Mesaj de final de an

La sfârșit de an, când privim în urmă la drumul parcurs și la pașii pe care i-am făcut, ne dăm seama că fiecare clipă, fiecare încercare, fiecare bucurie și fiecare luptă au fost parte dintr-un drum care nu se termină aici. Pentru că, „dincolo de noaptea zilei de acum, unde se sfârșește capătul de drum… de-acolo ți-ncepe drumul adevărat”.

Anul care trece ne amintește că timpul nu este doar o măsură, este și o șansă de a ne opri, de a privi spre suflet, de a decide mai conștient cum vrem să trăim și încotro vrem să mergem.

Poezia de mai jos ne spune simplu și adevărat: cheia e încă în mâinile noastre. Putem lăsa porțile vieții, credinței, curajului și iubirii închise… sau le putem deschide cu încredere, cu recunoștință și cu nădejde.

Unde - de Nina Cassian

Izvorul dragostei, visează unii
ţâşneşte undeva, în munţii Lunii…
Din cine ştie ce gheizere-albastre şi ploi
bate lumina lui până la noi.

Noi stăm pe Pământ
în seceta noastră,
în săracul nostru veşmânt,
şi mumurăm: lumină albastră
mângâie încruntata frunte a noastră,
umple-ne paharul câte puţin
cu străveziul tău vin…
Rugămu-ne ţie, izvor răcoros,
picură până la noi, cei de jos…

Dar munţii Lunii tac sub omăt.
Cântecul nu li se-ntoarce-ndărăt.
Iar dragostea stă lângă ei întristată
de moarte
că nu o cunosc şi o caută atât de departe…

Nina Cassian 

Pe lângă versuri adaug și un minunat sfat al poetei: "Nu pot sa dau nici un mesaj decat: traiti! iubiti-va! fiti onesti! nici nu stiti ce garantie e onestitatea pentru viitor!"

Nina Cassian (Renée Annie Ştefănescu) s-a născut la Galaţi, la 27.11.1924 și a trecut la cele veșnice la 15.04.2014, la New York, avea 89 de ani

SĂ NU-MI UIT DATORIA

 

Să nu-mi uit datoria
ce mi-am legat-o eu,
cât ţine noaptea asta
şi drumu-acesta greu;
măsura ei cinstită
mereu s-o am în gând,
nici mai puţin lăsându-i
şi nici mai mult, trecând.

Să nu ies niciodată
din drumul înţelept,
din toate să dau partea
oricui precum e drept;
ce-i trecător în mine
să-l dau cui l-am vândut,
cu inima durută
şi sufletul tăcut.

Dar ce-i ceresc în mine,
cu legământul pus,
să-l dau pe totdeauna
şi numai lui Iisus.
Dă-mi, Doamne-a Ta lumină
şi dă-mi puterea cea
de care am nevoie
în starea asta grea...

Cântările Căinţei / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008

Ciobirea

 ciobirea

de Ruben Bucoiu

cana mea cu rana ei

este foarte frumoasă

colega mea zice s-o arunc

că-i urâtă..

– cum să beau dintr-o cană ciobită –

dar dacă frumusețea este în ochiul privitorului

a bea din rana ei

este o oblojire

*  *  *

L-am întâlnit pe Ruben, de două ori anul acesta, de fiecare dată, poezia a fost cea care n-a adus în acelaș loc. Am început să citesc de câteva zile de pe blogul său personal și recunosc m-am regăsit în felul său de a scrie. Deocamdată scriu doar atât despre omul Ruben, cu siguranță că o să mai am ocazia de al cunoaște mai mult, simt că este un om cu inima largă.

Citind și recitind versurile de mai sus, nu am putut să nu mă duc cu gândul la o frumoasă relatare din Vechiul Testament.
„nu pot să fac şi Eu cu voi, ca olarul acesta, zice Domnul?
Iată, ce este lutul în mâna olarului, aceea sunteţi şi voi în mâna Mea, casa lui Israel!!” (Ieremia 18:4-5)

Voi, toţi câţi spuneţi Adevărul

 

Voi, toţi câţi predicaţi Iubirea,
pe munţi plutiţi şi-n văi să staţi,
pe munţii nalţi ai curăţiei
şi-n văi, mai jos ca toţi ceilalţi;
pe munţi, căci Domnul e lumină
şi-n văi, căci Domnul e smerit.
– Voi, toţi câţi predicaţi Iubirea,
n-aveţi alt loc mai fericit.

Voi, toţi câţi împărţiţi Dreptatea,
pe-un mal înalt şi-ngust să staţi,
înalt, mereu în văzul lumii
şi-ngust, mai drepţi ca toţi ceilalţi;
că-n Domnul nu e părtinire
şi Domnul nu-i şovăitor.
– Voi, toţi câţi împărţiţi Dreptatea,
n-aveţi un alt loc mai uşor.

Voi, toţi câţi spuneţi Adevărul,
de foc şi drum vă pregătiţi,
de foc, căci focul e-ndrăzneală
de drum, căci drumu-l moşteniţi.
Cât Dumnezeu este-ncercare
şi cât în lume-i domn cel rău
– tu, cel ce aperi Adevărul,
pe cruce este locul tău!

de Traian Dorz

Secretul unei poezii: BLÂNDUL PĂSTOR de TRAIAN DORZ

Am putea spune ca poezia este emblematica pentu Traian Dorz.In ultima vreme,a cunoscut o populartitate atat de mare, incat a fost inclusa si in manualele de religie.Devenind textul unei PRICEASNE omonime ce se canta si in Biserica,poezia a cunoscut o popularitate nebanuita.

PRICEASNĂ, pricesne, . (din sl. precistina preacurat/a.)Denumirea se foloseste,mai ales, in Ardeal.In restul tarii poarta numele de chinonic si este o cвntare bisericească ortodoxă care se canta in timpul Sfintei Liturghii ,cand preotul şi credincioşii se оmpărtăşesc . Termenul a fost extins la o gamă largă de cвntece aparţinвnd folclorului religios . Conţinutul tematic este vast: rugăciuni de iertare , mulţumire si laudă adresate lui Dumnezeu, Fecioarei Maria şi sfinţilor. Sunt cвntate mai ales оn bisericile parohiale de către credincioşi, dar au intrat si in repertoriul interpretilor populari ,fiind popularizate sub numele de „Cantari manastiresti”.

Lăsați-l să se nască...

Lăsați-l să se nască în liniște și-n pace,
Nu are nicio vină copilul năzdrăvan,
E Ziua lui și gata, nu-i nimeni s-o revoce,
Cum e și ziua noastră în fiecare an!

Așa precum se naște din sinea ei lumina,
Așa precum se naște pârâul dintr-un val,
Lăsați-l să se nască din Dragoste, deplina,
De când aștept să treacă Poetul prin Ardeal!

Lăsați-l să se nască, oricum și-așa de-o vreme
Nu prea se mai întâmplă minuni aici sub soare!
Mă-ntreb, de Eminescu azi cine se mai teme?
Mă-ntreb știind răspunsul durut din întrebare.

Lăsați-l să se nască, e dreptul lui acum,
 Precum în Munți se naște ecoul din ecou,
 Nimic din Eminescu azi nu mai e postum,
 Nepotolit cuvântul cel scris e-atât de nou!

 Nicolae Nicoară-Horia
15 ianuarie 2014 

Colind de iubire...

Vine iar Crăciunul cu fiori de stele, 

cu miros de gheaţă şi cu gând de pace. 

Noi pornim colinda-n munţi şi în vâlcele... 

Visători spre ieslea unde noaptea tace. 

Se opreşte Cerul să asculte cântul, 

Încă fără rimă, împletit în grabă: 

Astăzi într-o iesle s-a născut Cuvântul 

Lerui ler! răsună pe o floare dalbă. 

Îngeri iar coboară!... Se umple văzduhul

De fiorul sfânt al dorului de pace.

De-o iubire-arzândă ne tresaltă duhul...

Inima, o iesle caldă se preface. 

O, ce frumoasă ești Iubito

 O, ce frumoasă eşti, Iubito,

Biserică, Mireasa Mea!

Ce minunate-s ale tale

podoabe ce te fac aşa!

Ce minunată ţi-e credinţa

păstrată-n cugetul smerit,

curată, sinceră, adâncă

şi-aceeaşi până la sfârşit!

Dorz e de la Daci, desigur şi Traian de la Romani...

Hărnicia şi chibzuinţa în muncă le-am cunoscut încă din copilăria mea, nu numai în casa părinţiilor mei, ci şi în viaţa şi în casele tuturor vecinilor şi con-sătenilor între care am crescut.

Nu era în nici o casă şi în nici o familie nimeni care să nu facă nimic. Fie-care muncea la de toate în gospodăria sa, – pentru care avea putere şi pri-cepere.

Părinţii şi vecinii mei erau plugari şi păstori din moşi-strămoşi. Aceste două clase străvechi trăiau şi munceau tot timpul privind în sus, cerând ajutorul Domnului şi apoi mulţumindu-I pentru primirea acestui ajutor.

Erau plugari înstăriţi, pentru că erau harnici şi chibzuiţi. N-am avut de când ştiu între toţi înaintaşii mei pe nici unul care să se mai fi ocupat cu altceva decât cu plugăria şi cu păstoritul. Şi n-au fost nici unul nici leneş, nici beţiv, nici hoţ, nici risipitor. Numele nu ştiu de unde ni se trage, căci un alt nume la fel cu al nostru n-am mai aflat nicăieri.

Într-o singură carte – „Traco-dacii”, scrisă de I. I. Rusu, ediţia a II-a, revă-zută şi adăugită, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967 – am citit acum câţiva ani aceste însemnări:
„Dhor / Dorz – sunt două rădăcini lexicale străvechi care în limba traco-dacă au stat la baza formării diferitelor antroponime (nume de oameni) şi teonime (nume de zei).
Rădăcina «dhor», în alternanţă cu rădăcina «dorz», avea semnificaţia de a ţine strâns, a sprijini... Stăpânitor, drept, puternic, înţelept, demn, autoritar...” (pag. 67, 102 şi 133).

Pe drumul Crucii - 12 popasuri

 

Şi eram copil, Iisuse, glasul când Ţi-am înţeles,                                                                      drumul Crucii, drumul Crucii, suferinţa, de-am ales.

La-nceput, când era pace, calea plină de popor,
drumul Crucii, drumul Crucii era dulce şi uşor.

Dar când a venit furtuna şi prigoana mai târziu,
drumul Crucii, drumul Crucii rămăsese mai pustiu.

Şi din ce mergeam, şi crucea tot mai grea mi se făcea,
drumul Crucii, drumul Crucii tot mai greu şi gol era.

Crucea grea era şi spinii se-nmulţiseră amar,
drumul Crucii, drumul Crucii ajunsese la Calvar.

Am căzut, o Mână dulce ridicatu-m-a în sus,
drumul Crucii, drumul Crucii mă unise cu Iisus.

El ne-a arătat Golgota, ne-a spus chinurile ei,
drumul Crucii, drumul Crucii e-al sfinţeniei temei.

Crucea-i grea, dar ce înseamnă mulţi nici astăzi nu-nţeleg,
drumul Crucii, drumul Crucii e frumos, dar nu-i întreg.

O, Iisus Mântuitorul suferind ne-a arătat,
drumul Crucii, drumul Crucii trebuie întreg urcat…

El ne duce şi-azi de mână, El ne sprijină urcând,
drumul Crucii, drumul Crucii să-l sfârşim şi noi curând…

TRAIAN DORZ din ”Cântări Uitate”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Citește în continuare:

• Pe urmele Mântuitorului – Câteva lămuriri despre Drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Întâiul popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al doilea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al treilea popas din drumul Crucii.
• Pe urmele Mântuitorului – Al 4-lea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al 5-lea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al 6-lea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al 7-lea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al 8-lea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al 9-lea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al 10-lea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al 11-lea popas din drumul Crucii
• Pe urmele Mântuitorului – Al 12-lea popas din drumul Crucii

 

Acolo–n Dealul Măgurii Codlei

prietenilor mei
veniţi !
ca pentru întâia oară,
să prindem noaptea
în genunchi,
în faţa primei raze,
să sorbim
aer din dimineaţă,
ca din ulciorul vieţii,
să bem din raza
care a răpus noaptea,
acolo…în Dealul Măgurii Codlei
Veniţi !

Ca dintotdeauna
să ne vorbim,
cu razele pe frunţi
-şiroind pe albia timpului-
de dorul Patriei…
ca de o comoară
-neschimbătoare-.
Veniţi…!

OPREA GH - HOLBAVIANU

MarmHora Satului - poezie şi zestrea picturii - 2013

Editura Diamantina

Apare sub egida ASTRA,

Despărţământul ”Piatra Craiului” Zărneşti-Bv.

Oare s-a împărţit Hristos?

„Vă îndemn, fraților, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toți să vorbiți la fel și să nu fie dezbinare în sânul vostru, ci să fiți cu totul uniți în același cuget și în aceeași înțelegere....
Divisus est Christus?”
Apostolul Pavel,1Corinteni 1, 10-13

Întrebarea lui mă doare
Şi mă doare cu folos-
Doamne, câtă dezbinare!
„Oare s-a împărţit Hristos?”

Tu ne-adu mereu aminte
Adevărul din porunci,
Mai îndură-ne, Părinte
Şi ne iartă până-atunci...

Cerul Tău e-atât de-aproape,
Precum e de spini cununa,
Fă credinţa de sub pleoape
Să ne fie pururi- Una!

Doamne, câtă dezbinare!
„Oare s-a împărţit Hristos?”
Întrebarea lui mă doare
Şi mă doare cu folos...

de Nicoară Nicolae-Horia

Îmi place câteodată să stau în cimitir

Îmi place câteodată să stau în cimitir,
s-aud prin şoapta frunzei şi-a ierbii naintaşii
cum vin cu bucurie spre mine şir cu şir,
cum dragostea le-nvie privirile şi paşii.

Hristos S-a Înălțat...

29 Mai 2014

Hristos S-a Înălțat! primiți în dar

Aceste trei cuvinte creștinești,

Hristos S-a Înălțat și nu-n zadar,

Prin Înălțarea Lui eu sunt și ești!

De clipa înălțării nu te teme,

Oricum ea o să vină în curând

Și fiecare dintre noi la vreme

Se va înălța de-aici pe rând...

Pentru acela ce nu-mi dă crezare,

Oricât ar fi în viață de mișel,

Cu dragoste mă și cu ardoare

Să aibă milă Dumnezeu de el!

Nu-i primăvară fără frunză verde,

Fără Înălțare, pogorâre nu-i,

Hristos S-a Înălțat! acel ce crede

În suflet să-i rodească Pacea Lui!

de Nicolae Nicoară-Horia

Revoltă

De astăzi nu-mi mai pasă de mine ce-ți vorbi

Prea mi-a păsat și multe mi-ați dat a suferi

Ori că ba sunt prea iute ori prea încet ori mut

Ori că vorbesc prea multe; De-azi nu vă mai ascult.

Omagiu - Nichita Stanescu - 82 de ani de la nastere (n. 31 martie 1933)

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

ATUNCI CÂND TE-AM AFLAT PE TINE...

Era, în ziua de 22 aprilie, o zi frumoasă şi călduţă. Stăteam iarăşi la soarele binefăcător care parcă intra în noi prin toţi porii trupului, împlinind toate marile noastre trebuinţe.

Presimţeam clipa unei despărţiri şi de Cristian. Vorbisem de multe ori cu el, iar cunoaşterea lui despre Domnul ajunsese acum la clipa marii hotărâri.

Stăteam unul lângă altul la soare, jos, pe iarba de lângă baraca 7, proptiţi cu spatele la peretele călduţ...

– Cristian, spune-mi care a fost totuşi cea mai fericită zi din viaţa ta.

– Până astăzi, zise el oftând cu întristare, eu n-am avut nici o zi despre care să pot spune că a fost cu adevărat fericită.

Dar tu, îmi zise el, despre care zi din viaţa ta poţi să spui că ţi-a fost fericită?

Primăvara

se ascunde în glasuri
tot Soarele
şi se sparge
în abur de lumină,
mângâietoare,
îmblânzindu-se
în secundele uşoare

când aşteptarea

fumegă de nerăbdare,

copacii dezbracă

-în fiecare mugur -

câte o viaţă,

pentru Timp,

cu înfloriri

hrănindu-l.

OPREA GH - HOLBAVIANU, din volumul "MarmHora Satului" - poezie şi zestrea picturii 2013, Editura Diamantina, apare sub egida ASTRA, Despărţământul ”Piatra Craiului” Zărneşti-Bv.

Până când rămân părinţii

Până când rămân părinţii
credincioşi, cu suflet tare,
e-o nădejde şi de fiii
cei căzuţi în neascultare;
dar când şi părinţii caută
căile deşertăciunii,
învoind nelegiuirea,
– nu-i nădejde de nici unii.

Preţuiţi pe credincioşii
ce vi-s fraţi, părinţi şi soţi,
cât i-aveţi, mai e-o nădejde,
când nu-s ei, e vai de toţi.