Poetul şi tâlharul

Undeva, într-o cetate, trăia un poet, care îşi folosea talentul (darul de a scrie versuri), primit de la Dumnezeu, numai în rău, căci scria poezii de prost gust, în care Dumnezeu şi sfinţii erau defăimaţi. De aceea, în vremea lui, puţin îi citeau nesuferitele lui versuri.

Nu departe de poet, într-o pădure, trăia un tâlhar, de care se temea multă lume şi care săvârşise multe fapte rele. Totuşi, pe lângă faptele lui cele rele, a construit şi el, pe drumul care trecea pe lângă pădure, o fântână.

S-au temut că se vindecă

Istoria păstrează o mult-grăitoare întâmplare:

Pe la anul 1754, se făcu în Franţa o mare procesiune cu moaştele făcătoare de minuni ale unui sfânt.
Mulţime mare de popor se strânse cu acest prilej.
Venise şi o mulţime de bolnavi şi cerşetori.

Doi ologi cerşeau la un capăt de drum.
-Să aveţi credinţă tare! - le ziseră trecătorii. În curând vor trece pe aici moaştele Sfântului şi, de veţi avea credinţă,vă veţi tămădui.
-Frate! - se înţeleseră atunci ologii. De noi nu va fi bine cu moaştele alea... S-ar putea întâmpla să ne tămăduim; şi atunci cine ne va mai da nouă bani?!... Va trebui să ne apucăm iarăşi de lucru! Hai să o ştergem de aici!...

Am visat că am fost în Rai

 

”Am visat că am fost în Rai, iar un înger îmi arăta ce se petrece acolo. M-am plimbat prin multe încăperi cu mulţi îngeri fiecare având câte o îndatorire specială. Am ajuns în dreptul unei uşi mari pe care scria „Secţia PRIMIRI”. Am găsit aici mii de îngeri care sortau, triau, scriau mesajele noastre, dorinţele, solicitările noastre către Dumnezeu. „Tot ce spun oamenii în rugăciuni ajunge aici!”, îmi spuse îngerul şi atunci am înţeles de ce era aşa de multă agitaţie în acea cameră. Rugăciunile tuturor oamenilor de pe pământ treceau prin mâinile îngerilor.

Ne-am mutat apoi în altă cameră „Secţia EXPEDIERI”. „Aici împachetăm binecuvântările şi le trimitem oamenilor care s-au rugat!”, mi-a explicat îngerul. Şi am înţeles din nou de ce erau aşa de mulţi îngeri care lucrau în acea secţie. Doar trebuiau să trimită înapoi către oameni dorinţele îndeplinite.

Am ajuns într-un final la cea mai îndepărtată dintre camere. “Secţia MULŢUMIRI!”. Spre surprinderea mea, un singur înger lucra aici. Am întrebat mirat:

– Doar un înger? În celelalte încăperi sunt cu miile şi aici doar unul? De ce?.

– E trist, aşa-i?, mi-a răspuns îngerul. Nu prea e de muncă aici la mine. Lumea cere, primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu şi mulţi uită să spună “Mulţumesc, Doamne!”.

– Şi cum ar trebui să ne dăm seama noi, oamenii, că am primit binecuvântarea lui Dumnezeu?

CE FACE UN POPĂ...?

Un preot trecea odată pe lângă o casă care se construia în cuprinsul parohiei sale şi auzi pe un muncitor zicând: “Ia uite ...popa! Băi ce bine e să fii popă, să nu faci nimic și să iei bani. Nu este meserie mai uşoară pe lumea asta ca aceea de popă, căci nu faci altceva decât să te plimbi cu bastonul în mână şi cu cartea la subţioară. Aşa mi-ar plăcea şi mie să lucrez”.

Ceilalţi muncitori râseră, dar preotul se adresa celui care vorbise astfel şi-l întrebă:

- ”Cât câştigi dumneata pe zi?”

- ”O sută de lei”, răspunse acesta.

- ”Ei bine, îţi plătesc eu ceea ce câştigi într-o săptămână întreagă, numai vino cu mine”, zise preotul.

Lucrătorul voi să schimbe vorba, dar tovarăşii săi de lucru îl siliră să se ţină de cuvânt.

Campanie electorală

În timpul vieţii sale unui om i s-au pus în faţă cele două alternative: raiul şi iadul

- Alege raiul, locul cu verdeaţă, cu linişte sufletească....
Erau şoaptele îngerilor.

- Alege iadul....
Era şoapta celeilalte alternative.
Neştiind ce glas să asculte, omul nostru a cerut să vada cu ochii lui cum arată şi iadul şi raiul, pentru a şti ce să aleagă. Au venit îngerii şi l-au dus în rai. În liniştea raiului, omul nostru văzu alţi oameni stând în genuchii, cuminţi, smeriţi.
Au venit drăcuşorii şă l-au dus în iad. Ce gălăgie, ce muzică, ce jocuri. Oamenii beau, râdeau şi petreceau fără nici o limită
Întors în lumea lui, omul spuse: "Îmi place iadul" şi a ales calea cea largă.
Nu după mult timp muri omul nostru şi fu dus în iad. Când s-o deschis uşa încremenii. Urlete, vaiete, lacrimii, nimic din cele ce văzuse mai înainte. Atunci se întrebă nedumerit:
-Cum se face că atunci iadul arăta alfel?
-Aceea a fost campanie electorală - ia răspuns cel care-l însoţea - iar tu ai votat, ai ales, de bunăvoie şi nesilit de nimeni!

Morala? Dacă alegi răul sperând că va fi bine pentru tine - te minţi singur.

În sfârşit, permiteţi-mi să fac şi eu puţină “campanie electorală”:

- Alegeţi să puneţi totul la picioarele Crucii Domnului Iisus, folosindu-vă capacitatea şi liberatatea de a alege, pentru a face voia Lui.

- Alegeţi să vă supuneţi cu credinţă voii Lui, El ne iubeşte şi are puterea de a ne ajuta.

- Alege legământul lui Dumnezeu încheiat cu omul şi respectă-ţi legămintele, mai ales pe cel de la botez, legământul lepădării de satana.

Legenda celor mai frumoase daruri

 

Dragii mei, cel mai frumos moment din viata

unei familii este atunci cand se naste un copil. Venirea pe lume a unui nou suflet este cea mai mare minune, fiind lucru sfant, motiv de mare bucurie atat in familia micutului, pentru parintii si rudele sale, cat si in cer, unde ingerii si sfintii se bucura si ei si se roaga pentru sanatatea si mantuirea pruncului. Traditia este ca atunci cand mergi pentru prima data la un copilas nou-nascut sa-i duci ceva in dar. Acest frumos obicei crestin a ramas de cand Maica Domnului L-a adus pe lume pe Pruncul Iisus.

Se spune ca, atunci cand s-a apropiat sorocul venirii pe lume a Mantuitorului, mare bucurie si nerabdare era sus, in cer, fiecare inger nestiind cum sa se pregateasca mai bine pentru clipa cea mare.

- Tii, zise un arhanghel, eu ma voi duce cu ingerii mei si voi canta cele mai frumoase cantari, cum nu s-au auzit vreodata pe pamant sau in cer, pentru a le incanta sufletul Pruncului si Maicii Sale.

Alexandru Macedon şi înţelepţii din Persia

Când purta odinioară Alexandru Macedon războaie să cucerească lumea şi să cuprindă bogăţii, auzise în Persia de nişte filozofi mari ai locurilor de pe acolo. Aducându-i înaintea sa, le zise:
– Cereţi de la mine orice şi vă voi da.
– Să ne dai, împărate, viaţă fără de moarte aici pe pământ! grăiră filozofii.
– Aţi cerut o nebunie, grăi împăratul, căci oare cine dintre oamenii pământului ar putea scăpa de moarte?… Vă credeam nişte filozofi vestiţi, dar acuma văd că sunteţi nişte nebuni…
– Apoi, dacă nimeni nu poate scăpa de moarte, grăiră filozofii, ne luăm voie să te întrebăm că oare şi tu vei muri cândva?
– Asta-i sigur, răspunse împăratul.
– Apoi dacă asta-i sigur, grăiră mai departe filozofii, tu de ce trăieşti aşa ca şi când n-ai muri niciodată?… De ce nu-ţi mai ajung împărăţiile, comorile, averile, prăzile şi bunătăţile pământeşti?…
Împăratul înţelese atunci „nebunia“ filozofilor şi plecă îngândurat.
O, de am înţelege şi noi această istorioară, căci şi noi ştim că vom muri, dar trăim aşa ca şi când n-am muri niciodată!

Părintele Iosif Trifa

Un rege și un ceas de lumină

din ”Isus Biruitorul”, nr. 49, 29 noiembrie 1936

Discuţie între doi embrioni

- Şi tu crezi în viaţa de după naştere?

- Desigur. După naştere trebuie să urmeze ceva. Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.

- Ce prostie! După naştere nu urmează nimic. Şi, de altfel, cum ar putea să arate?

- Nu ştiu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare şi vom mânca cu propria gură.

- Ce tâmpenie! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar că ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical. Însă ia să îţi spun eu ceva: putem exclude viaţa de după naştere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

„Dumnezeu să-ţi ajute să poţi închide uşile!“

Un elev isprăvise liceul şi se pregătea a-şi continua studiile într-un oraş mare.

– Dumnezeu să-ţi ajute, dragul meu nepot, să poţi închide uşile! – îi zise, la despărţire, bunică-sa.

– Ce uşi, bunică dragă, doar n-o să mă fac portar, acum, după ce am isprăvit cu liceul?

– Pe unde vei merge, bagă de seamă să-ţi închizi mai întâi uşile urechilor tale! Să le închizi faţă de toate şoaptele şi ispitele Satanei!

Să-ţi închizi apoi uşile ochilor tăi! Să nu citeşti cărţi rele, pline de otravă şi să nu te duci nicăieri unde inima ta se poate otrăvi cu priveliştea ochilor!

Să-ţi închizi apoi uşa gurii tale, ascultând de sfatul Psalmistului: „Pune, Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire buzelor mele!“, gândindu-te neîncetat şi la cuvintele Mântuitorului că, pentru orice cuvânt nefolositor, omul va da seama în Ziua Judecăţii.

Şi, mai presus de toate, dragul meu, să-ţi închizi uşa inimii tale faţă de toate ispitele cele rele! Să o laşi deschisă numai pentru Domnul!

Aşa făcând, noroc mare vei avea în viaţă.

Preot IOSIF TRIFA, 

din "600 Istorioare religioase"

Stergar pentru lacrimile răbdării

"...Sculându-Te de la Cină, cum arată Sfântul Evanghelist Ioan, Te-ai dezbrăcat de haine şi, luâd un ştergar, Te-ai încins cu el şi ai spalat picioarele ucenicilor Tăi, învăţându-ne prin aceasta să nu ne apropiem de Sfânta Îmărtăşanie fără să ne curăţim de păcatele noastre cu lacrimile pocăinţei. Având mare trebuinţă să fiu curăţit cu Sfintele Tale Taine, dar lipsit de pocăinţă în inima mea cea împietrită, cu Sfântul Apostol Petru strig Ţie:

Iisuse, Preabunule, spală-mi nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul;
Iisuse, dă-mi să văd adâncul păcatelor mele;
Iisuse, deschide izvor de pocăinţă în sufletul meu;
Iisuse, înmoaie-mi inima cu roua milostivirii Tale;
Iisuse, îngrădeste-mă cu frica Judecăţii Tale şi a chinurilor veşnice;
Iisuse, deşteaptă conştiinţa mea cea adormită şi întareşte glasul ei;
Iisuse, Dumnezeul inimii mele, vino şi Te uneşte cu mine în veci!..."

( Icosul 3, ACATISTUL SFINTEI IMPARTASANII )

Înainte de a împărtăşi câteva gânduri despre lacrimi, despre răbdare, într-un cuvânt despre ştergarul lacrimilor răbdării, iată câteva citate din Sfinţii Părinţi:

Ispita împreună cu păcatul

din foaia "Isus Biruitorul" nr. 1, Sibiu, 3 ianuarie 1937

Cele patru piersici

"O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, 1-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă...

RÂNDUNICA ȘI CÂNEPA

Se spune că un om a ieșit să semene cânepă pe ogorul său. Mai multe păsărele s-au grăbit să caute semințe de mâncare. Rândunica le-a zis: ”Vedeți aceste semințe de cânepă? Una să nu rămână! Mâncați-le pe toate!” Celelalte au râs de ea și și-au văzut de treabă. După o vreme cânepa a crescut, din ea s-au tras fire și s-au făcut filee de prins păsări. Pe când acestea sufereau în captivitate, rândunica le-a văzut și le-a zis: ”Vedeți ce-ați pățit dacă nu m-ați ascultat?”

Morala: Dacă nu distrugi sămânța răului, când va crește te va distruge el pe tine.

O pildă din Vechiul Testament despre iubirea vrăjmaşilor

Biblia ne spune că Saul, împăratul, îl ura de moarte pe Psalmistul David şi îl căuta pe tot locul să-l omoare.
De trei ori Domnul a adus pe Saul la picioarele lui David şi l-a dat în mâinile lui.
O dată, cum se vede în chipul de alături, când Saul umbla să-l prindă pe David, din întâmplare, s-a băgat tocmai în peştera în fundul căreia era ascuns David cu ostaşii lui. Noaptea, după ce Saul a adormit, ostaşii lui David au zis:
„Iată, Domnul a dat pe vrăjmaşul tău în mâinile tale, să-i facem sfârşitul”.

Însă „David a oprit pe oamenii săi să se arunce asupra lui Saul şi, ieşind afară şi plecând, a început să strige pe Saul, zicând: «Împărate, iată, Domnul te-a dat în mâinile mele! Oamenii mei mă îndemnau să te omor, eu însă te-am cruţat… Judece Domnul între mine şi tine… Răul de la cei răi vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna mea pe tine. El va vedea şi El îmi va apăra pricina şi El îmi va face dreptate, izbăvindu-mă din mâinile tale»”.
Când a sfârşit David, Saul a ridicat glasul şi a plâns; şi a zis lui David: „Tu eşti mai bun decât mine, căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău”.
(Citiţi pe larg istorisirea aceasta în cartea I Samuel -I Rg-cap. 24).
Iată, aceasta este Evanghelia Mântuitorului: „Iubiţi pe cei ce vă urăsc şi faceţi bine celor care vă fac vouă rău!” (Lc 6, 27). Cu această Evanghelie cerca David să-l împace pe Saul şi să mântuie un suflet pierdut. Cu această Evanghelie David l-a dezarmat şi l-a biruit de trei ori pe Saul, făcându-l să zică vorbele: „Tu, Davide, eşti mai bun decât mine!”
Aici stă, dragă cititorule, şi înţelesul vieţii noastre creştine: să-i dezarmăm şi să-i biruim cu Evanghelia pe cei care ne urăsc şi să-i aducem la Mântuitorul cu dragostea şi bunătatea sufletului nostru.
David a fugit de răzbunare şi de judecată, pentru că răzbunarea şi judecata sunt ale Domnului, nu ale omului.
Cu cântecul cel dulce al dragostei şi-al iertării să-i biruim pe vrăjmaşii noştri şi să-i aducem la Mântuitorul.
Nimic nu lucrează atât de puternic, într-un suflet păcătos, ca dragostea şi iertarea.
Cu o mie de ani înaintea lui Hristos, David a trăit Evanghelia Mântuitorului. Noi însă suntem la aproape două mii de ani după venirea lui Hristos şi nu trăim această Evanghelie!

Părintele Iosif Trifa

 – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.

Istorioare - spice duhovniceşti

CE A CERUT UN RĂUTĂCIOS

Vechii greci şi romani erau păgâni; credeau însă în zei nemuritori către care se rugau şi cereau de la ei fel de fel de ajutor. În legătură cu această credinţă, aveau romanii o poveste, pe care o dăm mai jos.
Trăia odată un om bogat care veşnic cârtea despre soarta lui şi, în toate rugăciunile, se plângea către zei şi cerea câte ceva de la ei. Dar pe lângă asta, bogatul era şi tare invidios. Alături de el trăia un om sărac, şi bogatul nu mai putea de ciudă văzând că săracul trăieşte mai liniştit decât el, iar când vedea că dă înainte stătea să moară de necaz.
De la o vreme, şi zeii din cer se scârbiră de ponoasele şi cererile omului bogat şi hotărâră să-l întrebe ce anume vrea. Zeul Apollo se coborî pe pământ şi, arătându-i-se omului nemulţumit, îi zise:

„Aici locuieşte Iisus Hristos?”

Într-o zi, un om străin (pus la cale de un preot)intră în curtea unei femei din Anglia (care avea obiceiul rău de a se certa şi înjura), cu întrebarea: 

- „Aici locuieşte Iisus Hristos?“

Femeia  era  cât pe-aci  să-i  înjure una bună  şi  îi răspunse răstit: 

- „Vezi-ți de drum, nebunule!“

Dar după ce s-a depărtat omul,  întrebarea  începu să o stăpânească. Ori încotro se întorcea, întrebarea „Aici  locuieşte Iisus Hristos?“ o urmărea mereu ca un cântec de care nu mai putea scăpa. După trei zile de zbucium sufletesc, femeia s-aumplut de  căință  sufletească  şi  s-a  lăsat de năravurile cele rele.

Dragă cititorule! Dacă cineva ar intra în curtea tacu  întrebarea: „Aici  locuieşte  Iisus Hristos?“,  ce  fel de răspuns ai putea să-i dai?

Rugăciune 

Iisuse, Mântuitorule bune! De mult stai şi  la uşa inimii mele. De mult tot bați şi mă strigi cu glas duios să-Ți deschid  inimioara. Ah, nebunul de mine! Atâția şi atâția ani Te-am ținut afară la uşă. Atâția şi atâția ani ai bătut mereu cu dragoste şi răbdare  la uşa  inimii mele – şi eu, nebunul, n-am vrut să-ți deschid. Nu m-am  îndurat  să mă despart de păcate  şi  să Te primesc pe Tine.

Ganduri despre rugaciune

Rugăciune la olaltă

"Un guvernator din Africa întreba odată pe negrii săi, creştini, de ce se roagă ei întodeauna laolaltă: ar putea doar să se roage şi fiecare singur la o parte.
El era tocmai în faţa unui foc de cărbuni şi o negresă îi răspune:
Dragă domnule, aşezaţi de o parte câte unul din aceşti cărbuni şi veţi vedea că se vor stinge numaidecât; dar iată ce foc bun fac aceşti cărbuni când sunt toţi împreună!
Rugăciunea laolaltă a celor credincioşi este o mare putere şi binecuvântare.
Rugăciunea fiecăruia în parte este un fir de păr al lui Samson; rugăciunea laolaltă sunt ca cele şapte fire de capul eroului. Dumnezeu se facă aşa încât să nu i se taie niciodată bisericii părul rugăciunii, căci în aceasta stă putera ei cea mare şi frumuseţea ei.
Rugăciunea a doi credincioşi care se unesc între ei este o mare putere; în faţa ei foarte puţine piedici mai pot ţine piept; şi dacă ea ajunge să fie rugăciunea unei cete mari, atunci toţi fierarii din Ierusalim nu pot să facă un zăvor pentru uşă sau lanţiri pentru mâni, care să fie destul de tari şi să ţină mai departe pe Petru în închisoare.
Vino deci la ora de rugăciune, căci aici este putera fericirii şi aici este părul lui Samson."

Istorisiri despre bani

Israelitenii în pustie au făcut din aur şi temple, şi idoli

Biblia ne spune că israelitenii de două ori şi-au strâns şi topit aurăriile. O dată, când femeile şi-au topit podoabele de aur, iar Aron a făcut din ele un viţel de aur – idol – la care se închinau şi înaintea căruia jucau, în vreme ce Moise, sus pe muntele Sinai, vorbea cu Dumnezeu (Ieşire cap. 32).
Altă dată au strâns toate vasele şi uneltele de aur şi de argint şi Moise a împodobit cu ele „cortul cel sfânt“ (Ieşire cap. 36).
Aşadar, israelitenii au strâns o dată aurul pentru slujba idolilor, adică a dracilor, iar altă dată şi-au pus aurul în slujba şi mărirea lui Dumnezeu. Şi oamenii de astăzi îşi pun banii (aurul) unii în slujba lui Dumnezeu, unii în slujba idolilor şi a diavolilor. Banii cu care se înfrumuseţează biserici, se cumpără cărţi bune, banii care satură pe cei flămânzi, îmbracă pe cei goi şi ajută pe cei lipsiţi sunt banii cei buni, în slujba lui Dumnezeu. Iar banii cei cu care se fac chefuri, beţii, păcate şi destrăbălări sunt banii cei răi, puşi în slujba dracilor.
Cititorule! Banii tăi în a cui slujbă stau?

O Icoană a identității Dragostei

„Un creștin cu viață bună a bătut la ușa Mântuitorului să-i deschidă. Și a fost întrebat: 

- Cine este acolo? 

- Un creștin iubitor al Tău, a venit răspunsul.

- Nu se poate. Nu ești pregătit. Nu-ți deschid!

Îngrijorat, foarte îngrijorat, s-a frământat el: „Care ar putea fi motivul pentru care nu mi-a deschis?” 

Și frământându-se a intrat într-o smerenie autentică, profundă și s-a dus din nou și a bătut la ușă:

- Cine este acolo? a întrebat Hristos.

- „Tu ești” a răspuns de astă dată creștinul.

 Mântuitorul Iisus i-a raspuns:

 „Dacă tu ești Eu, intră!” 

 Smerenia și dragostea îl adusese pe creștin la aceeași identitate.”

 (Ne vorbește Părintele Arsenie, vol. 1, Ed. Mânăstirea Sihăstria, 2010, p. 84).