Se afișează postările cu eticheta Parintele Ciprian. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Parintele Ciprian. Afișați toate postările

vineri, 8 septembrie 2023

Argumente Scripturistice ale Cinstirii Maicii Domnului



Noi, Ortodocsii pe Maica Domnului o preacinstim (dar pe Dumnezeu il ADORAM), pentru ca ea a fost singura care s-a invrednicit sa fie Maica Lui Hristos.

Luca 1, 48-49:
Ca a cautat spre smerenia roabei Sale. Ca, iata, de acum ma vor ferici toate neamurile.
Ca mi-a facut mie marire Cel Puternic si sfânt este numele Lui.
Luca 2, 51 (Iisus era ascultator) :
Si a coborât cu ei si a venit în Nazaret si le era supus. Iar mama Lui pastra în inima
ei toate aceste cuvinte.
Ioan 2, 3-10 (In Cana Galileii, la rugamintea Maicii sale Iisus face prima minune).
Ioan 19, 26-27 (Iisus fiind pe cruce, se arata ingrijorat de soarta Maicii sale, si o incredinteaza in grija lui Ioan)

sâmbătă, 4 martie 2023

Scrisoare pentru cei ce nu mai cred în Dumnezeu




 Am auzit dragă frate că nu mai crezi în Dumnezeu, Ziditorul cerului şi al pământului, al celor văzute şi nevăzute, în Tatăl Nostru cel Ceresc, în Mântuitorul nostru drag ce S-a jertfit pentru mine, pentru tine şi pentru noi toţi, în Duhul Sfânt de Viaţă Făcătorul şi Sfinţitorul, în Treimea cea de o Fiinţă şi Nedespărţită.

            Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am sa încerc să aduc câteva argumente, care să te facă să te gândeşti foarte bine înainte de a mai afirma vreodată că tu nu crezi în Dumnezeu.

            Doresc să pornim de la un verset minunat din Sfânta Scriptură, care spune aşa: „Cerurile spun Slava lui Dumnezeu, iar facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria” (Psalm 18,1)
           
Deci dragă frate hai mai întâi sa privim puţin cerul. Vei fi de acord cu mine când voi spune că este minunat, mai ales noaptea când e senin şi îl vezi încărcat de o mulţime de stele. Şi cu toate că sunt atât de multe, toate stelele şi planetele, sunt aşezate ca mecanismul unui ceasornic, de foarte mare precizie. Pentru aceasta noi cunoaştem, de exemplu, când va fi următoarea eclipsă şi cât va dura, sau ştim exact mersul fiecărei planete. Deci nimic nu este haotic ci toate cele din cer se supun unor legi.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

PostTraumatic

Definiție: trauma= șoc emoținoal violent, leziune corporală gravă ...
Definiție duhovnicească: trauma=lovitură foarte puternică, la nivelul sufletului, sau al trupului, care clatină, îngenunchează, prăbușește ... 

Care dinte noi, nu a fost niciodată: lovit, dărâmat, îngenuncheat, traumatizat? Și câți dintre noi, aflați în acele momente grele, am știut încotro să alergăm și ce să facem?

Traumele sunt, au fost și vor fi parte a existenței noastre. Totul e să știm cum să le facem față.

Nu vreau să stărui asupra capitolului: De ce apar? De ce eu? De ce acum? ... dar voi spune totuși, că de cele mai multe ori , noi înșine suntem cauza acestor lovituri extrem de dure, din pricina deciziilor greșite pe care le-am luat, cu prea multă ușurință și superficialitate, făcând uz neinspirat de neprețuitul dar primit de Sus, numit Libertate și de prea puține ori, trauma, accidental produsă, este îngăduită spre încercare (ex: Dreptul Iov).

marți, 21 mai 2013

Euharistia

Primind in mod frecvent Euharistia suntem ingrijiti spiritual, fiind hraniti spre “spor in viata si in credinta si in intelegerea duhovniceasca”.
 
EUHARISTIA
       
         Sfanta Euharistie sau Sfanta Impartasanie sta chiar in centrul vietii Poporului lui Dumnezeu. Totul in Biserica conduce la Euharistie si tot acolo isi gaseste sursa, implinirea tuturor Tainelor Bisericii.
O NECESITATE

luni, 15 noiembrie 2010

Cum să ne rugăm

Rugaciunea este lucrarea de capatai pentru orice crestin ortodox si este atat de importanta incat Sf. Ap. Pavel spune: Rugati-va neincetat (I Tesaloniceni 5, 17).
            Acest indemn adresat noua la o prima vede pare a fi in contradictie cu ce ne-a spus Mantuitorul : Cand va rugati, nu spuneti multe ca neamurile, ca ele cred ca in multa lor vorbarie vor fi ascultate . (Matei 6, 7-13). Incercand sa intelegem in profunzime cele doua versete vom vedea ca ele de fapt nu se contrazic ci se completeaza.
            Sf. Ap. Pavel ne indeamna sa ne rugam neincetat pentru ca prin rugaciune mintea si inima noastra se suie la Dumnezeu, prin rugaciune se coboara in suflet bucurie cereasca, prin rugaciune putem sa dam slava si multumire lui Dumnezeu, prin rugaciune putem cere mila si ajutorul Lui, prin rugaciune vorbim cu Dumnezeu.
            Sunt atatia credinciosi care au dobandit darul rugaciunii neintrerupte reusind sa coboare mintea in inima, reusind sa faca din rugaciune un reflex asemenea respiratiei. Pentru aceasta unii parinti recomanda celor ce vor sa se indeletniceasca cu rugaciunea inimii sa rosteasca cuvintele lipite de respiratie astfel: intre inspiratie si expiratie sa zica: Doamne,  pe inspiratie sa zica: Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pe expiratie: Miluieste-ma pe mine pacatosul. Cei care au ajuns la masura de a avea rugaciunea inimii stau marturie pentru noi ca acest mare dar se poate dobandi, se poate ca mereu sa fi cu mintea si inima la Dumezeu si ca se poate sa ne rugam neincetat.
            Am vazut mai sus ca Mantuitorul a spus: nu spuneti multe ca neamurile; acest indemn a lui Hristos ne invata ca rugaciunea nu poate sa fie formala, ea nu se poate regasi numai pe buzele noastre ci trebuie sa fie facuta din adancul sufletului, mintea cugetand la cele ce zicem si inima simtind si traind fiecare cuvant. Se potrivestte in acest context foarte bine sintagma: Tipic, tipic si la inima nimic. Deci sa fim cu luare aminte ca rugaciunea noastra sa nu fie numai vorbarie multa.
            Este adevarat ca nu toti suntem pe aceeasi treapta privind rugaciunea si ca trecem prin diferite etape: mai intai ne rugam numai cu buzele asa cum fac copiii, ei reproduc rugaciunea invatata de la mama sau bunica intocmai ca pe o poezie, mai tarziu incep sa inteleaga, de ce se roaga si cui se roaga, iar mai apoi ajung sa traiasca rugaciunea. Noi trebuie sa ne ostenim sa ne rugam cat mai curat, traind bucuria rugaciunii si darurile lui Dumnezeu se vor revarsa din belsug peste noi.
            Tot aici, vom aborda un alt subiect: cum sa ne rugam: citim sau cu propriile noastre cuvinte?
            Rugaciunile pe care le citim acasa sau la biserica sunt rodul unor oameni luminati de Duhul Sfant, neegalate prin frumusetea lor. Cine ar putea de exemplu sa scrie un alt paraclis pentru Maica Domnului decat cel scris de Teostirict sau dupa altii Teofan? Sau cine ar putea sa scrie cuvinte mai alese si mai profunde pt Hristos decat cele pe care le gasim in Acatistul Mantuitorului?
            Noi citim rugacinile ramase de la Sfintii Parinti pentru frumusetea si profunzimea lor si pentru ca ne regasim intru ele.
            Daca ne amintim Insusi Hristos ne-a lasat o rugaciune pe care sa o zicem: Tatal Nostru si tot Mantuitorul impreuna cu Sf. Apostoli citeau psalmi, iata din nou rugaciune scrisa.
            Deci a citi rugaciuni este un lucru bun, dar nu suficient pentru ca noi trebuie sa ne rugam, sa vorbim cu Dumnezeu si cu propriile noastre cuvinte, trebuie sa-i spunem lui Dumnezeu durerea noastra, bucuria si neputinta noastra.

Si toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi (Matei 21,22)

            Este foarte important ca atunci cand ne rugam sa avem credinta. Sa credem ca Dumnezeu aude rugaciunea noastra, sa credem ca Dumnezeu este Bun si Milostiv, sa credem ca Dumnezeu poate implini orice rugaciune si ca toate sunt cu putiinta la Dumnezeu.
            Din pacate, de multe ori noi cerem ceea nu ne este de folos si de aceea Dumnezeu nu ne implineste multe cereri, de aceea e foarte important ca noi atunci cand cerem ceva sa-i spunem lui Dumnezeu: Doamne dar nu voia mea ci voia Ta se se faca, ca tu stii Doamne cele ce sunt spre mantuirea mea.

Privegheati si va rugati ca sa nu intrati in ispita (Matei 26, 41)

            Atunci cand ne rugam sa ne asteptam sa fim luptati de tot felul de ispite, pentru ca vrajmasul uraste aceasta lucrarea de capatai a crestinului.
            Iata cateva ispite cu care va trebui sa ne luptam:
-         mintea  va fi imprastiata si astfel ne vom ruga fara sa cugetam si fara sa intelegem cele ce zicem
-         o multime de ganduri straine se vor abate peste noi asemenea unei ploi
-         este posibil sa te lupti cu ganduri trupesti sau ganduri chiar de hula, dar tu mai tare sa starui in rugaciune, neprimindu-le si vor slabi si vor disparea
-         iti vor veni ganduri de mandrie, sa ne amintim de fariseu si vames, unul se ruga cu mandrie: Iti multumesc doamne ca nu sunt ca ceilalti oameni, iar celalalt cu smereni: Dumnezeule milostiv fi mie pacatosului. Numai cel din urma s-a intors indreptat la casa lui
-         incearca sa iti asiguri un climat propice pentru rugaciune: mergi in camera ta si stai acolo in liniste pentru ca vorbesti cu Dumnezeu si nu lasa nimic sa te distraga. Mai mult ca sigur ca atunci cineva iti va bate la usa, sau te va striga, telefonul iti va suna sau mai stiu eu ce se va intampla ca sa pierzi dulceata si bucuria rugaciunii
-         uneori se va intampla sa fi foarte obosit fizic sau mintal si toate instinctele tale iti vor spune sa nu te mai rogi ca nu mai esti in stare. Daca nu vei asculta aceste ganduri si te vei ruga, mare plata si bucurie vei avea, pentru ca si osteneala ta a fost mare
Acestea sunt numai cateva din ispitele ce pot veni peste noi, important este ca noi sa fim pregatiti avand credinta, dragoste si nadejde.

Iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru cel din ceruri sa va ierte voua greselile voastre (Marcu 11,25)

Este foarte important ca atunci cand ne plecam genunchii in fata lui Dumnezeu, sa facem acest lucru cu cugetul curat, fara a fi certati cu cineva si fara a uri pe nimeni.
Chiar si in Rugaciunea Domneasca spunem: si ne iarta noua precum si noi iertam…deci vedem foarte clar ca iertarea este o conditie a rugaciunii. Caci de noi nu iertam pe aproapele si asezandu-ne la rugaciune vom rosti aceste cuvinte nu facem altceva decat sa ne blestemam singuri si sa-l rugam pe Dumnezeu sa faca, asa cum facem si noi cu aproapele, adica sa nu ne ierte.
Noi sa ne cerem iertare si de la cei ce ne-au gresit si sa ne rugam si pentru vrajamsii nostrii ca Domnul sa-i miluiasca, intelepteasca, sa pogoare peste ei harul sau cel bogat si sa le umple inimile cu dragoste curata.

Deci Petru era pazit in temnita si se facea necontenit rugaciune catre Dumnezeu pentru el de catre Biserica (Fapte 12,5).

Mare putere are rugaciunea facuta in comun: Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor (Matei 18,20). Atunci sa incercam sa cugetam la cata putere trebuie sa aibă rugaciunea facuta de Biserica (comunitate ortodoxa), in biserica (locasul de cult prin excelenta) si de preotie.
Pe acest considerent credinciosii ori de cate ori au probleme, necazuri dau la biserica pomelnic, pentru ca preotul alaturi de credinciosi sa se roage pt el si iata cum Biserica se roaga alaturi de tine si pentru tine.

Iar orice femeie care se roaga…cu capul descoperit isi necinsteste capul…(Efeseni 6,18)

La rugaciune participa pe langa suflet si trupul. Trupul este numit templu al Duhului Sfant (I Corinteni 6, 19) si are si contributia lui atunci cand ne rugam. Iata, ne plecam genunchii, ne tinem mainile adunate, ne insemnam cu Semnul Sfintei Cruci, facem metanii, inchinaciuni, sarutam icoanele … toate acestea sunt lucrari duhovnicesti ale trupului.
Cand ne rugam e importanta si tinuta, mai eles in biserica, pt ca trebuie sa fim imbracati decent, barbatii cu capul descoperit iar femeile cu capul acoperit. Versetul de sus trebuie inteles adliteram.
Gresesc femeile care se roaga cu capul descoperit, care se imbraca in pantaloni, fuste scurte sau mulate, cu alte cuviinte imbracate necuviincios.
Sunt convins ca daca acele femei ar fi invitate de exemplu sa vorbeasca cu presedintele tarii, s-ar imbraca decent si sobru, cu cele mai bune haine, pentru ca vor merge in fata presedintelui. Atunci, cand te in fatisezi in fata lui Dumnezeu cand intri in casa lui pentru rugaciune cum se cuvine sa te imbraci?
 
Staruiti in rugaciune, priveghind in ea cu multumire. (Coloseni 4,2)
 
Rugaciunile pe care le inaltam lui Dumnezeu sunt de mai multe feluri: sunt rugaciuni de cerere dar sunt si rugaciuni de multumire. Este foarte important ca fiecare rugaciuen a noastra sa inceapa cu multumire pentru toate binefacerile stiute si nestiute pe care Dumnezeu le revarsa necontenit peste noi, macar ca sunt nevrednici si nu meritam. Iata faptul ca traim, ca Dumnezeu ne tine in viata este un mare dar, ca avem familie, un acoperis deasupra capului, ca avem ce pune pe masa… sunt atatea motive pentru care se cuvine ca noi sa dam Slava lui Dumnezeu, multumindu-i pentru toate. Dupa ce vom face acest lucru putem sa continuam rugaciunea spunandu-i lui Dumnezeu necazurile, intristarile si neputintele noastre, putem sa cerem ce credem noi ca avem nevoie dar pentru a fi siguri ca nu gresim sa incheiem cu cuvintele amintite si mai sus: Da-ne Doamne acestea numai daca sunt dupa voia Ta si spre mantuirea noastra


Slava lui Dumnezeu pentru toate
Cu dragoste Parintele Ciprian

miercuri, 8 septembrie 2010

De ce unii parasesc Ortodoxia?


1. Motivul cel mai adesea invocat este nevrednicia si sminteala pe care o produc slujitorii de la Sfa
ntul Altar. De cate ori nu am auzit :
- "Par
inte, cum sa mai merg la biserica la noi, daca preotul de acolo e un betiv, un afemeiat, fumeaza …"
Doamne, Doamne cum am ajuns aici ? Oare oamnenii acestia mint? Nu, cu siguranta ca nu mint.
Dar cu toate ca spun adevarul, argumentul acesta nu cred ca va conta foarte mult in fata lui Dumnezeu, pentru ca atunci cand nu gasesti odihna la preotul de langa tine, cauta pe altul, asa cum atunci cand esti bolnav cauti un medic iscusit ca sa te trateze, tot asa sa faci si cand iti cauti duhovnic. Du-te la unul care te odihneste, care iti poate fi calauza in drumul greu si anevoios spre mantuire. Iar despre slujitorii nevrednici nu te ingrijora ca are cine sa-i judece si sa-i osandeasca.
Mult gresesc acei oameni care generalizeaza.
Daca un preot nu este asa cum trebuie, nu poti sa spui ca toti sunt la fel! E ca si cand vazand o floare alba, sa ajungi sa afirmi ca toate florile din lume sunt albe. Fiecare om este unic de aceea a randuit si Dumnezeu ca fiecare sa fie judecat in parte si asa sa dea raspuns pentru faradelegile lui, nu pentru ale celorlalti.
De aceea, nu este corect sa afirmam ca toti sunt buni sau toti sunt rai. Este sa zicem ca: Sunt si buni si rai.

2. Apoi multi pleaca din Biserica noastra , pentru ca nu au baza si profunzime in invataturile ortodoxe. De cate ori nu s-a intamplat, ca bietul ortodox, sa fie luat la rost de alti asa zisi frati :
- "Dar voi ortodocsii de ce va inchinati la icoane, la Cruce - nu stiti, ca sunt idoli si si ca porunca a a II-a interzice acest lucru, de ce o cinstiti pe Maica Domnului si pe sfinti?"
Si sarmanul meu frate, vede cum i se deschide Biblia in fata, i se citeste din ea si ramane pe ganduri. Nu merge sa vorbeasca cu preotul, sa intrebe de ce noi sarutam icoanele in Biserica, de ce iubim Crucea si preacinstim pe Maica Domnului, primeste invatatura sectarului, indoiala i se strecoara in suflet si pleaca din Biserica lui Hristos, fara sa afle ca noi cinstim icoane si le sarutam pentru a ne arata iubirea fata de Dumnezeu, ca icoana nu este idol, ca altarul pe care S-a jertfit Hristos este Sfanta Cruce, ca pe Maica Domnului a cinstit-o si iubit-o mai intai insusi Dumnezeu si multe alte argumente pe care si noi le-am expus pe larg pe site-ul nostru. Si totusi cine e de vina pentru aceasta?
Din pacate, vinovatul este omul amagit, pentru ca nu a avut curiozitatea sa caute raspunsurile edificatoare si sa cerceteze invataturile noastre.

3. Un alt motiv ar fi acela ca unii frati de-ai nostri vad la sectari dragoste si respect reciproc, ei nu beau si femeile se imbraca cuvincios, daca e asa sau nu e, nu sunt eu in masura sa spun. Faptul ca uneori noi suntem reci unii fata de altii si ca nu iubim pe aproapele se datoreaza numai rautatii noastre, faptul ca multora le place bautura si ca unor femei hainele necuviincioase, nu putem socoti vinovata Biserica, Ortodoxia, preotul.
Deci nici acesta nu este un argument solid.
Cine te opreste sa ramai in Biserica Dreptmaritoare sa te schimbi tu insuti si sa schimbi si pe cei de langa tine, caci asa cum un carbune aprins poate aprinde pe cei stinsi din jurul sau, tot asa si tu poti schimba pe fratii tai prin propriul tau exemplu.
4. Iata un alt motiv pe care l-am auzit :
- "Parinte, acolo se canta foarte frumos, acolo canta multi tineri cu instrumente, iar la noi la Biserica, in strana canta un mos, care nici nu stie sa citeasca bine, de cantat nici vorba".
Asa o fi, fratele meu, dar ai avut vreodata curiozitatea sa asculti un cd cu muzica bizantina, sau sa te uiti pe Trinitas Tv, sa vezi cum ar trebui sa se slujeasca sau sa se cante Biserica ? Cu siguranta ca daca auzi cum se se aude Psaltica intr-o biserica sau manastire, daca vei asculta muzica bizantina, te vei infiora, si vei recunoaste ca aceasta cantare e nepamanteana.
Cantarea sectarilor suna pamanteste, cea bisericeasca suna ingereste. Te indeamna la rugaciune, iti da aripi si te inalta la cer. Si iata frate cum din nou nu ai cercetat si ai generalizat, cum diavolul ti-a aruncat momeala si tu ai picat in cursa.

Parasirea Ortodoxiei nu are justificare, nu poti da vina nici pe preot, nici pe cei din biserica, nici pe cantare, singurul vinovat este acela care voit paraseste Credinta Dreptmaritoare fara a cerceta, fara a studia, fara a cauta raspunsuri la problemele sale. Sa luam aminte sa nu cadem in asemenea pacat al tradarii.

Sa ne odihnim gandul pe o cugetare a parintelui Rafail Noica :
Ortodoxia este starea fireasca a omului.

Parintele Ciprian.

Articol preluat de pe site-ul Parohiei Ortodoxe Homorod, jud. Hunedoara


joi, 15 iulie 2010

Scrisoare pentru cei ce vor sa se sinucida


( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit
aflat în colţul din stânga-jos. )

Din păcate, Fata din Nalindamar a hotărât chiar ieri în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani să-şi încheie socotelile cu viaţa.

Pentru ea cuvintele ce vor urma sunt prea târzii... am iubit acest artist minunat..nu ştiu dacă iubire mai poate trece şi dincolo de sinucidere.

De ce ai ales să te desparţi aşa de cei dragi, de noi şi de Dumnezeu, Mădălina?

Oricare ar fi răspunsul Mădă, băieţelul tău nu-l va înţelege niciodată.

Plâng, pentru că nu mi-ai dat nici măcar posibilitatea să-ţi spun “Dumnezeu să te ierte!”


"Daca ai astfel de ganduri, sa sti fratele meu ca in mare ratacire te afli si diavolul sta ranjind langa tine asteptand cu mare nerabdare sa faci ceea ce ti-ai propus.
In fata ta, sarmanul meu frate sta iadul deschis gata sa te primeasca, in cel mai de jos loc al sau, caci acesta este locul celor care se sinucid.

Sinuciderea este hula impotriva Duhului Sfant – Domnul de Viata Facatorul – si acest pacat dupa cuvantul Mantuitorului nu se va ierta in veac nimanui, iar toti cei ce fac aceasta fapta ingrozotioare ajung la un loc cu Iuda Iscarioteanul.

Adu-ti aminte frate ca despre Iuda a spus Hristos ca-i era mai de folos sa nu se nasca si adu-ti aminte ca spune Sfanta Scriptura ca era stapanit de diavol, al carui sfat l-a ascultat si atunci cand L-a vandut pe Iisus si atunci cand si-a luat viata, spanzurandu-se.

Orice lucru grozav ai fi facut, orice necaz ai, orice boala te chinuieste, orice persoana draga tie a murit, nu ai nici un drept sa te socotesti mai presus de Dumnezeu si stapan al vietii. Viata o ai ca dar de la Dumnezeu, El ti-a dat-o, El o va cere de la tine. Nu ai nici un drept sa-L iei de piept pe Dumnezeu si sa-i ceri socoteala.

Multi amagiti de diavol, cred ca daca se sinucid scapa de necazurile si mizeria acestei vieti. Cata inselaciune! Mai frate, sinuciderea te va arunca in chinuri si mizerii de neinchipuit, la care mintea ta nici macar nu poate sa cugete. Ce vei face atuncea? Caci nici lacrimile, nici rugaciunile nu te vor mai putea ajuta. Si sti de ce ? Pentru ca tu singur ai ales aceasta soarta.

Asculta o povestioara:

Era un om bolnav, care de multa vreme petrecea in suferinta pe pat, multi ani la rand. Si se ruga sarmanul om mereu : Doamne, de ce nu mai iei, ca nu mai rezist !
Intr-o noapte inaintea lui se iveste un inger care-i spune :

- Omule sa sti ca tu suferi acuma pentru pacatele tale si mai de folos iti este sa suferi aici decat dincolo !

- Sfinte ingere dar eu nu mai pot, iata de atatia ani stau pe pat. Atunci ingerul i-a zis

- Ce ai prefera ? Sa mai stai pe pat cativa ani de acum inainte, sau sa mergi in iad 3 minute ?

S-a gandit omul ca trei minute nu e prea mult si va rezista, asa ca a zis cu toata convingerea :

- Decat sa ma mai chinui pe pamant, mai multi ani, mai bine sa stau in iad trei minute. Atunci ingerul i-a luat sufletul si l-a coborat in iad, si l-a lasat acolo in chinuri. Dupa o vreme a venit ingerul la om si omul vazandu-l i-a zis plangand:

- Nu am putut sa ma gandesc ca si ingerii mint !

- De ce spui aceasta, mai omule ?

- Pentru ca mi-ai spus ca ma vei lasa numai trei minute in iad si apoi ma vei lua de aici, si iata ca de cand m-ai lasat tu aici au trecut 100 de ani ! a spus omul, tanguindu-se.

- Sarmane om, tie ti se pare ca au trecut 100 de ani, dar de fapt sa sti ca numai 1 minut a trecut de cand te-am adus si mai ai doua de stat.

- Sfinte ingere de este cu putinta, te rog du-ma inapoi in trup, si voi patimi cu bucurie acolo zeci de ani, sau oricat va vrea Dumnezeu, decat sa mai stau aici macar o singura clipa !

Si a gasit omul mila, si ingerul a intors in trup sarmanul lui suflet, unde a mai petrecut cativa ani, apoi s-a stins in pace mergand la Dumnezeu.

Vezi, mai frate ca nu e chiar cum cugeti dumneata, daca nu rezisti la incercarile care te lupta, cum vei rezista chinurile iadului care nu sunt de un minut, doua sau trei ci pentru vesnicie.

Cere de la Dumnezeu sa-ti lumineze mintea, sa-ti dea putere sa treci prin greutatile vietii acesteia, sa te ajute sa duci o viata bineplacuta Lui ca sa dobandesti Imparatia Lui Dumnezeu.

Noi preotii nu avem voie sa-i pomenim pe sinucigasi la Sfanta Liturghie, nu avem voie sa facem randuiala completa a mormantarii ci numai dupa un ritual foarte restrans si aceasta numai la cei iesiti din minte, nu avem voie sa-l ingropam pe sinucigas in cimitir cu ceilalti crestini nici sa-i ridicam parastas. Toate aceste randuieli le-au lasat Sfintii Parinti pentru noi, ca fiecare sa inteleaga gravitatea acestui pacat.

Daca te lupta astfel de ganduri sa alergi frate la duhovnicul tau, daca nu ai sa te rogi la Dumnezeu si sa iti cauti unul, marturisnd pacatele tale si gandurile care te bantuie si asa vei scapa de ele.

Nu te fa bucurie si batjocura pentru diavol ci fa-te bucurie lui Hristos care nu voieste moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu. Asa ca intoarce-te catre Dumnezeu, ca fiul cel ratacitor si Dumnezeu te va primii cu bucurie, caci mereu asteapta pe fiecare sa se intoarca acasa."


Parintele Ciprian.

Articol preluat de pe site-ul Parohiei Ortodoxe Homorod, jud. Hunedoara

duminică, 4 iulie 2010

Despre televizor, internet si telefoane mobile


De multe ori ai auzit sau ai citit ca televizorul, internetul, telefonul mobil si multe altele sunt lucruri dracesti de care trebuie sa fugi, sa le scoti din casa ta pentru ca iti fac numai rau si vei avea mult de suferit.

Sa incercam sa patrundem putin in aceasta problema, macar ca suntem neputinciosi si slabi la minte, dar cu nadejdea la Dumnezeu ca ne va lumina spre cuvantarea adevarului si spre zidire duhovniceasca.

Astazi suntem inconjurati de atatea lucruri, roade ale ingeniozitatii omului, unele bune altele mai putin bune.
Orice lucru are mai multe utilizari, depinzand de ce vrem noi sa face cu el. Sa luam niste exemple :
- Televizorul poate fi folosit pentru a vedea Sfanta Liturghie transmisa direct, sau un interviu cu vreun parinte induhovnicit, sau imagini din Muntele Athos … dar poate fi folosit pentru a vedea filme cu violenta, cu erotism, pornografice ….
- Internetul poate fi folosit pentru a comunica cu o ruda din alta tara, avand posibilitatea sa o vezi si sa o auzi in timp real, poate fi folosit pentru a raspunde la un email, sau pentru a te informa, sau pentru a cauta carti duhovnicesti … dar poate fi folosit pentru a cumpara droguri, sau arme, sau pentru a racola tineri pentru trafic de carne vie…
- Telefonul mobil poate fi folosit pentru a comunica cu cei dragi, pentru a comunica chiar si cu duhovnicul atunci cand se afla departe … dar poate fi folosit si pentru a insela oamenii, pentru a face avansuri si propuneri indecente …

Deci vedem, ca aproape orice lucru poate fi folosit bine sau rau.
Unii duhovnici interzic televizorul cu desavarsire fiilor sai, dar eu pun urmatoarea situatie : un om bolnav, paralizat, ce sta pe varful unui deal, care nu are cum ajunge la Biserica, iar preotul ajunge prea rar si sta prea putin la el. Oare daca-i spui ca Duminica sa se uite la Sfanta Liturghie transmisa in direct de la Patriarhie si sa asculte cuvantul de invatatura, gresesti ? Eu zic ca nu gresesti, este adevarat ca nu se compara cu Sfanta Liturghie la care participi efectiv, in mijlocul bisericii si la fel de adevarat e ca cei care privesc la televizor transmisiunea directa din comoditate, nu din neputinta, gresesc foarte mult ; dar eu ma refer la cazul nostru, unde omul acela, gaseste putina alinare si aude Cuvantul lui Dumnezeu.

Internetul pe buna dreptate il pot numi gradina diavolului, cred ca majoritatea sondajelor facute printre cei ce il folsesc vor indica un fapt foarte grav : majoritatea foloseste internetul pentru a avea acces la pornografie, la filme si muzica piratata. Din aceste considerente pot spune ca este un taram al diavolului si al faradelegii.
Gandul meu se duce mult inainte, aproape acum 2000 de ani, cand Sfantul Apostol Pavel numit si al neamurilor, a inceput sa propovaduiasca Evanghelia la popoarele pagane. Oare ce a gasit acolo ? Idolatrie, desfranare, crime si faradelegi fara numar. Nu era acesta un taram al diavolului ? Totusi aceasta nu la oprit sa intre in aces ogor plin de spini si buruieni si sa semene grau curat, si sa pliveasca si sa curete locul, facandu-l fertil si aducator de roada. Pe acest considerent folosesc si eu insumi computerul si internetul si avem un site, si alti credinciosi ravnitori au construit site-uri cu invatatura duhovniceasca, ziditoare de suflet, pentru a aduce un strop de lumina in intuneric.
Mi-au scris oameni in pragul sinuciderii, care nu ar fi mers in veci intr-o biserica si la un preot, dar pe internet au avut curaj din pricina anonimatului. Astfel de oameni pot fi lamuriti, poti sa le deschizi un pic ochii si sa-i indrepti spre biserica si preotul lor. Sigur, SPOVEDANIE PE INTERNET NU SE POATE FACE !
Dar un cuvant de intarire, de invatatura, de consolare poti sa-l dai fratelui tau aflat in suferinta.

Mobilul.
Imi aduc aminte cand au aparut telefoanele mobile, eram la facultate. Si am inceput sa vad diversi oameni ce le foloseau, inclusiv preoti, mi s-a parut dezgustator. Acum toti le folosim, inclusiv eu si telefonul in sine este o necesitate. Prin telefon reusesc sa tin legatura cu fiii duhovnicesti de mai departe, le poti da un sfat, le poti spune un cuvant folositor, mai mult telefonul iti poate salva viata ta sau a altuia. De exemplu, te afli pe un drum mai izolat, in fata ta are loc un accident, cei implicati sunt grav raniti ; tu sunand la 112 le salvezi viata, dar daca nu ai avea telefonul acela la tine, cu siguranta acei oameni vor muri.

De multe ori ai auzit ca prin telefon poti fi ascultat si localizat, ca tot ce faci pe computer este urmarit si inregistrat. Mai mult ca sigur ca este asa. Vorbind in numele meu as vrea sa spun urmatoarele: ce as avea de ascuns ? Ca il iubesc pe Dumnezeu ? Asta nu vreau sa ascund ci din contra sa spun tuturor cat de minunat este Dumnezeu, ce bucurii da sufletului, cate daruri minunate revarsa peste noi si multe altele. Sau ca sunt un mare pacatos ? Asta v-o pot spune eu, si o spun acum, nu trebuie sa aflati de la altii. Sunt un mare pacatos. Daca Sf. Apostol Pavel a spus ca e cel dintai dintre pacatosi, atunci cum sunt eu ?

Deci, inchei cu ce am inceput, sa ai draga frate discernamant duhovnicesc si dreapta socoteala, orice ai in jurul tau sa folosesti spre Slava lui Dumnezeu, cu multumire, fara a a cadea la extreme. Cheia pentru a nu gresi este sfatul duhovnicului, pe care trebuie sa-l ceri ori de cate ori e nevoie.

duminică, 27 iunie 2010

Sa nu cedezi!

Sfantul Altar-Homorod Joseni

Cand cei mai multi din jurul nostru au devenit nepasatori fata de Dumnezeu, indiferenti fata de Biserica si iubitori de patimi, intr-un cuvant : numai trupuri (Facere 6,3) iubite frate te chem Sa nu cedezi !

Diavolul poarta o lupta foarte perfida cu cei ce merg pe calea lui Dumnezeu, urmarind sa obtina victorii mici, dar cat mai dese si asa dragul meu te trezesti peste o vreme ingenuncheat de patimi, robit de diavol si afundat in mlastina pacatelor. Si de acolo e tare greu sa iesi. Asa ca dragul meu Sa nu cedezi !

Daca esti slujitor la Sfantul Altar, tine randuiala iubite frate, nu batjocori Sfintele Slujbe, nu le scurta din comoditate, sau din graba, traieste fiecare cuvant ce il rostesti, fi preot adevarat, fi parinte pentru oamenii tai, fi pastorul cel bun pentru turma ta (Ioan cap.10), ca vei da socoteala nu numai pentru cei ai gresit ci si pentru ce puteai sa faci bine si nu ai facut. Predica in primul rand prin viata ta, prin exemplul tau si mai apoi de pe amvon, ca asa vei avea cuvant cu putere multa, nu te fa pricina de sminteala si piatra de poticnire pentru credinciosi. Vrajmasul mult te ispiteste, ori prin cei de aproape ai tai, ori prin neputinte, slabiciuni si boli, ori prin lipsuri sau mandrie..., dar tu Sa nu cedezi !

Daca esti un om simplu insetat dupa Dumnezeu, fratele meu intru Hristos, nu te departa de Biserica, nu te sminti de ce se intampla in jurul tau si nu pleca urechea la gura lumii ci pleaca-ti inima la glasul lui Hristos, deschide poarta sufletului si lasa-L sa intre si sa faca locas acolo impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant. Stai neclintit in valurile acestei vieti si cand simti ca te scufunzi striga : Doamne scapa-ma (Matei 14,30). Nu esti singur pe drumul greu si ingust pe care mergi, mai sunt si altii, strangeti-va laolalta, ca unde sunt doi sau trei adunati in Numele Meu, acolo sunt si Eu (Matei 18,20). Cautati si cereti de la Dumnezeu sa va dea povatuitori si indrumatori, duhovnici buni si veti primi.Orice oaie fara pastor se rataceste si o sfasie lupii. Nu cauta modele la televizor si in reviste, caci acolo vei gasi numai nebunii mincinoase (Psalm 39,6), cauta-le in Sfanta Scriptura, in Sinaxare, in icoane si nu vei gresi. Ai ispite? Nu te teme, toti cei ce tanjesc dupa Hristos au. Tu ce crezi ca face vrajmasul, cand vede ca te pierde ? Se tulbura si cauta prin orice mijloace sa te aduca din nou pe drumul cel mare si larg ce duce la pieire, dar tu, fratele meu si sora mea Sa nu cedezi !

Asa sa luminze lumina voastra inaintea oamenilor, ca vazand faptele voastre cele bune sa preamareasca pe Tatal vostru Cel din ceruri (Matei 5,17).


Cu Dragoste, Parintele Ciprian

Articol preluat de pe site-ul Parohiei Ortodoxe Homorod, jud. Hunedoara


joi, 24 iunie 2010

Scrisoare pentru cei deznadajduiti


Pentru ca nu o singura data, mi-au scris oameni ajunsi in pragul disperarii foarte aproape de sinucidere, din pricina neazurilor, sau a bolilor, sau a ispitelor cu care se lupta m-am gandit sa scriu cateva randuri care socotesc sa fie folositoare celor ce le vor citi.


Iubite frate,

Incep scrisoarea aceasta adresata tie, spunandu-ti un cuvant ce l-am auzit de la un parinte: "Intristarea este un pacat iar Bucuria este o porunca!" Trebuie sa sti fratele meu ca toate cele ce vin peste tine si peste orice om, nu sunt toate de la Dumnezeu dar toate sunt cu ingaduinta lui Dumnezeu, si Dumnezeu nu va ingadui niciodata sa porti o povara mai grea decat poti duce.


Necazurile vin peste noi din mai multe directii, unele vin de la diavol, care ne uraste pe toti si care vazandu-te pe tine ca incerci sa faci ceva bun, sa te apropii de Dumnezeu te va lupta cu tot felul de ispite, doar, doar te vei intoarce din nou sa lucrezi cele placute lui.


Mai vin necazuri si ispite mari de la apropiatii tai, de la familia ta, de la colegii tai, pentru ca orice om este inzestart cu libertate si aceasta poate fi folosita fie pentru a face bine, fie pentru a face rau. Din pacate cei mai multi aleg varianta din urma si atunci iata un alt motiv pentru care tu suferi.


Si mai vin ispite asupra ta de la propriul tau trup, atunci cand te lupta tot felul de patimi. Sau uneori necazurile ti le faci singur, atunci cand faci orice lucru dupa capul tau, neavand un duhovnic cu care sa te sfatuiesti, la care sa te marturisesti. Iata un exemplu: daca eu aleg sa merg descult prin urzici in fiecare zi cateva ore, seara nu pot sa ma vaiet, spunand ca vai cat sufar si de ce Dumnezeu a trimis peste mine atata durere, pentru ca singurul vinovat sunt chiar eu, caci nu m-a fortat nimic sa fac asa ceva.


Pana acum, nadajduiesc ca ai inteles de unde vin ispitele, necazurile si incercarile, acum sa iti explic de ce?

Uneori vin pentru pacatele tale, ca pedeapsa, de exemplu aminteste-ti de bolnavul de la Scaldatoare Oilor, care a fost bolnav 38 de ani, pentru pacatele sale; sau vin peste tine ca sa fi incercat, aminteste-ti de Iov; sau vin peste tine pentru ca Dumnezeu are un plan cu tine, de exemplu aminteste-ti de orbul cel din nastere, care nu suferea nici pentru pacatele sale nici ale parintilor sai ci pentru ca era randuit sa se intalneasca cu Hristos si sa primeasca vederea, pentru ca mai apoi sa creada in El.


Pentru multi necazurile inseama venirea in fire, o palma de la Dumnezeu ca sa iti revii in simturi.

Important este sa nu cauti foarte mult sa intelegi de ce? Mai bina sa cauti sa vezi cum vei trece prin aceste incercari, care este solutia?

Solutia, fratele meu este urmatoarea: sa iti pui toata nadejdea in Dumnezeu, sa crezi cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau cu toata vartutea ta in Dumnezeu, sa te nevoiesti implinind voia Lui si SA ASTEPTI MILA LUI.


Multi cred ca rezolvarea vine foarte repede. Uneori este asa, uneori nu, dupa cum vrea Dumnezeu. De aceea, fratele meu sa inchei mereu orice rugaciune in care ceri ceva lui Dumnezeu astfel: dar Doamne nu voia mea sa se faca ci a Ta! Adica sa lasi frate pe Dumnezeu sa lucreze, nu sa cauti sa-I impui voia ta, ca de cele mai multe ori cerem numai prostii si daca nu primim imediat cele cerute, ne indoim, cartim si ne mai si suparam.


Mult te va ajuta, frate drag, daca te-ai apuca sa citesti Vietile Sfintilor, sa vezi acolo suferinta. Oare, ai fi preferat in locul incercarilor tale sa fi ars pe rug, sau sa-ti fie ucisi copii in fata ta, sau sa fi jupuit de piele si frecat cu sare, sau fiert in cazan, sau taiat cu sabia sau impuns cu sulita, sau batut cu vine de bou, sau aruncat in groapa de var sau rastignit? Sau crezi ca Dumnezeu nu cunoaste suferinta, sau nu stie cat de greu iti este? Oare nu a purtat Hristos Crucea, nu a fost batjocorit ca nimeni altul, nu i-au strapuns piroanele mainile si picioarele, nu a purtat cununa de spini pe cap?
Vezi frate, ca nu e chair asa cum crezi tu? Sau ti-as mai spune ceva. Oare prefereai sa fie copii tai bolnavi, sau sotia ta, sau parintii tai, sau tu insuti sa ai cancer sau leucemie, sau alte boli grele, sau crezi ca numai tu suferi in lumea aceasta?


În lume necazuri veti avea; dar îndrazniti. Eu am biruit lumea. (Ioan 16,33)
Auzi frate ce a spus Hristos, ca vei avea necazuri, dar sa nu dejnadajduiesti ci sa indraznesti, sa vi la Hristos, sa-i spui durerea, sa te rogi cu lacrimi fierbinti si cu ajutorul Lui vei birui in incercarile care iti stau in fata.

Foarte important fratele meu, cum spuneam la inceput, cauta un duhovnic iscusit care sa te calauzeasca, la care sa te spovedesti curat, sa scapi de spinii si maracinii din sufletul tau, ca nu poti sa semeni oriunde, si graul nu poate rasarii decat in pamant roditor. Pentru aceasta sa te spovedesti - caci aceasta e taina pocaintei - curat, cu parere de rau, fara sa ascunzi pacate; sa primesti cu bucurie canonul, sa te tii mai apoi pe calea lui Dumnezeu si asa vei putea sa gusti Bucuria, sa ai pace in sufletul tau. Ochii tai se vor deschide si toate se vor vedea in alta lumina, cea a lui Hristos, caci cu Dumnezeu alaturi ce nu vei putea sa faci? Sau cine iti va sta impotriva?


Deznadejdea e mare pacat, si duce mai apoi in ultima ei faza la sinucidere: pacat impotriva Duhului Sfant, care nu se va ierta in veac. Trebuie frate sa fi luptator, caci Biserica noastra se numeste Biserica Luptatoare, sa nu fi las, sa nu dezertezi din lupta cand e mai greu, sa fi tare pana la sfarsit ca si cununa va fi pe masura.
Cand crezi ca nu mai poti, ca esti la capatul puterilor, sa sti ca Hristos este deja langa tine si te tine de mana, sa nu te scufunzi in valurile ce zbuciuma neincetat marea acestei vieti, crede numai frate si lucreaza cele spre mantuirea ta si vei vedea si vei simti Mila lui Dumnezeu.

Bucurie!


Parintele Ciprian

Articol preluat de pe site-ul Parohiei Ortodoxe Homorod, jud. Hunedoara