sâmbătă, 21 mai 2016

DE CE DOARE DORUL, MAMĂ ?

Pe mama o chema Elena...

De ce doare dorul, mamă,
Şi-i tristă floarea din livezi?!
De ce-amintirile te cheamă
Şi te-nvăluie-n năframă
Ca plânsu-amar să nu mi-l vezi?!

Aş vrea să nu te întristez
Cu-a' mele doruri după tine...
Dar plâng, măicuţă , şi oftez...
Şi doar cântarea-mi este crez
Că o cântai în gând cu mine...


M-ai legănat în viersu-i drag,
Şi mi-ai şoptit-o-ncetişor...
Până-am rămas stingher pe prag
Că tu te-ai dus spre alt meleag...
Umplându-mi sufletul de dor...


Abia-ngânam prin lacrimi: ,,mamă”,
Când pas micuţ te căuta
Sfios, cu tremur şi cu teamă...
De-atuncea glasul meu te cheamă
Dorind să merg pe urma ta...

Mai iartă-mi , mamă, dorul meu!
... Pribeagă-i inima din mine...
Te caută de-atunci mereu...
Şi totu-mi pare-aşa de greu
Şi-aşa pustiu fără de tine!

Doar cântul tău imi dă alin
Şi-mi dă al Cerului fior!
Şi parcă-s îngeri cei ce vin
Să-mi uşureze greul chin
Despovărându-mă de dor.

Voi murmura mereu cântarea
Ce m-apropie de Domnul!
Voi înveseli şi floarea....
Voi însenina şi zarea...
Ca să-ţi fie dulce somnul!
Amin!


( 24 martie - 2008 - Doamne, plângem că ne simţim aşa de neputincioşi...aşa de neputincioşi în faţa durerii semenului nostru care este coplesit de dorul dupa mama....de mult plecata Acasa..)
autor  Mariana L

P.S. Mulţumesc din suflet, Mariana, pentru acest poem dedicaţie.
Îl ţin la suflet, este un bun medicamant, nu vindecă, dar alină.

2 comentarii:

Andrei Răduţu spunea...

Foarte frumos:)...felicitari:)

Miriam spunea...

,,plângem că ne simţim aşa de neputincioşi"

Era în vremea ,,întâiei noastre cunoştinţi..."...tocmai aflasem povestea vieţii tale, dorul de mamă, şi recitisem atunci ,,Dincolo de webcam", un articol din care ai selectat ,,plângem că ne simţim aşa de neputincioşi".
Sunt multe doruri pe lume, diferite, dar toate dor, în toate simţi nevoia de alin...

Părintele Stăniloae a descris toate dorurile ca pe unul singur:

"Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gândirea cu plăcere la fiinţa iubită, dar depărtată; nu e numai simţirea unei necesităţi de a fi cu ea; nu e nici numai transfigurarea chipului ei, datorită distanţei şi trebuinţei de ea. Ci în dor e prezentă într-un fel propriu şi în grad foarte intens o duioşie, un sentiment indescriptibil, în care inima se topeşte de dragul fiinţei iubite.
Dorul e apropiat de tandreţe, dar are un caracter mai spiritual decât aceasta.
Dorul e duioşia distanţei, frânată de meditaţie.
Dorul e mărturia comuniunii adânci, duioase şi lucide...."


Sorin, fie ca dorul tău de mama şi de oricine ţi-e drag, să fie alinat!