marți, 29 decembrie 2020

O întrebare, o chemare, o hotărâre


Fiţi gata, zice Domnul… Eşti tu gata, suflete? Pocăieşte-te şi întoarce-te la Dumnezeu. Hotărăşte-te pentru Mântuitorul. Ieşi din tabără (familia lumii) şi intră în Familia Domnului, ca să te pregăteşti şi să fii gata oricând pentru El.

Orice om ştie că nu veşniceşte aici, în această lume ci, aşa cum au plecat toţi, orice om va trebui să plece. Necazul cel mare este, însă, că prea puţin ne gând la aceasta. Îngrămădiţi în trebuiri, afaceri, plăceri, deşertăciuni şi păcate, nu ne mai gândim la marea taină ce stăruie zi de zi şi ceas de ceas în calea vieţii noastre ca un mare semn de întrebare: Unde? Când?

luni, 28 decembrie 2020

ÎN PRAGUL ANULUI NOU

 

Un om călător înnoptase noaptea într-o pădure. Era iarnă cu viscol şi ger. Să poată răzbi mai departe, nici vorbă. Viscolul se întărea, pu­terile îi slăbeau. Un urlet fioros de lupi se auzi în zare. Fiori de moarte îl cuprinseră. Singura lui scăpare era să facă un foc care să-l apere de îngheţ şi de lupi. Dar vai, îşi aduse aminte că aproape toate chibriturile le stricase cu aprinsul ţigărilor. În cutie nu mai erau decât 10 chibrituri.

Strânse un vreasc de lemne şi se pregăti să facă focul. Primul chibrit fu stins de vântul crivăţului. Tot aşa al doilea... si treilea... al patrulea... al cincilea... al şaselea... Mai rămase numai cu un singur chibrit. Lupii urlau în apropiere... Degetele începuseră a-i îngheţa. Cuprins de spaima morţii, înainte de a aprinde şi ultimul chibrit, ul­tima nădejde, îşi ridică ochii spre cer şi se rugă plângând: „Dumne­zeule, ai milă de mine păcătosul... Nu mă lăsa să mă prăpădesc în pădurea asta sfâşiat de animale sălbatice... Scapă-mă, Doamne, cu darul şi ajutorul Tău”...

duminică, 27 decembrie 2020

IESLEA CU DOI PRUNCI


 O povestioară minunată și adevărată, istorisită de Părintele G. Calciu în 2004.

 Cum s-a împrietenit micuțul Mișa cu micuțul Iisus:

«Doi ortodocși americani au răspuns invitației Ministerului Educației din Rusia de a preda morala creștină în câteva închisori și orfelinate rusești. Așa au ajuns aceștia, plini de râvnă, și în așezământul cu peste o sută de copii abandonați (băieți și fete) unde l-au întâlnit pe Mișa, orfanul Domnului…

Dar să-i lăsăm să-și depene singuri povestea…

„Era aproape de sărbătoarea Crăciunului, timp potrivit pentru orfani să audă – mulți dintre ei pentru prima oară – tradiționala povestire despre Nașterea Domnului. Le-am vorbit despre Maica Domnului și despre dreptul Iosif, cum au ajuns ei în Betleem și cum, negăsind alt loc unde să tragă, s-au dus să înnopteze într-un staul, unde în noaptea aceea s-a și născut Pruncul Iisus, în ieslea vitelor. Copiii și educatorii stăteau nemișcați, sorbindu-ne cu emoție fiecare cuvânt.

joi, 24 decembrie 2020

Ce ai primit de Crăciun?

Daruri bune de Crăciun şi în fiecare zi.

Tot mai mulţi şi mai mulţi oameni întreabă în această perioadă: “Ce ai primit de Crăciun?” Problema cu acest accent pe care îl punem la Crăciun este că pierdem tocmai esenţa acestei sfinte perioade. Noi, creştinii, dăm daruri de Crăciun într-o umilă repetare a Darului pe care Dumnezeu ni l-a făcut – Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru creştini accentul corect trebuie să cadă pe dăruire nu pe ce am primit.

Un om povestea odată ce i s-a întâmplat în ajunul Crăciunului pe când era băiat. Au ascultat cu toţii povestea naşterii lui Isus, iar apoi au deschis cadourile şi s-au bucurat de ele. Tatăl le-a cerut copiilor să facă linişte şi le-a spus: “Dintre toate cadourile pe care le-aţi primit, vreau să vă alegeţi fiecare câte unul care vă place cel mai mult şi să îl puneţi în faţa voastră.” După ce copiii au făcut aşa cum li s-a spus, tatăl a continuat: “Acum vreau ca fiecare dintre voi să vă gândiţi la cineva pe care îl cunoaşteţi, care este mai puţin norocos decât voi, care nu primeşte cadouri ca voi, iar mâine le vom împacheta şi le vom trimite acestora.” Omul spunea că nu poate uita Crăciunurile din copilărie. Atunci a învăţat că în centrul Crăciunului este gestul lui Dumnezeu care a dat omenirii ce avea mai bun: pe Fiul său. Un gest pe care suntem chemaţi să îl repetăm, nu doar de Crăciun ci în fiecare zi a anului. Cadoul prin excelenţă pe care un creştin poate să îl dea în adevăratul spirit al Crăciunului este tocmai iubirea lui Hristos.

luni, 21 decembrie 2020

În aşteptarea sărbătorii Naşterii Mântuitorului


 



"Iată, fecioara va rămâne însărcinată,
va naşte un fiu,
şi-i va pune numele Emanuel
(Dumnezeu este cu noi)
- Isaia 7, 14 -




Postul Naşterii Mântuitorului este perioada în care mai mult ca oricând, aşteptăm venirea Mântuitorului. Este timplul pregătirii pentru întâmpinarea Luminii care vine să ne dea din propria-i strălucire. Este timpul împăcării cu noi înşine şi cu semenii noştri.

Suntem conştienţi oare că această aşteptare, a acestui post, dinaintea crăciunului trebuie să ne facă mai buni? Sau ne gândim doar unde vom petrece această sărbătoare care dintr-o "Sărbătoare a mântuirii" pentru mulţi creştini, a devenit doar simplă sărbătoare de iarnă.

duminică, 20 decembrie 2020

Priviţi la pomul de Crăciun!

 


Este un obicei urât în lumea aceasta rea că naşii se duc de fală. Pentru că numele de naş este nume de fală… Şi tot ce este de fală este pentru diavolul, nu pentru Hristos. Orice lucru ai cu care te făleşti, fie o haină, fie o mobilă, fie orice-ar fi, sau chiar daruri dacă ai avea, dacă te făleşti cu ele, atunci, dragul meu, chiar dacă sunt duhovniceşti darurile tale, tu faci un mare păcat.

Îmi aduc aminte, eram copil şi murise tatăl unui alt copil, iar ceilalţi copii îi ziceau:

– Ei, voi n-aveţi tată! Numai voi n-aveţi tată! Voi n-aveţi tată, noi avem! Şi copilul, bietul, înota în lacrimi, că el n-avea tată… Doamne, ce păcat făceau copiii aceştia că se lăudau cu ce aveau ei, că se făleau faţă de cei ce nu aveau ca ei. Ce păcat este lucrul acesta, fala! Când faci un lucru de fală. Când te făleşti cu ceea ce ai şi îl osândeşti pe fratele de lângă tine că el nu are aşa ceva.

Cine este vinovat

 


În celebra sa Apologie făcută în favoarea creştinilor persecutaţi, scriitorul Tertulian ne spune că de câte ori se întâmpla vreo calamitate în imperiu, păgânii găseau încă un motiv să înmulţească persecuţiile împotriva creştinilor. Iată cuvintele marelui apologet: „Dacă Tibrul se revarsă peste maluri, dacă Nilul inundă ogoarele, dacă cerul nu trimite ploaie, dacă pământul se cutremură, dacă e foamete, dacă se iveşte vreo molimă, îndată se strigă : «La lei cu creştinii!»” (Apologia, cap. XL). Tertulian, combătând această învinuire, spune că este cu totul nedreaptă. În primul rând, spune că aceste calamităţi au existat şi înaintea creştinismului. În al doilea rând, el afirmă că viaţa morală decăzută a păgânilor provoacă aceste calamităţi. În al treilea rând, creştinii prin rugăciunile şi posturile lor Îl îmblânzesc pe Dumnezeu şi fac să fie mai puţine şi mai mici aceste calamităţi.

Aşadar, creştinii erau priviţi ca duşmani ai poporului; ei trebuia să reziste nu numai la persecuţii fizice, ci şi la mari presiuni psihice. Cei care îi întâlneau îi priveau ca pe nişte pricinuitori ai relelor comune. Cumplit lucru!

sâmbătă, 19 decembrie 2020

Colindătorului închisorilor de ger




Tu, drag colindător, ce ai visat biserici pline,
Răsunând de cântec, radiind sfântă lumină,
Azi visul tău s-a împlinit, “La căsuţa unde-i neaua până-n tindă”
Iată, “Minunată-i Noaptea Sfântă”, casa este plină!
Azi tot mai mulţi, cu dor, “Lângă Ieslea Minunată”
Ne-adunăm voioşi cântând, “Sfântă Maică, Sfânt Copil, dulce Taină Sfântă”.

Din adâncul închisorii, ne-ai trimis de sărbători,
O, Sfânt Colind îndepărtat din Noaptea Neuitată…”
Răsună sate şi oraşe…”O Sfânt Colind, o dalbe flori”,
Zorile ne prind adesea, umblând cu Vestea Minunată,

sâmbătă, 5 decembrie 2020

Gânduri de moş Nicolae

Scrisoare către Sfântul Nicolae

Dragă Sfinte Nicolae, știu că sunt un pic cam mare ca s-aștept să-mi pui în zori bunătăți în pantofiori.
Azi, pun înaintea ta ghetele inimii mele, ca să le umpli pe ele cu daruri duhovnicești din cămările cerești.
Bucurie și răbdare, pace, milă și iertare. Blândețe, nepizmuire și binențeles iubire. Și-aș mai vrea să-mi dăruiești ca un milostiv ce ești și smerenie, credință, nădejde și pocăință.                                                     
Dar de ce te-ncunți așa?! Am uitat să-ți spun, se vede, că port 43 la ghete!

Răspuns de la Sfântul Nicolae

Astăzi Sfântul Nicolae, mi-a lăsat în ghete o foaie. Și pe ea scria așa: Nu mai căuta mata ciocolată în papuci ci fă bine să te apuci de ceea ce se cuvine unui ditai om ca tine.  Fă smerenie, răbdare și ascultă-aici drăguță, că pun mâna pe vărguță: mintea sus și nasul jos că văd că le ți pe dos!

sursa: primite SMS pe mobil

sâmbătă, 28 noiembrie 2020

31 de ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Ardealului, Părintele Arsenie Boca

 

foto: Daniel Guta

Viața Părintelui Arsenie Boca

Arsenie Boca, părinte ieromonah, teolog și artist plastic ortodox român s-a născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, în Hunedoara. A urmat Liceul național ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care l-a terminat ca șef de promoție, în 1929. În același an, Zian Boca, după numele de mirean, se înscrie la Academia Teologică din Sibiu, pe care o absolvă în 1933. Primește, la recomandarea profesorului Nicolae Popovici, o bursă din partea Mitropolitului Ardealului Nicolae Bălan, pentru a urma cursurile Institutului de Arte Frumoase din București. În paralel, audiază cursuri la Facultatea de Medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic, de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea „Scara dumnezeiescului urcuș”, scrisă de Sfântul Ioan Scărarul, o traduce în limba română în doar cinci luni. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul, de la Ateneul Român. Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr, pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.

miercuri, 4 noiembrie 2020

CE FACE UN POPĂ...?


Un preot trecea odată pe lângă o casă care se construia în cuprinsul parohiei sale şi auzi pe un muncitor zicând: “Ia uite ...popa! Băi ce bine e să fii popă, să nu faci nimic și să iei bani. Nu este meserie mai uşoară pe lumea asta ca aceea de popă, căci nu faci altceva decât să te plimbi cu bastonul în mână şi cu cartea la subţioară. Aşa mi-ar plăcea şi mie să lucrez”.

Ceilalţi muncitori râseră, dar preotul se adresa celui care vorbise astfel şi-l întrebă:

- ”Cât câştigi dumneata pe zi?”

- ”O sută de lei”, răspunse acesta.

- ”Ei bine, îţi plătesc eu ceea ce câştigi într-o săptămână întreagă, numai vino cu mine”, zise preotul.

Lucrătorul voi să schimbe vorba, dar tovarăşii săi de lucru îl siliră să se ţină de cuvânt.

sâmbătă, 31 octombrie 2020

Fără de curaj existenţa Bisericii nu ar fi de conceput

 


Izvorul curajului creştin se află în pilda vie a jertfei Mântuitorului Iisus Hristos. Evocăm, de aceea, remarcile părintelui Nicolae Steinhardt, pline de fineţe descriptivă: 

„Curajul este o prea rareori pomenită şi totuşi esenţială însuşire creştină. Poate că, îndată după virtuţile teologale, ocupă locul de frunte. 

Fără de curaj existenţa Bisericii nu ar fi de conceput. 

A fost nevoie, ca să ia fiinţă, de curajul întemeietorului ei; ca să dureze, de cel al discipolilor Săi. Ni se vorbeşte de blândeţea Domnului, care e asemuit unui miel blând şi lipsit de glas. Metafora e îndreptăţită şi înduioşătoare. Nu mai puţin este aceea ce adoptă drept cuvânt-imagine un leu viteaz.

Jertfe zidite la tremelia Neamului

 


În poporul nostru este o credinţă veche care spune că orice clădire nouă şi frumoasă, chiar şi o casă nouă, cere jertfă, cap de om. Din această jertfă a ieşit frumoasa poezie „Mănăstirea de la Argeş”, de care vă puteţi aduce aminte cei ce aţi umblat la şcoală. „Pe Argeş în jos, pe un mal frumos” plecase meşter Manole cu „nouă calfe de zidari”, la zidire „meşteri mari”. Ei s-au apucat să ridice mănăstire, „loc de pomenire” frumos şi minunat, cum să nu mai fie altul. Şi s-au apucat de lucru Manole cu zidarii. Dar zidirea şi lucrul nu mergeau nicicum înainte, căci ce „zideau ei ziua”, „noaptea se surpa”. Atunci, ne spune poezia că Manole şi meşterii au făcut învoială să arunce la sorţi şi, pe care va cădea soarta, să-şi îngroape de vie nevasta în zidul mănăstirii. Soarta a căzut pe Manole şi el a trebuit să-şi îngroape în zidul mănăstirii pe soţia lui, Ana. Numai cu această jertfă s-a putut isprăvi mănăstirea cea frumoasă şi minunată.

duminică, 25 octombrie 2020

Nu există om total necredincios!

 


8. Nu există om total necredincios!

În fundul inimii sale, chiar şi a celui mai necredincios, este o spaimă de necunoscut.

Groaza de Cel Veşnic.

Cutremurul de întunericul din sine şi din viitorul său.

Spaima superstiţioasă îi umple sufletului nelegiuit orice singurătate şi orice noapte.

De aceea el n‑ar vrea să audă niciodată de existenţa lui Dumnezeu,

nici de o Judecată a Lui.

O, şi ce salvare de toate acestea ar afla în braţele Domnului!

marți, 20 octombrie 2020

Din presa vremii -CÂRMACIUL VIEŢII


 «Când s'a înserat, corabia era în mijlocul mării; iar Iisus era singnr pe ţărm. A văzut pe ucenici că se necăjesc cu vâslirea, căci vântul le era împotrivă». (Marca VI, 47, 48).

Dragii mei. Călătoria noastră în lume ca şi aceia pe mare, nu este întotdeauna destul de lină. In atâtea rânduri suflarea cârmuitoare a vânturilor prielnice lipseşte şi de atâtea ori furtuni turbate cutremură corabia uscată a vieţii. Valuri întărîtate se urcă şi urlă în jurul ei şi în împresurarea îndârjită a noianului de ape, adesea, mâinile noastre se frâng şi vâslele cad. Adâncurile se frământă în răsvrătire cumplită, svâcnesc în vârtejuri mugitoare şi se reped vrăjmaşe punând împotriviri nebiruite ostenelelor cu care cercăm să ne călăuzim spre liman şi pironind lângă hotare neînfrânte năzuinţele noastre slabe şi trudnice. Ceaţă deasă şi ameninţătoare se coboară din văzduhuri — neguri adânci — pe care ochiul nu le poate spinteca şi de care sufletul se înfioară.

Ca un pâlc de nori grei desnădejdea se lasă strivitoare asupra vieţii — stihiile lumii se sguduie de tunet şi fulgere groaznice se întretaie în slăvi.

Mii de guri lacome se cască flămânde în prăpăstii de apă, gata să ne înghită şi să ne mistuie fără urmă. De nicăieri nici o isbăvire. Ţărmul e aproape dar cum să despici marea înteţită de furii care ţi se înalţă ca un zid duşman şi nesfărîmat în faţă? Nici o licărire nu zâmbeşte de nicăieri. Rânjetul pieirii şi pustiirii se poartă pretutindeni pe crestele volburilor de apă.

luni, 12 octombrie 2020

Banul e scump, dar nu e ”sănătos”

 


Ce mai bună valută este tot plugul, casa și moșioara.

Starea generală financiară a lumii e tot ca și anul trecut. E scumpete de bani. Banul e scump, dar asta nu înseamnă că e și sănătos. Din lipsă de încredere, o parte a banilor stau ascunși, iar alții îi bagă în case, moșii și alte realități (politicienii noștri i-au băgat în băncile din Elveția). Lipsa de încredere a fost sporită și de Conversiune prin care statul s-a amestecat între creditori și debitori. Banii au fugit prin lăzi.

Iar de altă parte stă mulțimea celor lipsiți de bani. Și în vremea asta, prețurile în loc să scadă, cresc. S-a ajuns la ciudata situație de a face 1 zi de lucru pentru 1 kg. de pâine. O dovadă cât de nefirească și bolnavă e starea financiară. Un singur pocnet de tulburare a lumii – și ar crăpa îndată toate stabilizările și valutele.

Munca este rugăciunea mâinilor


Am găsit undeva o expresie care mi-a plăcut foarte mult, într-o carte de predici a Părintelui Episcop Vasile Coman de la Oradea, Dumnezeu să-l odihnească. El zicea că: „Munca e rugăciunea mâinilor”. E foarte, foarte frumos: „munca este rugăciunea mâinilor”.

Sfântul Antonie cel Mare a primit îndrumarea aceasta: să împletească rugăciunea cu munca. Nu i s-a spus câtă rugăciune să facă, nu i s-a spus câtă muncă să presteze, dar i s-a spus să nu se bazeze numai pe rugăciune şi să nu se bazeze numai pe muncă, ci să împletească munca cu rugăciunea. Aceasta este, de fapt, directiva esenţială din Pateric. Să nu te ţii numai de muncă, ci este cel mai bine să faci şi din muncă o rugăciune. Am zis că munca este rugăciunea mâinilor. Să îi dai valoare de mântuire, valoare aducătoare de mântuire muncii pe care o prestezi, pe care şi prin care te disciplinezi lăuntric.

sâmbătă, 10 octombrie 2020

Din minunile Sfintei Cuvioase Parascheva

 


Într-o zi o femeie de 40 de ani a intrat în Sfânta Mitropolie, alergând prin biserică şi plângând în hohote. Am întrebat-o ce are. Mi-a spus că lucrează ca femeie de serviciu la tribunal, a făcut sinuzită, dar, neavând timp să se trateze, a neglijat şi s-a pomenit cu dureri grozave de cap şi apoi i s-a umflat tot capul. Era fără soţ, cu trei copii. S-a dus la doctor, care i-a spus că tot creierul este acoperit cu puroi şi că trebuie să-i facă operaţie foarte grea, dar că ea nu va rezista la această operaţie, şi de aceea să aştepte moartea.


 Am întrebat-o dacă crede în Dumnezeu, a spus că da, dar la biserică vine rar, având serviciu, copii şi sărăcie mare. Atunci am dus-o la Sfânta Paraschiva, ea s-a închinat, i-am făcut pomelnic, dar ea avea numai cinci lei, a lăsat pomelnicul şi a plecat.

sâmbătă, 3 octombrie 2020

Mi-e dor...





 Mi-e dor de șapte ani de-acasă, de "cu plăcere", "mulțumesc". 
Mi-e dor de vorbele frumoase, ce astăzi nu se mai rostesc.
 
Mi-e dor de scuzele cerute, cu sufletul plin de regret: 
"Da, am gresit, o știu prea bine, dar nu o sa o mai repet".  

Mi-e dor de "Buna dimineata" ce il spuneam pe la vecini, 
Azi locuim pe-aceeasi scară dar toți suntem pe veci străini. 

joi, 1 octombrie 2020

Tu, Doamne, faci Toamna

 


       Tu, Doamne, faci Toamna,
Tu aduci o vreme în care fiecare creatură a Ta să arate în afară ceea ce a avut înăuntrul ei.
Să dovedească cu rodul ceea ce a spus cu floarea şi frunza.
Să aibă prilejul de a înapoia lui Dumnezeu, în rod, ceea ce a primit de la El prin soare.
 
Tu rânduieşti, Doamne, vremea încercării, în care înfrunzăria vorbelor este înlăturată,
ca să se vadă sub ele cât şi cum s-a împlinit rodul,
rodul aflat la umbra lor în vremea unei îndelungi trăiri,
adică ceea ce este preţios şi durabil
din noi
şi dintre noi…

Cununile slăvite / Traian Dorz. - Sibiu: Oastea Domnului, 2006


OCTOMBRIE


În lacrimi dese şi mărunte,
al toamnei cer jeleşte iar,
plâng codrii galbeni de durere
sub biciul crudului Brumar.

Pe-o cruce cu Iisus în cuie,
doi stropi de ploaie s-au oprit
ca două boabe mari de lacrimi
în ochi la Sfântul Răstignit.

Privesc… şi-un gând mă înfioară:
în lumea de „creştini”, şi az’,
Tu tot pe Cruce eşti, Iisuse,
şi tot cu lacrimi pe obraz!

O Doamne, când să vină-o toamnă
să nu mai plângă ceru-amar,
să nu mai plângă ochii Crucii,
să cânte numai
şi brumar?…

TRAIAN DORZ din ”Cântările Dintâi”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

marți, 29 septembrie 2020

Alături de românii noștri din Sf. Gheorhge, umiliți în propria țară

 „E cazul să ne unim împotriva politicienilor care dezbină,... Românii din Covasna și Harghita sunt victime ale unui stat care i-a abandonat”, declara candidatul independent George Simion. la alegerile pentru Parlamentul European şi iată câtă dreptate avea....

   2867 de români trădați de clasa politică românească. Oare nu puteau partidele românești, la rândul lor să facă o alianță? 


Felicitări comunității maghiare!

 

Rugăciune pentru unitatea poporului și pentru binele patriei

(a Sfântului Calinic de la Cernica)

Doamne, Dumnezeul părinților noștri, Tu, Care ai scapăt neamul lui Israil din robia Egiptului și l-ai dus în pământul făgăduinței, întoarce-Ți privirile și către fiii României și-i luminează pe dânșii pentru fericirea patriei. Cu focul Tău cel atotputernic, curăță inimile lor și revarsă asupră-le duhul de dreptate și de frăție.

luni, 28 septembrie 2020

Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta?

 

Timișoara aseară ( 27,09,2020 ) - fără mască  - Timișoreni, mai credeți în Covid?

Și când mă gândesc cât de blamați au fost  credincioși care au mers la moaștele Sf. Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mai zilele trecute....

Zilele acestea am citit câteva meditaţii ale Sf. Teofan Zăvoratul, m-au pus însă pe gânduri următoarele rânduri:

“ Tu zici “Sunt creştin” şi te mulţumeşti cu asta. Aceasta e prima amăgire – să-ţi însuşeşti darurile şi făgăduinţa creştinismului, însă fără nici o grijă pentru a înrădăcia în tine adevăratul creştinism; sau să-ţi adaugi ceea ce nu poţi dobândi decît prin virtutea şi vrednicia cea din lăuntru. Arată-ţi singur că e o amăgire să nădăjduieşti într-o simplă denumire, că Dumnezeu poate ridica fiii lui Avram şi dintr-o piatră şi că poate lua făgăduinţa de la tine oricând, atata vreme cât cele de trebuinţă pentru a avea parte de ea nu sunt îndeplinite degrabă. Mai ales, caută să înţelegi ce înseamnă a fii creştin, uneşte-te cu acest ideal şi vei vedea cât ţine această proptea a orbirii tale.”

Cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. Aşa spun majoritatea românilor pe care îi întâlneşti pe stradă. În decembrie 1989, mă uitam la un televizor amărât, alb negru, cum tineretul româniei, striga în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi în faţa catedralei din Timişoara;  Există Dumnezeu”, “Dumnezeu este cu noi”. Atunci în viaţa mea s-a întâmplat ceva, mi-am dat seama că nu-i deajuns să spun, cred în Dumnezeu şi sunt creştin ortodox. În viaţa mea a avut loc o schimbare, în viaţa multora din tinerii de atunci nu s-a schimbat nimic.

Suntem legaţi de semenii noştri


Un şoricel voia odată să treacă peste o apă, dar, neputînd, stătea amărât pe ţărm şi se uita după un ajutor.
– De ce stai aşa de trist acolo? – îi zise o broască, ieşind din apă chiar lângă el.
– Aş vrea să trec dincolo şi nu pot, zise plângând şoricelul.
– Vino să te trec eu, îi zise broasca, gândind că la mijlocul apei o să-l lase să se înece, ca să-l poată mânca. Uite-aici aţa asta, leagă-ţi lăbuţa ta cu un capăt, iar cu celălalt te voi lega eu de piciorul meu. Astfel am să te salvez, zise cu glas prefăcut broasca.
Dar la mijlocul apei, broasca ticăloasă s-a dat la fund şi pe şoricel îl trăgea după ea.
Tocmai când se lupta el cu moartea, trecu pe acolo o barză şi, văzând şoricelul luptându-se, se repezi şi îl prinse în cioc, zburând cu el.
Dar aţa o trase afară şi pe broască, iar soarta ei fu la fel cu a celui de care era legată ea.

Frate credincios, şi tu eşti legat de semenii tăi. Dacă umbli să-i mântuieşti, vei fi mântuit şi tu. Dacă umbli să-i pierzi, te vei pierde şi pe tine.

Traian Dorz, Împreună lucrători cu Dumnezeu


miercuri, 10 iunie 2020

Distanțare socială sau deconectarea de iubire?

Dumnezeu este iubire şi prin gura Sf. Ap. Ioan ne spune: “Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. “ ( I Ioan 4, 7 - 8 )

În lume există diverse iubiri, oamenii îşi leagă inima de una sau de alta, însă adevărata iubire se descoperă doar atunci când îl cunoşti pe Dumnezeu. Adevărata iubire este rod al Duhului Sfânt ( cf. Galateni 5, 22), rod care te face să te simţi împlinit, pentru că iubirea înseamnă jertfă, iar jertfa înseamnă renunţarea la egoismul tău. Adevărata iubire nu se consumă niciodată, rămâne aceiaş oricând şi pentru oricine. Sfântul Isaac spune: „Raiul este dragostea lui Dumnezeu, în care se află dulceaţa tuturor binecuvântărilor”. „Iadul este lipsa dragostei, iar cei aflaţi în chinuri sunt loviţi de biciul dragostei”. Atunci când un om dobândeşte desăvârşit dragostea de Dumnezeu, el dobândeşte desăvârşirea. Prin urmare, Sfântul Isaac recomandă: „Mai întâi câştigă dragostea, care este adevărata formă de contemplaţie umană a Sfintei Treimi”. (Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 58) 

sâmbătă, 2 mai 2020

La mulţi ani femeilor creştine!

Astăzi este Duminica Mironosiţelor, Ziua Femeii Creştine.
Un mic dar pentru cele care poposesc pe aici, cu mare drag:
P.S.
Felicitare oferită în cadrul campaniei
Dacă vreţi să fiţi parte din acest demers, dăruiţi-o şi altora!


O, Evele de astăzi! Luaţi măcar voi seamă,
poruncile-nfrânării să le păziţi cu teamă,
căci lângă fiecare e-un şarpe c-o ispită,
şi orişice cădere e-atât de greu plătită!.

Voi, Sarele de astăzi, ce Dumnezeu v-a dat
un soţ, om al credinţei şi binecuvântat,
fiţi şi voi la nălţimea credinţei lui, mereu
ca să vă dea aceeaşi răsplată Dumnezeu!