joi, 7 martie 2024

MAMĂ!

 


Mamă!

Nici una din năzuințele tale nu este atât de curată, de sfântă, de binecuvântată, ca aceea de a-ți crește copiii spre slava lui Dumnezeu.

Mamă!

Cerul întreg te va binecuvânta dacă te predai în slujba Domnului, pentru ca ceea ce ai în mână, copiii tăi, să devină și ei la rândul lor, copii ai lui Dumnezeu.

Mamă!

Când tu ți-ai dăruit viața Domnului Hristos devii un misionar în familia ta. Ești purtătoarea luminii, a credinței, a nădejdii și dragostei, ești solul cerului pentru căminul tău, ca să conduci pe toți ai tăi spre cetatea Domnului.

Mamă!

Ți-ai luat tu această sarcină? Grele lupte vei da. Amărăciuni, lacrimi, nopți nedormite, fac din tine o martiră. Nu te teme însă, Rugăciunea ta va birui, jertfa ta va rodi. Copiii tăi vor fi ceea ce vrea Dumnezeu și ce ai dorit tu: Copii ai Lui.

Mamă!

După lupte și suferințe pe care numai tu le știi, modestă și liniștită, te pregătești acum pentru marea plecare. Știi unde mergi și la Cine. Căci știi în cine ai crezut. Spunând ,,la revedere” alor tăi, pleci ca să-i aștepți și pe ei în cetatea cu ulițe de aur.

Mamă!

Tu ești fericită. Necazurile tale s-au schimbat în tot atât de multe bucurii cu care te-a binecuvântat Domnul, ca pe o slugă bună și credincioasă.

Mamă!

Copiii tăi nu te-au uitat. De două ori le ești scumpă. De două ori i-ai născut în dureri. Amintirea ta li-e neștearsă. Ei trăiesc, luptă și suferă în nădejde, așteptând clipa să te întâlnească lângă Iisus.

din Calendarul foii „Isus Biruitorul” pe anul de la Domnul 1948, întocmit de Tit I. Trifa și Traian Dorz – Cartea de Aur, Sibiu, str. Turnului, Nr. 9

Niciun comentariu: