duminică, 24 martie 2024

Ciobirea


 ciobirea
de Ruben Bucoiu

cana mea cu rana ei
este foarte frumoasă
colega mea zice s-o arunc
că-i urâtă..
– cum să beau dintr-o cană ciobită –
dar dacă frumusețea este în ochiul privitorului
a bea din rana ei
este o oblojire

*  *  *

L-am întâlnit pe Ruben, de două ori anul acesta, de fiecare dată, poezia a fost cea care n-a adus în acelaș loc. Am început să citesc de câteva zile de pe blogul său personal și recunosc m-am regăsit în felul său de a scrie. Deocamdată scriu doar atât despre omul Ruben, cu siguranță că o să mai am ocazia de al cunoaște mai mult, simt că este un om cu inima largă.

Citind și recitind versurile de mai sus, nu am putut să nu mă duc cu gândul la o frumoasă relatare din Vechiul Testament.
„nu pot să fac şi Eu cu voi, ca olarul acesta, zice Domnul?
Iată, ce este lutul în mâna olarului, aceea sunteţi şi voi în mâna Mea, casa lui Israel!!” (Ieremia 18:4-5)

duminică, 17 martie 2024

MUSTRAREA INVINGE DAR NU CONVINGE


Părintele Arsenie Papacioc mereu spunea că „mustrarea învinge (uneori) dar nu convinge” și ca atare singura modalitate de a reuși să îndreptăm pe cineva este rugăciunea pentru el și dragostea sinceră. Se întâmplă că omul mândru să fie și aspru și de aceea toată dojana pe care o aduce cuiva nu este făcută în spiritul creștin autentic. Părintele Porfirie Bairaktaris în cartea sa Antologie de Sfaturi și Îndrumări ne pune înainte un mod de înțelegere al lucrurilor:

Un priten mi-a mărturisit că suferea din cauza purtării aspre a șefilor săi. Acest lucru amenința să-l umilească și să dea impresii gerșite despre caracterul său. Bătrânul l-a primit, a pus lucrurile la punct și i-a făcut o radiografie sufletească foarte corectă:

S-au temut că se vindecă


Istoria păstrează o mult-grăitoare întâmplare:

Pe la anul 1754, se făcu în Franţa o mare procesiune cu moaştele făcătoare de minuni ale unui sfânt.
Mulţime mare de popor se strânse cu acest prilej.
Venise şi o mulţime de bolnavi şi cerşetori.

Doi ologi cerşeau la un capăt de drum.
-Să aveţi credinţă tare! - le ziseră trecătorii. În curând vor trece pe aici moaştele Sfântului şi, de veţi avea credinţă,vă veţi tămădui.
-Frate! - se înţeleseră atunci ologii. De noi nu va fi bine cu moaştele alea... S-ar putea întâmpla să ne tămăduim; şi atunci cine ne va mai da nouă bani?!... Va trebui să ne apucăm iarăşi de lucru! Hai să o ştergem de aici!...

marți, 12 martie 2024

Iată ce mare răspundere are mama!

O mărturie din închisorile comuniste relatată de Poetul Traian Dorz.

13 martie 1959 Traian Dorz este arestat din gara Călanu Mic și confiscată casa de la Sânicoară .. tot atunci au fost arestați și frații de la Sebeș, Craiova, Timișoara, Galați, Suceava...

*  *  *

”...În ziua aceea, gardian de serviciu pe sală era unul mai cumsecade. (Pentru că şi acolo puteau fi oameni cumsecade. Am cunoscut mulţi. Dumnezeu le va răsplăti odată tuturor acestora, pentru că mult ne-am rugat pentru acei gardieni care acolo, unde era atâta răutate şi suferinţă, ei, fără să-şi calce îndatoririle lor, au fost totuşi oameni, purtându-se omeneşte, şi nu ca alţii, drăceşte, cu acei pe care îi supravegheau...)

Deci în ziua aceea era de serviciu pe sală un tânăr gardian – om cumsecade. Se potrivise să rămână mai multă mâncare de pe celelalte coridoare.

duminică, 10 martie 2024

Ştii tu oare, fiule?


 De ce se închid norii când câmpiile sânt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie?

Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a turburat şi şi-a lepădat rânduiala.

Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă?
Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere.

Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară?
Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată firea.

Ştii tu oare, fiule, de ce neamul biruitor rabdă înfrângeri din pricina neînţelegerii din lăuntru şi din pricina vrajbei, şi mănâncă pâinea amărită de lacrimi şi urâciune?
Deoarece i-a biruit pe vărsătorii de sânge din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei din lăuntru.

joi, 7 martie 2024

„Îmi deschid palmele către cer...”

 


La cei 40 de ani (50 acum ) privesc în copilăria mea...Ecouri plăcute mă ajung din urmă.

Parcă mai ieri alergam după fluturaşi, parcă mai ieri număram frunzele ce se desprindeau de pe ramuri, comparându-le cu anii noştri și așteptând iarna ca pe o odihnă între două vieți.

Odată cu trecerea anilor, începem să vedem iernile altfel, prin ochi de copii; ei încă nu simt iernile din sufletele părinţilor lor.

Deseori retrăiesc copilăria fiindcă a fost altfel, și, cu paşi timizi şi privirea plină de melancolie, merg uşor prin proaspătul strat alb.  Mă simt neputincios. Un fulg mi se opreşte jucăuş pe mână.

Îmi deschid palmele către cer...palmele ard... Simțăminte de copil și gânduri de om matur se învălmășesc...

 

MAMĂ!

 


Mamă!

Nici una din năzuințele tale nu este atât de curată, de sfântă, de binecuvântată, ca aceea de a-ți crește copiii spre slava lui Dumnezeu.

Mamă!

Cerul întreg te va binecuvânta dacă te predai în slujba Domnului, pentru ca ceea ce ai în mână, copiii tăi, să devină și ei la rândul lor, copii ai lui Dumnezeu.

Mamă!

Când tu ți-ai dăruit viața Domnului Hristos devii un misionar în familia ta. Ești purtătoarea luminii, a credinței, a nădejdii și dragostei, ești solul cerului pentru căminul tău, ca să conduci pe toți ai tăi spre cetatea Domnului.

sâmbătă, 2 martie 2024

Nemurirea…

 


Nemurirea,
de când ştim,
ne-am trezit că ne-o suim
rost cinstit să-nveşnicim.
 
Plug cu boi
în brazde râu
ne-a dat holde până-n brâu
şi-a ţinut ţara de grâu.
 
Baci
cu şubele de lână
ne-au mânat turmele-n stână
şi-au făcut ţara stăpână.
 
Mărgineni
sunând tilinci,
cu suman şi cu opinci,
ne-au dus munţilor juninci.
 
Moţi
cu cercuri şi ciubare
ne-au purtat din zare-n zare
doinele nemuritoare.

3 martie. Ziua Mondială a Scriitorilor


 În fiecare an, pe 3 martie, se aniversează Ziua Mondială a Scriitorilor. Poeți, eseiști, nuveliști, dramaturgi, critici literari, istorici și jurnaliști de pretutindeni sunt amintiți și apreciați pentru rolul în dezvoltarea literaturii și a culturii la nivel mondial

 

Câteva date mai de seama din viata Preotului Iosif Trifa 

  • 1888, luna martie, ziua 3 – se naşte în satul Certege, jud. Turda,[1]din părinţii Dimitrie şi Ana, fiul Iosif, al patrulea dintre cei şase fii ai lor;
  • 1895, la 7 ani – începe şcoala de patru clase din satul natal;1900 – începe gimnaziul la Beiuş;
  • 1907 – începe cursurile la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu;
  • 1910 – este numit învăţător în comuna Vidra de Sus, azi, Avram Iancu;
  • 1911 – se căsătoreşte cu Iuliana, din neamul lui Avram Iancu, nepoată de frate a acestuia. Este hirotonit preot în Vidra;
  • 1912 – are primul copil, o fetiţă, Olimpia, care moare în anul următor;

joi, 29 februarie 2024

Căderea din smerenie

Omul a ieşit din mâna lui Dumnezeu fără nici un defect sau cusur, fără nici un fel de lipsuri sau imperfecţiuni. Dumnezeu nu putea crea răul. Şi pentru că omul este coroana Creaţiei, Dumnezeu a creat pentru el grădina Edenului. Eden înseamnă fericire (cf. Facere 2, 8-9).

Pus în această grădina a fericirii, omul era stăpân peste toate şi, prin ascultare şi supunere faţă de Dumnezeu, putea deveni, cu timpul, nemuritor. Limitarea făcută de Dumnezeu cu privire la cei doi pomi, din care omul nu avea voie să mănânce, nu atinge cu nimic perfecţiunea virtuală a omului, căci "pomul cunoştinţei a fost o încercare, o ispitire şi un exerciţiu al ascultării omului" (Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica - trad. D. Fecioru).
Dacă omul ar fi trecut ecest "exerciţiu" şi ar fi rămas în slava ce i s-a rânduit de Dumnezeu, dacă ar fi rămas în smerenie, n-ar fi avut o falsă măreţie, ci una adevărată. Însă omul s-a lăsat amăgit de diavol şi dorind să fie mai mare decât era, a pierdut şi ce avea şi ceea ce putea avea.

marți, 27 februarie 2024

CETĂŢI ŞI LANŢURI - 239 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan.

- La 28 februarie 1785, Horea și Cloșca, conducători ai răscoalei din Transilvania, erau executați prin frângerea pe roată pe platoul "La furci" din Alba Iulia; Crișan se spânzurase în închisoare. Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan, din 1784, a fost cea mai importantă ridicare la luptă a populației românești din acea perioadă.



Cetăţile ne vorbesc despre asupritori, lanţurile ne vorbesc despre asupriţi… Şi unele şi altele au fost inventate de marii tirani ai vremii: cetăţile pentru stăpâni, iar lanţurile pentru robi.

Poate că nicăieri, ca la Alba Iulia, în Ardeal, nu se poate vedea mai bine acest cumplit şi vinovat adevăr. Uriaşa cetate construită cu trufie şi ură de către marii asupritori acum aproape trei sute de ani în urmă – şi care îşi întinde zidurile pe o suprafaţă de şaptezeci hectare de pământ – te înfioară în grozăvia ei.

Ce siguranţă şi trufie dovedeşte ea că aveau atunci tiranii şi lacomii ei stăpâni! Ce veşnică li se părea lor că le va fi domnia în ea! Şi cum i-a prăbuşit Dumnezeu pe veşnicie când li s-a umplut măsura nedreptăţilor – şi n-au mai trebuit răbdaţi!

Dintre cele patru porţi mari pe care le avea la început, au mai rămas până astăzi trei. Deasupra celei de a treia porţi – cea din imaginea de mai sus – se mai poate vedea şi astăzi celula întunecată, fioroasă şi îngustă, cu butucii ei de fier şi cu lanţurile groase, în care a zăcut legat de mâini şi de picioare, cu obezi nituite cu ciocanul pe nicovală, două luni de iarnă geroasă, din decembrie 1784 până în februarie 1785, martirul Horea; şi în alt loc cei doi soţi ai săi, Cloşca şi Crişan.

luni, 5 februarie 2024

O poezie cât o predică, o adevărată descărcare sufletească!




 



 Eu n-am vrut


Eu n-am vrut să scriu versuri,
poeme şi cântări
ce gâdilă urechea
şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare,
am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate,
din iad şi din noroaie.

Am vrut să-mbrac oştire
cu număr nesfârşit
din fiecare carte
să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet
şi braţ nebiruit
pornind să spargă încă
o linie duşmană. 

vineri, 26 ianuarie 2024

Viaţa este o sursă de bucurie


Ce nu face omul pentru viaţa lui atunci când este în pericol?!

În Vechilul Testament, în cartea Iona, găsim o relatare despre o corabie ce a fost surprinsă de furtună pe mare. Corăbierii, când au văzut pericolul, s-au înfricoşat şi au strigat fiecare la dumnezeul lui. Mai târziu, ei au strigat într-un glas către Adevăratul Dumnezeu - Dumnezeul lui Iona - ca Acesta să aibă milă de ei, pentru ca să nu piară. În disperarea lor de a nu pieri, ei au aruncat în mare încărcătura din corabie, spre a o face mai uşoară. La fel au făcut şi marinarii descrişi în Faptele Apostolilor, cap. 17, 13-44.

Din aceste relatări, reiese clar cât de preţioasă este viaţa. Fără de ea nu putem face nimic. Marinarii au început să-şi sacrifice bunurile materiale în efortul de a-şi salva viaţa. Pe acelea le putem înlocui, dar viaţa, nu.

luni, 22 ianuarie 2024

Trezeşte-ne, Doamne, să nu cădem de frig


 Cine vrea să împrăştie căldură, trebuie să rezite mai întâi frigului!

De ce sunt atât de mult iubiţi ghioceii, doar pentru că sunt vestitorii primăverii?

Nu numai, ci şi pentru faptul că au învins frigul, au crezut în primăvară.
"Întâi să fim, apoi să facem!", spune fr. Traian Dorz, haideţi să fim şi noi printre acei ghiocei care vestesc primăvara duhovnicească!

E încă iarnă afară, dar în suflet se arată zorii unei minunate şi prietenoase feţe ale iubirii. Binecuvântat să fie Dumnezeul nostru, Care ne-a înflăcărat şi în iarna aceasta, cu atâta dragoste, cu atâtea fericite gânduri de dor şi biruinţă... A fost ger în iarna aceasta, l-am biruit, rămânem însă suflând în mâinile credinţei care se tot răceşte... Nu, să nu ne fie frică de iarna de afară, să ne temem de iarna din noi. Ce grozavă este o astfel de iarnă! Şi ce prăpăd face viscolul ei acolo unde stăpâneşte!

duminică, 14 ianuarie 2024

Poetul Traian Dorz despre Poetul Mihai Eminescu



 

În fiecare an, pe data de 15 ianuarie, Mihai Eminescu, „Luceafărul poeziei românești” ajunge la inimile celor care îl omagiază. 

Anul acesta se împlinesc 174 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, iată mai jos câteva gânduri ale psalmistului Golgotei, poetul şi scriitorul creştin Traian DORZ (1914 - 1989), scrise, veți vedea și simți, cu atâta admirație și recunoștință pentru Mihai Eminescu, poet naţional şi universal:
 

"Şi fiindcă tot eram aici, foarte aproape de cimitirul Belu, unde ştiam că este mormântul marelui poet Eminescu, pe la care nu fusesem de mulţi ani, am mers să-l mai vedem.
Am trecut pe lângă toate celelalte morminte cu nume cunoscute, ale unora dintre cei mai aleşi scriitori ai neamului nostru şi am ajuns la mormântul frumosului luceafăr al poeziei noastre vii. Era acoperit cu flori verzi şi proaspete, ca şi mormântul părintelui Oastei noastre vii.
– Ce-i aducem noi acestui suflet mare, am zis eu, dacă am venit acum pe neaşteptate aici lângă odihna lui zbuciumată? Flori văd că are destule şi văd că mulţi îi aduc flori. Noi să-i aducem ceea ce cred că îi aduc puţini sau poate nimeni. Să-i aducem rugăciunile şi lacrimile noastre.
Şi cu cea mai profundă iubire înlăcrimată, participantă la suferinţa, la dragostea şi la jertfa lui aduse pe altarul frumuseţii şi poeziei adevărate, am aşezat în faţa mormântului lui Mihai Eminescu lacrimile noastre. Şi în faţa Tronului lui Dumnezeu rugăciunile noastre cele mai fierbinţi pentru odihna şi mângâierea în lumea cealaltă a sufletului său atât de zbuciumat în lumea asta."
( Traian DORZ, din "Istoria unei jertfe" , vol. IV /Anii 1976 – 1988, pag.475, - Sibiu: Oastea Domnului)

luni, 1 ianuarie 2024

Anul Nou și Copilul din noi



Încep această seară având pe buze şi pe suflet câteva versuri din 
"Poiana primei amintiri" de Nicolae Labiş, ce m-au lasat fără comentarii....

"Revăd din nou poiana primei amintiri -
Copilul care am fost eu spre mine vine,
Vorbeşte rar muşcându-şi buzele subţiri...
- Îmi placi. Dar eu am să devin mai bun ca tine...

Şi mă priveşte cu o candidă trufie,
În jur se leagănă-al pădurii verde cerc,
Mă simt pătruns de-o-nlăcrămată duioşie
- Copil prostuţ, tu oare crezi că eu nu-ncerc?"

Dacă vom descoperi în noi acest "copil", fericie de noi, dacă nu, atunci nu vom cunoaşte îmbrăţişarea şi sărutul Tatălui Ceresc şi nici nu-i vom putea înţelege cu adevărat pe semenii noştri.

SF. IOAN BOTEZĂTORUL ŞI „IONII” DE AZI

 


E timpul sărbătorilor de iarnă. Sau, mai bine zis, e timpul petrecerilor de iarnă, căci, începând de la Crăciun, petrecerile se ţin lanţ.

Acum, pe la Anul nou şi Botez, este mai ales timpul când tot creştinul cu „ceva dare de mână” ţine să-i tragă câte un chef. Acum iarna este, mai ales, timpul când se îmbată oamenii de „ziua numelui”.

Au început-o „Nicolaii” cu Sf. Nicolae, au venit apoi „Vasilii” la Anul Nou şi pe urmă vine grosul „Ionilor” din ziua a doua de Botez.

Vai ce păgânătate şi batjocură este aceasta! Despre nici un sfânt nu spune Sf. Scriptură că ar fi fost iubitor de chefuri şi beţii – iar cei ce poartă numele lor, „Nicolai”, „Ionii”, „VasiIii” etc. se îmbată în numele lor.