sâmbătă, 2 martie 2024

3 martie. Ziua Mondială a Scriitorilor


 În fiecare an, pe 3 martie, se aniversează Ziua Mondială a Scriitorilor. Poeți, eseiști, nuveliști, dramaturgi, critici literari, istorici și jurnaliști de pretutindeni sunt amintiți și apreciați pentru rolul în dezvoltarea literaturii și a culturii la nivel mondial

 

Câteva date mai de seama din viata Preotului Iosif Trifa 

  • 1888, luna martie, ziua 3 – se naşte în satul Certege, jud. Turda,[1]din părinţii Dimitrie şi Ana, fiul Iosif, al patrulea dintre cei şase fii ai lor;
  • 1895, la 7 ani – începe şcoala de patru clase din satul natal;1900 – începe gimnaziul la Beiuş;
  • 1907 – începe cursurile la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu;
  • 1910 – este numit învăţător în comuna Vidra de Sus, azi, Avram Iancu;
  • 1911 – se căsătoreşte cu Iuliana, din neamul lui Avram Iancu, nepoată de frate a acestuia. Este hirotonit preot în Vidra;
  • 1912 – are primul copil, o fetiţă, Olimpia, care moare în anul următor;
  • 1914 – are al doilea copil, un băiat, Gheorghe-Titus, care, la fel, moare în anul următor. Începe Primul Război Mondial. Ardealul se găseşte sub stăpânirea Austro-Ungară;
  • 1916 – are al treilea copil, un băiat căruia îi pune, la fel, numele Gheorghe-Titus, în amintirea primului băiat mort anul trecut, singurul fiu rămas în viaţă;
  • 1918 – are al patrulea copil, fetiţa Augustina. Se sfârşeşte marele război. Izbucneşte epidemia de «gripă spaniolă» care seceră multe vieţi. I se îmbolnăvesc grav soţia, Iuliana, şi fetiţa, Augustina. După o scurtă zăcere, mor amândouă, întâi mama, apoi şi fiica. Rămâne numai cu fiul Tit, în vârstă de abia trei ani;
  • 1919 – scrie intens şi colaborează, la o mulţime de reviste şi ziare, cu tot felul de scrieri pline de credinţă şi de dragoste pentru Iisus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru;
  • 1920 – continuă să scrie şi să publice intens. Îi apare prima carte de tâlcuiri şi îndemnuri sfinte, «Spre Canaan» –  tipărită la Arad;
  • 1921 – este chemat la Cluj şi la Sibiu. Alege Sibiul şi intră ca duhovnic la Academia Teologică;
  • 1922 – apare «Lumina satelor», avându-l ca redactor pe preotul Iosif Trifa;
  • 1923 – apare mişcarea duhovnicească «Oastea Domnului»;
  • 1925 – pleacă în pelerinaj la Ierusalim, cu încă 160 de alţi pelerini;
  • 1927 – se îmbolnăveşte grav, ca urmare a muncii istovitoare de scriitor şi gazetar. Are prima operaţie grea;
  • 1930 – este din nou internat pentru un an la Geoagiu;
  • 1933 – este trimis de medici la Davos, în Elveţia, de unde se întoarce în stare gravă. I se face a doua operaţie la Geoagiu. În acelaşi an, i se face la Sibiu a treia operaţie. Apoi, curând, a patra;
  • 1935 – i se reface puţin sănătatea;
  • 1936 – este internat din nou în stare gravă la Braşov, unde i se face a cincea operaţie. Tot în acelaşi an, i se face la Sibiu a şasea operaţie;
  • 1937 – din nou în spitalul de la Sibiu. A şaptea operaţie;
  • 1938 – ianuarie – este nevoie de a opta operaţie, dar inima nu o mai poate suporta;

– Februarie, 12, trece la Domnul, în primele ore ale dimineţii, în Sibiu, pe Aleea Filozofilor, nr. 18.


[1] Actualmente, jud. Alba.


  *   *   *

Om trimis de Dumnezeu

Dacă puterea operei cuiva se măsoară după ecoul ei imediat în suflete, atunci lucrarea acestui uriaş trimis al lui Dumnezeu rămâne şi prin aceasta neîntrecută în Biserica noastră de la Sfântul Ioan Gură de Aur, până azi. Încă în răstimpul scurtei sale vieţi – şi anume doar în câţiva ani din acest răstimp – lucrarea sa a cuprins nu numai toată ţara românească, ci s-a răspândit şi în toate cele cinci continente ale lumii. Întocmai cum este scris: până la marginile pământului.
Această lucrare n-a creat numai suflete noi, ci a făcut să înflorească o literatură nouă, o muzică nouă, o viaţă profund nouă nu numai în Biserică, ci şi în popor. Toate acestea au început cu el sau au făcut un salt calitativ uriaş datorită lui.

Oriunde a fost nevoie de dăruire deplină, el a fost acolo. De la munca sa de învăţător şi preot într-un sat de moţi săraci şi într-o vreme de primejdie şi lipsuri, până la rugul său de martir pe altarul renaşterii duhovniceşti pe toată aria poporului şi a Bisericii noastre, el a fost acolo gata a se dărui fără de rezerve şi fără a socoti preţul pe care trebuia să-l dea pentru cauza sfântă şi necesară a mântuirii semenilor săi. Şi pentru slujirea cinstită şi curată a Domnului său Iisus cel Răstignit. Făptura lui a fost alcătuită din acel aluat ceresc din care sunt frământaţi martirii şi adevăraţii sfinţi.
El n-a şovăit niciodată în faţa marilor hotărâri, nici n-a socotit preţul jert¬fei care era de dat.
A pus un legământ în faţa lui Hristos?
Nici o putere din lume, nici o ademenire şi nici o ameninţare nu l-a putut face să şi-l schimbe!
A pornit pe un drum?
Nici o ispită şi nici o lovitură nu l-a mai putut abate la dreapta sau la stânga din acest drum sfânt!
Pornind în Biserică Mişcarea religioasă a Oastei Domnului, la împotrivirea Bisericii, el n-a ieşit din Biserică spre stânga sectaristă, ca fostul preot Tudor Popescu de la „Cuibul cu barză“. Nici spre dreapta formalistă, ca fostul arhimandrit Emilian de la „Glasul Monahilor“. Ci a rămas statornic acolo unde a fost pus de Hristos, ca, la venirea Lui, Stăpânul Sfânt să-l afle tot acolo unde l-a pus la început. Ca pe un ispravnic bun, găsit credincios, adică statornic în lucrul încredinţat lui.
Trupul său n-a cunoscut odihna niciodată, ci numai febra creaţiei sfinte şi înflăcărate.
Din copilăria sa şi până la ceasul morţii sale a muncit cu aceeaşi dragoste şi putere minunată pentru cauza lui Hristos, desăvârşindu-şi mereu uneltele şi iscodind mereu noi idei şi noi metode pentru un mai mare rod şi folos al slujbei lui Hristos, în care lucra. Toată puterea din el s-a prefăcut numai lumină şi căldură pentru noi, cei care aveam atâta nevoie de ele şi fără de care mulţi poate n-am fi ajuns niciodată să fim atraşi la Hristos.

A fost un pitic în trupul său firesc, dar a fost un uriaş în statura sa duhovnicească, în sufletul său, în munca sa.
A fost şubred în carnea sa, dar de o putere, de o tărie şi de o statornicie fără margini în caracterul său.
Nu dormea decât două-trei ore din douăzeci şi patru. Celelalte le muncea cu o grabă, cu o pricepere şi cu o voinţă atât de mare, încât într-o jumătate din viaţa sa scurtă, târâtă şi aceea mereu printre operaţii şi tribunale, a realizat cât n-au putut alţii în sute şi poate în mii de ani.
Scria în pat, scria pe drum, scria pe banca din parc, în tren, în tramvai; totdeauna inspirat, ca şi cum ar fi fost o albie de fluviu pe care apele revăr¬sate abia încap.
Ca şi cum ar fi avut o sută de orizonturi, cunoştea totul. Ca şi cum ar fi avut o sută de ochi, vedea totul. Ca şi cum ar fi avut o sută de inimi, simţea cu toţi. Ca şi cum ar fi avut o sută de creiere, limpezea orice problemă.
Era totdeauna cu un cap mai mare ca toţi cei din jurul lui, cu un pas mai înainte decât cei cu care alerga, cu un ceas mai devreme decât cei din frunte.
Toate profeţiile făcute de el s-au împlinit şi nici o prevestire a lui n-a fost dezminţită.
Cu o putere de pătrundere unică, el a limpezit adevărul şi a găsit totdeauna cuvântul inspirat, pentru a-l înfăţişa înţeles de toţi, ca simplitatea divină a Evangheliei lui Hristos.
Ca un medic desăvârşit, el prescria leacul cel vindecător la fiecare boală. În anii lui de gazetărie pentru popor, nici o problemă de viaţă nu i-a rămas străină şi de nerezolvat. Pana lui ascuţită a ţintit totdeauna drept ca o săgeată în mijlocul şi în miezul lucrurilor.
În păstorire sau în educaţie, el va rămâne în toate privinţele un model atât pentru preoţi, cât şi pentru educatorii de orice fel. Un instinct ceresc şi limpede îl călăuzea drept şi sigur în tot ceea ce trebuia făcut. Acolo unde noi, ceilalţi, din preajma lui, nu vedeam nimic, el găsea comori şi scotea aur.

Ceea ce am admirat mai mult la el era însă puterea de a face el însuşi ceea ce îi îndemna pe alţii, putere care ne lipseşte nouă aproape tuturor, aproape de tot. De aceea noi toţi trebuie totdeauna să ne uităm cu băgare de seamă la felul lui de vieţuire şi să-i urmăm credinţa!

(Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol III, Ed. «Oastea Domnului», 1998, pg. 541-542)

  *   *   *

Opera 

  • Spre Canaan... Predici la vremile noastre, Arad, 1920, 80 p.;
  • Evangheliile duminicilor de peste an și tâlcuirea îor, Sibiu, 1925, 52 p.;
  • Adânciri în Evanghelia Mântuitorului, Sibiu, 1926, 48 p.;
  • Din pildele Mântuitorului, Sibiu, 1927, 71 p. (ed. a IV-a, 1936,63 p.);
  • Pe urmele Mântuitorului. Însemnări din călătoria la Ierulalim, Sibiu, 1927,232 P. (ed. a II-a, 1928,240 p.);
  • Mai lângă domnul meu, mai lângă El..., Sibiu, 1928,70 P. (ed. a III-a, 1934, 80 p.);
  • Sodoma și Gomora, Sibiu, 1929, 64 p.;
  • Trăim vremuri biblice, Sibiu, 1929, 64 p.;
  • Corabia lui Noe, Sibiu, 1930, 104 P.;
  • Oglinda inimii omului, Sibiu, 1930, 116 P.;
  • Duhul Sfânt, Sibiu, 1932-1936, 64 + 56 + 64 p.;
  • Cântați Domnului, Sibiu, 1932, 96 p.;
  • Ce este Oastea Domnului?, ed. a V-a, Sibiu, 1934, 240 p.
  • Tâlcuirea Evangheliilor, Sibiu, 1934, 128 p.
  • Sudalma, Sibiu, 1935, 55 p. (ed. a 11-a, 1936, 64 P.);
  • Treizeci de povestiri religioase, Sibiu, 1936, 64 p.;
  • Munca și lenea văzute în lumina Evangheliei, Sibiu, 1936, 72 p.;
  • Fiul cel pierdut. Pilda din Evanghelie, ed.I, Sibiu, 1937,64 p.;
  • Ia-ți crucea ta, ed. a III-a, Sibiu, 1937, 39 P.;
  • Biblia, Cartea vieții, Sibiu, 1938, 96 p.;
  • 600 istorioare religioase (6 fasc.), Sibiu, 1930-1938, 383p
  • În colaborare cu Prof. Dr. Grigorie Cristescu a tradus din Sadhou Sundar Shing: La picioarele Stăpânului meu, Sibiu, 1929, 64 p.
  *   *   *

Ioan Marini, martorul credincios, „fratele învățător”

Fratele nostru Ioan Marini s-a născut la 1 martie 1908 în satul Săsciori de lângă Sebeş, în judeţul Alba, din părinţii Ioan şi Ana, ca al doilea dintre cei opt copii ai lor. Fiind o familie de oameni săraci dintr-un sat sărac, deşi n-au avut decât foarte slabe posibilităţi materiale, totuşi părinţii l-au dat pe el la şcoală, dorind ca măcar unul dintre copiii lor să ajungă la o situaţie mai bună în viaţă.

După ce a terminat Şcoala Normală a fost numit învăţător într-una dintre comunele apropiate de Săsciori, şi anume Strungari, unde numai după doi ani de profesiune s-a îmbolnăvit grav. După un an de spitalizare, nemaifiind în stare să profeseze învăţătoria, a fost pensionat definitiv din învăţământ.

Astfel, aflând şi el despre mişcarea duhovnicească a Oastei Domnului, la începutul anului 1928, a îmbrăţişat-o din toată inima. Şi de la vârsta de 20 de ani s-a predat şi el Domnului, scriind Părintelui Iosif următoarea scrisoare:

„Onorate Domnule Părinte. După o luptă aprigă, Oastea Domnului va învinge, intrând cu bucurie în cetatea adversarului. Luptând înainte, să sperăm că această izbândă nu va fi departe. Fiindcă vreau şi eu să iau parte la această luptă, Vă rog să mă înscrieţi şi pe mine ca ostaş în Oastea Domnului.”
Ioan Marini, învăţător, Săsciori – Alba „Lumina Satelor”, nr. 4, din 22 ianuarie 1928

Simţindu-se înzestrat de la Domnul Darurilor şi cu harul poeziei, el începe de prima dată să scrie scurte poezii religioase, pe care le va trimite spre publicare la foile Părintelui Iosif. Cea dintâi poezie a lui este publicată în Lumina Satelor nr. 20, din 18 mai 1930. Iată mai jos textul acesteia, care mai târziu a suferit modificări făcute de el:

Sunat-a ceasul izbăvirii
din moarte şi păcat,
prin crucea mântuirii,
azi Tatăl ne-a iertat.

Sunat-a ceasul izbăvirii
de sub robia lui Satan,
prin Cel ce Sus S-a răstignit,
noi azi ne-am mântuit.

Sunat-a ceasul izbăvirii
de sub străinul jug,
prin Cel ce moartea a răbdat,
noi azi ne-am liberat.

Sunat-a ceasul împăcării
cu Tatăl Cel Ceresc,
Iisus, ca Rege al iertării,
a ridicat blestemul strămoşesc.

Pe Crucea Sa El ne-a împăcat
cu Cel de Sus Părinte
şi Tatăl ne-a iertat,
slăvit să fii, o, Doamne Sfinte.

Veniţi la El, căci azi ne cheamă,
o, nu mai aşteptaţi,
păcatul fie cât de mare,
de El sunteţi iertaţi.

Veniţi, veniţi, fiţi fii ai izbăvirii,
porniţi acum pe drumul mântuirii,
putere, har cereţi de Sus,
intraţi chiar azi în Oastea lui Iisus.

Desigur, de la prima vedere, forma acestei poezii, după legile obişnuite ale poeziei, nu apare a fi prea deosebită. Dar fondul ei, conţinutul ei este cât se poate de inspirat – şi el arată chiar de la început frumoasa şi puternica lui credinţă, frumosul şi puternicul principiu al vieţii sale. De acum înainte acesta va fi Scopul şi Ţinta trăirii sale închinate total şi fierbinte lui Iisus!…

Fiind eliberat de sarcina unei profesiuni pentru care trupeşte nu mai era capabil, el devenea de acum un harnic angajat al Domnului. Începe să participe întâi la înjghebarea unei adunări a Oastei Domnului în satul său natal, împreună cu Ilie, fratele său mai mare, cu bătrânul frate Nicolae Capătă, cu fratele Precupescu, Colhoan Colban şi alţii, precum şi cu un număr frumos de surori harnice predate şi ele Domnului. După Săsciori a urmat Laz, apoi Sibişel, apoi pe apa Sebeşului în sus până la Şugag şi în jos până la Sebeş şi mai departe; prin hărnicia sfântă mai ales a fratelui învăţător Marini, s-a format o cunună de adunări din ce în ce tot mai mari şi mai frumoase. Şi s-au ridicat o seamă de lucrători care apoi au devenit misionari cunoscuţi până departe în judeţele şi ţinuturile îndepărtate ale ţării.

Cu timpul, mai refăcându-şi sănătatea, a început să se ocupe tot mai hotărât şi de partea scrisului religios şi să colaboreze mai des la foile şi calendarele Părintelui Iosif de la Sibiu.

Din 1932 a început să petreacă perioade de timp tot mai lungi la centrul de Editură şi Librărie a Oastei de la Sibiu, unde ajuta la întocmirea materialului redacţional, la activităţile din librărie şi mai ales se ocupa de mersul adunării Oastei din Sibiu, luând parte şi la misiunile duminicale prin satele din jurul Sibiului şi Sighişoarei.

Înzestrat de Dumnezeu cu un puternic dar de vorbire, el înflăcăra toate adunările la care lua parte şi, prin harul Duhului Sfânt care era peste el, convingea pe toţi cei care îl ascultau de adevărul Cuvântului lui Dumnezeu şi să intre în Oastea Domnului.

Odată cu începutul conflictului cu Mitropolitul Bălan, când la Centrul Oastei Domnului a intervenit o nouă organizare, înfiinţându-se gazeta «Isus Biruitorul», fratele Ioan Marini a fost oprit definitiv de către Părintele Iosif şi angajat ca ajutor de redactor, împreună cu Nicolae Vonica din Poiana Sibiului (care studia teologia la Sibiu, dar era atunci în întreruperea şcolii din motive de boală). Şi cu Traian Dorz, recent chemat şi el de la o şcoală din Oradea.

Împreună cu Părintele Iosif şi cu cei doi fraţi şi tovarăşi de lucru, Vonica şi Dorz, a stat fratele Marini ca un ajutor de mare nădejde al părintelui în toate lupele şi suferinţele lui. Fiind cel mai mare dintre cei trei, el era cel mai preţuit şi mai de nădejde dintre ajutoarele părintelui Iosif şi mai cunoscut fraţilor din Sibiu şi din ţară.

Dar starea şubredă a sănătăţii lui nu-i îngăduia să poarte sarcini prea grele. De multe ori a trebuit să se interneze şi el în spital alături de Părintele Iosif.
După trădarea lui Vonica, doar Marini şi Dorz au mai rămas să sprijine, ca Aaron şi Hur, mâinile lui Moise pentru rugăciune şi luptă (Exod 17, 12).

După oprirea foii Isus Biruitorul, în 1937, Părintele Iosif fiind bolnav, l-a trimis la Făgăraş pe fratele Marini pentru a scoate acolo foaia Ecoul. Şi de asemenea şi după oprirea foii «Ecoul», tot el a fost trimis să scoată la Bucureşti foaia Ostaşul Domnului. După ce şi «Ostaşul Domnului» a fost oprit, fratele Marini împreună cu fratele Traian Dorz l-au ajutat pe părintele la scoaterea ultimei sale foi, Glasul Dreptăţii.

La 12 februarie 1938, când a trecut la Domnul Părintele Iosif, cei doi care mai fuseseră împreună cu părintele au rămas mai departe singuri la sarcina propovăduirii Cuvântului scris şi vorbit pentru cititorii şi abonaţii literaturii Oastei Domnului.

Împreună cu fratele Traian Dorz, fratele Ioan Marini a început atunci peregrinarea prin ţară, în căutarea altor tipografii şi modalităţi de a scoate foile cerute de Lucrarea Domnului, cărţile şi calendarele care alimentau marile mulţimi de suflete însetate după Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa au plecat ei alungaţi în 1938 de la Sibiu, oprindu-se pentru un timp la Oradea, unde au scos foaia Ogorul Domnului. Alungaţi şi de acolo, au scos la Cluj Viaţa Creştină şi Misionarul Vieţii Creştine.

Alungaţi şi de la Cluj de căderea Ardealului de Nord în 1940, s-au oprit la Beiuş, unde au scos trei ani Familia Creştină. Iar în 1946 au reuşit să revină iarăşi la Sibiu, să scoată foaia Isus Biruitorul în serie nouă.

În tot acest timp de căutări şi alergări pentru scoaterea cuvântului scris, fratele Marini n-a încetat să alerge prin toate ţinuturile ţării, de la o margine a ei la cealaltă, în propovăduirea Cuvântului Sfânt şi în cercetarea adunărilor frăţeşti. Erau anii cei grei ai concentrărilor, apoi ai războiului, apoi ai marilor încercări şi lipsuri de după război – şi în tot acest timp el a trebuit să fie în prima linie de luptă duhovnicească. Totdeauna în primejdie nu numai din afară, din cauza tuturor greutăţilor prin care trecea lucrul Domnului în astfel de vremuri, – ci şi dinăuntru, din partea autorităţilor, mai ales a celor bisericeşti, care ne urmăreau fără milă şi căutau să ne nimicească atât trupeşte, cât şi sufleteşte.
În acei ani când adunările Oastei erau interzise şi când cei ce erau găsiţi în adunare erau ameninţaţi cu judecata Curţilor Marţiale, mulţi fraţi şi surori au şi fost judecaţi şi condamnaţi.

Fratele Marini a scăpat ca prin minune de multe ori, dar a şi fost închis în mai multe rânduri şi în mai multe locuri, atât singur, cât şi cu alţi fraţi cu care fusese aflat în adunări… Însă prin toate el a trecut mai mult decât biruitor, după ce şi acolo el mărturisise cu multă înflăcărare pe Domnul, câştigând pentru mântuire multe suflete ale celor ce erau cu el în temniţă.

Abia începuseră lucrurile să meargă din nou bine cu foaia «Isus Biruitorul» la Sibiu când, în ianuarie 1947, s-au îmbolnăvit grav mai mulţi membri ai familiei fratelui Marini de la Săsciori. Întâi a trecut la Domnul mama lui, Ana. El, zăcând grav bolnav la Sibiu, n-a putut lua parte nici la înmormântarea ei. La o săptămână după mama sa, murea tatăl său şi la o zi după tatăl a trecut la Domnul şi fratele Marini. Alţi doi din familie, un frate şi o soră, se luptau cu moartea: Nicolae la Sibiu şi Mărioara la Arad.

În mijlocul acestor încercări, toţi fraţii au stat cu toată inima alături de greu încercata lor familie de la Săsciori. Pe fratele Ioan Marini deodată cu tatăl său, o mare mulţime de fraţi şi surori i-au privegheat şi i-au însoţit cu cântări şi lacrimi până la mormânt. Mai târziu dragostea frăţească i-a ridicat în cimitirul din Săsciori un monument care simbolizează însăşi lupta şi scopul vieţii sale: înălţarea Cuvântului Sfânt, care este Adevărul.

Din lucrările scrise ale fratelui Marini, amintim:

La umbra crucii – poezii religioase;
Hotărâţi şi statornici (îndemnuri pentru fraţi);
Flecăreala (cuvânt de trezire pentru cei vinovaţi);
Postul – despre însemnătatea şi puterea postului;
100 cuvinte de aur – culegere de proverbe;
Hrană pentru familia creştină – îndemnuri puternice pentru o trăire vie în Hristos. Aceasta este cartea lui cea mai însemnată.

A fost redactor la următoarele foi:

Isus Biruitorul – Sibiu (toate cele trei serii);
Ecoul – Făgăraş, 1937;
Ostaşul Domnului – Bucureşti, 1937;
Ogorul Domnului – Oradea, 1938;
Viaţa Creştină – Cluj, 1939;
Misionarul Vieţii Creştine – Cluj, 1940;
Familia Creştină – Beiuş, 1941-1943;

A fost colaborator principal la – opt Calendare Carte pentru Oastea Domnului între anii 1939 şi 1947.

Despre fratele Marini vor mărturisi veşnic toate urmele lui sfinte printre fraţi, toate predicile sale nemuritoare, toate scrierile din foile, din cărţile, calendarele şi cântările rămase după el.

Pilda vieţii lui minunată şi strălucită va rămâne nemuritoare, iar jertfa sa alături de a Părintelui Iosif şi de a celorlalţi fraţi cu care a muncit şi a suferit alături va rămâne la temelia Oastei Domnului pe totdeauna. Nimeni nu va putea vorbi despre istoria începutului acestei minunate Lucrări evanghelice fără să pomenească despre partea fratelui Marini care a fost printre cele mai dintâi şi mai frumoase dăruiri aduse Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, al Cărui martor credincios a fost el până la moarte.
Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz, Fericiţii noştri înaintaşi

  *   *   *

Poetul Traian Dorz, poetul fragilității noastre

Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase.

Poetul a vazut lumina zilei în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius. Parintii sai, Constantin si Maria, erau buni gospodari si crestini respectati în sat pentru cinstea si vrednicia lor. Era unicul copil la parinti si, bineînteles, acestia voiau sa-l vada ajungând un bun gospodar la casa lui si un sprijin de nadejde la batrânete. Baiatul însa se simtea nascut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuta biblioteca a scolii primare si în aceea a bunului sau învatator, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor sapte clase, a intervenit ceva, un eveniment-cheie, în viata copilului Traian Dorz, care i-a schimbat traiectoria existentei sale. La examenul de încheiere a celor sapte clase primare, sustinut la Beius în 7 iunie 1930, a fost premiat, iar preotul care preda Religia, pentru raspunsurile exemplare la aceasta disciplina, i-a dat ca premiu special cartea Corabia lui Noe, de preotul Iosif Trifa, din Sibiu. Autorul era întemeietorul si conducatorul pamântesc al Miscarii Oastea Domnului, înfiintata la 1 ianuarie 1923, la Sibiu, o lucrare de regenerare moral-spirituala a poporului nostru în granitele ortodoxiei strabune. Cartea l-a zguduit puternic pe proaspatul absolvent. În 8 iunie, în duminica Rusaliilor, terminând lectura cartii, simti ca trebuie sa-si schimbe viata, asa cum autorul, în final, o propunea fiecarui cititor.

Printr-o scrisoare adresata centrului Oastei din Sibiu, îl ruga pe Parintele Iosif Trifa sa-l înscrie si pe el în rândurile ostasilor si sa-i trimita foaia ŤOastea Domnuluiť, suplimentul duhovnicesc al saptamânalului ŤLumina Satelorť. Ambele erau redactate de catre preotul sibian.

Frecventarea cartilor din biblioteca scolii si pe cele ale profesorului de religie care l-a premiat a avut doua consecinte importante asupra adolescentului. Prima era aceea ca poate sa aspire la ceva mai mult decât majoritatea tinerilor de vârsta lui si deci sa iasa din perimetrul vietii rurale. Ca urmare, fara stirea parintilor, se prezinta la examenul de admitere la „Scoala de Arte si Meserii” din Beius. Reuseste printre primii, dar tatal sau îi da de urma si-i interzice sa urmeze cursurile acestei scoli. La fel pateste si în urma reusitei la „Liceul Militar” din Târgu Mures. Sunt primele interdictii care intervin în viata lui.

A doua consecinta, si cea mai importanta, a fost aceea ca lectura cartilor Oastei Domnului si a foilor ei religioase i-a trezit pe nesimtite dorinta si disponibilitatea sufleteasca de a scrie el însusi versuri spre slava lui Dumnezeu. Astfel trimite primele sale încercari Parintelui Iosif Trifa, iar acesta, intuindu-i talentul si evolutia viitoare, i le publica în ŤLumina Satelorť. Exercitiul acesta creator însemna pentru el o descarcare si o împlinire, în acelasi timp. În spiritul ostasiei, începe deplasarile prin satele din jurul Beiusului, în misiune cu cartea si cu propovaduirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Când a împlinit vârsta de 18 ani, parintii îl silesc sa se casatoreasca, crezând ca întemeierea unei familii va pune capat plecarilor sale misionare. Dimpotriva, situatia familiala se înrautateste. În lucrarea sa autobiografica „Hristos – marturia mea” (3 vol.) sunt înfatisate aceste framântari care, în cele din urma, sfârsesc prin chemarea pe care i-o face Parintele Iosif Trifa, în 1934, de a merge la Sibiu. Aici, alaturi de mentorul sau, va începe o bogata activitate publicistica, lucrând la redactarea periodicelor Oastea Domnului, Isus Biruitorul, Ecoul, Glasul Dreptatii, Ostasul Domnului etc. Tot la Sibiu îi va aparea si primul volum de versuri, „La Golgota”. Din 1938 si pâna în 1943, împreuna cu învatatorul Ioan Marini, va fi redactor la Oradea, la Cluj sau în alte locuri din tara al publicatiilor religioase: Ogorul Domnului, Viata Crestina, Misionarul Vietii Crestine, Familia Crestina, precum si al calendarelor-almanah ale acestora. N-a mai urmat nici o scoala, dar va evolua spiritualiceste ca un autodidact de elita, pâna ce Dumnezeu îl va chema la El.

Timp de mai bine de sase decenii, Traian Dorz va fi unul din cei mai buni misionari ai Oastei Domnului, psalmist si propovaduitor neînfricat. Blestemul interdictiilor a planat însa mereu asupra lui, parca pentru a-l împiedica cu orice pret sa-si împlineasca chemarea pentru care Dumnezeu l-a rânduit. Aproximativ optsprezece ani, parintii si sotia, care nu i-au înteles aceasta chemare, au iscat fel si fel de oprelisti pentru a-l împiedica sa-L vesteasca pe Iisus Hristos asa cum cerea Biserica cea Luptatoare. Începând cu anul 1948, când regimul necredintei a preluat puterea politica, sugrumând libertatile religioase, si pâna la moartea sa, în 20 iunie 1989, interdictiile s-au permanentizat si diversificat. Oastea Domnului, miscare a ortodoxiei militante, a fost declarata „secta cea mai periculoasa” si scoasa în afara Legii pentru ca nu voia sa renunte la crezul ei crestin, ci, dimpotriva, sa-l mentina viu în constiinta credinciosilor Bisericii noastre bune si strabune. De-a lungul existentei sale zbuciumate, presarata cu scurte pauze, poetul a totalizat peste saisprezece ani de închisoare. În 1959, a fost condamnat la saptesprezece ani de munca silnica pentru întreaga lui activitate. Decretul de gratiere generala din 1964 îi va reda libertatea. Va fi însa supravegheat pas cu pas si împiedicat sistematic sa scrie si sa-si manifeste convingerile sale. Domiciliile fortate, chemarile inopinate la organele de securitate îl vor tine mereu într-o stare de alerta. Interdictiile devin acum si mai suparatoare si umilitoare.

Cândva, într-un trecut de trista amintire, a nu stiu câta „sectie” dintr-un nechemat si obtuz „Comitet Central” al Partidului Comunist, care avea pretentia sa ia locul lui Dumnezeu în lume, a hotarât, într-o sedinta de pomina, „axata pe problemele muncii scriitoricest- ca numitul Traian Dorz, fiind un mistic retrograd, n-are dreptul sa scrie, ba, mai mult, n-are nici talent!” Era ca si cum cineva ar porunci soarelui sa nu mai lumineze sau izvorului cristalin sa nu mai curga, sau vulcanului sa nu mai erupa”

Astfel, dupa cum afirmam în rândurile precedente, mai bine de saptesprezece ani si alti ani grei de presupusa libertate, acesti oameni nesabuiti s-au jucat „de-a privighetoarea si colivia” cu poetul Traian Dorz. Dar cântaretul încatusat n-a putut fi oprit. El a devenit, cum spunea un admirator al sau, „o harfa spânzurata de-o streasina de închisoare”, vorbind întregii lumi despre credinta în Hristos si despre calvarul României crestine.

În pauzele de „libertate”, cu domiciliul obligatoriu la Livada BeiusuŹlui, trudind din zori si pâna-n noapte la muncile câmpului, seara, întors acasa istovit, „cu mâini batatorite de sapa si de ger”, dupa o cina frugala, se aseza în pat, unde, acoperindu-se complet cu patura, la lumina lanternei, îsi scria poeziile si meditatiile crestine. Militianul sau paznicii de noapte, daca zareau cumva vreo luminita înauntru, bateau în geam, aducându-i aminte ca „n-are voie sa scrie!”. Trebuia sa doarma, sa fie bun de munca a doua zi pe „ogoarele înfratite si înfloritoare ale colectivei”.

Astfel si-a petrecut multe nopti, plângând, rugându-se si scriind, acest trandafir al Golgotei, despre care calaii veacului, zdrobindu-l, n-au stiut ca-i vor spori si raspândi si mai mult mireasma gândului si a simtirii sale.

Nu mai vorbim de cele aproape 200 de poezii create în închisoare fie scriindu-le pe câte un ciob de sticla gasit din întâmplare si apoi memorate, fie bazat numai pe memorie. În aceste conditii grele de neînchipuit, cu multe sacrificii, lipsuri si riscuri de tot felul, au fost create în închisoare si lagare de munca fortata ori în precarele pauze de libertate cele aproximativ 100 de titluri de lucrari. Unele volume din aceasta vasta opera cuprind eseistica religioasa, meditatii crestine, altele sunt niste avântate pledoarii pentru pastrarea credintei, iar altele, povestiri pentru copii – de toate vârstele. Poeziile sale totalizeaza un numar de peste 5000 de titluri, la care se mai adauga 7000 de proverbe versificate, din întelepciunea româneasca si aceea a diferitelor popoare.

Din toata aceasta opera, doar câteva volume de poezii au vazut lumina tiparului, pâna în 1947. Creatia poetica a acestor ani este strânsa în voŹlumul „Spre Tara dragostei”, aparut în 1947. Dupa 1948, timp de mai bine de patruzeci de ani, nu s-a tiparit în tara nici o carte dorziana. În schimb, precum în Evul Mediu, a înflorit epoca tenace a copistilor. Manuscrisele erau copiate cu mâna sau la masina de scris, în clandestinitate si în conditii de mare risc. Existenta acestor actiuni dovedeste cât de mare era setea dupa literatura crestina în catacombele Estului. Tot atât de primejdioasa si ilegala era raspândirea operei prin benzi magnetice.

Totusi macar o parte din opera poetica a lui Traian Dorz a vazut lumina tiparului, în strainatate, prin bunavointa si dragostea mai mult sau mai putin dezinteresate ale unor credinciosi neoprotestanti. Mentionam ca acceptul pentru tiparirea acestor lucrari a fost dat de catre autor numai dupa repetatele încercari de publicare esuate în România.

Tiparirea în afara tarii a acestor carti a atras mânia autoritatilor comuniste care, în ciuda tuturor asteptarilor, tocmai într-o perioada de o mai mare deschidere spre Occident prin relatii economice si culturale, în 1982, l-au arestat pe poet si l-au condamnat la doi ani de închisoare pentru delictul de tiparire si raspândire de literatura interzisa. Probabil, trebuia ca jertfa sa fie dusa pâna la desavârsire. În urma interventiei publice din strainatate, a fost eliberat dupa câteva luni.

Ajuns din nou în mijlocul fratilor sai de credinta, eroul crestin îsi va continua lupta cu si mai multa dârzenie pentru apararea adevarului si pentru recunoasterea Miscarii Oastei Domnului în adevarata ei lumina de catre autoritatile de stat si de catre pastorii si ierarhii de atunci ai Bisericii Ortodoxe.

Tema majora a creatiei dorziene o constituie Golgota – izvorul netarmuritei si vesnicei iubiri – si biruinta învierii lui Iisus cel Rastignit. Pentru unii, poetul ar putea sa para o lira monocorda: Iisus, Iisus, Iisus. Dar pe aceasta lira, cântarea poetului ne face sa simtim adâncimile inefabile ale credintei. Aceasta, pentru ca în Iisus, asa cum ne spune apostolul neamurilor, „sunt ascunse toate vistieriile întelepciunii si ale cunostintei” (Col. 2, 2-3) si de aici, îndemnul aceluiasi apostol: „Iar peste toate acestea, îmbracati-va în dragoste, care este legatura desavârsirii” (Ibid. 3, 14). Iar daca Dumnezeu este iubire, atunci întelegem de ce acest poet este un cântaret înfocat al Iubirii. Din acest ocean fara margini izvorasc toate apele creatiei sale lirice. Realitatile vietii si ale istoriei devin, pe harfa sa, tot atâtea râuri care, transfigurate si primind aura vesniciei, se reîntorc tot în el, gasindu-si si împlinirea, si desavârsirea.

În volumul „Locurile noastre sfinte” – o îmbinare fericita între poezie si proza – locurile, evenimentele si personalitatile istoriei noastre nu sunt vazute doar sub aspectul lor real. Poetul scoate la lumina tocmai planul spiritual al acestora, facându-ne sa vedem partea lor nevazuta cu ochiul omenesc, dar care devin palpabile prin ochiul credintei. Astfel, toate aceste realitati primesc o dimensiune hieratica, devenind niste uriase fresce în catedrala istoriei noastre. Mesterul Manole, Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, Horia, Alba Iulia, Târgu Jiu, Curtea de Arges, Muresul, Oltul, bisericile si troitele maramuresene, toate acestea se transforma în personaje sau în locuri emblematice ale spatiului nostru mioritic, ducându-ne în final spre Patria de dincolo de zare. În acest fel, aceasta carte-album se transforma într-un manual de educatie a tuturor generatiilor, autorul devenind un pedagog national.

La fel de original în valentele sale spiritual-morale este si volumul „Minune si Taina”, dedicat Maicii Domnului. Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, în viziunea poetului, este în acelasi timp si modelul de mama pentru toate femeile din lume. Maica Domnului înfatisata de poetul transilvanean traieste sub cerul românesc, în tara aceasta din care a facut o gradina a sa. De aceea si gesturile sale, si grija pentru Pruncul Sfânt ne aduc în fata imaginea mamei dupa cea mai buna si sfânta traditie a acestor meleaguri. Din acest unghi spiritual, poetul a „românizat” întreaga imagine a Maicii Domnului în cel mai nobil înteles al cuvântului.

Într-o vreme ca aceea a zilelor noastre, în care interesul pentru poezie scade tot mai mult, publicul gasind alte cai pentru a-si hrani si desfata sufletul si pentru a-si satisface setea de frumos, poezia psalmistului bihoŹrean are o mare putere de a misca inimile si constiintele, de a le transforma, înnoindu-le, prin Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

La peste o mie din poeziile sale li s-au creat melodii adecvate, intrând astfel în biserici, în mânastiri si în alte medii religioase din tara si de peste hotare. Dovada ne-o ofera cea de-a opta editie a acestor cântari nemuritoare, ce apare sub titlul „Sa cântam Domnului”.

Cu toate ca poetul a cunoscut suferinta pe toate treptele ei, el ramâne un poet al luminii, al iubirii, al credintei si smereniei. Versurile sale îmbraca expresia imnului si a odei sau devin, când e cazul, cântec de lupta care apara drepturile lui Dumnezeu într-o lume în care cel rau se sileste pe orice cale sa apere drepturile omului la pacat, adica la desfigurarea sa moral-spirituala. Asadar, aceste versuri au devenit niste cântari luptatoare.

În noaptea spre dimineata zilei de 20 iunie 1989, Traian Dorz se întâlnea cu Luceafarul Diminetii. Sufletul lui îsi anunta rasaritul pe firmamentul altei lumi, acolo unde îl asteptau bratele deschise al Mirelui sau Ceresc, de a Carui întâlnire i-a ars în dor nestins întreaga viata. El i-a luat de pe umar crucea si i-a asezat pe frunte stralucitoarea cununa a biruintelor. Privighetoarea a parasit cuibul ei de lut, spre a se aseza pe una din crengile pomului vietii vesnice.

Prin patosul ideilor, prin calitatea expresiei poetice, prin mesajul ei divin-uman, opera creata de Traian Dorz îl situeaza în constelatia unor mari creatori ai sensibilitatii religioase, precum ieroschimonahul Daniil Tudor, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Vasile Militaru, Ioan Alexandru, iar prin conotatiile mistice, de ce nu, si cu Daniel Turcea.

Putem afirma cu toata convingerea ca poetul interzis Traian Dorz de-abia acum, dupa moartea lui, îsi începe cariera literara.

Lista cărţilor sale
  • Cântări Nemuritoare
  1. Cântările Dintâi
  2. Cântări Îndepărtate
  3. Cântări Luptătoare
  4. Cântările Bibliei
  5. Cântarea Psalmilor
  6. Poemele lui Solomon
  7. La izvoarele Luminii
  8. Comori Universale
  9. Pe cărarea-nţelepciunii
  10. Osana, Osana
  11. Cântarea îngeraşilor
  12. Câte-o povestire mică
  13. Cântă-mi, mamă!
  14. Cântările Anilor
  15. Cântările Roadelor
  16. Cântări de Drum
  17. Cântări Nemuritoare
  18. Cântarea Cântărilor mele
  19. Cântările din Urmă
  20. Cântarea Învierii
  21. Cântarea Veşniciei
  22. Cântarea Biruinţei
  23. Cântări Uitate
  24. Cântări de Sus
  25. Cântări Noi
  26. Cântările Căinţei
  27. Cântările Eterne
  28. Cântare Viitoare
  • Iisus Hristos – Dumnezeul nostru (meditaţii la Evanghelia după Ioan)

Vol. 1: cap. 1, 2 şi 3                                                 Vol. 4: cap. 10, 11 şi 12

Vol. 2: cap. 4, 5 şi 6                                                 Vol. 5: cap. 13, 14 şi 15

Vol. 3: cap. 7, 8 şi 9                                                 Vol. 6: cap. 16, 17 şi 18

Vol. 7: cap. 19, 20 şi 21

  • Hristos – Pâinea noastră zilnică (scurte meditaţii zilnice pentru toate zilele anului, de la 1 ianuarie la 31 decembrie)
  • Hristos – Comoara Psalmilor (meditaţii zilnice la Psalmi, 8 volume)
  • Cugetări Nemuritoare
  1. Prietenul tinereţii mele
  2. Mărgăritarul ascuns
  3. Piatra scumpă
  4. Lumina iubitului fiu
  5. Calea bunului urmaş
  6. Avuţia sfântului moştenitor
  7. Păşunile dulci
  8. Săgeţile biruitoare
  9. Cununile slăvite
  10. Poruncile Iubirii
  11. Răsplata Ascultării
  12. Strălucirea Biruinţei
  13. Crucea Măntuitoare
  14. Eterna Iubire
  15. Mărturisirea Strălucită
  16. Porţile Veşniciei
  17. Numele Biruitorului
  18. Garanţia Veşnică
  19. Lupta cea bună
  20. Alergarea stăruitoare
  21. Credinţa încununată
  22. La Ţărmul Întâlnirii
  23. La Ospăţul Veşniciei
  24. La Strălucirea Viitoare
  25. Întâi să fim
  26. Dorim să fim
  27. Acum să facem
  • Îndrumări nemuritoare
  1. Cărarea Tinereţii Curate
  2. Scumpele noastre surori
  3. Împreună lucrători cu Dumnezeu
  4. Dreptarul Învăţăturii Sănătoase
  5. Zile şi Adevăruri Istorice
  6. Fericiţii noştri înaintaşi
  • Povestiri Nemuritoare
  1. Pe genunchii lui Iisus
  2. Leagănul de Aur
  3. Ţara Minunată
  4. Cireşul Înflorit
  • Hristos – Puterea Apostoliei (meditaţii la Apostolele anului)

Vol. 1 – Apostolele din prima jumătate a anului

Vol. 2 – Apostolele din a doua jumătatea a anului

  • Piese şi montaje religioase

1 – Vine Domnul Copilaş (program de Crăciun pentru copii)

2 – Hristos S-a născut (petrecere de Crăciun)

3 – Hristos a înviat (petrecere de Paşti)

  • Istoria unei jertfe

Vol. 1 – Grăuntele

Vol. 2 – Cernerea

Vol. 3 – Rugul

Vol. 4 – Pârga

  • Hristos – Mărturia mea (lucrare autobiografică)
  • Hristos – Solia Bibliei (meditaţii şi versificări la cântările, rugăciunile şi binecuvântările Bibliei)
  • Tezaurul împăratului Solomon (meditaţii şi versificări la Proverbe, Eclesiastul şi Cântarea Cântărilor)
  • Minune şi Taină (imne, colinde, cântece şi plângeri cu Maica Domnului – 74 poezii)
  • Locurile noastre sfinte (sfintele momente printre monumente – 44 poezii şi eseuri)
  • Eternele poeme (50 poezii)
  • Strângeţi fărâmiturile!

  *   *   *

Bunul Dumnezeu să ne facă vrednici de aceşti mari înaintaşi! Bunul Dumnezeu să ne întărească, ca noi înşine să fim gata să spunem de fiecare dată Da chemării Mântuitorului! Şi să-L urmăm până la capăt, făcându-ne slujitori ai Evangheliei Împărăţiei lui Dumnezeu. Amin!

Niciun comentariu: