„Răsăritul se teme de draci, Apusul se joacă cu dracii.”
Această observație a Sf. Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei și Jicei, din volumul Mai presus de Răsărit și de Apus, este de o actualitate surprinzătoare. Ea surprinde două atitudini față de lumea nevăzută: frica superstițioasă de demoni și fascinația nesăbuită pentru ei. Între aceste două extreme se află însă calea creștinului: discernământul duhovnicesc și încrederea în Dumnezeu.
Astăzi, poate cea mai vizibilă expresie a acestei familiarizări cu simbolurile întunericului este Halloween-ul. Diavoli, vrăjitoare, demoni, monștri și imagini macabre devin personaje de petrecere, costume pentru copii, decoruri și motive de amuzament. Ceea ce altădată inspira teamă ajunge să fie comercializat și transformat în divertisment.
Desigur, nu orice costum și nu orice joc înseamnă practicarea ocultismului. Dar întrebarea duhovnicească rămâne: De ce am ajuns să considerăm atât de firesc să ne jucăm cu simbolurile răului? De ce ceea ce Biserica ne îndeamnă să evităm ajunge să fie prezentat drept ceva distractiv și inofensiv?
