"Prietenul adevărat iubeşte oricând"

In cartea Proverbe, cap. 17, v. 7 se spune aşa: "Prietenul adevărat iubeşte oricînd şi în nenorocire ajunge ca un frate"

Dar prietenia înseamnă mai mult decât a avea un umăr pe care să plângi. Domnul Iisus a câştigat afecţiunea celor din jur prin faptul că le dezvăluia sentimentele Sale. El a lăsat să se întrevadă că-şi dorea iubirea celor din jur şi nu S-a simţit jenat să-şi deschidă inima faţă de cei în care avea încredere. Dar asta nu înseamnă că trebuie să-ţi dezvălui sentimentele tale tuturor celor pe care îi întâlneşti ci mai degrabă trebuie să fi sincer cu fiecare, să manifeşti înţelegere faţă de cei din jur, esenţial pentru începutul unei prietenii adevărate.

Prietenia costă timp şi sentimente...trebuie să fi dispus să dăruieşti. Preţul pe care-l cere o prietenie, este însă negociabil în comparaţie cu preţul pe care-l cere lipsa de iubire - o viaţă goală şi însingurată.

IUBIREA

„Prietenul meu nu s-a întors de pe câmpul de luptă, dle ofiţer. Permiteţi-mi să-l caut şi să-l aduc înapoi”, insistă un soldat. 

„Nu se poate, spuse ofiţerul, nu vreau să îți pui viaţa în joc pentru un om care probabil este mort”.

Soldatul porni totuşi la drum şi după o oră se întoarse grav rănit, având în braţe pe prietenul său mort. 

„Acum v-am pierdut pe amândoi, spuse ofiţerul. Ce-ai câştigat dacă-ai mers să aduci acest cadavru?”. 

„S-a meritat, dle ofiţer, răspunse soldatul muribund. Când l-am găsit, încă mai trăia. Mi-a spus: „Ştiam, Jack, că ai să vii...!”

Sursa foto:https://www.google.com/.../primul-razboi-mondial-in.../amp/

"Free hugs"

Într-o zi, un tip care se întorcea dintr-o călătorie şi-a dat seama că nu îl aşteaptă nimeni.

Îşi dorea să existe cineva care să-l aştepte şi pe el, să-l îmbrăţişeze la sosire şi să-i zâmbească: "Atunci când am ajuns în Sydney, tot ce aveam era o geantă plină de haine şi o lume plină de probleme. Nimeni nu m-a întâmpinat la sosire. Am ajuns un turist în propriul oraş. Stând acolo, la terminalul de sosire, şi privindu-i pe ceilalţi pasageri cum se îmbrăţişau râzând cu prietenii şi familia, am dorit şi eu să existe cineva care să mă aştepte şi pe mine. Cineva care să fie fericit că mă vede. Să îmi zâmbească. Să mă îmbrăţişeze. Am luat un carton şi un marker şi am făcut o pancartă. Am căutat cea mai populată intersecţie de pietoni din oraş şi am ridicat această pancartă deasupra capului, cu cuvintele "Free hugs" ("Îmbrăţişări gratuite") inscripţionate pe ambele părţi. Timp de 15 minute, oamenii s-au uitat pur şi simplu prin mine. Prima persoană care s-a oprit m-a bătut uşor pe umăr şi mi-a spus că în acea dimineaţă câinele ei tocmai murise. Şi că, tot în acea dimineaţă, s-a împlinit un an de la moartea singurei ei fiice. Mi-a zis că lucrul de care avea nevoie acum, când se simţea cea mai singură persoană din lume, era o îmbrăţişare. Ne-am pus mâinile unul în jurul celuilalt şi, atunci când ne-am despărţit, ea zâmbea".

Cum as putea sa-ti arat cat de mult te iubesc?

Ne-am străduit să iubim, ne-am oferit inima şi sufletul?
Am dat tot ce aveam mai bun pentru această iubire?
Iubirea din sufletul meu reprezintă Adevărul?
Adevărul din mintea mea oglindeşte Iubirea?
Ce îi ofer azi aproapelui meu?
Ce îi oferă iubirea mea?
- Încearcă astăzi să pui în balanţă iubirea şi iertare,
vezi care cântăreşte mai mult?

Ideal ar fi să cântărească la fel.

Când mă uit peste atâtea întrebări care trimit sper iubire, mă ruşinez, gândindu-mă că puteam face mult mai mult...

O istorioară spune că odată un om a avut bucuria să fie primit în cer, înainte să fi sfârşit viaţa pământească. Un înger, luându-l de mână, l-a dus într-un palat strălucitor unde se aflau o mulţime de oameni în jurul unei mese bogate, încărcată cu mâncare. Oamenii aceştia erau însă trişti şi se tânguiau cu amar, pentru că, deşi stăteau în jurul unei mese încărcate, nu-şi puteau potoli setea şi foamea. Aveau nişte linguri cu coada foarte lungă şi, oricât se chinuiau să mănânce cu ele, nu reuşeau în nici un fel. Aici este iadul - i-a spus îngerul.

Apoi l-a dus îngerul într-un alt palat asemănător cu cel dinainte. Aici era aceeaşi masă încărcată cu bunătăţi şi, de asemenea, aceleaşi linguri cu coadă lungă. Oamenii erau, spre deosebire de ceilalţi, foarte fericiţi şi radiau de bucurie. Cum? Fiecare om îşi folosea propria lingură pentru a-l hrăni pe cel din faţa sa şi astfel nimeni nu rămânea flămând. Acesta este raiul - a spus îngerul.

O poezie cât o predică - Ce mult se-ndreptăţeşte omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat

Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.

Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.

Se poate,n-a ucis cu parul, se poate,n-a furat comori,

Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?

Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,

Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui? 

Argumente Scripturistice ale Cinstirii Maicii Domnului

Noi, Ortodocsii pe Maica Domnului o preacinstim (dar pe Dumnezeu il ADORAM), pentru ca ea a fost singura care s-a invrednicit sa fie Maica Lui Hristos.

Luca 1, 48-49:

Ca a cautat spre smerenia roabei Sale. Ca, iata, de acum ma vor ferici toate neamurile.

Ca mi-a facut mie marire Cel Puternic si sfânt este numele Lui.

Luca 2, 51 (Iisus era ascultator) :

Si a coborât cu ei si a venit în Nazaret si le era supus. Iar mama Lui pastra în inima

ei toate aceste cuvinte.

Ioan 2, 3-10 (In Cana Galileii, la rugamintea Maicii sale Iisus face prima minune).

Ioan 19, 26-27 (Iisus fiind pe cruce, se arata ingrijorat de soarta Maicii sale, si o incredinteaza in grija lui Ioan)

Privind la Sfânta Fecioară Maria, am învățat ce înseamnă statornicia

Ținând cont de scrierile Sfinților Părinți cu privire la Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, putem spune ca oricât de frumos și de mult am scrie despre ea, întodeauna mai este loc de alte și alte cuvinte mai frumoase. Prin Duhul Sfânt, Maica Domnului a devenit și Maica noastra, a tuturor, a devenit bucuria creștinilor și maica Vieții, căci a născut pe Cel ce a dat viață tuturor celor morți în Adam.

Sfânta Fecioară Maria, pe cât a fost înălțată de laudele îngerului, pe atât s-a smerit înaintea lui Dumnezeu. Învățăm de aici că “smerenia este temelia sfințeniei”, este scara ce ne urcă la cer.

Privind sfintele icoane ce ne-o înfățișează pe Sfânta Fecioară Maria, vedem icoana unui suflet curat, vedem oglinda bunei-cuviințe. Modestia îmbrăcămintei impresionează și ne dă de gândit, căci “modestia este podoaba omului cinstit”.

Sf. Anastasie si Biblia furată

 

Abatele Anastasie avea o carte din pergament fin care valora 20 pence şi care conţinea textele integrale din Vechiul şi Noul Testament. Într-o zi, un călugăr oarecare îl vizitează şi, văzând cartea, o fură. Astfel, în acea zi, când trebui să citească din Scriptură, Anastase constată că Biblia dispăruse şi înţelese imediat că acel care o luase nu putea fi decât călugărul. Dar nu îl chemă de teama că la păcatul furtului s-ar mai putea adăuga cel al minciunii.

Călugărul merse în oraş să vândă cartea. Cerea 18 pence pe ea. Cumpărătorul spuse:

– Dă-mi cartea ca să verific dacă merită preţul acesta. Astfel, el aduse cartea la Sfântul Anastasie şi spuse:

– Părinte, uită-te la cartea aceasta şi spune-mi ce crezi: merită 18 pence?

Sf. Anastasie spuse:

– Da, e o carte frumoasă. Şi la preţul de 18 pence, e un chilipir.

Cumpărătorul se întoarse la călugăr şi spuse:

– Iată banii. I-am arătat cartea părintelui Anastase şi mi-a zis că merită 18 pence.

Călugărul rămase fără replică.

Telefonul mobil sau Cartea de cântări

 

Într-o după-amiază când veneam de la muncă, în autobuz fiind, mă sună telefonul. Răspund și la capătul celălat era glasul unei surori. Am mers cu maşina mai bine de 20 de minute, ea nu s-a oprit deloc din conversaţie. În acea zi am aflat durere și îngijorarea ei - inevitabil ea mi-o transmitea și mie,  „Am doi băieți (spunea sora ) și  am stabilit cu ei  reguli clare de utilizare a telefonului mobil. Nu le las copiilor telefonul mobil atunci când merg la culcare, dar nici nu îl luăm cu noi când mergem la biserică sau adunare. Ne străduim să le oferim un exemplu noi înșine … Duminica trecută copii au lăsat cărțile de cântări acasă  și fără să ne spună au luat telefoanele cu ei. Apoi ne-au reporșat că la adunare majoritatea folosesc telefoanele în locul cărții de cântări. Pentru o clipă am încercat să trecem cu vederea, dar am observant că după fiecare cântare, ispita de a nu  închide telefonul era foarte mare. Am ajuns acasă și am rememorat părtășia frățească, erau lucruri de care nu ne mai aminteam, dovadă că atenția de la Cuvântul lui Dumnezeu, ne fusese atrasă spre altceva. Pentru moment copii au înțeles să lase telefoanele acasă… dar nu știm până când…. Ce să pun în gentuța copiilor? Telefonul?  Sau cartea de cântări tipărită?”