La capăt de milenii
de
Traian Dorz
La capăt de milenii suntem şi parcă la
sfârşit de lumi;
gândind la aste adevăruri, simţi cum
te-neci şi te sugrumi
şi parcă-un semn apocaliptic apare pe un
negru nor,
cumplit şi crâncen, şi haotic, şi rece,
şi-nspăimântător.
Talazuri şi talazuri, – urlet şi râset
vin şi trec căzând,
tirani, tiranizaţi – grămadă –,
aplaudând şi blestemând,
minţiţi şi mincinoşi, de-a valma, ucişi
şi ucigaşi se-adun’
şi se împing către Infernul cel mai
cumplit şi mai nebun.
Oh, iată-nfăţişarea gloatei ce, lepădând
pe Dumnezeu
şi sugrumându-şi conştiinţa,
se-nchină-acestui Astarteu
cu semnul celui-fără-unu şi numele cel
fioros,
mergând spre blestemul şi-osânda, şi
Judecata lui Hristos.
…Mai este poate o scânteie, dar cea din
urmă, să mai speri
spre-o îndoielnică salvare, în clipa
ultimei căderi;
agaţă-te de firu-acesta, rupându-te
de-al lor şuvoi,
’nainte de-a cădea-n gheena
îngrozitorului Apoi.
E încă Har, – se poate încă,
– dar se prea poate şi să nu;
acum chiar parcă arde puntea pe care te
mai legeni tu
şi-i gata să se rupă firul şi cel din
urmă ce-l mai ai,
şi, vai, – nu mai rămâne după decât un
vai,
– un veşnic vai!…
Poezia aceasta a poetului Traian Dorz, cunoscută pentru profunzimea și gravitatea sa,rezonează atât de mult și în zilele noastre, chiar dacă a fost scrisă cu mult
timp înainte de anul 1989. Versurile evocă imagini apocaliptice, de haos și
suferință, reflectând o lume în derivă, caracterizată de tiranie, minciună și
violență și au relevanță și astăzi, în contextul provocărilor globale și
sociale pe care le trăim.
Aș îndrăzni să spun că versurile de mai
sus, sunt vizionare, deoarece multe din frământările și crizele menționate în
poezie pot fi regăsite în realitatea contemporană. Descrierea gloatei care își
pierde credința și moralitatea, îndreptându-se către autodistrugere, poate fi
văzută ca o avertizare profetică asupra pericolelor pe care le înfruntăm atunci
când ne îndepărtăm de valorile creștine și morale.
În ansamblu, poezia ”La
capăt de milenii suntem” are menirea de a trezi conștiința și de a încuraja
meditația, invitând cititorii să reflecteze asupra sensului existenței și
asupra căii pe care o urmează. Mesajul
ei este relevant și în ziua de azi, oferind o perspectivă profundă și critică
asupra lumii și a comportamentului uman.
Iată câteva dintre temele universale pe
care le abordează poetul Traian Dorz, în versurile de mai sus: Apocalipsa
și sfârșitul lumii; Tirania și opresiunea; Minciuna și adevărul; Credința și apostazia;
Nădejdea și disperarea; Judecata și răscumpărarea:
Este fascinant cum versurile acestea
reușesc să vorbească cititorilor din orice epocă, capturând esența
preocupărilor umane universale.
Temele enumerate mai sus pot fi
comparate cu cele din multe alte poezii celebre. Iată câteva exemple:
Apocalipsa și sfârșitul lumii:
"The Second Coming" ( 1 ) de William Butler Yeats:
”Turning and turning in the widening
gyre
The falcon cannot hear the falconer;
Things fall apart; the centre cannot
hold;
Mere anarchy is loosed upon the world,
The blood-dimmed tide is loosed, and
everywhere
The ceremony of innocence is drowned;
The best lack all conviction, while the worst
Are full of passionate intensity. ..”
A
doua venire
”Rotindu-se într-o spirală din ce în ce
mai largă,
Şoimul nu mai aude şoimarul.
Părţile se desfac; centrul nu le mai
poate ţine;
Anarhia se răspândeşte-n lume,
Mareea sângelui vlăguit încetează să
pulseze - pretutindeni
Ceremonia inocenţei a devenit inutilă;
În timp ce oamenilor buni le lipsesc
convingerile,
Ticăloşii sunt plini de pasiuni intense …”
William Butler Yeats a fost un poet și
dramaturg irlandez, una dintre cele mai importante figuri al literaturii
secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1923. Această
poezie explorează temele apocalipsei și sfârșitul lumii prin imagini puternice
și simbolism. La fel ca și poetul Traian Dorz, poetul Yeats William descrie o lume în haos și declin
moral.
Tirania și opresiunea:
"Invictus" (2) de William
Ernest Henley:
”…In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of chance
My head is bloody, but unbowed…”
Neînvins
”…N-am plâns cînd îmi intrase gheara
nenorocirilor în piept.
Când capul mi-l sloboade fiara
rămân însângerat, dar drept…”
Deși nu tratează direct tirania, această
poezie explorează rezistența și curajul în fața opresiunii. Henley subliniază
puterea spiritului uman de a înfrunta adversitățile. William Ernest Henley a
fost un poet, scriitor, critic și editor britanic. Deși a scris mai multe cărți
de poezie, Henley este amintit cel mai des pentru poemul său din 1875
„Invictus”
Minciuna și adevărul:
"The Hollow Men" (3) de T.S.
Eliot:
”We are the hollow men
We are the stuffed men
Leaning together
Headpiece filled with straw. Alas!
Our dried voices, when
We whisper together
Are quiet and meaningless
As wind in dry grass
O r rats' feet over broken glass
In our dry cellar
Shape without form, shade without
colour,
Paralysed force, gesture without motion;
Those who have crossed
With direct eyes, to death's other
Kingdom
Remember us-if at all-not as lost
Violent souls, but only
As the hollow men
The stuffed men…”
Oamenii
goi
”Noi suntem oamenii goi,
Noi suntem oamenii umpluți,
Sprijinindu-ne unii de alții,
Capete umplute cu paie. Vai!
Vocile noastre uscate, când
Șoptim împreună,
Sunt stinse și fără sens,
Ca vântul prin iarba uscată
Sau pașii șovăielnici ai șoarecilor
Pe sticla spartă din pivnițe uscate.
Figuri fără formă, umbre fără culoare,
Forță paralizată, gest fără mișcare.
Cei care au trecut
Cu ochii drepți prin moarte,
În regatul celuilalt,
Dacă își amintesc de noi –
Nu ca de suflete pierdute,
Ci doar ca de oamenii goi,
Oamenii umpluți….”
Eliot descrie o societate golită de sens și
moralitate, unde minciuna și adevărul se amestecă. Această temă a degradării
morale și a lipsei de autenticitate este similară cu cea din poezia ”La
capăt de milenii”, de la care am pornit gândurile acestea. Thomas Stearns
Eliot a fost un poet, dramaturg și teoretician literar britanic de origine
americană, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Prin arta sa
remarcabilă, T.S. Eliot a revoluționat întreaga poezie modernă engleză.
Credința și apostazia:
"Dante's Inferno" (4) de Dante
Alighieri:
În această epopee, Dante explorează
consecințele pierderii credinței și apostaziei, descriind pedepsele din Infern
pentru diferite păcate. Temele credinței și răspunderii sunt centrale în ambele
opere. Durante di Alighiero degli Alighieri a fost un poet și filosof italian,
om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al
Divinei Comedii, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare
poet de limbă italiană, Sommo Poeta.
Nădejdea și disperarea:
"Hope is the Thing with
Feathers" (5) de Emily Dickinson:
”I've heard it in the chillest land -
And on the strangest Sea -
Yet, never, in Extremity,
It asked a crumb - of Me.”
Speranța
are aripi
”Am auzit-o-n cele mai înfrigurate
locuri,
Pe cele mai învolburate mări –
Dar niciodată când m-am aflat la
ananghie
Nu mi-a pretins nici mulţumiri, nici
dări.”
Deși
tonul este diferit, tema centrală a speranței ca o forță persistentă este
similară cu cea din poezia poetului Traian Dorz. Emily Elizabeth Dickinson a
fost o poetă americană. Tematica liricii sale cuprinde: dragostea,
singurătatea, moartea. Prin forța novatoare a operei, concentrarea expresiei
poetice în forme epigramatice și densitate metaforică, este o precursoare a
imagismului secolului al XX-lea.
Judecata
și răscumpărarea:
"Paradise Lost" (6) de John
Milton
Lucrarea lui John Milton, Paradisul
Pierdut, este una din cele mai remarcabile poeme din literatura engleză. Prin
intermediul talentului său artistic şi erudiţiei sale, Milton a adus la lumină
prin această lucrare, elementele cheie ale existenței, și anume: facerea lumii,
căderea în păcat și răscumpărarea adusă de Hristos. Ideea centrală din
rândurile poeziei este: măreția lui Hristos asupra lumii, căderea omenirii în
păcat, răscumpărarea, ispita adusă de diavol și bucuria unei vieți veșnice. Aceste
teme sunt comparabile cu cele din poezia poetului Traian Dorz. John Milton a
fost un poet savant, a cărui ambiție era să creeze opere de talia epopeilor
clasice și care avea puternice vederi teologice. A murit la 8 noiembrie 1674.
Prin aceste
comparații, am dorit să evidențiez forța și universalitatea temelor din poezia
poetului Traian Dorz, care transcend epocile și culturile. Deși scrisă într-un
context specific, ”La capăt de milenii”
vorbește despre dilemele fundamentale ale umanității: haosul moral, decăderea
spirituală, dar și ultima nădejde a salvării.
Așa cum marile opere literare ale lumii au reflectat,
fiecare generație se confruntă cu propria criză de identitate, credință și
adevăr. Însă, dincolo de întuneric, există mereu posibilitatea alegerii – un
fir subțire de lumină care poate ghida sufletul către înviere.
Surse:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu