L-am rugat pe Dumnezeu

 "L-am rugat pe Dumnezeu să ia mândria de la mine, și Dumnezeu mi-a răspuns: Nu.
Mândria nu se ia. De ea trebuie să te lepezi.

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea răbdare și El mi-a răspuns: Nu.
Răbdarea este cununa încercărilor. Ea nu se dă, ea se dobândește.

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dăruiască fericirea și Dumnezeu mi-a răspuns: Nu.
Eu îți dau binecuvântarea, dar depinde de tine să fii fericit.

L-am rugat pe Dumnezeu să mă ferească de durere și Dumnezeu mi-a răspuns: Nu.
Suferințele îl îndepărtează pe om de grijile lumești și îl apropie de Mine.

I-am cerut lui Dumnezeu creștere duhovnicească și Dumnezeu mi-a răspuns: Nu.
Duhul trebuie să crească singur. Eu doar îl altoiesc, ca să aducă roade.

L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să-mi iubesc aproapele, așa cum mă iubește El și Dumnezeu mi-a spus: În sfârșit ai înțeles ce trebuie să ceri.

I-am cerut lui Dumnezeu putere și El mi-a dat încercări ca să devin puternic."

Sf. Cuv. Irodion - Sf. Mănăstire Lainici

Notă de lectură: ”La capăt de milenii” – o reflecție asupra destinului umanității

 

La capăt de milenii

de Traian Dorz

 

La capăt de milenii suntem şi parcă la sfârşit de lumi; 

gândind la aste adevăruri, simţi cum te-neci şi te sugrumi 

şi parcă-un semn apocaliptic apare pe un negru nor, 

cumplit şi crâncen, şi haotic, şi rece, şi-nspăimântător.

 

Talazuri şi talazuri, – urlet şi râset vin şi trec căzând, 

tirani, tiranizaţi – grămadă –, aplaudând şi blestemând, 

minţiţi şi mincinoşi, de-a valma, ucişi şi ucigaşi se-adun’ 

şi se împing către Infernul cel mai cumplit şi mai nebun.

 

Oh, iată-nfăţişarea gloatei ce, lepădând pe Dumnezeu 

şi sugrumându-şi conştiinţa, se-nchină-acestui Astarteu 

cu semnul celui-fără-unu şi numele cel fioros, 

mergând spre blestemul şi-osânda, şi Judecata lui Hristos.

 

…Mai este poate o scânteie, dar cea din urmă, să mai speri 

spre-o îndoielnică salvare, în clipa ultimei căderi; 

agaţă-te de firu-acesta, rupându-te de-al lor şuvoi, 

’nainte de-a cădea-n gheena îngrozitorului Apoi.

 

E încă Har, – se poate încă, 

– dar se prea poate şi să nu; 

acum chiar parcă arde puntea pe care te mai legeni tu 

şi-i gata să se rupă firul şi cel din urmă ce-l mai ai, 

şi, vai, – nu mai rămâne după decât un vai, 

– un veşnic vai!…

 

 

Poezia aceasta a poetului Traian Dorz,  cunoscută pentru profunzimea și gravitatea sa,rezonează atât de mult și în zilele noastre, chiar dacă a fost scrisă cu mult timp înainte de anul 1989. Versurile evocă imagini apocaliptice, de haos și suferință, reflectând o lume în derivă, caracterizată de tiranie, minciună și violență și au relevanță și astăzi, în contextul provocărilor globale și sociale pe care le trăim.

Psalmistul Golgotei, scriitorul și poetul Traian Dorz, despre operele nemuritoare ale sculptorului Constantin Brâncuși

 

Ziua Constantin Brâncuși. Pe 19 februarie se sărbătoresc 149 de ani de la nașterea sculptorului român.

Totul este profetic şi divin aici. Drumul Eroilor până la Scara Îngerilor are un urcuş continuu. Pe tot acest drum sunt presărate lupte, înfrângeri, ocolişuri, piedici, lacrimi, sudori şi sânge – dar fiecare dintre acestea au un rost, un scop, un rod nemuritor.

Pe acest drum de foc nu pot merge şi nu-l pot sfârşi decât eroii, profeţii şi martirii. Drumul însuşi le conferă acelora ce-l urcă până la sfârşit aceste nume şi aceste cununi nemuritoare.

Ce mult seamănă Coloana Infinitului de la Târgu-Jiu cu scara îngerilor de la Genesa 28, 12! De fapt, ea este aceeaşi, numai că primele cincisprezece trepte se văd şi jumătate din a şaisprezecea. Celelalte nu se mai văd de jos în sus, ci numai de Sus în jos. Dacă n-ar fi decât cele ce se văd de jos, ea ar fi o scară finită. Dar nu, ci ea continuă. Însă de la jumătatea aceasta în sus ea nu se mai vede decât cu ochii sufletului.

Notă de lectură : ”ARCANA ANIMAE ” - autor Dumitru Tâlvescu

 

Refugiat pentru câteva zile în mijlocul naturii, am luat cu mine de acasă o carte de poezii. Și nu o carte oarecare. ”arcana animae” este un titlu fascinant și profund, ce sugerează explorarea tainelor sufletului și a profunzimilor interioare ale ființei umane. Cartea de poezii a lui Dumitru Tâlvescu se remarcă prin versuri evocatoare, ce dezvăluie dorințe ascunse și reflecții asupra trecerii timpului și a misterelor universului interior. ”arcana animae” sună tare fain! Din latină, ”arcana” se traduce prin ”secrete” sau ”taine”, iar ”animae” înseamnă ”suflet”. Titlul acesta mă face curios încă de la început să aflu mai multe despre temele și emoțiile pe care le abordează această carte de poezii.

 

Iată primul poem al cărții ”arcana animae”:

 

”Absurd, dintr-un quadrant sublim

Din ceruri scad la număr stele

Și pier în vălmășag nebun

Ducând cu ele doruri grele.

Se ascund în locuri neștiute

Ori stau la pândă și nu știu

Când visele îmi dau de știre

 Că-n univers nu e pustiu.”

Neputința de a fi prezent: O reflectare asupra comemorării Părintelui Iosif Trifa

Ieri și astăzi, orașul Sibiu a fost martorul unor întâlniri emoționante, sufletești, dedicate comemorării Părintelui Iosif Trifa, un om trimis de Dumnezeu pentru a călăuzi și inspira poporul roman și nu numai. Se împlinesc la 12 februarie, 87 de ani de când Părintele Iosif – „soţ cu-altarul”, „stins frumos” şi „uns cu harul de rob şi-apostol lui Hristos” – a păşit biruitor în Împărăţia Luminii, în Împărăţia Dragostei Domnului nostru Iisus Hristos.

Deși cu puțin efort aș fi putut fi prezent, din diverse motive am lipsit. Neputința de a fi acolo fizic a lăsat în mine un gol profund, o frământare care mă macină. Mi-am imaginat tinerii strânși în aula sediului Oastei Domnului, Sibiu, Str. Charles Darwin, nr. 11, la părtășia tinereții în Hristos, cu nostalgia tinereții mele...

De ce îl iubesc pe poetul Traian Dorz?

 

Poetul Traian Dorz, cu versurile sale simple, dar pline de înțelepciune, a lăsat o amprentă profundă asupra sufletului meu. Iubirea mea pentru el se bazează pe o adâncă recunoștință pentru sfaturile sale înțelepte care m-au ghidat prin momente dificile și mi-au luminat calea.

Îmi place cum poetul Traian Dorz a reușit să îmbine simplitatea cu profunzimea în versurile sale. El nu se teme să vorbească despre durere, despre singurătate, și, în același timp, transmite o nădejde uriașă, o nădejde în puterea iubirii și a bunătății.

Unul dintre cele mai profunde sfaturi ale sale este în poezia următoare:

 

Mergi fiul meu în pace

 

Mergi, fiul meu, în pace, dar pe cale

dreptar să-ţi iei cuvântul ce ţi-l spun.

Să-ţi faci din el merindea vieţii tale

şi perna ta şi prietenul tău bun!