Părintele Arsenie Papacioc mereu spunea că „mustrarea învinge (uneori) dar nu convinge” și ca atare singura modalitate de a reuși să îndreptăm pe cineva este rugăciunea pentru el și dragostea sinceră. Se întâmplă că omul mândru să fie și aspru și de aceea toată dojana pe care o aduce cuiva nu este făcută în spiritul creștin autentic. Părintele Porfirie Bairaktaris în cartea sa Antologie de Sfaturi și Îndrumări ne pune înainte un mod de înțelegere al lucrurilor:
Un priten mi-a mărturisit că suferea din cauza purtării aspre a șefilor săi. Acest lucru amenința să-l umilească și să dea impresii gerșite despre caracterul său. Bătrânul l-a primit, a pus lucrurile la punct și i-a făcut o radiografie sufletească foarte corectă:
-Ești bun, sensibil, pașnic, ești mielul lui Dumnezeu. Dar, când cei din jur se poartă aspru cu tine, ripostezi înlăuntrul tău și, atunci, ei te judecă greșit și nu te înțeleg. În schimb, când te iau cu binișorul, ești capabil de lucruri atât de bune, încât toți rămân surprinși. Oamenii care te-au judecat greșit și te-au rănit nu cunosc fabula aceea veche cu vântul și soarele, care se certau, fiecare spunând despre sine că e mai puternic, și s-au învoit ca acela dintre ei care va da șuba păstorului ce tocmai urca muntele în acel moment, acela e mai puternic. Vântul a suflat cât a putut, dar păstorului i s-a făcut frig și s-a înfășurat și mai strâns în șuba lui. A ieșit apoi soarele de după nor, împrăștiind în jur bunătate și căldură, încât păstorul s-a încălzit și și-a scos șuba. Atunci, soarele a strigat la vânt: ,,Ai văzut care dintre noi e mai puternic?”
Părintele concluzionă:
-Nu câștigi pe om cu asprimea, ci cu bunătatea.
Părintele Porfirie - Antologie de sfaturi și îndrumări - Editura Bunavestire Bacău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu