marți, 29 septembrie 2009

Din nou...CONCURS!!! ( III )

Fabian s-a intors din nou la spital. Povestea lui o gasiti aici.
Multumirile lui, adesate mie aici , va sunt adresate tuturor celor care ati simtit nevoie sa-i fiti aproape.
Ma gandeam, ce ar putea sa-i mai aduca o raza de bucurie, ce ar putea sa-i mai provoace acel zambet fotogenic si cald. Cu siguranta o jucarie, cativa banuti daruiti din tot sufletul, un pachetel cu dulcuiri...orice...un copil se bucura de orice.

Pornind de la gandul acesta va provoc la un nou concurs.
In ce va consta proba concursului?
Intr-o poveste scrisa de voi, pentru Fabian.
O poveste care sa porneasca de la imaginile date ( nu este neaparat obligatoriu)
O poveste, care sa aduca zambet pe chipul lui Fabian, curaj pentru lupta cu suferinta, nadejde ca intr-o zi va putea juca si el fotbal, sau orice alt joc cu fratiorii lui.

Castigatorul sper sa fie desemnat chiar de el. Voi gasi o cale ca cineva sa i le citeasca.

Concursul se va desfasura in perioada 29 Septembrie -29 Octombrie

Premiul? Sunt si pemii. Cele mai frumoase 3 povestiri vor fi premiate cu cate o carte.

Premiul I:
"MEDITATII la Evangheliile Duminicilor Triodului si Penticostarului"
de Pr. Prof. Dr. Vasile Mihoc

Premiul II:
"Pecetea apostoliei mele "
meditatii la apostolele duminicilor de peste an,
de Pr. Petru Roncea

Premiul III:
"Cantarile Bibliei"
vesrificari din catarile Bibliei,
rugaciunile Bibliei, binecuvatarile Bibliei,
de Traian Dorz

Astept povestirile voastre la comentarii si sunt sigur ca si Fabian le va asculta cu placere.






luni, 28 septembrie 2009

Fă-mă iubire, Iisus! - (o creaţie interactivă)...




Fă-mă iubire, Iisus,
ce taina jertfirii şi-ascunde
în bobul cel mic de grâu
de sub brazda rodirii...

Dar, mai înainte de toate
am nevoie de răbdare ,
de îndelungă răbdare,
Ai milă, Doamne Iisuse,
dăruieşte-mi aripile luminii
şi pune în mine Duhul Tău
făcându-mă unealtă în mâna ta,
o unealtă a iubirii,
pentru a putea, din întunericul morţii,
să eliberez şi eu pe alţii,
să despovărez pe cei de lângă mine,
înlesnidu-le înfierea
prin Harul Crucii tale...

Fă-mi iubirea Ta o punte
peste-abisurile-mi reci
Ca păşind pe-a' Tale Braţe
să mă regăsesc pe mine,
copil pierdut prin anii tinereţii,
dorind să-nvăţ candoarea iubirii...

Fă-mă, apoi, iubire lină
ce se aşterne blând
precum lumina amurgului,
pe ranele adânci din inimi
în care înfloresc trandafirii nădejdii...

Fă-mă,iubire, ochi de Cer
adânc reflectând Taina de dincolo de Fire
celor orbi ce încă mai zac suspinând
în neagra înnoptare a lumii...
Și prin ranele Tale de 5 ori purificat
fă-mă Adevăr curat și flacără vie
ca-n propria mistuire, fericit, să strig:
"Am ars pentru Tine, Iubire!"

Autorii sunt: Miriam, Sorin M. Cătălin OD., Georgiana Alina.
Se poate vedea aici cum s-a creat această poezie.

duminică, 27 septembrie 2009

EVANGHELIA DUMINICII A 18-A DUPA RUSALII ( Pescuirea minunata )


Plină de adânci învăţături sufleteşti este această evanghelie.
Vom căuta să arătăm câteva.
„Ieşi de la mine, că om păcătos sunt, Doamne!” – a zis Simon Petru, căzând cu spaimă la picioarele Domnului. Sa luăm aminte, ca un adânc înţeles sufletesc este în această cădere. Taina mântuirii noastre sufleteşti stă tocmai în această recunoaştere a stării noastre păcătoase care să ne aplece la picioarele Domnului, la Crucea Lui. Cea dintâi condiţie a mântuirii sufleteşti e să-ţi simţi ticăloşia sufletească în care trăieşti. Nu e pierdut cel păcătos, ci acel care nu simte păcatul. Simţirea păcatului, simţirea stării noastre păcătoase trebuie să ne aplece şi pe noi la picioarele Domnului Iisus, la Crucea Sa, cu vorbele: ,,Om păcătos sunt, Doamne”. Adică ,,ne cunoaştem şi noi, Doamne, că suntem păcătoşi, nevrednici de ajutor, vrednici de osândă, de pedeapsă, de pieire, dar totuşi cădem în faţa Ta şi cerem mila Ta”. În faţa Mântuitorului trebuie să te vezi, iubi-te cititorule, neputincios, păcătos, osândit, pierdut, pentru că numai peste această cunoaştere a stării tale celei păcătoase se pogoară darul iertării şi al mântuirii ce izvorăşte din Jertfa Crucii de pe Golgota.

Taina mântuirii sufleteşti nu stă în aceea că îti pui în gând să ieşi mai întâi din ră-tăţi, ca să te faci un creştin bun, ci taina cea mare a mântuirii sufleteşti stă tocmai în aceea ca păcatele şi răutăţile să te doboare la picioarele Crucii… Doborât de greutatea păcatelor să cazi la picioarele Celui Răstignit… Să cazi plângând la poala Crucii, aşa cum eşti, plin de răutăţi. Carul mântuirii tale sufleteşti atunci începe a porni la drum, când simţi că te înăbuşă răutăţile şi cauţi o scăpare, când simţi o pieire şi cauţi o mântuire, când te simţi într-o prăpastie şi cauţi o ieşire, când te simţi în întuneric şi doreşti o lumină, când simţi că te-a schilodit păcatul, când simţi că te-a orbit patima, când simţi că nu mai poţi sta şi umbla pe picioarele tale şi strigi cu lacrimi, din adâncul sufletului: „Iisuse Mântuitorule, mântuieşte-mă şi mă tămăduieşte!”. Să mă cauţi mai întâi să te faci bun şi apoi să pleci la Domnul ar însemna ca şi când ai înjuga boii înapo-ia carului.

„Toată noaptea ne-am ostenit în zadar…”, s-au plâns cei patru când Domnul S-a apropiat de ei. Au prins însă o mulţime de peşti când au aruncat mrejele, după cuvântul Domnului. Aşa e şi viaţa noastră când o trăim fără Hristos şi învăţăturile Lui: o viaţă pierdută şi trăită în zadar. Câţi oameni ar suspine, zicând: Toată viaţa am trăit-o şi am cheltuit-o în plăceri, în pofte ,în păcate, şi pentru Împărăţia lui Dumnezeu n-am strâns nimic.

„De acum vei vâna oameni” – a zis Domnul către Simon Petru, pescarul, şi către ceilalţi tovarăşi ai lui care, „lăsând toate, au mers după Dânsul”, făcându-se pescuitori de suflete.

Mai târziu, Domnul a adăugat la ei încă opt „pescuitori” de suflete. Minunată pescuire sufletească au făcut aceşti doisprezece „vânători”. În istoria lumii nu se cunoaşte o aşa minune ca doisprezece pescari simpli să cucerească o lume întreagă pentru Evanghelie. Dar taina acestei biruinţe – pe lângă darul lui Dumnezeu – stă şi în aceea că, prin vestirea Evangheliei, Apostolii au ridicat în toate părţile alţi şi alţi apos-toli mai mici şi secerători în ogorul Domnului. La începutul creştinismului, fiecare creştin era un mic apostol şi vestitor al Evangheliei.

Cei doisprezece Apostoli n-ar fi putut pescui o lume întreagă pentru Domnul Ii-sus, dacă fiecare suflet pescuit de ei nu s-ar fi făcut şi el, la rândul lui, un pescuitor de suflete. Minunată chemare şi groaznică răspundere au urmaşii Apostolilor – episcopii, preoţii – pentru vestirea Evangheliei nu aparţine numai urmaşilor lor, ci ea aparţine – în anumite margini – şi tuturor creştinilor. Fiecare creştin trebuie să fie şi el un vestitor al Evangheliei lui Hristos. Fiecare creştin trebuie să fie şi el un luptător pentru biruinţa Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi tu, dragă cititorule, trebuie să fii un mic apostol în cercul vieţii în care trăieşti. O, de şi-ar da seama oamenii în câte feluri pot şi ei vesti Evanghelia şi în câte feluri împiedică vestirea ei! Şi tu, dragă cititorule, eşti un predicator, chiar dacă n-ai aminti nici o vorbă despre Hristos. Chiar dacă n-ai avea darul să spui ceva frumos despre Evanghelia lui Hristos, tu totuţi piedici neîncetat: viaţa ta, purtările tale cele bune, evlavia ta, vorbele tale, blândeţea, smerenia şi faptele tale cele bune sunt o minunată predică şi apostolie pentru Evanghelia lui Hristos. Dar, pe de altă parte, purtările tale cele rele, fărădelegile şi păcatele tale sunt o piedică pentru vestirea Evangheliei şi pentru biruinţa Împărăţiei lui Dumnezeu.

O, de ar înţelege oamenii că fiecare om este sau un apostol al Domnului, sau un apostol al diavolului! Din două, una, căci la doi domni nimenea nu poate sluji (Matei 6, 24). "

- Parintele Iosif Trifa - din cartea "Talcuirea Evangheliilor de peste an" -


sâmbătă, 26 septembrie 2009

La un an de la lansarea blogului.

Pe apa veşnic curgătoare a vremii s-a scurs un an din clipa în care am scris primul post pe acest blog. Un an de muncă, un an de binecuvântări, pe care nici nu le bănuiam că le voi avea vreo dată în urmă cu 365 de zile.


Frânturi de vers - de ieri şi până azi, au fost primele versuri timide, primele gânduri, cu care am pornit în această lume virtuală şi necunoscută.

Două vieţi pentru un suflet - o poveste de suflet, in care am incercat sa fac un apel si cãtre copiii care au fost înfiati si crescuti de pãrinti adoptivi. Dacã veti încerca sã le fiti recunoscãtori si sã-i cinstiti ca pe pãrintii vostri adevãrati, ei fiind, de fapt, mai adevãrati în fata lui Dumnezeu decât cei care v-au pãrãsit, de voie sau de nevoie si, în acelasi timp, sã vã rugati pentru pãrintii dupã trup, mai ales pentru mama care nu v-a lepãdat prin ucigasul avort. Atitudinea acesta de recunostintã si cinstire vã va aduce multã pace si bucurie în inimi si vã va fi bine si veti trãi, conform fãgãduintei Domnului, ani multi pe pãmânt!

Andrei şi moş Nichifor - o alta poveste de suflet.


S-a împlinit un an!...Un an în care am învăţaţ ce înseamna a comunica online cu cei care au ales să-mi viziteze blogul. Un an în care am învăţat cum îmi pot petrece timpul liber făcând ceva util atât pentru mine cât şi pentru cei care m-au citit şi mi-au devenit prieteni.

Mulţumesc pe această cale tuturor celor care s-au inscris. ca membrii ( 111 persoane interesate) dar şi celor aproximativ 60-80, chiar si 100 de cititori care trec zilnic pe aici, Nu vă ascund faptul că simt un gol, atunci când văd doar numele localităţii celui care a trecut odihnindu-şi privirea, sau poate că a trecut doar în fugă peste postările acestui blog.


Mi-aş dori şi cred că acesta ar fi cel mai frumos cadou, la acest ceas aniversar, să vă cunosc şi după numele vostru. Mi-aş dori ca la comentariile acestei postări să găsesc cât mai multe mesaje de genul: „ Salut sunt Sorin din Simeria - Romania”:)


S-a împlinit un an!...În locul lui, altul nou ne stă înainte, şi nu un an oarecare. În faţa acestui an, mă simt mult mai responsabil. Este de datoria mea de a socoti tot ce am săvârşit bine sau rau de-a lungul anului ce a trecut şi, poate mă veţi ajuta şi voi cu un mic Feedback. Nu vreau să vă ascundeţi în spatele cuvintelor, vreau să învăţ din greşeli ,dacă am făcut, si cred ca am facut, pentru că mă simt responsabil pentru mântuirea noastră sufletească şi pentru cea a semenilor noştri.


La împlinirea acestui an de când am scris primul post pe acest blog, îmi trec prin faţa ochilor faptele vieţuirii noastre pe acest pământ. Ele, legate unele de altele, alcătuiesc un lanţ nesfârşit din care vor face parte faptele şi gândurile, poeziile şi povestirile, de mâine. Se desprind din postările din anul care a trecut un îndreptar pentru postările de mâine. Lucrul acesta va fi posibil numai după ce voi înţelege rostul celor petrecute în cele 365 de zile trecute si in urma celor 529 de postari.

Cerneile, încercările, înfrângerile din anul ce a trecut îmi dau posibilitatea de a mă feri şi de a le răbda pe cele viitoare.

Biruinţele de ieri ne conduc spre cele de mâine, dacă ne călăuzim după lumina Evangheliei.

Oricum n-aş fi reuşit fără voi, cititorii mei fideli.

Mulţumesc acest prilej echipei mele:

Alina

Mariana

Costică

Eugen

Bogdan

tuturor colaboratorilor:

Vasilica Nica

Luminita Aldea

si vizitatorilor blogului .

„Veghe neadormită” este urarea Sfinţilor Părinţi

adresată tuturor creştinilor care au pus un nou început vieţii lor pe acest pământ.

„Veghe neadormită” vă urez tuturor!

Şi pentru ca acest eveniment să nu trecă aşa uşor neobservat vă invit la un ceai...


joi, 24 septembrie 2009

Pentru tine...


Drag şi preaiubit prieten al meu,
"doresc ca toate să-ţi meargă bine şi sănătatea ta să sporească
tot aşa cum sporeşte sufletul tău"
( 3 Ioan 1,2)


În vremea noastră, nu ne prea scriem scrisori unii altora din motive nu pre întemeiate. Acum avem internetul, pagini de blog... Unde-s acele scrisori care miroseau a parfum, a tamâie şi mir?!...Acest lucru slăbeşte unitatea dintre noi, dar mai cu seamă dovedeşte cât de puţin ne iubim. Scrisorile sincere oglindesc starea inimii şi contribuie la unitatea credinţei şi la zidirea noastră în Domnul. Scrisoarea sau cele câteva rânduri scrise şi expediate, pot să salveze suflete din robia celui rău, din ghearele morţii, din chinurile veşnice ale iadului, din focul gheenei. Dar, se poate întâmpla şi contrariul; câteva rânduri scrise, pot să dezbine familii, să le distrugă, să le arunce sufletul în flăcările focului nestins, în gheenă....

Scrisul folosit în slujba Evangheliei Domnului Iisus este o minunăţie cerească, un mijloc preţios de a ne îmbărbăta unii pe alţii şi totodată de a vesti Evanghelia Domnului Iisus.
Iubitul meu, doresc să-ţi mulţumesc pentru orice gând îndreptat spre mine, chiar dacă nu s-a materializat într-o scrisoare! Am început cu ceea ce spune Sf. Ap. Ioan, dar acum mă întreb: Oare , ce s-ar întâmpla dacă această rugăciune s-ar împlini în vieţile noastre? Care ar fi rezultatul? Ce s-ar întâmpla dacă trupurilor noastre le-ar merge cum le merge sufletelor? Mă tem să răspund pentru mine la acestă întrebare, nu pentru neputinţa trupească, ci pentru starea de sărăcie sufletească, căci preocuparea noastră esenţială este trupul şi cerinţele lui mereu sporite. Îngrijorările pentru trup împiedică a noastră creştere duhovnicească, încât sufletul rămâne anemic, în timp ce trupului îi merge bine contrar Sfintelor Scripturi. ...

Drag şi preaiubit prieten al meu, suntem înrudiţi prin Duhul sfânt în Hristos Iisus Domnul nostru. Facem parte din Familia duhovnicească, suntem datori şi obligaţi chiar să colaborăm unii cu alţii în Duhul Dragostei Domnului Iisus în toate privinţele...Să avem legături şi încheieturi sau verigi întraolaltă, căci fără ele, tupul nu poate exista ( vorbesc despre trupul spiritual ale cărui mădulare suntem) Fiecare să oferim uleiul încheieturilor, adică uleiul dragostei sincere.

Nu vreau să mă lungesc mult în această... să-i spunem scrisoare...Facă Bunul Dumnezeu ca fiecare să dea celuilalt, indiferent cum o va face, prin scris, sau prin viu grai, uleiul mântuirii!


miercuri, 23 septembrie 2009

Iubirea Ta, Iisuse!...


Când nu eram mai mare
de firul ierbii înflorite,
când toţi norii albi
îmi păreau dragi îngeraşi,
Tu m-ai iubit, Iisuse,
ţinându-mă de mână
şi arătându-Te în vise
când mă jucam cu stele...

Când fruntea mea senină
părea c-atinge cerul
luând din curcubee
culorile iubirii,
Tu mi-ai dăltuit aripi
să zbor spre-un singur dor...
...şi Ţi-a plăcut să-mi scrii
povestea de iubire...

Când roi de fluturi albi
dansau în albul de mireasă,
iar mâna mea se cuibărise
în mâna caldă-a mirelui dorit,
Tu m-ai condus spre-Altar
punând apoi în deget
inelul sfânt al bucuriei...

Când gângurit suav
mi-a renăscut cântarea,
când şoapta de iubire
era sărut pe-obraz de prunc,
Tu m-ai iubit atât de mult
răcorind cu adieri de îngeri
fruntea-mbujorată
şi lacrima fierbinte
de mamă-ngrijorată...

Apoi, când flori de-argint
au strălucit la tâmple,
când dorul e mai greu
şi-i prea înlăcrimat,
Tu Ţi-ai întins braţele
făcându-mă să simt din nou
iubirea din vremea de copil
luând în pieptul Tău
tot oftatul meu...

Acum, când Iubirii Tale
mă închin cu-aceste slove,
Te simt aproape, tăcând...
Şi-n ochiul Tău de Tată
străluceşte-adânc iubirea
ce-ai vrea s-o torni
în pieptul meu,
pe totdeauna...

marți, 22 septembrie 2009

Povestea unui orb - Povestea unui SEMN


Film de scurt metraj prezentat la Cannes-2008. Este exceptional.




Întrebare:
Oare ce lecție am învățat din clipul acesta ?

Casa parinteasca




Ascultaţi-mă surori pe mine
Şi voi fraţii mei ce v-aţi sfădit,
Îi păcat, nu-i drept, nu este bine
Să vinzi casa care te-a-ncălzit.
Casa părintească nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfânt,
Încă vin copiii s-o colinde…
Nu ştiu că părinţii nu mai sunt.

Casa părintească nu se vinde,
Nu se vinde pragul părintesc
Dintre-atatea locuri dragi şi sfinte
Ochii mamei încă ne privesc.

Bani ne-ar trebui la fiecare
Toţi avem copii şi vremea-i grea
Însă cum să vinzi fereastra oare,
Cea la care mama ne-aştepta.
O vom da şi vom schimba lăcate
Şi vor pune şi ferestre noi
Şi trecând pe lângă ea vreodată
Va privi ca la străini la noi

Om pleca şi noi cândva din viaţă
Şi părinţii sus ne-or întreba
Ce mai face casa lor cea dragă
Cine are grijă azi de ea?...

Ce mai face casa lor cea dragă
Cine are grijă azï de ea

versuri Grigore Vieru


Am fost acasă de curând cu ocazia înmormântării fratelui meu mai mare şi în serile de priveghi, în momentul în care închideam ochii, o vedeam pe mama, singura amintire pe care o am cu ea este înconjurata de flori de gradină, dar şi de noi cei 9 copii, în sicriu....

Apoi, mi-am amintit versurile astea. Am plecat din casa părintească imediat după înmormântarea mamei, aveam un an. Dar de cate ori ma întorc să-l vizitez pe tatăl meu şi pe fratele care a ramas în casa părintească, trăiesc un moment de mare încărcare emoţională, pentru că oriunde ai fi nu este " ca acasă" ! Deşi eu nu pot vorbi de clipele petrecute cu mama în această casă, totuşi ea este cea care ma umple de dor. Mi-o imaginez stând undeva într-un colţişor al casei, mi-o imaginez dormind în patul din care mai înainte m-am ridicat, mi-o imaginez peste tot în această casă, ceea ce mă face să ma simt foarte comod "acasă"...într-adevar, nicăieri nu e mai bine ca acasă, chiar daca nu-mi amintesc nimic din copilăria mea legat de această casă....

Trebuie însă să recunosc că nu am avut aceste sentimente dintodeauna dar melodia aceasta m-a mişcat şi mi-a provocat zeci de întrebări al căror răspuns încă îl mai caut.
Am conştientizat însă că cel ce simte cu adevrăt dorul de casa părintească înţelege mult mai uşor chemarea spre cealaltă casă părintească, a Bisericii, a Părinţilor care ne-au născut la o nouă viaţă în Hristos.

Nu ştiu alţii ce simt, poate că cei ce citiţi aceste rânduri nu sunteţi de acord cu cele spuse de mine sau poate că nu mă veţi înţelege...dorul de casa părintească este un dor ce nu poate fi uşor exprimat în cuvinte, el se simte.

Voi, îl simţiţi?

duminică, 20 septembrie 2009

Raspunsuri din Biblie


Cum trebuie să fie credinţa copiilor lui Dumnezeu?

De acelaş preţ cu a Sf. Apostoli - 2 Petru 1: 1
Întemeiată pe puterea lui Dumnezeu - 1 Cor. 2: 5
Măsutată de Dumnezeu - Romani 12: 3 - 6
Statornică - 2 Tes. 1: 4
Neprefăcută - 1 Timotei 1: 5
Prea sfântă - Iuda v. 20
Să fie păstrată într-un cuget curat - 1 Timotei 1: 19 şi 3: 9
Văzută şi vestită, nu numai ascunsă -Matei 9:2 ; Romani 1: 8 ; 1 Tes. 1: 3
Plină de belşug - Fapte 6, 5
Tare - 1 Cor. 16: 13
Să crească în ea - 2 Cor. 10: 15 ; 2 Tes. 1: 3
Să sporească în ea - 2 Cor. 8: 7
Să se întărească în ea - Fapte 16: 5
Să stăruiască în ea - Fapte 14: 22
Bogată - Iacov 2: 5
Cu fapte - Iacov 2: 17

Cum trebuie să iubească un copil al lui Dumnezeu?

Cum a iubit Domnul – Ioan 15: 12
Cu toată puterea – Marcu 12: 30
Din toată inima – 1 Petru 1: 22
În credinţă – Tit 3: 15
Cu dragostea care vine dintr-o inimă curată,
dintr-un cuget neprefăcut şi credinţă neprefăcută – 1 Timotei 1: 5
Cu fapta şi cu adevărul – 1 Ioan 3: 18
Cu dragosre fierbinte – 1 Petru 4: 8
Cu dragoste sănătoasă – Tit 2: 2
Cu dragoste neprefăcută – 1 Petru 1: 22
Cu dragoste curată – 2 Corinteni 8: 8
Crescând şi sporind, stăruind şi ostenindu-se în dragoste – 1 Tes. 1: 3 şi 4: 10; Efes. 4: 15; Evrei 13: 1
Fiind pildă în dragoste – 1 Timotei 4: 12
Îmbrăcat în dragoste – Coloseni 3: 14
Trăind necurmat în dragoste – Efeseni 5: 2
Cu dragostea care este în Hristos – 1 Timotei 1: 14


Cum trebuie să umble un copil al lui Dumnezeu?

Cu Dumnezeu – Facerea 5: 24
În lumină - Ioan 12: 35; 1 Ioan 1: 7
În dragoste – Romani 14: 15
În adevăr – 2 Ioan v. 4; 3 Ioan v. 3
După poruncile Lui – 2 Ioan v. 6
În căile Lui – Deutronom 8: 6
Pe urmele Domnului Iisus – 1 Petru 2: 21
Întru nerăutate - Psalmul 25: 1 şi 11
Smerit cu Dumnezeu - Mica 6: 8
Prin credinţă – 2 Cor. 5: 7
Ca un fiu al Luminii – Efeseni 5: 8
Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm – Galateni 5: 16 şi 25


Cum trebuie să citească Sfânta Scriptură un copil al lui Dumnezeu?

Cu smerenie – 1 Petru 2: 22
Împlinindu-o – Ios. 1:8; Iac. 1: 22 – 25; Mat. 7: 21
În fiecare zi - Fapte. 17: 11
Cu rugăciune – Ps. 118: 18 şi 34
Cu temere de Dumnezeu – Ps. 110: 10; Prov. 1: 7 şi 15: 33
Cu băgare de seamă – 1 Tim. 4: 13


Pe ce cale trebuie să păşească un copil al lui Dumnezeu?
Biblia online

Calea lui Dumnezeu – Fapte 18: 26 şi 19: 9; Evrei 3: 10 şi 10: 20;
Ioan 14: 6

Calea neprihănirii – Prov. 2: 8; 2 Petru 2: 21
Calea adevărului – 2 Petru 2: 2
Calea vieţii – Ieremia 21: 8; Prov. 2: 19
Calea mântuirii – Fapte 16: 17
Calea credinţei – Fapte 9: 2
Calea păcii – Luca 1: 79; Prov. 3: 17
Calea îngustă – Matei 7: 14
Calea nevinovăţiei – Prov. 8: 20
Calea cea sfântă – Iasia 35: 8


Cum trebuie să fie un copil al lui Dumnezeu?

Să fie bun – Efes. 4: 22
Să fie plin de Duh – Efes. 5: 18
Să fie răbdător în necaz – Romani 12: 12
Să fie răbdător cu toţi – 1 Tes. 5: 14
Să fie îndelung răbdător – Iac. 5: 7
Să fie curat – Filip 1: 10
Să fie supus – Evrei 13: 17
Să fie înţelept – Matei 10: 16; 1 Petru 4: 7; Rom. 16: 19
Să fie treaz şi veghetor – 1 Petru 5: 8
Să fie împlinitor al Cuvântului – Iac. 1: 22
Să fie fără răutate – Matei 10: 16
Să fie fără vină la venirea Domnului – 1 Cor. 1: 8
Să fie primitor de oaspeţi – Rom. 12: 13; 1 Petru 4: 9
Să fie tare în nădejde – Rom. 15: 13
Să fie cu luare aminte la sunetul trâmbiţei – Ier. 6: 17


Cum trebuie să vorbească un copil al lui Dumnezeu?

Ca să placă lui Dumnezeu – 1 tes. 2: 4
Adevărul – Efes. 4: 25; Prov. 12: 17 şi 19
O vorbire duhovnicească – 1 Cor. 2: 13
O vorbire dreasă cu sare – Col. 4: 6
O vorbire sănătoasă - - Tit 2: 8
Să vorbească cu psalmi şi cântări de laudă – Efes. 5: 19
Felul de vorbire să fie: da, da, şi nu, nu – Matei 5: 37
Să vorbească lucruri care se potrivesc cu învăţătura – Tit 2: 1
Cuvintele Domnului – 1 Petru 4: 11


Cu ce trebuie să se îmbrace un copil al lui Dumnezeu?

Cu o inimă plină de îndurare – Col. 3: 12
Cu omul ce nou – Efes. 4: 24; Col. 3: 10
Cu platoşa credinţei – 1 Tes. 5: 8
Cu armele luminii – Rom. 13: 12
Cu platoşa neprihănirii – Efes. 6: 14
Cu toată armătura lui Dumnezeu – Efes. 6: 11
Cu putere de sus: Luca 24: 49
Cu dragoste – Col. 3: 14
Cu hainele mântuirii – Isaia 61: 10
Cu Domnul Iisus - Rom. 13: 14; Gal. 3: 27

Puteţi continua daca mai ştiţi şi alte astfel de trimiteri
.

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Şoapte-nlăcrimate...


Îmi spuneam odată: Unde să mă duc?!...

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Spre cine să alerg, spre cine să apuc?

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.


Îmi spuneam odată: Ştiu că rătăcesc.

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Nu mai am prieteni, cu cine să vorbesc?

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.


Îmi spuneam odată: Mi-e atât de greu!...

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Atâta dor s-a strâns în biet sufletul meu,

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.


Îmi spuneam odată: Am tăceri de spus,

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

De mic mamă nu am...din lume ea s-a dus...

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.


Mă-ntrebam odată: Eu de ce trăiesc?!...

Sunt singur, singurel şi n-am cui să mă plâng.

Şi mi-a răspuns din ceruri un glas dumnezeiesc:

Am fost singur şi Eu, dar n-am vrut să mă plâng!


Făr’ de încetare scuipat şi biciuit…

Eram singur, singur... dar n-am vrut să Mă plâng!

M-au durut şi spinii şi biciul ce-a lovit...

Eram singur, singur... dar n-am vrut să Mă plâng!


Sub cruce am căzut... pe ea aveam să mor...

Eram singur, singur... dar n-am vrut să Mă plâng!

Mintea-ntunecase vrăjmaşul, tuturor,

Eram singur, singur... dar n-am vrut să Mă plâng!


Pe cruce răstignit, înaintea morţii,

Am privit spre ceruri şi-am început să plâng...

Dar Tatăl Mi-a vorbit, de sus, din slava bolţii

Şoptind:” Plângi Fiul Meu că azi cu Tine plâng”

...

O, iartă-mi, Doamne drag, vorbirea fără rost!...

Tu-n braţe m-ai purtat spunând că mă iubeşti.

Aproape-ai fost mereu... atât de-aproape-ai fost!...

Azi îmi şopteşti plângând: Tu singurel nu eşti!


( Sorin M. )


PS. O poezie excepţională, Sorin! Slăvit să fie Domnul!

Sper să fie o surpriză plăcută această postare :)

Fara mama

" Desigur,Dumnezeu a randuit si a dorit ca toate fetitele, care se nasc si traiesc pe pamant, sa aiba langa ele, veghetoare si dulce, privirea grijii mamei lor. Sa creasca avand ocrotitoare si sfanta caldura inimii de mama. Pe acestea, nimeni si nimic nu le poate inlocui, acolo unde nu sunt. Dar, pe pamant, nu se nasc si nu cresc numai fetite fericite. Pe pamant, pacatul nefericeste viata atator fapturi ale lui Dumnezeu. Iar fiintele cele mai nevinovate si care ispasesc cel mai greu urmarile pacatelor omenesti sunt fetitele care ajung fara mama. Sau cu mama, ca fara ea sau si mai rau, sau cu un fel de mama, ca ar fi mai bine fara ea.
Astfel de fetite se impart cam in trei stari , si anume:

1. Fetita orfana

A avut si ea o maicuta...
Nici n-a apucat s-o cunoasca. Sau, abia ce a apucat s-o cunoasca si a ramas fara ea. Inca de pe cand sugea la sanul ei, i-a privit ochii aplecati cu dragoste si cu grija peste ea.

Langa pieptul ei si-a ascuns fericita fetita, obrajorii micuti si dragi. Cu manutele ei i-a cuprins ea gatul drag si cu degetele ei micute i s-a jucat in parul frumos...
Dar intr-o zi n-a mai avut-o.
Isi mai aminteste ca s-a pomenit in casa lor cu o mare multime de oameni. Ca maicuta ei zacea intinsa intr-un fel de pat, imbracata in negru, cu o fata alba-alba si rece, inconjurata de flori...
Ca ea a strigat-o,ca si-a intins mainile spre ea,ca a plans...
Dar dupa aceea , nu stie ce a mai fost, caci cineva a luat-o si a dus-o de acolo.
De atunci a crescut cu un tata iubitor, sau fara el. Cu o bunica buna si iubitoare, sau fara ea. Cu o femeie straina, careia trebuia sa-i spuna mama. Pe care s-o asculte si careia sa caute sa-i arate ca o iubeste, sau fara ea. Ori a fost dusa din casa mamei ei cine stie unde.C rescuta de cine stie cine. Si cine stie cum. Iata soarta fetitei ramase fara mama.
Daca, prin vreo intamplare fericita, fetita aceasta a ajuns sa-L afle pe Domnul Iisus, atunci toata lipsa ei adanca, lasata in inima ei de smulgerea mamei,s e umple din plin.Hristos ii devine adevarata comoara si mama a vietii ei.I ar patrunderea Lui in inima ei vindeca totul. Lumineaza totul. Acopera totul. Umple totul si fericeste totul. O data cu aflarea lui Hristos, fetita a aflat partasia si dragostea frateasca. Acestea sunt caldura inimii ei. A aflat puterea rugaciunii, care este apararea ei. A aflat Cuvantul Domnului, care este lumina ei. A aflat neprihanirea inimii, care este frumusetea si arma ei. Si, desigur, printre bunele suflete de surioare tinere, si-a aflat vreo adevarata surioara, mai scumpa decat cea din aceeasi mama. Si poate ca si-a aflat vreun suflet de sora mai mare in Hristos, care ii va deveni atat de apropiata si iubitoare, cum i-ar fi fost maicuta ei,daca ar fi ajuns s-o aiba.
De aici incolo, viata tinerei surioare se va desfasura asemanator cu a celor fericite.

2. Fetita departata

Mama acesteia n-a murit, dar intamplari nefericite si dureroase au indepartat-o de ea, instrainat-o. Fie ca, fiind prea multi copii la parinti saraci, a trebuit sa plece sa munceasca la straini in umilitoarea stare de servitoare.

Fie ca parintii ei, nemaiintelegandu-se s-au despartit.
Iar ea a trebuit sa plece de langa mama ei adevarata cu o inima zdrobita de durere. Fie ca, din alte cauze, a ajuns sa fie luata si crescuta de alta mama sau alte mame...Nemaifiind aproape de mama care a nascut-o, simtindu-se singura, ea a inceput de mica sa se teama de orice fiinta. Si sa se instraineze cu raceala de oricine, inchizandu-se cu totul in sine. Si invatand sa se apere singura, cu toate mijloacele pe care le scorneste frica fiintelor singuratice si slabe. Ea era mama, dar este ca si cum n-ar avea.
Daca nu-L intalneste cumva, in amaraciunea ei, pe Domnul Iisus, fetita aceasta va creste nefericita si singuratica. Invatand singura, prin greutati, nu cum sa-i faca fericiti pe cei din jurul ei, ci cum sa nu-i faca.
O, surioarelor, fie-va mila de fetita aceasta! Cautati-o si-o aduceti la Hristos si la dragostea voastra!

3. Fetita parasita

Aceasta este cea mai nefericita dintre toate fiintele din lume. Are o mama, dar mama ei n-are suflet, n-are inima pentru ea, n-are caldura, n-are bunatate. Are numai pofte vinovate. Numai raceala si rautate.


Dupa o vreme de certuri si batai cu tatal, s i-a parasit casa. A plecat si n-a mai venit.
Fetita a cautat-o, dar fie ca n-a mai gasit-o, fie ca, daca a gasit-o, a fost alungata inapoi...Mama ei are acum alta familie, alti copii, alt sot, alta casa. Sau nu mai are decat rusinea si pacatul.
Iar fetita ramasa cu tatal sau, sau cu bunica ei, sau fara nici unul dintre sufletele care mai au vreo caldura dulce, isi duce o viata cum nu se poate mai amara, printre niste sloiuri de gheata sufleteasca.
Paine poate sa aiba. Si imbracaminte poate. Si casa. Dar sufletul omenesc mai are nevoie si de altceva. Mai ales de acel altceva are cea mai mare nevoie. De caldura dragostei simtite. De partasia sufletului iubitor, fara de care tanjeste si se usuca. O paine ori o haina nu-s greu de gasit oriunde. Dar o mama buna este ceva atat de rar si de scump, ca nimic n-o poate inlocui in sufletul unei fiinte si in drumul vietii ei, cand n-o are. Daca a avut parte de o mama buna, chiar si dupa ce ramane fara ea, amintirea chipului ei iubit si sfant ramane pentru fetita toata viata ei ca o icoana adorata. Spre chipul ei se va intoarce ea mereu sa-si incalzeasca inima si sa-si mangaie duhul.
Despre ea va vorbi totdeauna cu placere si cu drag. Iar viata mamei evlavioase va ramane o cinste si o pilda pentru fata ei. Dar despre cine sa-si aminteasca si cum sa vorbeasca amaratul suflet al fetitei parasite?
Cand va fi silita sa graiasca cuvantul sfant de mama, la cine si la ce se va duce gandul ei?
Cand va fi intrebata despre mama sa, ce sa raspunda ea celui ce o intreaba?
Cand va fi silita sa asculte ce se vorbeste despre mama ei,cum sa-si poata ascunde mai mult ochii? Si fata? Si sufletul zdrobit?

O, daca toate fetitele orfane si departate si,mai ales, cele parasite L-ar afla pe Hristos!... Si daca, mai ales, s-ar afla printre surorile credincioase cate un suflet de mama! Cate un suflet intelegator, apropiat, milostiv, dulce, cald si plin de bunatate intelegatoare, suflet bun,care sa se apropie de sufletul acestei fetite, de sufletul acestei tinere nefericite si sa caute a umple ea, pana in ceasul ei cel din urma, locul mamei pierdute. Locul in care sta acum numai o durere atat de mare si de singura, cum nu-i alta pe lume.
Scumpa surioara amarata ,vino la Iisus!
Vino, si vei afla in inima si in Crucea Lui o dragoste si o fericire atat de dulci cat nu-i in stare sa-ti dea nici o mama din lumea aceasta!
Vino, caci printre sufletele iubite pe care le vei afla in jurul Crucii Domnului Iisus vei gasi o surioara si o mama de care te vei alipi si care, alipindu-se de sufletul tau, te vor face sa-ti regasesti tot ceea ce credeai pierdut pentru totdeauna!
Dragi suflete slabe, veniti la Domnul Iisus!
In dragostea dulcelui Mantuitor, Iisus Hristos, voi veti gasi atata putere si bucurie, incat crucea voastra se va acoperi iarasi de flori...

Slava vesnica Tie,Scumpul nostru Mantuitor, Care esti dulcea noastra dragoste ocrotitoare si fericita! Fii binecuvantat! Iti multumesc, Dulcele meu Mantuitor, ca ai devenit Mama mea, Pazitorul si Indrumatorul meu...Si ca, daruindu-mi iertarea pacatelor mele si bucuria partasiei cu Tine, mi-ai daruit si atatea suflete scumpe care sa ma inconjoare cu dragostea lor, sa se roage pentru mine si sa ma ajute cu atata bunatate ca sa-mi iubesc crucea si s-o port pe urmele Tale. Te rog sa-mi daruiesti puterea de a-Ti urma pana la sfarsit, potrivit legamantului pe care l-am pus cu Tine! Si, dupa Cuvantul Tau Sfant, sa-mi pot implini chemarea pe care mi-ai randuit-o de a lucra spre binele si pentru fericirea altora. Si cu atat mai mult a celor care m-au nascut. Caci aceasta este mantuirea sufletului meu si voia Ta. Amin.

Copii ramasi

Nani, fratiorul meu, dormi cu surioara,
nu mai plange asa de greu, ca-mi rupi inimioara,
nu mai plange, nani-na, ca-mi rupi inimioara!

Hai, nani-nani,
dulce fratior,
hai, nani-nani,
somn usor-usor!

Tata...nani, tata nu-i, inima si-n mine
sangera de dorul lui, poate maine vine;
nu mai plange, nani-na,poate maine vine.

Mama...nani, nu-i nici ea, cine stie, cine,
de-o vom mai putea vedea?
Culca-te cu mine! Nu mai plange, nani-na, culca-te cu mine!

Dormi, Iisus ni-i poate da langa noi acasa,
stii cum tata ne spunea:
- Domnul nu ne lasa!
Nu mai plange, nani-na, Domnul nu ne lasa!...

Nani, e tarziu de tot, hai ,fa-ti cruce bine,
caci mi-e somn de nu mai pot, roaga-te cu mine!
Cu manuta uite-asa, roaga-te cu mine!...

Traian Dorz - din cartea " Scumpele noastre surori "

P.S. In spatele imaginilor va asteapta zambetele unor copii ce au nevoie de ajutorul nostru.



vineri, 18 septembrie 2009

Stelele...



Stelele

Luna a apus, – voioase, încă, stelele lucesc,
în a zorilor privire umbra nopţii nu s-a stins...
liniştea răcoritoare a seninei dimineţi
încă n-a fost copleşită de tăcerea caldă-a zilei.

Vesela căsuţă albă de la marginea pădurii
îşi petrece dragii oaspeţi care-o noapte i-au cântat,
cu privirile ferestrei umede de duioşie
i-nsoţeşte până-n zare...
şi rămâne-apoi tăcând.

La răspântii de cărare fraţii se despart cu drag...
(de ce oare despărţirea,
chiar şi numai pentru-o vreme,
are ceva trist, ca umbra unei frunze peste-un rod!)
– poate pentru că nici unii
nu ştim când plecăm pe veci!...

Dumnezeule-al Iubirii,
care stele-s mai frumoase:
cele de pe cer
ori cele de pe iarba-nrourată,
sau acelea de pe faţa credincioşilor Tăi fii?
– căci în toate este-o seară
şi o nouă dimineaţă!...

Şi ce stropi mai sfinţi sunt oare:
cei de rouă
ori de lacrimi?
– Căci şi-aceştia şi aceia
tot de-o noapte amintesc!

deTraian Dorz


joi, 17 septembrie 2009

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XV )

- „Noi nu ne putem curăţi privirea, deci imaginile lucrurilor şi persoanelor şi relaţiile noastre cu ele, dacă nu ne curăţim propria noastră persoană.
Nu-I putem dărui lui Dumnezeu lucrurile noastre, dacă nu ne dăruim pe noi înşine.
Este un lucru de primă importanţă ca în tot ceea ce facem să ne vedem pe noi înşine cu referire la Dumnezeu, să fim mereu conştienţi de ac eastă dimensiune profundă şi tainică a persoanei noastre” ( Părintele Dumitru Stăniloae, din cartea „ Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt”, editura Deisis, Sibiu 1995, pag. 30 )
- „Este mare lucru să nu gândeşti nimic rău cu privire la ceilalţi.
Asta înseamnă să te gândeşti la celălalt şi să comunici cu el întodeauna cu iubire şi înţelegere pentru defectele sale care nu-i definesc fiinţa, cu un sentiment de iertare, cu sentimentul de a comunica cu o taină. Faptul că cineva a comis o greşală faţă de mine sau faţă de un altul, nu trebuie să scadă în ochii mei valoarea şi sensul incomensurabil al misterului său, acest dar inepuizabil pentru mine, acest dar absolut superior faţă de lucruri, dat fiind că celălalt reprezintă în întâlnirea sa cu mine o rezervă infinită de miser” ( Ibid. Pag 31 )
- „Gândindu-mă la Dumnezeu atunci când aproapele meu face apel la mine, când văd că are nevoie de mine sau bucurându-mă de prezenţa şi atenţia lui, eu ascult porunca lui Dumnezeu şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru darul şi pentru cuvântul pe care mi-l adresează prin acela. Dialogul meu cu aproapele este în acelaşi timp dialogul meu şi dialogul său cu Dumnezeu. Dar acest dialog nu se realizează într-un mod desăvârşit, atât între noi oamenii cât şi forme dintre noi şi Dumnezeu, decât sub forma rugăciunii, adică atunci când ascult chemarea celuilalt şi îi răspund în duhul rugăciunii şi dacă mă rog în ambianţa acestui dialog şi pentru a găsi capacitatea de a sluji. În rugăciune eu mă sensibilizez cu totul faţă de celălalt aşa cum o cere dialogul” ( Ibid. Pag. 35 )
- „Rugăciunea pentru celălalt trebuie făcută în aşa fel ca să poţi să simţi durerea lui ca pe propria ta durere. Prin aceasta te înfăţişezi lui Dumnezeu purtându-l pe celălalt în tine şi poţi să te apropii de Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi întâlnit decât în iubirea faţă de celălalt care merge până la însuşirea durerii lui de către tine, căci Dumnezeu este iubire, El nu poate fi trăit decât în starea ta de iubire faţă de celălalt. În aceasta se arată preoţia universală a laicilor, care îi face să se roage unii pentru alţii.” ( Ibid. Pag. 37 )
- "Cuvintele Sfintei Scripturi au putere asupta noastră atunci când le simţim drept cuvinte ale lui Dumnezeu care ni le adresează în momentul citirii.
Atunci prin ele Îl întâlnim pe Dumnezeu Însuşi, ne simţim atinşi de chemarea Lui potrivit cu împrejurările şi nevelul nostru duhovnicesc.
Atunci în aceste cuvinte descoperim o mare putere şi un sens mereu nou.
Astfel citirea se uneşte cu rugăciunea. Trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne deschidă interiorul cuvintelor, făcându-se El Însuşi trensparent şi simţit în ele..." ( Ibid. Pag. 25 )
- „ Citirea dumnezeieştilor Scripturi întăreşte mintea şi mai ales adapă rugăciunea fiind lumina minţii care are această citire drept călăuză pe cărarea cea dreaptă şi semănătoare de conţinut în contemplarea rugăciunii...făcând mintea să dobândeacă subţirime şi înţelepciune...Ia semn, omule le ce citeşti. Căci de nu te vei nevoi, nu vei afla. Şi de nu baţi cu căldură şi de nu stai treaz la poartă neâncetat, nu vei fi auzit. De aceea stă scris că sufletul este ajutat de citire când stă la rugăciune şi iarăşi, rugăciunea aduce lumină în citire” ( Sfântul Isaac Sirul)
- Nu căuta să faci deosebire între cel vrednic şi cel nevrednic, ci toţi oamenii să fie pentru tine deopotrivă în bunătatea ta. Căci în acest fel îi vei putea atrage spre bine pe cei nevrednici. Domnul Însuşi a stat la masă cu vameşii şi cu desfrânatele şi nu i-a deosebit pe cei nevrednici pentru ca în felul acesta să-i atragă pe toţi la frica de Dumnezeu şi prin cele trupeşti să-i apropie de cele duhovniceşti” ( Sfântul Isaac Sirul)
- „Sileşte-te, când te întâlneşti cu aproapele tău, să-l cinsteşti mai presus de măsura lui. Sărută-i mâinile şi picioarele şi laudă-l chiar pentru virtuţile pe care nu le are...Iubeşte-i pe păcătoşi dar urăşte faptele lor şi nu-i dispreţui pentru greşelile lor...Căci prin acestea şi prin unele ca acestea îi atragi spre bine” ( Sfântul Isaac Sirul)
- „Acoperă-l pe acel ce a greşit când nu ai nici o păgubire din aceasta şi îl vei face să aibă curaj iar pe tine însuţi ăn stare so porţi mila Stăpânului tău. Spriji-nă-i cu cuvântul pe cei slabi şi întristaţi cu inima şi te va sprijini şi pe tine dreapta Celui ce poartă toate...Fă-te părtaş cu cei întristaţi la inimă în durerea rugăciunii şi în strângerea inimii tale şi se va deshide înaintea cererilor tale izvor de milă” ( Sfântul Isaac Sirul)
- „ Nimic nu poate apropia aşa de mult inima de Dumnezeu ca milostenia...Dacă ai ceva mai mult decât trebuinţa zilei, împarte săracilor şi apoi vino şi adu cu îndrăzneală rugăciunile tale...Să biruiască în tine pururea cumpăna milosteniei, până ce vei simţi în tine mila lui Dumnezeu faţă de lume...Iubeşte-i pe săraci, ca prin ei să dobândeşti şi tu mila lui Dumnezeu...Seamănă milostenia cu smerenie şi vei secera milă la judecată” ( Sfântul Isaac Sirul)
- „Cel care, pomenind pe Dumnezeu, cinsteşte pe tot omul, află ajutor de la tot omul prin voinţa cea ascunsă a lui Dumnezeu. Şi cel ce îl apără pe cel nedreptăţit Îl are pe Dumnezeu luptând pentru sine. Cel ce-şi dăruieşte braţul spre ajutorul aproapelui primeşte braţul lui Dumnezeu în ajutorul său” ( Sfântul Isaac Sirul)
- Ce este un suflet, o inimă plină de compasiune? Este o ardere a inimii pentru fiecare făptură: pentru oameni, pentru păsări, pentru animale, pentru târâtoare, pentru diavoli. Gândul la ele ori vederea lor face pe Sfinţi să verse din ochi şiroaie de lacrimi. Iar compasiunea adâncă şi intensă care stăpâneşte inima sfinţilor îi face incapabili să suporte vederea celei mai mici răni, oricât de neânsemnate, făcute vreunei făpturi. Pentru aceasta ei se roagă în tot ceasul cu lacrimi chiar şi pentru animale, pentru duşmanii adevărului şi pentru cei ce fac rău” ( Sfântul Isaac Sirul)
- „Acest templu ( care este identic cu noi înşine) are un loc în partea dinăuntru a catapetesmei. Acolo a intrat Hristos pentru noi ca Înaintemergător, locuind în noi de la Botez, afară numai „dacă nu suntem creştini netrebnici” ( Cor, 13,15 ). Acest loc este încăperea cea mai dinăuntru cea mai ascunsă şi cea mai curată a inimii; dacă ea nu se deschide prin Dumnezeu şi prin nădejdea raţională a minţii, nu-L putem cunoaşte în chip sigur pe Cel ce locuieşte în ea şi nu putem şti dacă jertfele gândurilor (reprezentărilor) noastre au fost primite sau nu. Căci aşa cum la început, în vremea lui Israel, focul mistuia jertfele, tot aşa se întâmplă şi acum. Deschizându-se inima credincioasă prin nădejdea mai sus amintită, Arhiereul ceresc primeşte gândurile întâi-născute ale minţii noastre şi le mistuie în focul cel sfânt despre care a spus:”Foc sfânt am venit să arunc şi cât aş vrea să fie încă de pe acum aprins”(Lc. 12,49). Iar prin gândurile întâi-născute a numit pe acele care nu apar la a doua cugetare a inimii, ci sunt aduse îndată, de la prima aruncare şi răsărire în inimă, lui Hristos.” ( Sfântul Marcu Ascetul)
- „Altceva este lucurul, altceva este înţelesul lui, şi altceva patima. Lucrul este de pildă: bărbat, femeie, aur, ş.a.m.d. Înţelesul (sensul) este reprezentarea simplă a ceva din cele se mai sus. Iar patima este afecţiunea iraţională sau ura fără judecată a ceva din cele de mai înainte...Înţeles (sens) pătimaş este gândul compus din patimă şi din înţeles.
Să despărţim patima de înţeles şi va rămâne gândul simplu. Şi o despărţim prin iubire duhovnicească şi înfrânare, dacă vrem.( Sfântul Maxim Mărturisitorul)
- „Domnul a primit să ia asupra Sa faţa fiecărui om lipsit şi să Se unească cu fiecare, ca nici unul dintre cei care cred în El să nu se înalţe împotriva fratelui său, ci fiecare, văzândul pe fratele şi pe aproapele său ca pe Dumnezeul său, să se socotească pe sine însuşi atotpreamic faţă de fratele său, ca faţă de Făcătorul său; şi să-l cinstească şi primească întocmai ca pe Acela, şi să-şi deşerte toate averile spre slujirea Lui, precum şi Hristos şi-a vărsat sângele pentru mântuirea noastră” ( Sfântul Simeon Noul Teolog)