Se afișează postările cu eticheta Leonte Mariana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Leonte Mariana. Afișați toate postările

sâmbătă, 21 mai 2016

DE CE DOARE DORUL, MAMĂ ?

Pe mama o chema Elena...

De ce doare dorul, mamă,
Şi-i tristă floarea din livezi?!
De ce-amintirile te cheamă
Şi te-nvăluie-n năframă
Ca plânsu-amar să nu mi-l vezi?!

Aş vrea să nu te întristez
Cu-a' mele doruri după tine...
Dar plâng, măicuţă , şi oftez...
Şi doar cântarea-mi este crez
Că o cântai în gând cu mine...


M-ai legănat în viersu-i drag,
Şi mi-ai şoptit-o-ncetişor...
Până-am rămas stingher pe prag
Că tu te-ai dus spre alt meleag...
Umplându-mi sufletul de dor...

marți, 3 noiembrie 2015

Dacă am avea numai zile cu soare, le-am mai putea aprecia?



Dacă am avea numai zile cu soare, le-am mai putea aprecia?...întrebai tu odată aici, Sorin. Cred că şi întrebarea ta dar şi răspunsul meu sunt actuale :) Iată-l mai jos:


Offf!!!...chiar aşa este!!!...Dacă am avea numai zile cu soare le-am mai putea aprecia?!...Cred că suntem în aşa fel creaţi ca să apreciem unele lucruri prin contrast...Cred ca Dumnezeu a vrut să ne facă să gustăm deopotrivă şi din frumuseţea dorului dar şi din durerea lui...Când ceva plăcut îţi lipseşte, apare dorul, apoi apare visul...apoi vine dulcea durere a aşteptării...apoi vine învăluirea plăcută a împlinirii...sau gheara ascuţită a neîmplinirii...şi asta e un alt fel de durere, o durere care naşte un dor mai aprins, un vis mai înălţător...
Suntem aşa de ciudaţi uneori...când visul s-a împlinit ne e dor de dor, pentru că dorul este, până la urmă, o durere mângâietoare, este ceva care te face să visezi, să speri, să te rogi cu mai multă credinţă...

joi, 5 martie 2015

Frumuseţea Ta mă reţine lângă Tine...

Iartă-mă, Iisuse!... 
Sunt prea grăbită!...
Ştiu că mă aştepţi de mult timp, aici, pe malul acestui râu care curge plângând după timpul trecut, după timpul pierdut... 
Aici unde ne-am întâlnit întâia oară, unde am îngenuncheat biruită de neprihănirea privirii Tale...
de sfinţenia glasului Tău... 
De fiecare dată când îmi amintesc, îmi este aşa de dor!!!... 
Paşii mei aleargă spre locul acesta...
dar sunt aşa de grăbiţi de fiecare dată!...
Îmi doresc mult ca să nu ne mai întâlnim în grabă...
Să nu îţi mai spun rugăciunea cu grabă şi cu gândul la treburile mele... Mă uit la Tine şi îmi este aşa de ruşine...

marți, 9 iulie 2013

,,ACOLO am învăţat să iubesc!"



„ ACOLO” am învăţat să iubesc!

Într-un context în care „ ura şi-a întins măsura” , unul dintre tinerii noştri fraţi a mărturisit că el ACOLO a învăţat să iubească!...

M-a surprins un adevăr şi anume că „ iubirea se învaţă”. Noi nu ştim să iubim; iubirea noastră este egoistă, condiţionată, mărginită…O, de am învăţa să iubim cu dragoste agape! Ea este necondiţionată, altruistă şi nemărginită. Acest fel de dragoste se dăruie ca lumina soarelui, fără părtinire, te încălzeşte şi te face „ să creşti” şi să te înalţi.
De la cine, cum, unde, când putem să o învăţăm? Sunt întrebări la care se răspunde diferit.

Dacă l-am întreba pe Domnul Iisus, ne va răspunde că El este UNA cu Tatăl şi UNA cu Duhul Sfânt care are ca roadă dragostea.Dumnezeu este Iubire. Ne va spune că jertfirea de pe crucea Golgotei nu reprezintă altceva decât identificarea Lui cu însăşi iubirea Tatălui. Înainte de a se smeri şi a veni printre noi , Domnul Iisus ştia să iubească. A acceptat umilirea trăirii unei vieţi omeneşti pentru că L-a iubit pe Tatăl şi pentru că ne-a iubit şi pe noi, pe noi cei păcătoşi.Viaţa pe care a trăit-o printre oameni a fost plină de iubire. Ca om şi-a iubit semenii fără nici o condiţie. De ce?!...Pentru El este Iubire…

marți, 5 martie 2013

FRAŢII MEI - ,,Catrene” fără rime

Pe fraţii mei îi îmbrăţişez cu braţe de dor,
Îi alin cu lacrimi de iubire,
Îi odihnesc în leagănul sufletului meu
Cântând cel mai drag imn...

Pe fraţii mei îi port în gânduri dragi,
Vorbindu-le mai mult prin tăceri...
Le aprind luminiţe în suflet
Cu soarele ce-mi arde-n priviri...

Pe fraţii mei îmi torn mirul de nard
Şi îmi spăl mâinile înainte de a-i atinge...
Le presar trandafiri roz în obrazul plâns
Şi pe pleoape le aştern raze de vise...

marți, 5 februarie 2013

Când Golgota devine Tabor...




În loc de comentariu la postarea precedentă, am ales să postez poezia ,,Pe munte". Mulţumesc, Sorin, că am acest privilegiu! 




(...Uneori Golgota devine Tabor...)

Eram pe munte singur cu cerul prea aproape,
Încât părea că-albastrul se răsfrângea din ape.
Iar brazii ce-aveau braţe cu verde de smaralde
Mi-ademeneau fiinţa în lacrimi să se scalde.

Mi-am pus sub cap o piatră din stânca cea mai rece
Şi admiram văzduhul cum norii şi-i petrece.
În valuri de lumină pluteau agale norii,
Ca îngerii din vise pe-aripile candorii.

joi, 25 august 2011

Întrebări - tu cum răspunzi? ( XXVIII)

"Te-ai întâlnit în dimineaţa acestei zile cu Dumnezeul tău?...Ce i-ai promis? Ce gând ţi-a pus spre-nfăptuire?...Te-ai ridicat de la-nchinare cu gânduri de iubire?...

Păstrez resentimente din ziua precedentă? Am învăţat eu, oare, că a iubi înseamnă a ierta deplin, deplin?...

Suflete al meu, ţi-ai asuns aripile înlăuntru, sau le desfaci pentru a zbura spre Creatorul tău ducând rouă mulţumirilor tale care te fac mereu să zâmbeşti sincer, fără umbre?!...

vineri, 15 iulie 2011

Dincolo de monitor


Cu câţiva ani în urmă am scris cele de mai jos fiind încântată de posibiltatea de a comunica folosind messenger şi webcam. Tot atunci am fost un pic marcată de imposibilitatea de a realiza o comunicare perfectă cu persoane dragi, persoane care aveau nevoie de mine nu de cuvintele mine...Veţi înţelege după lecturarea articolulul scris atunci...

Te aşezi în faţa calculatorului, scrii ID-ul, apoi parola; apeşi ,,enter” şi aştepţi conexiunea pe messenger. Te uiţi repede pe lista ta de prieteni ca să vezi care dintre ei este online. Zâmbeşti ca răspuns la ,,zâmbetele” lor luminoase...te bucuri de fiecare în parte şi nu te poţi hotărî pe care să îl saluţi mai întâi....Dar, până te gîndeşti, iată că cineva te salută timid. Te bucuri enorm, răspunzi şi conversaţia începe la un nivel de comunicare obişnuit.Puţin mai târziu, cu fiecare ,,enter”, conversaţia devine tot mai profundă, tot mai plină de emoţii... Simţi dincolo de cuvinte, dincolo de ecranul monitorului, simţi o persoană care se frământă...şi constaţi atâta neputinţă în tine! ...Eşti atât de departe de ea....nici măcar nu o poţi vedea, nu o poţi auzi...ai doar cuvintele de pe ecran...

marți, 19 octombrie 2010

Rostul rugăciunii


,,Numai la rugaciune putem sa stim ce legatura avem cu Dumnezeu, ce legatura avem cu oamenii." ( Sorin M. )

Atunci cand suntem doar si noi Dumnezeu, se intampla acel miracol al comuniunii cu Cerul...
Sunt momente in care venim in fata Lui Dumnezeu cu lauda buzelor noastre fiind coplesiti de maretia Lui; alteori venim cu multumiri pentru toate binecuvantarile; alteori venim cu pocainta pentru pacatele savarsite; alteori venim cu cererile, cu nevoile noastre;de cele mai multe ori se regasesc toate in aceeasi rugaciune, si asa ar fi bine; dar, uneori, venim inaintea Lui cu tacerea noastra, cand doar inima se poate ruga, in ritmul unui ,,multumesc" sau in ritmul plansului, sau al dorului, sau al unui nerostit ,,Esti MINUNAT, Doamne!"

Strofa ce urmeaza imi defineste dorul meu de rugaciune adevarata, de comuniune cu Dumnezeu.Spre asta aspir mereu...

"Primeşte-mă, Tăcere, pe muntele tău sfânt,
pe care rugăciunea e slobodă să plângă
şi unde fericirea e singurul cuvânt,
iar mâinile întinse pot cerul tot să-l strângă. "

Ador rugaciunea cand sunt singura, in camaruta mea, sau undeva in natura, noaptea sau in zori; de asemeni ador rugaciunea dimpreuna cu fratii...acolo simt ca suntem noi insine...acolo e prezent Dumnezeul nostru care ne imbratiseaza plansul si dorul nostru...

Care este rostul rugaciunii?

Rostul rugaciunii este sa ne despovaram de dorul dupa Domnul....si El sa se despovareze de dorul dupa noi…

Rostul rugaciunii este de a ne urca fiinta spre Domnul…si de a Se cobori Domnul spre noi, si, astfel, sa ne intalnim undeva pe o culme ,,Unde rugaciunea este sloboda sa planga,/ iar mainile intinse pot cerul tot sa-l stranga.”

Rostul rugaciunii este de a face liniste in noi pentru a auzi ,,rugaciunea” Domnului fata de noi…

Rostul rugaciunii este de a-i rasfata pe semenii nostri, apropiatii, fratii, prietenii, rugandu-ne cu toata dragostea pentru ei...

Rostul rugaciunii este, dupa cum imi spunea duhovnicul meu, modul prin care invatam sa ii iubim pe vrasmasi....Rugandu-ne sincer pentru ei, vom simti cum inima se umple de iubire si dor....
,,Doamne, iarta-ne ca de fiecare dat Tu esti primul la intalnirea noastra in rugaciune...” 

miercuri, 30 iunie 2010

Rugăciune pentru binefăcătorul tău ( meu)






Ne rugăm cât de des putem...uneori chiar şi făcând treabă sau mergând pe stradă...
Am
propus pentru azi o rugăciune pentru binefăcătorul nostru...fiecare avem unul sau doi...sau mai mulţi...







,,Dumnezeule al dragostei, Ţie sunt dator a-Ţi mulţumi pentru dulcele simţământ al dragostei şi ocrotirii, de care mă bucur. O, Cel ce eşti izvorul tuturor bunătăţilor, revarsă binecuvântarea şi binefacerile Tale peste acela pe care inima mea îl cinsteşte şi il iubeşte, peste robul Tău (numele). Apără-l de toate primejdiile ce bântuie viaţa muritorilor pe pământ. Fă să răsară asupra lui întotdeauna un soare strălucitor, ca să risipească norii grijilor şi ai suferinţelor din viaţa lui. Umple inima lui de bucuria mântuirii Tale, povăţuieşte-i paşii pe căi drepte, în scopul mântuirii şi al fericirii. Nu lăsa ca apăsătoarele suferinţe să-i înnoureze fruntea şi să-i amărască inima. Nenorocirile lui să nu facă a i se coborî lacrimi în ochi, inima lui să nu fie jertfa întristărilor. Fă ca fiecare din zilele lui să fie o frumoasă zi de primăvară, viaţa lui să se asemene unui râu limpede şi lin, ce curge prin grădini înverzite şi pline de flori. Iar dacă va fi ameninţat de nenorocire, fii apăratorul şi ocrotitorul lui, precum el este apărătorul meu. Ori în ce parte va merge sau se va afla, umbreşte-l cu bunătatea şi apărarea Ta. Dă-i, Dumnezeul meu, toate plăcerile şi toate bucuriile iertate muritorilor care păzesc poruncile Tale si că fac bine aproapelui lor. Îngerul Tău cel bun să-l însoţească şi să-l păzească în toate zilele lui .Şi, după o viaţă lungă, plină de binefaceri şi fapte bune, să se învrednicească a dobândi bunătăţile Tale cele fără de sfârşit, gătite tuturor celor ce lucrează virtutea. Amin."


Mulţumesc, binefăcătorii mei!



vineri, 7 mai 2010

Legaţi cu lacrimi


( 6 mai - 2010 - cu prinos de recunoştinţă pentru orice clipă de poezie...)


Uneori simt
că păşesc pe ape
când Tu-mi eşti aproape...
E o dulce plutire,
Ca o legănare de miresme.

Nuferii albi, sfioşi,
Ca nişte potire de lumină,
Sunt calea noastră
Printre poemele albe
Ce le-am ţesut cu iubire
din clipe de cer...

Răpiţi de taina părtăşiei,
Învăluiţi de-un nor alb,
De poezie nerostită,
Ne-am desprins de pământ
Şi de ape învolburate,
Am privit fericiţi în zare
cum curcubee de vers
colorează cerul inimii...

Uşori de orice plumb,
Dezlipiţi de orice tină,
spălaţi de rugina lanţului,
Am iubit zborul şi dorul,
Ce ne dezlipeau de pământ
Şi ne apropiau de Cer,
Legându-ne cu lacrimi
Ce nu pot fi şterse
Decât c-un ştergar de şoapte
Mirosind a flori de tei ...

De-ar fi să scriu acum,
În taina înserării,
un ultim gând,
un ultim vers,
aş vrea să fie unul cu care
să înceapă poemul Veşniciei,
când vom cunoaşte înfioraţi
taina şi bucuria nedespărţirii...

sâmbătă, 24 aprilie 2010

Un tremur în noapte


( 16 martie 2010 – când dorul face din noapte zi...
din plâns extaz...din tremur liniştire şi fior de iubire...)



E noapte adâncă,
dar cine nu ştie că-n noapte
stelele-şi dau mâna voiase
aşezându-se câte una
pe gene de dor...

E noaptea nădejdilor
şi-n rugă se-aud şoapte
Ce-aleargă spre cer fericite,
de-acelaşi fior înlănţuite,
Scăldate de acelaşi izvor
de lacrimi curate...

E noapte şi somnu-i departe,
ca doritele chipuri
ascunse sub pleoape,
ce-n rugă cu tine
îşi picură dorul
pe filă de carte,
pe versul de psalm,
cu tremur în suflet ,
cu inima jar,
cu palma un nufăr,
cerşetoare de har...
cu inima floare
cerşind îndurare,
măcar un strop
cât bobul de rouă...

E noapte, dar e bine
Că-n liniştea-i de rai
Eu mă unesc cu Tine
şi cu ei, cu fraţii mei,
în al Iubirii grai !
( Mariana L. )


marți, 6 aprilie 2010

FĂ-MĂ LUMINĂ!

AICI am creat o poezie cu vers alb, scrisă de mai mulţi autori prin metoda interactivităţii :)


FĂ-MĂ LUMINĂ!

Fă-mă lumină, Doamne!
Din nelumina mea aprinde o torţă
cu Lumina Ta,
în adâncul meu mult prea adânc...

Rupe o rază din Soarele Veşnic,
Şi sădeşte-o acolo
unde, niciodată n-ar ajunge Lumina...
Iar în întunericul meu,
Presară Tu stele...
Să se joace îngerii cu ele
Şi să împrăştie pulbere de lumină
Dincolo de tină,
dincolo de ,,eu"...
Dincolo de întunericul meu...

Străpunge-mă cu Sabia de Foc
să ardă, Doamne,
lutul tot din mine.
Mă taie unde-i rana,
mă unge,
unde-i sânge,
şi fă-mă, Doamne, nouă.

Din coasta-Ți Sfântă
Cu degetul 'muiat să scriu
atâtea armonii de strălucire
Cât să se-ntindă
peste-ntreg pământul.

...Şi-un curcubeu de Lumină,
Din ce în ce mai strălucitoare,
Să plece din Tine,
S-ajungă la mine,
Să-mi inunde fiinţa...

Fă-mă lumină şi-nvaţă-mă să zbor
zi de zi, noapte de noapte...
Fă-mă aurora dimineţii
sau raza blândă din amurg,
să pot alina suferinţa,
să pot bucura sufletul
celui de lângă mine.

Doamne, fă-mă luminiţă de argint
în surâsul semenului meu,
În lacrima sa de dor...
şi-n roua de pe flori...

Fă-mă aura unui cântec de dragoste
a cărui viers,
preadulce şi divin,
să poată stinge toată întristarea,
şi să mângâie nespusele dureri.

Fă-mă flacără arzândă
pân' la mistuire de sine,
până se va topi gheţarul ce pluteşte
adus de mareea vechii firi
în inima mea atât de fragilă...

O, Doamne.
Fă-mă lumină
să mai jindui după frânturi de rai,
fă-mă să înţeleg că Tu,
Lumina lumii, eşti totul
Domnul meu, Lumina mea!

Să nu mai văd pământul...
Ci doar Cerul învăluit în Lumină...
Şi-apoi să mă pierd
şi să mă uit în Tine...

Pentru ca şi din mine
să se răsfrângă Lumina Ta,
copleşind tot abisul din jurul meu
cu scânteia Vieţii,
cu focul Dragostei,
cu lumina Învierii ...

Mă iartă,
O, Domnul meu Iisus,
Prietenul cel mai scump
inimii mele!
Mi-ai fost mereu
atât de aproape,
Şi totuşi am tânjit după Lumină...
Acum înţeleg
şi aud desluşit,
răspunsul frământărilor mele.
Cine mă iubeşte,
de-mi face atâta bine?
mă-ntrebam când eram copleşit
de valuri de lumină.
Şi mi-a răspuns Lumina,
blând ca un ecou:
Iisus, Iisus, Iisus,
Domnul tău, Lumina Ta!

O, Domnul meu,
şi Lumina mea!!!
Nu îţi mai cer să mă faci lumină...
ci te rog să faci din mine,
candela în care flacăra Ta să ardă,
cerul pe care să străluceşti Tu,
Soarele meu,
pe totdeauna...

Învăluie-mă-n lumină,
Domnul meu,
Lumina mea veşnică!!!

Amin!

Autori: Hadassa, Abishag, Catiusha, Sorin M., Cătălin, Diogene şi Miriam ( Mariana )

miercuri, 17 martie 2010

Un tremur în noapte...


( 16 martie 2010 – când dorul face din noapte zi...
din plâns extaz...din tremur liniştire şi fior de iubire...)



E noapte adâncă,
dar cine nu ştie că-n noapte
stelele-şi dau mâna voiase
aşezându-se câte una
pe gene de dor...

E noaptea nădejdilor
şi-n rugă se-aud şoapte
Ce-aleargă spre cer fericite,
de-acelaşi fior înlănţuite,
Scăldate de acelaşi izvor
de lacrimi curate...

E noapte şi somnu-i departe,
ca doritele chipuri
ascunse sub pleoape,
ce-n rugă cu tine
îşi picură dorul
pe filă de carte,
pe versul de psalm,
cu tremur în suflet ,
cu inima jar,
cu palma un nufăr,
cerşetoare de har...
cu inima floare
cerşind îndurare,
măcar un strop
cât bobul de rouă...

E noapte, dar e bine
Că-n liniştea-i de rai
Eu mă unesc cu Tine
şi cu ei, cu fraţii mei,
în al Iubirii grai !

luni, 8 martie 2010

DE CE DOARE DORUL, MAMĂ ?




De ce doare dorul, mamă,
Şi-i tristă floarea din livezi?!
De ce-amintirile te cheamă
Şi te-nvăluie-n năframă
Ca plânsu-amar să nu mi-l vezi?!

Aş vrea să nu te întristez
Cu-a' mele doruri după tine...
Dar plâng, măicuţă , şi oftez...
Şi doar cântarea-mi este crez
Că o cântai în gând cu mine...

M-ai legănat în viersu-i drag,
Şi mi-ai şoptit-o-ncetişor...
Până-am rămas stingher pe prag
Că tu te-ai dus spre alt meleag...
Umplându-mi sufletul de dor...

Abia-ngânam prin lacrimi: ,,mamă”,
Când pas micuţ te căuta
Sfios, cu tremur şi cu teamă...
De-atuncea glasul meu te cheamă
Dorind să merg pe urma ta...

Mai iartă-mi , mamă, dorul meu!
... Pribeagă-i inima din mine...
Te caută de-atunci mereu...
Şi totu-mi pare-aşa de greu
Şi-aşa pustiu fără de tine!

Doar cântul tău imi dă alin
Şi-mi dă al Cerului fior!
Şi parcă-s îngeri cei ce vin
Să-mi uşureze greul chin
Despovărându-mă de dor.

Voi murmura mereu cântarea
Ce m-apropie de Domnul!
Voi înveseli şi floarea....
Voi însenina şi zarea...
Ca să-ţi fie dulce somnul!
( Mariana L )


PS. Pentru unii dintre noi, cuvântul MAMA înseamnă ...lacrima de dor, înseamnă să vrei mai lângă Dumnezeu, înseamnă să o porţi în fiecare zi în gând ,,sărbătorindu"-i jertfa...

marți, 2 martie 2010

,,Catrene” fără rime – FRAŢII MEI




Pe fraţii mei îi îmbrăţişez cu braţe de dor,
Îi alin cu lacrimi de iubire,
Îi odihnesc în leagănul sufletului meu
Cântând cel mai drag imn...

Pe fraţii mei îi port în gânduri dragi,
Vorbindu-le mai mult prin tăceri...
Le aprind luminiţe în suflet
Cu soarele ce-mi arde-n priviri...

Pe fraţii mei îmi torn mirul de nard
Şi îmi spăl mâinile înainte de a-i atinge...
Le presar trandafiri roz în obrazul plâns
Şi pe pleoape le aştern raze de vise...

Pe fraţii mei îi strâng la piept cu drag
Ca pe nişte copilaşi cu aripi de îngeri...
Le arăt păsările-n zbor de primăvară
Şi le mângâi durerile din vise ne-mplinite...

Pe fraţii mei îi port în cămara inimii curate,
Îi dezmierd cu fiori din veşnicie...
Iau lacrimile lor şi le pun în ochii mei,
Ca prin ele să pot vedea curcubeul Iubirii...

Pe fraţii mei îi iubesc cu dor nespus,...
E Ceva în ei...
şi-Acel Ceva e IISUS!!!
( Mariana L. )

duminică, 28 februarie 2010

Licărire de gând...


( 14 februarie - 2010 - zărind o licărire în negura prea deasă...)


Privesc prin ceaţa lacrimilor
Dincolo de crucea izbăvirii noastre...
Aceeaşi cântare ne picură în suflet,
Dorul de acelaşi Părinte, de acelaşi Cer.
Şi, totuşi, sunt ca un copil stingher
Cu mâinile întinse spre iubire,
Mâini tremurânde ce ating cerul...
Caut mâinile sfinte ale fraţilor mei,
Caut lacrimile lor ce picură
Pe mormântul aducerii aminte.
Ele nu ştiu a plânge decât înfrăţite.
Mâinile nu se ştiu a ruga decât însoţite.

Inima mea pare un mormânt
De vise rănite, înfrânte...
Doar undeva într-un ungher
Mai licăreşte ceva...un gând...
O şoaptă...un dor...
O, Da! Psalmul de dor
Nu va muri! Minunea aceea,
Cântată acolo, se va împlini...

Un nou vis renaşte din ceaţa rece,
Un nou dor mă învaţă să iubesc mai mult,
Mai frumos, mai curat, mai nevinovat.

Doamne, nu-Ţi cer să-mi iei dorul greu,
Ci să mă ajuţi să-l port cântând...
( Mariana L. )

luni, 22 februarie 2010

Zbori dulce înger al răbdării!



Zbori dulce înger al răbdării
Şi ia-mă şi pe mine-n zbor
Spre-acolo unde geana zării
Se lasă lin pe apa mării
Mistuindu-se de dor.

Du-mi, Iisuse, măcar visul
Peste hăul neputinţei,
Fă să trec în zbor abisul,
Să-mi redai din nou surâsul
Şi comorile credinţei.

Nu-mi lăsa privirea-n noapte,
Fă să răsară iar seninul...
Dă-mi să sorb divine şoapte,
Să-Ţi aduc doar roduri coapte,
Să-mi jertfesc pe-altar suspinul...

Vino al răbdării înger!...
Dă-mi aripa ta de vis.
Iartă-mă că încă sânger...
Rana-mi arde ca de-un fulger,
Pune-n ea flori de cais!...

Doamne, iartă-mi of-ul meu!
Iartă-mi umbrele din zâmbet...
Iartă că mă plâng mereu,
Că uit că Tu-mi eşti Dumnezeu
Şi mă-nsoţeşti şi-n vis şi-n umblet.

Ajută-mă să-învăţ răbdarea
Caisului ce-aşteaptă rodul...
Să-mi fie inima cât zarea,
Largă cuprinzându-mi marea,
Suspinând când plânge dorul...
( Mariana L. )