sâmbătă, 10 decembrie 2016

“Eu cu cine votez, monser?”



Epoca descrisa de Caragiale parca s-a intors in forta...maine suntem chemati din nou la vot iar una din replicile cetateanului turmentat: : „Eu cu cine votez?“, imi suna in minte suparator de tare de la inceputul acestei campanii electorale

M-am uit cu tristete la toata aceasta campanie electorala...

In situatia cetateanului turmentat cred ca se regasesc majoritatea alegatorilor manevrati de cei puternici dupa bunul lor plac... Ascult sloganele electorale, oftez, si-mi zic a nu stiu cata oara: "Da, eu cu cine votez?". Poate ca cineva mai lucid ca mine mi-ar raspunde tot ca in Caragiale:"Voteaza pentru cine poftesti"...Ei bine, le raspund celor care cred ca inca ma mai pot convinge sa merg la vot: "Eu nu poftesc pe nimeni...”, "Mersi, neica, mi-a trecut!"
Dar cum noaptea este un sfetnic bun...poate ca pana maine o sa "poftesc" totusi...

Campanie electorală


În timpul vieţii sale unui om i s-au pus în faţă cele două alternative: raiul şi iadul
- Alege raiul, locul cu verdeaţă, cu linişte sufletească....
Erau şoaptele îngerilor.
- Alege iadul....
Era şoapta celeilalte alternative.
Neştiind ce glas să asculte, omul nostru a cerut să vada cu ochii lui cum arată şi iadul şi raiul, pentru a şti ce să aleagă. Au venit îngerii şi l-au dus în rai. În liniştea raiului, omul nostru văzu alţi oameni stând în genuchii, cuminţi, smeriţi.
Au venit drăcuşorii şă l-au dus în iad. Ce gălăgie, ce muzică, ce jocuri. Oamenii beau, râdeau şi petreceau fără nici o limită
Întors în lumea lui, omul spuse: "Îmi place iadul" şi a ales calea cea largă.
Nu după mult timp muri omul nostru şi fu dus în iad. Când s-o deschis uşa încremenii. Urlete, vaiete, lacrimii, nimic din cele ce văzuse mai înainte. Atunci se întrebă nedumerit:
-Cum se face că atunci iadul arăta alfel?
-Aceea a fost campanie electorală - ia răspuns cel care-l însoţea - iar tu ai votat, ai ales, de bunăvoie şi nesilit de nimeni!

Morala? Dacă alegi răul sperând că va fi bine pentru tine - te minţi singur.
În sfârşit, permiteţi-mi să fac şi eu puţină “campanie electorală”:
- Alegeţi să puneţi totul la picioarele Crucii Domnului Iisus, folosindu-vă capacitatea şi liberatatea de a alege, pentru a face voia Lui.
- Alegeţi să vă supuneţi cu credinţă voii Lui, El ne iubeşte şi are puterea de a ne ajuta.
- Alege legământul lui Dumnezeu încheiat cu omul şi respectă-ţi legămintele, mai ales pe cel de la botez, legământul lepădării de satana.

duminică, 4 decembrie 2016

Cât de mult îţi pare rău pentru ce ai greşit azi?


Trecerea cu uşurinţă pe lângă o astfel de întrebare este tocmai acel "dram de oţet ce strică aluatul cel mai nobil" - dacă ar fi să-l cităm pe Shakespeare. Alergăm toată ziua după fel şi fel de lucruri, căutând răspunsuri la fel şi fel de întrebări...agăţăm în colţul buzelor zâmbete menite să ascundă o posibilă părere de rău pentru eventualele noastre greşeli, pentru rugăciunile noastre grăbite rostite doar cu limba, cu gură şi nu cu inima.

Recent am învăţat o lecţie deosebită. Un prieten (pe care nu-l prea văd des pe la biserică) mi-a spus că are o problemă şi m-a rugat să merg cu el la biserică să ne rugăm împreună. Ne-am aşezat amândoi pe genunchi rugându-ne în şoaptă. Eu pentru el...el, pentru toată lumea. Pentru o clipă am tăcut ascultându-i şoaptele. Nici un cuvânt din rugăciunea lui nu amintea de problemele lui ci doar de problemele altora. Îşi cerea iertare că nu-i poate ajuta şi că se ruga pentru ei atât de rar....

O ruşine cum n-am mai simţit de mult am simţit că-mi îmbujorează obrajii...eu, mă gândesc atât de mult la mine şi atât de puţin la ceilalţi...În ziua aceea m-am videacat (ma rog Domnului să fie aşa) de orice urmă de fariseism.

Rugăciunea este urmată întotdeauna de un rezultat, dacă ea este făcută în mod corect. "Nici un om nu s-a rugat vreodată fără a învăţa ceva", scrie Emerson. Iar eu am învăţat că orice părere de rău se poate transforma în binecuvântare când rugăciunea este sinceră.

joi, 1 decembrie 2016

Mântuitorul ca ziarist sau misiunea presei creştine

«Ciudat!»... vor exclama mulţi citind acest titlu. «Pe vremea lui Hristos nu existau gazete şi după câte ştim el nu s'a îndeletnicit cu scrisul fără numai o singură dată şi atunci pe nisip».
Nici noi nu avem altă părere. Poate, aceasta este una din puţinele chestiuni în care suntem de acord fără rezervă cu criticii şi tăgăduitorii de meserie, gata oricând să facă obiecţii şi să producă desminţiri.

Şi totuşi Mântuitorul ca ziarist este o imagine plastică, sugestivă şi de o vitală actualitate.

Care contimporan, deprins să interpreteze multiplele şi tumultuoasele privelişti ale vieţii prin criteriile lăuntrice ale conştiinţei morale, nu a ajuns la tragica încheiere, că în lume există păcatul şi ceeace e mai înspăimântător, că acest păcat creşte aproape în progresie geometrică anulând în fiinţa omului simţul misterului adecă percepţiunea realităţilor nevăzute.

vineri, 18 noiembrie 2016

Ne învaţă Mântuitorul cum trebuie să postim

„De veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru cel Ceresc, iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta vouă greşelile voastre. Şi când postiţi nu fiţi trişti, ca făţarnicii, că îşi smolesc feţele lor, ca să se arate oamenilor postindu-se; grăiesc vouă că îşi iau plata lor. Iar tu, postindu-te, unge capul tău şi faţa ta o spală. Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău Celui ce este întru ascuns. Şi Tatăl tău, Cel ce vede întru ascuns, va răsplăti ţie la Arătare. Nu vă adunaţi vouă comori pe pământ, unde moliile şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci vă adunaţi vouă comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă, nici le fură. Că unde este comoara voastră acolo va fi şi inima voastră.
(Matei 6, 14-21) 

Fărâmituri de gând


De câte ori deschid Sfânta Scriptură, retrăiesc, cu gândul, calvarul Domnului nostru Iisus Hristos.... La iubirea lui Dumnezeu noi oamenii am răspuns cu răutate....Ce mă învaţă Cuvântul lui Dumnezeu azi?
Mă învaţă cum să rabd, cum să rămân calm şi cum să răspund cu iubire celor ce mă necăjesc.
Domnul Iisus a rămas senin în toată agitaţia aceeea.
Nu L-au tulburat sărutul lui Iuda, lepădarea lui Petru şi nici biciuirile, nici ruperea hainelor de pe El, nici cununa de spini.... Domnul Iisus a îndurat crucea, piroanele, batjocora şi moartea cu demnitate!

"...uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea şi veţi gasi odihnă pentru sufletele voastre!" ( Ieremia 6, 16)

Cel mai vechi şi cel mai bun predicator

Duminica a 26-a după Rusalii
- Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina -
Ev. Luca 12, 16-21
"Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele; Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu."

În Evanghelia de mai sus, Dumnezeu a lăsat să predice moartea. O, ce predicator înfricoşat şi puternic este moartea! Este cel mai vechi, cel mai înspăimântător şi cel mai bun predicator. Parohia lui este lumea întreagă. El predică pe tot locul, în toată lumea şi vorbeşte în orice limbă de pe faţa pământului. El vorbeşte săracilor ca şi bogaţilor, învăţaţilor ca şi neînvăţaţilor. El vorbeşte cu multă putere. El face pe toată lumea să plângă. Nu este inimă care să nu se fi mişcat în faţa lui şi nu sunt ochi care să nu fi plâns în faţa predicilor lui.

sâmbătă, 12 noiembrie 2016

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite ( XXI )


„Biserica lui Hristos trăieşte şi este liberă. În ea ne mişcăm şi vieţuim, întru Hristos Cel care este Capul ei. În El avem libertate deplină. În Biserică cunoaştem adevărul şi adevărul ne va face liberi (Ioan 8:32).

Eşti în Biserica lui Hristos de fiecare dată când ridici pe cel cazut in intristare, ori cand faci milostenie celui sarac, si îl vizitezi pe cel bolnav. Eşti în Biserica lui Hristos când eşti bun şi înţelegător, când refuzi să te mânii pe fratele tau, chiar şi atunci când ţi-a rănit sentimentele.
Eşti în Biserica lui Hristos când te rogi: "Doamne, iartă-l."
Când munceşti cinstit la slujba ta, întorcându-te obosit seara acasă, dar cu zâmbetul pe buze; când răsplăteşti rîul cu dragostea - eşti în Biserica lui Hristos.

Sfârşit in suferinţi şi-n munci


Sfărşit în suferinţi şi-n munci, cu lacrimile-n gene
eram când m-ai găsit atunci căzut, Samaritene.

M-ai ridicat milos din drum, pe-asim m-ai pus la Tine,
iar eu, plângând, Ţi-am spus: "De-acum, fă orice vrei cu mine!"

Uitat de toţi şi chinuit, am plâns apoi departe,
Tu însă iarăşi ai venit şi m-ai scăpat dn moarte.

M-ai prins de mână şi mi-ai spus să Te urmez pe Tine,
eu Te-am urmat mereu supus: "Fă orice vrei cu mine!"

Târziu, întru-un spital uitat, zăceam în chinuri grele
şi numai Tu m-ai cercetat în chinurile mele.

La Sânul Tău iubit m-ai strâns, durerea să se-aline;
înviorat, Iisuse-am plâns: "Fă orice vrei cu mine!"

Ajuns-am vremuri bune-apoi ăi prins-am lumea dragă,
iar inima spre rele căi cerca să mă atragă.

Dar Tu-ntâlnindu-mă, mi-ai spus că asta nu e bine;
am înţeles şi m-am supus: "Fă orice vrei cu mine!"

Când, într-o toamnă, m-ai chemat din satul fără nume,
Cuvântul Tău am ascultat şi m-am desprins de lume.

M-ai prins de mână, eu, supus, plecat-am după Tine
şi-ngenunchind smerit am spus: "Fă orice vrei cu mine!"

M-ai pus să luminez! Şi-arzând cu lacrimile-n gene,
vreau să mă mistui luminând aici, Samaritene.

Să-Ţi fiu un slujitor supus, s-ascult mereu de Tine,
să fiu al Tău pe veci, Iisus, să faci ce vrei cu mine.

de Traian Dorz

O, milostiv Samaritean

O, milostiv Samaritean,
nu Tu-ai fost gol,
nici Tu, sărman,
ca noi c-un dar să-Ţi fi-ajutat,
ci noi am fost,
şi Tu ne-ai dat!

Nu Tu ai fost bolnav şi-nchis
în al durerilor abis,
ca noi să-Ţi dăm vreun rod bogat,
ci noi am fost,
şi Tu ne-ai dat!

Iisus este şi astăzi Samarineanul cel Milostiv.

Luca cap.10,25-37
Evanghelia pe care o tâlcuim acum închipuie întreaga istorie a neamului omenesc. În chipul unui Samarinean milostiv şi bun a venit şi Iisus Hristos în lume, tămăduind şi mântuind omenirea cea lovită de moarte prin păcatul strămoşesc. Şi Hristos a venit după ce au trecut pe alături „preotul şi levitul“, adică după ce nici Legea şi preoţii Vechiului Testament, nici învăţaţii şi filozofii veacurilor n-au putut să-i dea omenirii bolnave ceea ce îi trebuia: tămăduire şi mântuire sufletească. „Untdelemn şi vin“ a turnat samarineanul peste rănile celui rănit. Aşa şi Iisus Hristos „ne-a spălat cu Sângele Său păcatele noastre“ (Apoc. 1, 5).

Dar să luăm aminte! Iisus este şi astăzi Samarineanul cel Milostiv. O, iubite cititorule, de câte ori şi astăzi ne ies în drumul vieţii tâlharii sufletului nostru: păcatele şi ispitele care ne rănesc sufletul! Uită-te bine, cititorule, uită-te bine că tu eşti omul cel rănit din chipul de mai sus.

joi, 20 octombrie 2016

Carte - Dorziana. O (re)constructie a textului prin limbaj

Florina-Maria Băcilă, Editura Excelsior Art, septembrie 2016

I. POEZIA LUI TRAIAN DORZ – CÂNTEC PESTE RUGĂCIUNILE NOASTRE

 „Când Duhul sărută un gând, se naşte o inspiraţie.”
 (Traian Dorz, Hristos – Tezaurul Împăratului Solomon
.Meditaţii şi versificări la Proverbe sau Pilde,
 Eclesiastul şi Cântarea Cântărilor, 
Sibiu, Editura „Oastea Domnului”, 2005, p. 320)

 A vorbi în puţine cuvinte despre personalitatea lui TRAIAN DORZ – acum, la începutul mileniului trei, dar şi la mai bine de un secol de la naştere – ar fi ca şi cum am încerca să „închidem” un veac de istorie în câteva file de carte. Şi totuşi...  Citeşte în continuare »


duminică, 7 august 2016

Mesterul orb

de Costache Negruzzi

In targul Harlaul din tinutul Botosani era un orb cu numele Dorofti, care era minunea targului pentru vrednicia sa cea ciudata. El fabrica tot felul de telince, fluere, jucarei, rogojini, mindire, biciuste si alte maruntisuri. Se mirau toti cum un om lipsit de vedere, poate face atate lururi, si cand lucra in dughenita lui, se gasea totdeauna cate un lenes care-l privea lucrand. Intre aceia se afla prea des Dediul Frunza, copilul vecinului lui Dorofti, care era 15 ani si inca nu se apucase de vreo mesterie. Dediul nu o facea aceasta doara ca era plecat, la vreun rau, ci lui ii placea sa priveasca suerand si cu mainile in san, cum lucreaza altii, si sa-si cheltuiasca astfel zilele, dormind si cascand gura. Tatal sau adese se jaluia lui Dorofti de trandavia fiului sau, care s-au fagaduit ca-i va da bune sfaturi si ca se va silia-l desbara de lene.

Are cuvantul rol de confirmare a iubirii?


Care este rolul comunicarii in toata aceasta frumusete a slujirii in familie, a iubirii sub diferite forme practice?
Are cuvantul rol de confirmare a iubirii?
Mă tot învârt în jurul acestui verset:
"De Mă iubeşte cineva, el va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi şi Noi vom veni la el şi ne vom face locaş la el." (In. 14, 23)


Ştiu că în aceste cuvinte se găseşte şi răspunsul la întrebarile de mai sus....dar nu-mi găsesc cuvintele.....Iubirea este libertate..... este necondiţionată... este ceva neasemuit...este cel mai minunat sentiment... Iubirea lasă urme.
Cum văd eu rolul cuvântului în confirmarea iubirii?!...
O, dacă am putea să răspândim iubirea aşa cum răspândesc florile parfumul lor necondiţionat, fiindcă aşa sunt ele, asta e menirea lor.... iubirea, este floarea, iar parfumul, este cuvântul.

Despre bunătatea sufletească


 “Degeaba le-am avea pe toate: inteligenţa, cultura, isteţimea, supracultura, doctoratele, supradoctoratele (ca profesorul din Lecţia lui Eugen Ionescu), dacă suntem răi, haini, mojici şi vulgari, proşti şi nerozi, doi bani nu facem, se duc pe apa sâmbetei şi inteligenţa, şi erudiţia, şi supradoctoratele, şi toate congresele internaţionale la care luăm parte, şi toate bursele pentru studii pe care le câştigăm prin concursuri severe. Nimic nu poate înlocui şi suplini niţică bunătate sufletească, niţică bunăvoinţă, toleranţă, înţelegere. Niţică susţinută bună cuviinţă.

Bunătatea sufletească nu-i o virtute subtilă şi rafinată, e un atribut de bază al fiinţei omeneşti si totodată un atribut al culturii. Bunătatea este alt nume al definiţiei date de Aristotel omului: fiinţă socială.

sâmbătă, 2 iulie 2016

„Veniți după Mine…” Răspunsul românesc

Pr. Constantin Necula

E mai mult decât un îndemn. Cei care conduceau oștiri strigau: Înainte! și, nu de puține ori, ședeau la cald, în zone protejate. Prin Hristos, Cel Care a biruit lumea, cei care vor să conducă se pun dinaintea oștirii, cheamă oștirea după ei, iar, de e voia lui Dumnezeu, ei sunt cei dintâi căzuți. Așa se naște chemarea la Hristos, asemeni unei chemări la Nuntă cerească, la martiriu și mărturisire. De aceea este nevoie de prezența Duhului Sfânt, pentru a întări inima mărturisitoare a creștinului, pentru a nu o lăsa cuprinsă de lâncezeală și  formalism. Chemarea Mântuitorului, adresată Apostolilor (Matei 4, 18-22) este urmată, îndată, de lăsarea tuturor celorlalte îndeletniciri și a oricăror griji pentru ziua de mâine. Sunt gesturi de o naivitate incredibilă pentru lumea de astăzi, în care job-ul, cariera, intresele de familie sau de grup sunt puse dinaintea interesului pentru Împărăția cerurilor. Apostolii n-au inima omului modern, decât în conformația ei anatomică. Duhovnicește ard altfel, încă înainte de a-i chema Domnul. Văzând adâncul lor de oameni inimoși, Hristos îi face părtași chemării.

Fericiţii noştri înaintaşi


"Domnul şi Dumnezeul părinţilor noştri S-a îndurat de neamul şi poporul nostru românesc, făcându-l să se nască din părinţi creştini, în chiar primele veacuri ale Bisericii Domnului nostru Iisus Hristos. În acele vremuri de crâncere prigoniri ale primilor creştini de către împăraţii romei, o mare parte din cei mai zeloşi creştini au fost trimişi aici în exil, în Dacia cucerită de romani. Ce minunat câmp pentru Domnul au găsit ei în această ţară – şi ce plini de râvnă trebuie să fi primit ei la munca de evanghelizare şi încreştinare a locuitorilor aflaţi aici!... Cu dragostea lor de Hristos şi cu priceperea lor în toate lucrurile, Duhul Sfânt i-a ajutat ca, într-un răstimp scurt, să dea naştere aici nu numai la o credinţă nouă, ci şi la un popor nou, cu o limbă nouă şi cu o viaţă nouă.

sâmbătă, 21 mai 2016

DE CE DOARE DORUL, MAMĂ ?

Pe mama o chema Elena...

De ce doare dorul, mamă,
Şi-i tristă floarea din livezi?!
De ce-amintirile te cheamă
Şi te-nvăluie-n năframă
Ca plânsu-amar să nu mi-l vezi?!

Aş vrea să nu te întristez
Cu-a' mele doruri după tine...
Dar plâng, măicuţă , şi oftez...
Şi doar cântarea-mi este crez
Că o cântai în gând cu mine...


M-ai legănat în viersu-i drag,
Şi mi-ai şoptit-o-ncetişor...
Până-am rămas stingher pe prag
Că tu te-ai dus spre alt meleag...
Umplându-mi sufletul de dor...

– Cum poţi explica existenţa lui Dumnezeu?

Încă de la începutul muncii noastre de propovăduire în baracă, printre cei care se strângeau de obicei să asculte Cuvântul Domnului am observat că se ţine după noi, cu osebire, un tinerel foarte slăbit, dar foarte agitat. În timpul stărilor noastre de vorbă cu ceilalţi despre mântuire, despre Judecată, despre venirea Domnului, despre viaţa ori pierzarea veşnică, acest tinerel ne întrerupea adeseori cu nervozitate şi ură:
– Ce prostiţi lumea cu fleacurile astea! Nu există Dumnezeu! Nu există Judecată, nu există iad! Nu există nimic din toate astea. Vedeţi-vă de treabă, oameni.

duminică, 8 mai 2016

Ce fel de credinţă ai tu?

 (Ioan 20, 19-31)
Dragă cititorule! Eu te întreb: Ce fel de credinţă ai tu? 
Eu mă uit peste viaţa ta şi cutez a zice că tu n-ai o credinţă adevărată, o credinţă vie, lucrătoare şi roditoare. Căci, dacă ai crede cu adevărat, n-ai sudui. Ai plânge şi numai auzind pe altul înjurând. Un creştin adevărat mai bine s-ar lăsa să fie împuşcat decât să scoată sudalmă din gura lui. Dacă ai crede cu adevărat, nu te-ai îmbăta… n-ai căuta bucuriile pe la cârciumi, petreceri şi jocuri. Dacă ai crede cu adevărat, nu te-ai lăsa purtat de toate vânturile ispitelor. Dacă ai crede cu adevărat, nu te-ai împăca cu toate păcatele. Eu te întreb: Ce fel de credinţă este aceasta cu care sudui, cu care te îmbeţi, cu care minţi, cu care înşeli, cu care îţi petreci în lume, cu care trăieşti în lume şi cu care te împaci cu toate păcatele?

Duminica Sf. Ap. Toma - "...nu fi necredincios, ci credincios"

„Apoi i-a zis lui Toma: „ Adu-ţi degetul încoace şi nu uită-te la mâiniule Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios”. ( Ioan 20: 27 )

Cât de nelipsit este Dumnezeu de lângă fiecare dintre noi!
Cât de bine-cunoscător este Hristos a tot ce facem şi spunem fiecare!
Cât de adânc ne pătrunde Duhul Sfânt toate gândurile pe care le purtăm în inimile noastre!
Într-adevăr nimic nu este ascuns dinaintea ochilor Aceluia cu Care avem a face (Evrei 4: 13)

Despre credinţa lui Toma şi puţina noastră credinţă

Într-o carte de curând apărută, «Riscul de a fi ortodox» (interviuri realizate de Costin Nicolescu cu o serie de „curajoşi” ai orto­doxiei, Ed. Sofia, Bucureşti, 2003, 335 p), un text reţine atenţia măcar prin titlu. Părintele Dimitrie Balan spune la un moment dat, citându-l pe prof. Simion Mehedinţi: „Un popor şi un individ atâta preţuiesc: cât au înţeles din Evanghelie” (p. 67-94). Citin­du-l, mi-am adus aminte cât de aspru este poporul cu Apostolul Toma atunci când, după înţelepciunea gândului omenesc, îl numesc Toma necre­dinciosul.

Parte din Evanghelia zilei de acum (Ioan 20, 19-25) s-a constituit în ar­gumentul celei dintâi Evanghelii citite după Înviere, la slujba numită şi „a Doua Înviere”. Atunci, în câte limbi poate sluji soborul sau cunoaşte preotul, cât mai multe aşa­dar, s-au citit versetele care-l nedumereau pe Toma, căci, nefiind de faţă, nu crede, zicând: „Dacă nu voi vedea în palmele Sale semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).

„Domnul meu şi Dumnezeul meu!”


,,Toma a pipăit mâna şi coasta Mântuitorului. Aşa încredinţează Biserica. Şi, într-adevăr, ca să fie încredinţare deplină, Toma a rostit: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Mântuitorul îi spune: “Pentru că M-ai văzut, Toma, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut”. În mod obişnuit, noi spunem că vederea cu ochii sensibili nu mai are nevoie şi de credinţă: este în ea însăşi o evidenţă. Mântuitorul spune însă ceva mai adânc. Pentru că vederea noastră numai cu ochii sensibili nu înseamnă deplină vedere. Vederea este mult mai adâncă; de la cele trei lumini, cum le mărturisim: e lumina sensibilă, pentru care Dumnezeu ne-a dat ochii fizici; apoi e lumina raţiunilor, a rosturilor, a darurilor fiecărei făpturi, daruri pe care le vedem cu ochii minţii. Şi, cum spune dumnezeiescul Palama, ceea ce e vederea pentru ochi e înţelegerea pentru minte. Înţelegerea cu mintea e tot o vedere. Deci sunt două trepte de lumină şi de vedere din lumea celor create, mărginite în timp şi spaţiu: ochii fizici şi ochii minţii. Cealaltă vedere e mai adâncă – e lumina divină. Căci, mereu o spunem, Dumnezeu ne-a dat şi lumina Lui, ca să-L cunoaştem pe El. Pentru această lumină necreată, “cea pururea fiitoare”, cum o numim în Noaptea Pascală, “lumina cea fără de ani”, ne-a dat ochiul credinţei.

joi, 28 aprilie 2016

MESAJUL MEU DE PASTE pentru cei dragi ( II )

"Iisus a spus: „Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. Şi în ziua aceea nu Mă veţi întreba nimic. Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da. Până acum n-aţi cerut nimic în numele Meu; cereţi şi veţi primi, ca bucuria voastră să fie deplină.... În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. " (Ioan 16, 22-33) 

Doamne, câtă încredere, câtă putere îmi dai prin cuvintele acestea! 

Fratele meu, Domnul Iisus prin aceste cuvinte ne spune că atunci când frica şi neîncrederea ne doboară în vereun fel, să ne ridicăm privirea spre cer, să îndrăznim să cerem Tatălui în numele Lui, puterea şi încrederea de care avem nevoie. 

Domnul Iisus a biruit prin dragoste, lumea şi prin Înviere, porţile iadului! Dragostea este întodeauna bituitoare!

MESAJUL MEU DE PASTE pentru cei dragi

Dragostea nu caută la ale sale

De câte ori am spus: eu, al meu, mie, pentru mine?
De câte ori nu ne-au răsunat în minte, chiar fără să le fi rostit cu glas tare?
Câte din faptele noastre le-au avut ca impuls?
Putem vorbi de fericire, de iubire, când viaţa noastră e condusă de eu, al meu, mie pentru mine?

Pentru mulţi fericirea şi iubirea sunt condiţionate de nevoia de siguranţă şi stabilitate. Această - siguranţă şi stabilitate - le căutăm în lucrurile lumii, agăţându-ne de un anumit mod de viaţă care ne oferă o siguranţă aparentă, o stabilitate precară. Eu, al meu, mie, pentru mine este cel care ne dictează într-un fel viaţă, ne conduce, dar ne şi limitează voinţa de a merge mai departe, de a ajunge la adevărata siguranţă şi stabilitate pe care ne-o oferă cunoaşterea lui Dumnezeu.

Primeşte-mă, Tăcere, pe muntele tău sfânt...

,,Numai la rugăciune putem să ştim ce legătura avem cu Dumnezeu, ce legătură avem cu oamenii."


Atunci când suntem doar şi noi Dumnezeu, se întâmplă acel miracol al comuniunii cu Cerul...

Sunt momente în care venim în faţa Lui Dumnezeu cu lauda buzelor noastre fiind copleşiţi de măreţia Lui; alteori venim cu mulţumiri pentru toate binecuvântările; alteori venim cu pocăinţa pentru păcatele săvârşite; alteori venim cu cererile, cu nevoile noastre; de cele mai multe ori se regăsesc toate în aceeaşi rugăciune, şi aşa ar fi bine; dar, uneori, venim înaintea Lui cu tăcerea noastră, când doar inima se poate ruga, în ritmul unui ,,mulţumesc" sau în ritmul plânsului, sau al dorului, sau al unui nerostit ,,Eşti MINUNAT, Doamne!"

Pe urmele Mântuitorului - 12 popasuri pe drumul Crucii

Întâiul popas din drumul Crucii 
 
Cel dintâi popas din drumul Crucii este locul unde s-a adus sentinţa de moarte a Mântuitorului, în curtea lui Pilat. Amintirea acestui loc se păstrează şi azi în clădirea aşa-numită „pretoriu”. O tăbliţă cu slove latineşti spune că aici a fost judecat la moarte Mântuitorul şi de aici a plecat spre Golgota. Dar despre acest loc am vorbit pe larg mai înainte. Când toate pregătirile răstignirii fură gata, iudeii şi ostaşii plecară să iasă cu Domnul afară din curte. Afară la poartă aştepta Crucea răstignirii pe care Mântuitorul trebuia să o ducă în spate până sus la Golgota. Din clipa în care Mântuitorul a luat Crucea în spate, începe o parte nouă – şi partea cea din urmă – a sfintelor Patimi.

Nu-i singur iuda vinovat!!!

Nu-i singur Iuda vinovat
de sângele ce se dădu.
Nici marii preoţi, nici Pilat,
ci lumea-ntreagă prin păcat!
Şi eu, şi tu…

Nu drumul greu spre Golgota,
nici biciul, când Iisus căzu.
Şi dacă crucea grea era,
povara noastră şi mai grea!
Şi eu, şi tu…

Nu patru cue L-au pătruns,
când El pe cruce se-aşternu.
Ci noi, cu sufletul ascuns,
cu mii de patimi L-am străpuns!
Şi eu, şi tu…

Nu doar bătrânii cărturari,
nu doar mai marii preoţi, nu!
Şi noi am râs cu ochii murdari,
şi noi suntem cei doi tâlhari!
Şi eu, şi tu…

Şi nu ostaşilor prin sorţi
cămaşa albă Şi-o dădu.
Ci tuturor! Dar tu n-o porţi!
Şi, fără ea, toţi suntem morţi!
Şi eu, şi tu…

Nu doar în stânci, sub lilieci,
nu doar sub lespede zăcu.
Ci L-am ascuns ca pentru veci
sub piatra unor forme reci,
Şi eu, şi tu…

Şi-acum Iisus cel condamnat
azi El te-ntreabă :”Da sau nu ?
Eşti tu sau nu eşti vinovat?”
Eu am spus da! Şi-am fost iertat.
Eu am spus da.
Dar tu ? Dar tu?…



de Costache Ioanid

Un om pentru eternitate

"O ţară care nu ştie să-şi apere poeţii va fi învinsă sau va supravieţui la coada altor naţiuni, fiindcă poezie e sângele unui popor, care curge subtrean prin veacuri şi îl face nepieritor" - Marin Preda - 

  Cine, oare, a cântat mai mult şi mai frumos iubirea, naşterea şi jertfa Domnului Iisus în perioada în care România suferea şi plângea sub jugul comunist, dacă nu poetul şi psalmistul "Oastei Domnului", fratele Traian Dorz?

duminică, 10 aprilie 2016

Acolo–n Dealul Măgurii Codlei

prietenilor mei
veniţi !
ca pentru întâia oară,
să prindem noaptea
în genunchi,
în faţa primei raze,
să sorbim
aer din dimineaţă,
ca din ulciorul vieţii,
să bem din raza
care a răpus noaptea,
acolo…în Dealul Măgurii Codlei
Veniţi !

Ca dintotdeauna
să ne vorbim,
cu razele pe frunţi
-şiroind pe albia timpului-
de dorul Patriei…
ca de o comoară
-neschimbătoare-.
Veniţi…!

OPREA GH - HOLBAVIANU
MarmHora Satului - poezie şi zestrea picturii - 2013
Editura Diamantina
Apare sub egida ASTRA,

Despărţământul ”Piatra Craiului” Zărneşti-Bv.

Satul Holbav

Descoperă satul care îţi mai vorbeşte, încă, despre obiceiuri şi tradiţii româneşti și care după prima vizită ți se lipește direct de suflet pentru totdeauna.
Biserica din satul Holbav. Foto de Vlad Dumitrescu

joi, 31 martie 2016

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Clement Alexandrinul

Clement Alexandrinul se naşte pe la 150, probabil la Atena, din părinţi păgâni. Din Protreptic reiese că el cunoştea bine religiile de misterii. Nu se ştie când s-a creştinat. După convertire el face călătorii de studii în Italia de Sud, în Siria, Palestina şi Egipt. El caută pretutindeni oameni învăţaţi şi profesori vestiţi de la care să se instruiască. El vorbeşte cu entuziasm despre dascălii săi, cinci la număr, dar nu pomeneşte decât numele celui de pe urmă: Panten. Cu puţin înainte de 180, Clement vine la Alexandria, unde face cunoştinţă cu albina siciliană şi unde rămâne să o asculte. Pe la 190, el ajunge colaboratorul lui Panten, iar după moartea acestuia preia conducerea şcolii. Clement a fost şi preot, cum reiese din propriile sale afirmaţii şi dintr-o scrisoare a lui Alexandru, episcop de Ierusalim. În şcoala catehetică 1-a avut ca elev pe Origen şi pe Alexandru de Ierusalim. Sub persecuţia lui Septimiu Sever, Clement pleacă în pribegie, părăsindu-şi şcoala pe la 202-203. Adoarme în Domnul înainte de 215-216, cum reiese din scrisoarea aceluiaşi episcop Alexandru către Origen.

"Analiza râvnei predicatorului " x " ( putem fi oricare dintre noi )


Era odată ( poate că mai este şi astăzi ) un om, care pentru ca nu-i erau recunoscute calităţile de către "cei mari", s-a supărat întratât, încăt a început a spune că toţi cei care nu-l înţeleg, au o problemă.
Fiind un bun orator şi-a pus în gând să devină un "veritabil apostol" şi de aceea "s-a schimbat la grai, gesturi, mers, haina". Si-a lăsat barbă, alegând pentru predicile sale subiecte biblice interesante. Astfel numărul celor care-l ascultau creştea zilnic şi de aceea într-o seara, epuizat "de greaua muncă apostolică", predicatorul nostru a căzut într-o stare de somnolenţă. Mişcându-se între luciditate şi visare, a avut următoarea stranie viziune. I se părea că uşa a fost deschisă fără zgomot şi o persoană necunoscută şi impunătoare având în mâini " multe aparate chimice, balanţe şi instrumente", s-a apropiat de el.
Apoi în liniştea camerei a răsunat întrebarea:
- "Eşti robul lui Dumnzeu?"
- "Da" - răspunse acesta.
- "Ai zelul necesar pentru această misiune?" - întrebă din nou necunoscutul.
Şi deodată şi-a simţit inima scăldată în plăcerea "râvnei sale", dar, a descoperit cu uimire că acesta a luat "forma materiala". O scoase din sân dăruind-o străinului care "o puse pe cântar şi o cîntări cu mare bagare de seamă, zicând: o sută de kilograme râvnă" Apoi paralizându-i entuziasmul, printr-o privire ce afirma că nu era terminată investigaţia, a sfărâmat obiectul punându-l într-o cratiţă pe foc. După ce s-a topit a lăsat-o să se răcească şi "toată masa se slei în straturi". Sub loviturile ciocanului acestea s-au despărţit unele de altele şi au fost cântările cu atenţie, rând pe rând, iar rezultatul a fost notat pe o foaie de hîrtie.

Iată-l: "Analiza râvnei predicatorului " x " ( putem fi oricare dintre noi ), care candidează la răsplata mărturisirilor lui Dumnezeu.
Greutatea totală 100 kg.
După analiză s-au aflat:
făţărnicie - 10 părţi,
trufie - 23 părţi,
sete după laudă - 19 părţi,
mândrie de nume - 11 părti,
mândrie de talent - 14 părţi,
iubire de putere - 12 părţi,
iubire de Dumnezeu - 4 părţi,
iubire de oameni - 4 părţi,
râvnă curata - 3 părţi.
Total 100 kg.

Omul nostru este uluit! Dorinţa de a sluji lui Dumnezeu era amestecată cu atâta murdarie?" repetă socoteala care se dovedea exectă, şi simţi cum notiţa pe care o strângea în mână se preschimbă înrt-o oglindă în care văzu clar imaginea inimii sale. A înţeles astfel că frica de iad nu înlătură minciuna şi defectele sufletului, iar smerenia şi modestia formează atitudinea corectă apropierii de Dumnezeu.


Sfatul zilei: Încearcă să-ţi analizei fără părtinire sufletul. Nici minciuna, nici spaima nu te vor ajuta să ajungi la cunoaştere de sine, cu atât mai puţin revolta!

Pr. Ioan-Tiberiu Visan
din cartea " Sub privirile Sfinţilor zilei "

Merele lui satan

Dragii mei cei dintai oameni
Au fost inselati cu-n mar
Sa nu credeti ca-i minciuna
Ci, un mare adevar

Cel rau ager da tarcoale
Laudandu-si a lui mere
Si-mparte la fiecare
De cere sau de nu cere

Parca-l vezi cum se strecoara
Si imbie rand pe rand
Hai veniti sa va dau mere
Striga el mereu zambind

duminică, 27 martie 2016

Dacă nu vreţi să aveţi creştinism, veţi avea huliganism, alcoolism, trântorism, terorism…

Traian DORZ, din HRISTOS – MĂRTURIA MEA

… Dimineaţa, înainte de ora opt, eram iarăşi în biserică, îngenuncheat la picioarele Mântuitorului meu, Care mă izbăvise ieri şi Care mă va izbăvi şi astăzi. Din faţa lui Iisus, am mers din nou în faţa lor (a anchetatorilor), plin de încredere şi pace.
În această zi, a trebuit să răspund la alte întrebări, mai ales în legătură cu drumurile mele pe la fraţii din ţară. Cu frământările şi sfaturile noastre. Cu dezbinările şi cu luptele din mijlocul adunărilor.
– De ce te amesteci dumneata în credinţa altora? De ce nu laşi pe fiecare să creadă cum vrea şi să meargă cum îi place?
– Pentru că aceste dezbinări, e adevărat, sunt acum o problemă arzătoare numai pentru Oastea Domnului, dar, dacă astăzi nu se va lucra grabnic şi cu simţ de răspundere, nu numai de către noi, pentru rezolvarea lor, mâine dezbinările acestea vor fi o problemă pentru Biserică. Iar poimâine, o problemă gravă pentru naţiune.

vineri, 18 martie 2016

Doamne şi Stăpânul vieţii mele...binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin


„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi , că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

Rugăciunea Sf. Efrem Sirul

Invredniceste-ne, Doamne, in ziua aceasta, fara de pacat sa ne pazim noi. Bine esti cuvantat, Doamne, Dumnezeul parintilor nostri si laudat si preaslavit este numele Tau in veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am nadajduit intru Tine. Bine esti cuvantat Doamne, invata-ne pe noi indreptarile Tale. Bine esti cuvantat Stapane, intelepteste-ma cu indreptarile Tale. Bine esti cuvantat Sfinte, lumineaza-ma cu indreptarile Tale. Doamne, mila Ta este in veac; lucrurile manilor Tale nu le trece cu vederea. Tie se cuvine lauda, Tie se cuvine cantare, Tie slava se cuvine: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Doamne şi Stăpânul vieţii mele,...să nu osândesc pe fratele meu



„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi , că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
Gândiţi-vă: Osândirea pune capăt vieţii duhovniceşti. Cine osândeşte pe alţii este trufaş, nu e smerit.
Sfântul Ioan Scărarul ne spune că : "cei ce zavistuiesc râd cu mulţumire de învăţătura, faptele şi meritele aproapelui"

Doamne şi Stăpânul vieţii mele,...dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele ...




„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul

Sfântul Inokentie al Odesei: "Nu ne face plăcere să ne vedem păcatele şi deseori închidem ochii asupra lor. Dar cercetarea de sine şi spovedania sunt temeiurile oricărei îndreptări şi iertări. Deci creştinul cel adevărat se va deprinde să-şi vadă căderile şi slăbiciunile, ca să se lecuiască de ele cu ajutorul harului dumnezeiesc, fiind aspru cu sine şi îngăduitor cu ceilalţi."

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul...dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.


„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

Rugăciunea Sf. Efrem Sirul

De vom avea toate ale lumii, dar dragoste nu vom avea, de nici un folos nu ne vor fi acelea, după cum ne învaţă Sf. Apostol Pavel (I Cor. 13, 1-3). Iar Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan ne destăinuieşte că Dumnezeu Însuşi este Iubire (I Ioan 4, 16). Cugetând la acestea, fraţilor, să ne încălzim cu focul dragostei inimile noastre cele răcite şi să ne topim laolaltă în flacăra dragostei lui Hristos, Care a biruit lumea!

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul...iubirii de stăpânire...nu mi-l da mie.

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
 "duhul iubirii de stăpânire": este duhul care ne scoa-te din smerenie, este acel duh care te face să ai tendinţa de a domina pe aproapele. Dacă sunt stăpânit de un astfel de duh, firea mea, inevitabil va deveni egoistă şi egocentrică, iar aceasta înseamnă că toţi cei din jurul meu vor deveni mijloacele propriei mele satisfaceri de sine. Iubirea de stăpânire este astfel o degenerare fundamentală a relaţiei mele cu ceilalţi, o încercare de subordonare a lor faţă de mine.
Se cuvine deci să nu uităm sfatul Domnului Iisus:
“Cel ce va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă” (Mt. 20, 27)

Doamne şi Stăpânul vieţii mele...duhul...răbdării...dăruieşte-l mie, robului Tău.

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul

Arhim. Serafim Alexiev:”Există două feluri de răbdare: unul este cel obişnuit, omenesc, nedesăvârşit după manifestările şi motivele răbdării, şi îl vom numi lumesc. Iar celălalt este desăvârşita răbdare, amintită prin neobişnuitele semne ale îndelungii răbdări dumnezeieşti. Aceasta este răbdarea creştinească. Ea începe acolo unde sfârşeşte obişnuita răbdare. Izvoarele ei sunt în nesecatul har dumnezeiesc, dăruit din abundenţă celor smeriţi.

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul...gândului smerit...dăruieşte-l mie, robului Tău.

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
Iată şi astăzi câteva cuvinte care să ne antreneze pentru meditaţia de mâine despre Duhul gândului smerit: „Gândul smerit te face să te gândeşti mai mult la cele pe care încă nu le ştii, pe care încă nu le ai, pe care încă nu le-ai făcut, mai mult decât la cele pe care le-ai făcut, decât la cele pe care le ştii şi le ai. Din smerenie nu poate cădea nimeni, pentru că “ Dumnezeu stă îm-potriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi” (Iacov 4, 6; I Petru 5,5).” (Pr. Dan Constantin Ceredeev)

Doamne şi Stăpânul vieţii mele,...duhul curăţiei,...dăruieşte-l mie, robului Tău.


„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
 Duhul curăţiei: ”Curăţia” nu se referă numai la înfrânare,ea trebuie înţeleasă aici potrivit sensului termenului grecesc (sofrosini) adică plinătatea înţelepciunii şi dreapta socotinţă, iată ce spun Sfinţii Părinţi:

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul ... grijii de multe, ...nu mi-l da mie.

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
 "Duhul grijii de multe", Părintele Dumitru Stăniloae, spune că reprezintă prima cauză a patimilor deoarece ne abate atenţia de la viaţa sufletului şi ne pierde în alergarea după lucruri fără importanţă. Aceste duh ne face să uităm de Dumnezeu sau să nu mai avem timp pentru El.
Iar Sfantul Teofan Zavoratul ne spune despre acest duh:

Doamne şi Stăpânul vieţii mele…duhul trândăviei,...nu mi-l da mie.

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
Această minunată rugăciune recapitulează într-un mod unic toate elementele pozitive şi negative ale pocăinţei şi este ca o verificare a ostenelilor noastre personale de-a lungul Postului.


Iată pentru început câteva cuvinte despre "duhul trândăviei": - Este cauza tuturor păcatelor pentru că otrăveşte energia duhovnicească de la însuşi izvorul său. Trândăvia înseamnă uitarea de Dumnezeu, care aduce cu sine neputinţa de a ne uimi, de a ne minuna, sau pur şi simplu de a vedea minunile lui Dumnzeu.

Sfântui Ioan Gură de Aur spune despre trândăvie astfel:

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul ...grăirii în deşert nu mi-l da mie.


„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul

Duhul grăirii în deşert: este o deviere de la sensul iniţial al darului vorbirii, dat nouă de Dumnezeu. Am primit acest dar pentru a exprima adevarul, pentru a ne zidi unii pe alţii în iubire şi nu spre flecăreală şi vorbiri deşarte. Este acel duh care duce la uciderea duhovnicească a semenilor noştri. Pentru o parte din oameni a vorbi înseamnă a comunica cu Dumnezeu (rugăciunea ), o comuniune cu aproapele, pentru alţii oameni, vorbirea, este instrument al propriei profesii (oratoria)şi din păcate pentru foarte mulţi oameni, vorbirea, este un mod de a scăpa de plictiseală (vorbirea în deşert; flecăreala; bârfă; clevetire). Iată ce spun cîţva din marii oameni ai lui Dumnezeu despre această vorbire în deşert:

sâmbătă, 12 martie 2016

O întrebare şi un răspuns


Se întâmplă în multe familii tinere, să constate unele nepotriviri...Ce putem spune despre asta?

Un poet fracez spune în felul următor:" A iubi înseamnă a privi în aceeaşi direcţie",

iar Cuvântul lui Dumnezeu, citind 2 Corinteni 6, 14- 16 aşa:

" Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: "Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu". "

Evidenţiez câteva cuvinte din aceste versete: " ce însoţire "; " ce împărtăşire "; " ce învoire "; " ce parte "; " ce înţelegere "

Dacă scoatem aceste cinci cuvinte cu înţelesul lor, dintr-o părtăşie, dintr-o căsnicie, ce mai rămâne? Versetele acestea sunt, am putea spune, zidurile de temelie şi chiar acoperişul familiei. Înlătură-le şi nu va mai rămânea nimic!

Am auzit mulţi tineri credincioşi, repetând parcă mecanic şoaptele vrăjmaşului diavol: "După nuntă, am să o ( sau să-l) fac să vină la Biserica, la adunare... am să o ( să-l ) câştig pentru Domnul Iisus" Dragii mei, care gândiţi aşa, dintre voi sunt cei mai mulţi care îşi pun mai târziu, întrebarea de la început : " Se întâmplă în multe familii tinere, să constate unele nepotriviri...Ce putem spune despre asta?
"
Nu te lăsa amăgit, cum sa-u lăsat amăgiţi Adam şi Eva, de şoaptele celui viclean..." Oare...chiar aşa...". Dacă nu ai reuşit înainte de a face pasul spre marea Taină a nunţii, e puţin probabil după aceea! Nu încerca să-ţi linişteşti conştiinţa dând crezare celui rău...vor venii vremuri când nepotrivirile vor apăsa greu pe umerii tăi...

" A iubi înseamnă a privi în aceeaşi direcţie"
În ce direcţie priviţi?...

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Efrem Sirul

(Efrem este) "Cel mai mare poet al epocii patristice şi, probabil, singurul poet-teolog de mărimea lui Dante." — Robert Murray.
Cu toate că Sfântul Efrem nu a fost călugăr, este ştiut că a practicat o viaţă ascetică severă, crescând permanent în sfinţenie. În vremea sa, monahismul era la începuturile sale în Egipt. Se pare că facea parte dintr-o comunitate urbană, strâns unită, de creştini care "conveniseră" împreună să slujească şi să se abţină de la relaţii sexuale. Unii dintre termenii siriaci folosiţi de Efrem să-şi descrie comunitatea au fost ulterior folosiţi pentru descrierea comunităţilor monahale, dar afirmaţia că a fost călugăr este nefondată.
Popular, Efrem este creditat cu câtevă călătorii. Într-una din acestea l-a vizitat pe Sfântul Vasile cel Mare. Acest fapt îl apropie pe Efrem Siriacul de Părinţii Capadocieni, şi constituie un pod teologic important între vederile spirituale ale celor doi, care aveau multe în comun.
În plus, Efrem este creditat şi cu vizitarea lui Abba Bishoi (Pisoes) aflat în mănăstirile din Wadi Natun, Egipt. Ca şi vizita legendară făcută Sfântului Vasile cel Mare, această vizită constituie un pod teologic între originile monahismului şi răspândirea lui în biserică..
Cel mai popular apelativ pentr Efrem este "Harpa Duhului" (siriacă Kenârâ d-Rûhâ). Mai este cunoscut ca "Diaconul din Edesa", "Soarele Sirienilor" şi ca "Stâlpul bisericii".
În cadrul tradiţiei bisericii, Efrem demonstrează că poezia nu este numai un mijloc adecvat pentru teologie, şi chiar superior în multe feluri discursului teologic.În plus, el încurajrază citirea Sfintei Scripturi într-un mod care îşi are rădăcinile mai mult în credinţă decât în analiza critică. Efrem arată un simţ adânc al legăturilor dintre toate fiinţelor create, ceea ce face ca unii să vadă în el un "sfânt ecologist".( Sursa )

"Am văzut case şi m-am gândit la arhitect; am văzut lumea şi am înţeles Pronia; am văzut corabia fără cârmaci scufundânduse; am văzut oamenii neisprăvind nimic fără Dumnezeu; (...) am înteles că toate există prin rânduiala Domnului. "

"Pentru orice lucru bun, Dumnezeu Se bucură."

"Unde se termină rugăciunea, începe păcatul."

Nu locul îl mântuieşte pe om, ci voinţa lui. Adam a căzut chiar în rai, în timp ce Lot s-a păzit chiar în Sodoma."

"Apropie-te de cei drepţi si, prin ei, te vei apropia de Dumnezeu."

"Când mintea va părăsi scopul cel bun, toate faptele bune nu mai folosesc"

,,Dacă Dumnezeu nu îţi îndeplineşte imediat rugăciunea, nu deznădăjdui! Dumnezeu este mai înţelept decât tine."

"Celor ce îţi au mintea permanent la lucruri lumeşti, măcar dacă ar şi auzi, nu vor crede, şi urăsc pe cei ce le-ar spune "
"Deci, noi, ţinând neabătută credinţa lui Hristos cu uşurinţă vom birui puterea tiranului. Gând neschimbat să ne câştigăm şi bună statornicie şi se va departa de la noi neputinciosul, neavând ce să facă."
( Cuvinte şi învăţături, (2), Edituta Bunavestire, Bacău, 1998 )

"E mai bine să tai mânia printr-un zâmbet, decât să te înfurii ca o fiară neîmblânzită"

"Cel ce rabdă îndelung totdeauna este vesel şi bucuros"

"Fericit lucru, cu adevărat, este a nu păcătui, iar dacă vreunii vor păcătui, să nu deznădăjduiască, ci să plângă pentru cele în care au păcătuit, ca prin plâns, iarăşi, să dobândească fericirea. "

"Saltă, suflete! Cântă, cu buzele-ţi leneşe, sfinte melodii! Căci Harul a voit a-ţi lumina mintea cea întunecată şi a-i insufla melodia Lui cea sfântă."

"Vino-ţi în sineţi, suflete! Teme-te de Dumnezeu! Slujeşte-I Lui întru toate faptele bune, ca să nu primeşti din mana Lui îndoite muncile! Doreşte pe Dumnezeul tău şi umblă în calea Lui cu cinste!"

"Pocăinţa este scara care ne urcă acolo de unde am căzut. "

"Nu spune: "Astăzi voi păcătui, iar mâine mă voi pocăi !" Mai bine e să ne pocăim astăzi, pentru că nu ştim de vom trăi până mâine. "

"Cel ce nu rabdă nu e credincios; cine nu are nădejde nu mai poate stărui în rugăciune"

"Cel cu adevărat fericit este acela care şi-a agonisit îndelunga răbdare"

,,Am văzut case şi m-am gândit la arhitect; am văzut lumea şi am înteles Pronia; am văzut corabia fără cârmaci scufundându-se; am vazut oamenii neisprăvind nimic fără Dumnezeu; (...) am înteles că toate există prin rânduiala Domnului."

"Hrana focului sunt lemnele, iar hrana celui mânios este mândria minţii"

"Mânia este în om o groapă pentru el; cine şi-a frânt mânia, acela a trecut această groapă"

"Cel ce se mânie îşi omoară sufletul"

"Cine vrea să mişte o piatră din loc nu pune pârghia deasupra, ci dedesubt, şi atunci rostogoleşte uşor piatra. Aceasta este o icoană a smeritei cugetări."

"Fii templu şi preot lui Dumnezeu, slujeştelui Dumnezeu în templul tău, după cum El a fost pentru tine şi preot şi jertfă şi junghiere. De aceea, fii şi tu pentru El templu şi preot şi jertfă. Întrucât duhul tău este templu, să nu îngădui în el nici o necurăţie."

"Celor ce isi au mintea permanent la lucruri lumesti, macar daca ar si auzi, nu vor crede, si urasc pe cei ce le-ar spune”

,,Ca mare arma este rugaciunea. Comoara nelipsita, bogatie care niciodatat nu se cheltuieste, liman neinvaluyit, pricina de alinare, si radacina de nenumarate bunatati..."

"...Dă-mi să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu...!"

“O, tâlharule, şi al raiului tâlhar! Multe ai furat în viaţa ta, iar acum, prin puţine cuvinte zise din inimă, ai furat cu limba raiul! O, tâlharule preaînţelept care ai ştiut să furi cu limba raiul pentru că te-ai smerit şi ţi-ai recunoscut păcatul. O floare timpurie a Crucii lui Hristos!”

"Dacă vrei să biruieşti mândria, orice ai face să nu spui că din munca mea am făcut, sau din puterea mea am izbutit. Chiar şi dacă posteşti sau priveghezi, sau cânţi, sau ajuti spune: “Dumnezeu m-a ajutat, nu puterea şi munca mea”.

,,Blândeţea constă în aceea de a nu te lăsa stăpânit de nici o pornire de mânie, în a trăi mereu în pace”

,,Sârguiţi-vă să căpătaţi blândeţea, pentru că cel blând se împodobeşte cu toată fapta bună, dacă este ofensat se bucură, dacă este mâhnit se bucură”

"Fericit este acela care are în faţa ochilor ziua ieşirii din trup a sufletului şi care urăşte mândria înainte de a fi dată pe faţă micimea firii omeneşti, prin putrezirea în groapă."

"Prin post ne putem întoarce din nou în raiul din care am fost scoşi... Cea dintâi poruncă pe care a dat-o Dumnezeu omului a fost postul. Cât timp a păzit-o, el a fost fericit, când a nesocotit-o, a ajuns nenorocit"

"Când mintea a părăsit scopul blagocestiei, adică a dreptei credinţe, toate faptele bune nu mai folosesc. Şi fachirii cei din India, şi bonzii şi yoghinii postesc şi se roagă, dar pentru cine? Pentru satana, nu pentru Hristos. Nu primeşte Dumnezeu nici o faptă bună dacă nu se face după dreptarul Ortodoxiei."

„Biserica este locul în care se salvează, se mântuiesc cei ce pier, cei condamnaţi la moarte“

„Dacă pe pământ, trecând dintr-o ţară în alta, avem nevoie de o călăuză, cu cât mai vârtos ne este de trebuinţă o călăuză pentru a trece de la această viaţă la viaţa veşnică!”

"Cu succesele să nu te lauzi şi nici în vremea greşelilor să nu te deznădăjduieşti" (din cartea "Viaţa în duh filocalic."Antologie filocalică, Editată de Mănăstirea Pissiota, Bucureşti, 1999, p. 19)

"Rugăciunea fără dragoste nu este ascultată, pentru că numai dragostea deschide uşile rugăciunii "

"Însemnează-te cu semnul crucii. Acoperă-te cu el ca un scut. Nu înceta, creştine, a purta aceasta armă în tot locul şi în toată vremea. Nimic să nu faci fără cruce. Înarmează-ţi toate membrele tale cu acest semn şi de nimic nu te vei înfricoşa".

,,Plângeţi-mă, cei ce dragostea cea desăvârşită către Dumnezeu şi către aproapele o aveţi, pe mine, care numai cuvintele iubesc, dar cu lucrurile stau departe de adevărata dragoste."

,,Dorul de-a grăi către Tine, Doamne, mă sileşte să-Ţi vorbesc, dar nevrednicia şi păcătoşenia mea îmi poruncesc să tac."

"Cine îşi adună în visteria sa rugăciuni şi milostenii acela se îmbogăţeşte în Dumnezeu. Alţii îşi adună bani; dar tu adună-ţi rugăciuni şi milostenii. Alţii se veselesc cu fluiere şi muzică, dar tu veseleşte-te cu psalmodierea şi cu preaslăvirea lui Dumnezeu. Unii îşi găsesc veselia în plăceri; dar tu găseşte-ţi veselia în Dumnezeu, Care ţie şi tuturor celor ce-l iubesc pe El v-a pregătit cununa slavei."

"Cel nepăsător se gândeşte în timpul rugăciunii la sfârşitul ei, să audă : amin; iar cel ce se roagă cu mintea trează nu este împovărat de durata slujbei."

"Pe un frate înainte de priveghere gândul îl îndemna, zicând: astăzi acordă-ţi odihna şi nu te scula la priveghere. Însă el îi răspundea gândului: gândeşte-te că mâine nu te vei mai scula , de aceea este mai bine să te scoli azi."

"Roagă-te lui Dumnezeu, vărsând lacrimi înaintea harului Său; atunci rugăciunea ta va fi ca tămâia"

"Conductele de apă sunt folosite în timpul incendiului, iar lacrimile - în timpul ispitelor. Apa stinge flăcările, iar lacrimile în timpul rugăciunii sting poftele rele"

"În fiecare zi să cerem de la Domnul lacrimi de pocăinţă ca, atunci când începem să plângem pentru păcatele noastre, sufletul nostru să înfloreasacă, izbăvindu-se de uscăciunea păcatului."

"Minunată este rugăciunea săvârşită cu suspine şi lacrimi, mai ales dacă lacrimile le vărsăm în tăcere. Cine se roagă cu ştiinţă şi cu credinţă, acela Il vede inaintea sa pe Domnul, deoarece în El trăim şi ne mişcăm şi suntem (Fapte 17, 28 )"

"Dacă ţi s-a împietrit inima, plângi înaintea Domnului ca El să reverse asupra ta lumina cunoştinţei."

„Nu conteni să întrebi până ce nu afli totul întocmai, nu înceta să sari în ajutorul cunoscuţilor, ca să afle şi ei. Căci celor ce au cunoştinţă, cu uşurinţă le va fi cunoscută venirea lui.”