai erau decât 10 chibrituri.

Strânse un vreasc de lemne şi se pregăti să facă focul. Primul chibrit fu stins de vântul crivăţului. Tot aşa al doilea... si treilea... al patrulea... al cincilea... al şaselea... Mai rămase numai cu un singur chibrit. Lupii urlau în apropiere... Degetele începuseră a-i îngheţa. Cuprins de spaima morţii, înainte de a aprinde şi ultimul chibrit, ul­tima nădejde, îşi ridică ochii spre cer şi se rugă plângând: „Dumne­zeule, ai milă de mine păcătosul... Nu mă lăsa să mă prăpădesc în pădurea asta sfâşiat de animale sălbatice... Scapă-mă, Doamne, cu darul şi ajutorul Tău”...

duminică, 27 decembrie 2020

IESLEA CU DOI PRUNCI


 O povestioară minunată și adevărată, istorisită de Părintele G. Calciu în 2004.

 Cum s-a împrietenit micuțul Mișa cu micuțul Iisus:

«Doi ortodocși americani au răspuns invitației Ministerului Educației din Rusia de a preda morala creștină în câteva închisori și orfelinate rusești. Așa au ajuns aceștia, plini de râvnă, și în așezământul cu peste o sută de copii abandonați (băieți și fete) unde l-au întâlnit pe Mișa, orfanul Domnului…

Dar să-i lăsăm să-și depene singuri povestea…

„Era aproape de sărbătoarea Crăciunului, timp potrivit pentru orfani să audă – mulți dintre ei pentru prima oară – tradiționala povestire despre Nașterea Domnului. Le-am vorbit despre Maica Domnului și despre dreptul Iosif, cum au ajuns ei în Betleem și cum, negăsind alt loc unde să tragă, s-au dus să înnopteze într-un staul, unde în noaptea aceea s-a și născut Pruncul Iisus, în ieslea vitelor. Copiii și educatorii stăteau nemișcați, sorbindu-ne cu emoție fiecare cuvânt.

joi, 24 decembrie 2020

Ce ai primit de Crăciun?

Daruri bune de Crăciun şi în fiecare zi.

Tot mai mulţi şi mai mulţi oameni întreabă în această perioadă: “Ce ai primit de Crăciun?” Problema cu acest accent pe care îl punem la Crăciun este că pierdem tocmai esenţa acestei sfinte perioade. Noi, creştinii, dăm daruri de Crăciun într-o umilă repetare a Darului pe care Dumnezeu ni l-a făcut – Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru creştini accentul corect trebuie să cadă pe dăruire nu pe ce am primit.

Un om povestea odată ce i s-a întâmplat în ajunul Crăciunului pe când era băiat. Au ascultat cu toţii povestea naşterii lui Isus, iar apoi au deschis cadourile şi s-au bucurat de ele. Tatăl le-a cerut copiilor să facă linişte şi le-a spus: “Dintre toate cadourile pe care le-aţi primit, vreau să vă alegeţi fiecare câte unul care vă place cel mai mult şi să îl puneţi în faţa voastră.” După ce copiii au făcut aşa cum li s-a spus, tatăl a continuat: “Acum vreau ca fiecare dintre voi să vă gândiţi la cineva pe care îl cunoaşteţi, care este mai puţin norocos decât voi, care nu primeşte cadouri ca voi, iar mâine le vom împacheta şi le vom trimite acestora.” Omul spunea că nu poate uita Crăciunurile din copilărie. Atunci a învăţat că în centrul Crăciunului este gestul lui Dumnezeu care a dat omenirii ce avea mai bun: pe Fiul său. Un gest pe care suntem chemaţi să îl repetăm, nu doar de Crăciun ci în fiecare zi a anului. Cadoul prin excelenţă pe care un creştin poate să îl dea în adevăratul spirit al Crăciunului este tocmai iubirea lui Hristos.

luni, 21 decembrie 2020

În aşteptarea sărbătorii Naşterii Mântuitorului


 



"Iată, fecioara va rămâne însărcinată,
va naşte un fiu,
şi-i va pune numele Emanuel
(Dumnezeu este cu noi)
- Isaia 7, 14 -




Postul Naşterii Mântuitorului este perioada în care mai mult ca oricând, aşteptăm venirea Mântuitorului. Este timplul pregătirii pentru întâmpinarea Luminii care vine să ne dea din propria-i strălucire. Este timpul împăcării cu noi înşine şi cu semenii noştri.

Suntem conştienţi oare că această aşteptare, a acestui post, dinaintea crăciunului trebuie să ne facă mai buni? Sau ne gândim doar unde vom petrece această sărbătoare care dintr-o "Sărbătoare a mântuirii" pentru mulţi creştini, a devenit doar simplă sărbătoare de iarnă.

duminică, 20 decembrie 2020

Priviţi la pomul de Crăciun!

 


Este un obicei urât în lumea aceasta rea că naşii se duc de fală. Pentru că numele de naş este nume de fală… Şi tot ce este de fală este pentru diavolul, nu pentru Hristos. Orice lucru ai cu care te făleşti, fie o haină, fie o mobilă, fie orice-ar fi, sau chiar daruri dacă ai avea, dacă te făleşti cu ele, atunci, dragul meu, chiar dacă sunt duhovniceşti darurile tale, tu faci un mare păcat.

Îmi aduc aminte, eram copil şi murise tatăl unui alt copil, iar ceilalţi copii îi ziceau:

– Ei, voi n-aveţi tată! Numai voi n-aveţi tată! Voi n-aveţi tată, noi avem! Şi copilul, bietul, înota în lacrimi, că el n-avea tată… Doamne, ce păcat făceau copiii aceştia că se lăudau cu ce aveau ei, că se făleau faţă de cei ce nu aveau ca ei. Ce păcat este lucrul acesta, fala! Când faci un lucru de fală. Când te făleşti cu ceea ce ai şi îl osândeşti pe fratele de lângă tine că el nu are aşa ceva.

Cine este vinovat

 


În celebra sa Apologie făcută în favoarea creştinilor persecutaţi, scriitorul Tertulian ne spune că de câte ori se întâmpla vreo calamitate în imperiu, păgânii găseau încă un motiv să înmulţească persecuţiile împotriva creştinilor. Iată cuvintele marelui apologet: „Dacă Tibrul se revarsă peste maluri, dacă Nilul inundă ogoarele, dacă cerul nu trimite ploaie, dacă pământul se cutremură, dacă e foamete, dacă se iveşte vreo molimă, îndată se strigă : «La lei cu creştinii!»” (Apologia, cap. XL). Tertulian, combătând această învinuire, spune că este cu totul nedreaptă. În primul rând, spune că aceste calamităţi au existat şi înaintea creştinismului. În al doilea rând, el afirmă că viaţa morală decăzută a păgânilor provoacă aceste calamităţi. În al treilea rând, creştinii prin rugăciunile şi posturile lor Îl îmblânzesc pe Dumnezeu şi fac să fie mai puţine şi mai mici aceste calamităţi.

Aşadar, creştinii erau priviţi ca duşmani ai poporului; ei trebuia să reziste nu numai la persecuţii fizice, ci şi la mari presiuni psihice. Cei care îi întâlneau îi priveau ca pe nişte pricinuitori ai relelor comune. Cumplit lucru!

sâmbătă, 19 decembrie 2020

Colindătorului închisorilor de ger




Tu, drag colindător, ce ai visat biserici pline,
Răsunând de cântec, radiind sfântă lumină,
Azi visul tău s-a împlinit, “La căsuţa unde-i neaua până-n tindă”
Iată, “Minunată-i Noaptea Sfântă”, casa este plină!
Azi tot mai mulţi, cu dor, “Lângă Ieslea Minunată”
Ne-adunăm voioşi cântând, “Sfântă Maică, Sfânt Copil, dulce Taină Sfântă”.

Din adâncul închisorii, ne-ai trimis de sărbători,
O, Sfânt Colind îndepărtat din Noaptea Neuitată…”
Răsună sate şi oraşe…”O Sfânt Colind, o dalbe flori”,
Zorile ne prind adesea, umblând cu Vestea Minunată,

sâmbătă, 28 noiembrie 2020

31 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ardealului, Părintele Arsenie Boca

 

foto: Daniel Guta

Viața Părintelui Arsenie Boca

Arsenie Boca, părinte ieromonah, teolog și artist plastic ortodox român s-a născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, în Hunedoara. A urmat Liceul național ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care l-a terminat ca șef de promoție, în 1929. În același an, Zian Boca, după numele de mirean, se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primește, la recomandarea profesorului Nicolae Popovici, o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan, pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de Medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic, de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș”, scrisă de Sfântul Ioan Scărarul, o traduce în limba română în doar cinci luni. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul, de la Ateneul Român. Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr, pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.

joi, 12 noiembrie 2020

L-a omorât superstiţia


 L-a omorât superstiţia ascultând ce grăiesc boii în noaptea de Sân Vasii (anul nou).

Grăiesc boii în ţara în care nu grăieşte cuvântul lui Dumnezeu.

Viaţa religioasă a poporului nostru e şi azi plină de superstiţie; în o bună parte e şi azi o amestecătură de creştinism cu păgânismul superstiţiilor. Iată o mult grăitoare întâmplare.

O veche superstiţie spune că în noaptea de Sân Vasii (anul nou) vorbesc boii. Un bătrân din Basarabia, dorind să afle ce grăiesc boii, îşi puse în gând să se culce în iesle pentru ca să-i audă grăind.

Un vecin şugubăţ, voind să facă o glumă, s-a strecurat şi el în grajdul boilor cu planul ca să grăiască el ceva – în numele boilor – făcându-l pe bătrân să creadă că de fapt boii au grăit.

miercuri, 4 noiembrie 2020

CE FACE UN POPĂ...?


Un preot trecea odată pe lângă o casă care se construia în cuprinsul parohiei sale şi auzi pe un muncitor zicând: “Ia uite ...popa! Băi ce bine e să fii popă, să nu faci nimic și să iei bani. Nu este meserie mai uşoară pe lumea asta ca aceea de popă, căci nu faci altceva decât să te plimbi cu bastonul în mână şi cu cartea la subţioară. Aşa mi-ar plăcea şi mie să lucrez”.

Ceilalţi muncitori râseră, dar preotul se adresa celui care vorbise astfel şi-l întrebă:

- ”Cât câştigi dumneata pe zi?”

- ”O sută de lei”, răspunse acesta.

- ”Ei bine, îţi plătesc eu ceea ce câştigi într-o săptămână întreagă, numai vino cu mine”, zise preotul.

Lucrătorul voi să schimbe vorba, dar tovarăşii săi de lucru îl siliră să se ţină de cuvânt.

sâmbătă, 31 octombrie 2020

Fără de curaj existenţa Bisericii nu ar fi de conceput

 


Izvorul curajului creştin se află în pilda vie a jertfei Mântuitorului Iisus Hristos. Evocăm, de aceea, remarcile părintelui Nicolae Steinhardt, pline de fineţe descriptivă: 

„Curajul este o prea rareori pomenită şi totuşi esenţială însuşire creştină. Poate că, îndată după virtuţile teologale, ocupă locul de frunte. 

Fără de curaj existenţa Bisericii nu ar fi de conceput. 

A fost nevoie, ca să ia fiinţă, de curajul întemeietorului ei; ca să dureze, de cel al discipolilor Săi. Ni se vorbeşte de blândeţea Domnului, care e asemuit unui miel blând şi lipsit de glas. Metafora e îndreptăţită şi înduioşătoare. Nu mai puţin este aceea ce adoptă drept cuvânt-imagine un leu viteaz.

Jertfe zidite la tremelia Neamului

 


În poporul nostru este o credinţă veche care spune că orice clădire nouă şi frumoasă, chiar şi o casă nouă, cere jertfă, cap de om. Din această jertfă a ieşit frumoasa poezie „Mănăstirea de la Argeş”, de care vă puteţi aduce aminte cei ce aţi umblat la şcoală. „Pe Argeş în jos, pe un mal frumos” plecase meşter Manole cu „nouă calfe de zidari”, la zidire „meşteri mari”. Ei s-au apucat să ridice mănăstire, „loc de pomenire” frumos şi minunat, cum să nu mai fie altul. Şi s-au apucat de lucru Manole cu zidarii. Dar zidirea şi lucrul nu mergeau nicicum înainte, căci ce „zideau ei ziua”, „noaptea se surpa”. Atunci, ne spune poezia că Manole şi meşterii au făcut învoială să arunce la sorţi şi, pe care va cădea soarta, să-şi îngroape de vie nevasta în zidul mănăstirii. Soarta a căzut pe Manole şi el a trebuit să-şi îngroape în zidul mănăstirii pe soţia lui, Ana. Numai cu această jertfă s-a putut isprăvi mănăstirea cea frumoasă şi minunată.

duminică, 25 octombrie 2020

Nu există om total necredincios!

 


8. Nu există om total necredincios!

În fundul inimii sale, chiar şi a celui mai necredincios, este o spaimă de necunoscut.

Groaza de Cel Veşnic.

Cutremurul de întunericul din sine şi din viitorul său.

Spaima superstiţioasă îi umple sufletului nelegiuit orice singurătate şi orice noapte.

De aceea el n‑ar vrea să audă niciodată de existenţa lui Dumnezeu,

nici de o Judecată a Lui.

O, şi ce salvare de toate acestea ar afla în braţele Domnului!

sâmbătă, 24 octombrie 2020

IUBIREA


„Prietenul meu nu s-a întors de pe câmpul de luptă, dle ofiţer. Permiteţi-mi să-l caut şi să-l aduc înapoi”, insistă un soldat. 

„Nu se poate, spuse ofiţerul, nu vreau să îți pui viaţa în joc pentru un om care probabil este mort”.

Soldatul porni totuşi la drum şi după o oră se întoarse grav rănit, având în braţe pe prietenul său mort. 

„Acum v-am pierdut pe amândoi, spuse ofiţerul. Ce-ai câştigat dacă-ai mers să aduci acest cadavru?”. 

„S-a meritat, dle ofiţer, răspunse soldatul muribund. Când l-am găsit, încă mai trăia. Mi-a spus: „Ştiam, Jack, că ai să vii...!”

Sursa foto:https://www.google.com/.../primul-razboi-mondial-in.../amp/

marți, 20 octombrie 2020

Din presa vremii -CÂRMACIUL VIEŢII


 «Când s'a înserat, corabia era în mijlocul mării; iar Iisus era singnr pe ţărm. A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă». (Marca VI, 47, 48).

Dragii mei. Călătoria noastră în lume ca şi aceia pe mare, nu este întotdeauna destul de lină. In atâtea rânduri suflarea cârmuitoare a vânturilor prielnice lipseşte şi de atâtea ori furtuni turbate cutremură corabia uscată a vieţii. Valuri întărîtate se urcă şi urlă în jurul ei şi în împresurarea îndârjită a noianului de ape, adesea, mâinile noastre se frâng şi vâslele cad. Adâncurile se frământă în răsvrătire cumplită, svâcnesc în vârtejuri mugitoare şi se reped vrăjmaşe punând împotriviri nebiruite ostenelelor cu care cercăm să ne călăuzim spre liman şi pironind lângă hotare neînfrânte năzuinţele noastre slabe şi trudnice. Ceaţă deasă şi ameninţătoare se coboară din văzduhuri — neguri adânci — pe care ochiul nu le poate spinteca şi de care sufletul se înfioară.

Ca un pâlc de nori grei desnădejdea se lasă strivitoare asupra vieţii — stihiile lumii se sguduie de tunet şi fulgere groaznice se întretaie în slăvi.

Mii de guri lacome se cască flămânde în prăpăstii de apă, gata să ne înghită şi să ne mistuie fără urmă. De nicăieri nici o isbăvire. Ţărmul e aproape dar cum să despici marea înteţită de furii care ţi se înalţă ca un zid duşman şi nesfărîmat în faţă? Nici o licărire nu zâmbeşte de nicăieri. Rânjetul pieirii şi pustiirii se poartă pretutindeni pe crestele volburilor de apă.

luni, 12 octombrie 2020

Banul e scump, dar nu e ”sănătos”

 


Ce mai bună valută este tot plugul, casa și moșioara.

Starea generală financiară a lumii e tot ca și anul trecut. E scumpete de bani. Banul e scump, dar asta nu înseamnă că e și sănătos. Din lipsă de încredere, o parte a banilor stau ascunși, iar alții îi bagă în case, moșii și alte realități (politicienii noștri i-au băgat în băncile din Elveția). Lipsa de încredere a fost sporită și de Conversiune prin care statul s-a amestecat între creditori și debitori. Banii au fugit prin lăzi.

Iar de altă parte stă mulțimea celor lipsiți de bani. Și în vremea asta, prețurile în loc să scadă, cresc. S-a ajuns la ciudata situație de a face 1 zi de lucru pentru 1 kg. de pâine. O dovadă cât de nefirească și bolnavă e starea financiară. Un singur pocnet de tulburare a lumii – și ar crăpa îndată toate stabilizările și valutele.

Munca este rugăciunea mâinilor


Am găsit undeva o expresie care mi-a plăcut foarte mult, într-o carte de predici a Părintelui Episcop Vasile Coman de la Oradea, Dumnezeu să-l odihnească. El zicea că: „Munca e rugăciunea mâinilor”. E foarte, foarte frumos: „munca este rugăciunea mâinilor”.

Sfântul Antonie cel Mare a primit îndrumarea aceasta: să împletească rugăciunea cu munca. Nu i s-a spus câtă rugăciune să facă, nu i s-a spus câtă muncă să presteze, dar i s-a spus să nu se bazeze numai pe rugăciune şi să nu se bazeze numai pe muncă, ci să împletească munca cu rugăciunea. Aceasta este, de fapt, directiva esenţială din Pateric. Să nu te ţii numai de muncă, ci este cel mai bine să faci şi din muncă o rugăciune. Am zis că munca este rugăciunea mâinilor. Să îi dai valoare de mântuire, valoare aducătoare de mântuire muncii pe care o prestezi, pe care şi prin care te disciplinezi lăuntric.

sâmbătă, 10 octombrie 2020

Din minunile Sfintei Cuvioase Parascheva

 


Într-o zi o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică şi plângând în hohote. Am întrebat-o ce are. Mi-a spus că lucrează ca femeie de serviciu la tribunal, a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, a neglijat şi s-a pomenit cu dureri grozave de cap şi apoi i s-a umflat tot capul. Era fără soţ, cu trei copii. S-a dus la doctor, care i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi şi că trebuie să-i facă operaţie foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea.


 Am întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii şi sărăcie mare. Atunci am dus-o la Sfânta Paraschiva, ea s-a închinat, i-am făcut pomelnic, dar ea avea numai cinci lei, a lăsat pomelnicul şi a plecat.

sâmbătă, 3 octombrie 2020

Mi-e dor...





 Mi-e dor de șapte ani de-acasă, de "cu plăcere", "mulțumesc". 
Mi-e dor de vorbele frumoase, ce astăzi nu se mai rostesc.
 
Mi-e dor de scuzele cerute, cu sufletul plin de regret: 
"Da, am gresit, o știu prea bine, dar nu o sa o mai repet".  

Mi-e dor de "Buna dimineata" ce il spuneam pe la vecini, 
Azi locuim pe-aceeasi scară dar toți suntem pe veci străini. 

joi, 1 octombrie 2020

Tu, Doamne, faci Toamna

 


       Tu, Doamne, faci Toamna,
Tu aduci o vreme în care fiecare creatură a Ta să arate în afară ceea ce a avut înăuntrul ei.
Să dovedească cu rodul ceea ce a spus cu floarea şi frunza.
Să aibă prilejul de a înapoia lui Dumnezeu, în rod, ceea ce a primit de la El prin soare.
 
Tu rânduieşti, Doamne, vremea încercării, în care înfrunzăria vorbelor este înlăturată,
ca să se vadă sub ele cât şi cum s-a împlinit rodul,
rodul aflat la umbra lor în vremea unei îndelungi trăiri,
adică ceea ce este preţios şi durabil
din noi
şi dintre noi…

Cununile slăvite / Traian Dorz. - Sibiu: Oastea Domnului, 2006


OCTOMBRIE


În lacrimi dese şi mărunte,
al toamnei cer jeleşte iar,
plâng codrii galbeni de durere
sub biciul crudului Brumar.

Pe-o cruce cu Iisus în cuie,
doi stropi de ploaie s-au oprit
ca două boabe mari de lacrimi
în ochi la Sfântul Răstignit.

Privesc… şi-un gând mă înfioară:
în lumea de „creştini”, şi az’,
Tu tot pe Cruce eşti, Iisuse,
şi tot cu lacrimi pe obraz!

O Doamne, când să vină-o toamnă
să nu mai plângă ceru-amar,
să nu mai plângă ochii Crucii,
să cânte numai
şi brumar?…

TRAIAN DORZ din ”Cântările Dintâi”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Privind la Sfânta Fecioară Maria, am învățat ce înseamnă statornicia



Ținând cont de scrierile Sfinților Părinți cu privire la Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, putem spune ca oricât de frumos și de mult am scrie despre ea, întodeauna mai este loc de alte și alte cuvinte mai frumoase. Prin Duhul Sfânt, Maica Domnului a devenit și Maica noastra, a tuturor, a devenit bucuria creștinilor și maica Vieții, căci a născut pe Cel ce a dat viață tuturor celor morți în Adam.

Sfânta Fecioară Maria, pe cât a fost înălțată de laudele îngerului, pe atât s-a smerit înaintea lui Dumnezeu. Învățăm de aici că “smerenia este temelia sfințeniei”, este scara ce ne urcă la cer.

Privind sfintele icoane ce ne-o înfățișează pe Sfânta Fecioară Maria, vedem icoana unui suflet curat, vedem oglinda bunei-cuviințe. Modestia îmbrăcămintei impresionează și ne dă de gândit, căci “modestia este podoaba omului cinstit”.

Să ne deschidem inima spre frumos!


Iată ce spune Sfântul Grigore Teologul despre frumos:


Frumos lucru este credinţa, nădejdea şi iubirea, aceste trei virtuţi (1 Corinteni 13,13). Şi martor al credinţei este Abraham, care s-a făcut drept la Dumnezeu prin credinţă (Facerea 15, 6), martor al nădejdii este Enos, care cel dintâi a nădăjduit să cheme pe Domnul (Facerea 4, 26), martor al iubirii este dumnezeiescul Apostol, care a îndrăznit să vorbească ceva şi împotriva sa însuşi, din pricina lui Izrael, (Romani 9, 3) şi Dumnezeu însuşi, care se numeşte pe sine iubire (1 Ioan 4, 8)”

“Frumos lucru este ospitalitatea şi martor al ei, între ce drepţi, este Lot sodomiteanul (Facerea 19, 3), sodomitean însă nu prin felul sau de viaţă, iar ăntre cei păcătoşi, martoră este desfrânata Rahab (Iosua 2, 1...)”