Poetul Traian Dorz despre Poetul Mihai Eminescu

 

În fiecare an, pe data de 15 ianuarie, Mihai Eminescu, „Luceafărul poeziei românești” ajunge la inimile celor care îl omagiază. 

Anul acesta se împlinesc 174 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, iată mai jos câteva gânduri ale psalmistului Golgotei, poetul şi scriitorul creştin Traian DORZ (1914 - 1989), scrise, veți vedea și simți, cu atâta admirație și recunoștință pentru Mihai Eminescu, poet naţional şi universal:

 

"Şi fiindcă tot eram aici, foarte aproape de cimitirul Belu, unde ştiam că este mormântul marelui poet Eminescu, pe la care nu fusesem de mulţi ani, am mers să-l mai vedem.

Am trecut pe lângă toate celelalte morminte cu nume cunoscute, ale unora dintre cei mai aleşi scriitori ai neamului nostru şi am ajuns la mormântul frumosului luceafăr al poeziei noastre vii. Era acoperit cu flori verzi şi proaspete, ca şi mormântul părintelui Oastei noastre vii.

– Ce-i aducem noi acestui suflet mare, am zis eu, dacă am venit acum pe neaşteptate aici lângă odihna lui zbuciumată? Flori văd că are destule şi văd că mulţi îi aduc flori. Noi să-i aducem ceea ce cred că îi aduc puţini sau poate nimeni. Să-i aducem rugăciunile şi lacrimile noastre.

Şi cu cea mai profundă iubire înlăcrimată, participantă la suferinţa, la dragostea şi la jertfa lui aduse pe altarul frumuseţii şi poeziei adevărate, am aşezat în faţa mormântului lui Mihai Eminescu lacrimile noastre. Şi în faţa Tronului lui Dumnezeu rugăciunile noastre cele mai fierbinţi pentru odihna şi mângâierea în lumea cealaltă a sufletului său atât de zbuciumat în lumea asta."

( Traian DORZ, din "Istoria unei jertfe" , vol. IV /Anii 1976 – 1988, pag.475, - Sibiu: Oastea Domnului)

"Mare lucru este ca un binefăcător pe pământ să găsească un loc unde să se adăpostească. Fiindcă, de obicei, oamenii care au făcut cel mai mare bine omenirii au fost cel mai vitreg trataţi de către oameni.

În biografia tuturor oamenilor mari, care au făcut ceva, care au lăsat ceva în urma lor pentru toată omenirea, dacă o veţi citi, veţi vedea că ei au avut o viaţă plină de încercări, de amărăciune şi că aşa de puţine au fost locurile în care aceşti oameni au fost adăpostiţi.

Dacă aţi citit viaţa lui Eminescu, a lui Bălcescu, a tuturor celor care au însemnat ceva pentru poporul nostru (nu vorbesc numai de Sfinţii Părinţi, pe care, pe trei dintre ei, îi sărbătorim şi pomenim astăzi: Sfântul Vasile, Sfântul Gri¬gorie, Sfântul Ioan), [veţi vedea că] toţi aceşti oameni ai lui Dumnezeu au avut ceva de întâmpinat pe pământ.

Puţine au fost casele şi locurile care i-au adăpostit. Totuşi, în faţa lui Dumnezeu şi în faţa noastră, a tuturor, trebuie să aibă totdeauna preţ casele şi locurile care L-au mărturisit pe Domnul şi cei care L-au mărturisit, care au fost mai aproape de viaţa Lui şi de Evanghelia Lui, de El Însuşi nu numai cu cuvântul lor, ci cu viaţa şi cu suferinţele lor."

( din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Hălmagiu – 30 ianuarie 1982   

/ Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. - Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. 2)

" Neamul nostru românesc a fost binecuvântat de Dumnezeu totdeauna; a avut mulţi oameni mari. Dar un profet mare ştiu că a avut. Profetul acela a fost Părintele Iosif Trifa. Poate că suntem prea aproape de el şi de aceea nu cunoaştem acum marea şi uriaşa lui dimensiune spirituală pe care a avut-o în mijlocul poporului nostru. Nici pe Sfântul Ioan Gură de Aur nu l-au cunoscut oamenii din vremea lui. Nici pe ceilalţi sfinţi şi părinţi, şi profeţi nu i-au cunoscut contemporanii lor. Pentru că totdeauna contemporanii oamenilor mari sunt foarte mici. Şi nu i-au înţeles din cauza micimii lor şi nu i-au preţuit. Marii oameni ai lui Dumnezeu – chiar şi marii oameni ai poporului nostru – n-au fost înţeleşi de contemporanii lor şi au murit chinuiţi; cum a murit Eminescu, cum a murit Tudor Vladimirescu, cum a murit Horea, cum a murit Iancu, cum a murit Bălcescu... oameni mari ai istoriei noastre, cu care ne lăudăm şi se vor lăuda urmaşii noştri. Ce-au făcut contemporanii lor mici când au trăit [aceştia] printre ei? Noi zicem: „Dacă ar trăi acum Eminescu... dacă ar trăi acum Brâncuşi... dacă ar trăi acum Enescu... şi ceilalţi mari, munţi înalţi ai istoriei noastre, cum am şti noi să ne comportăm acum faţă de ei!”.

Aşa s-au comportat şi faţă de Părintele Iosif Trifa. Şi totuşi omul acesta a fost cel mai mare profet din timpurile noastre. "

( din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de Botez de la Pechea Călmăţui? – 9 august 1986

/ Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. - Sibiu: Oastea Domnului, 2010,vol. 3 )

" Pe întinsul patriei noastre sunt însemnate semnele credinţei şi dragostei lor faţă de Dumnezeu. Numai Ştefan cel Mare, cât a semănat pe întinsul acestor plaiuri!... Veneam pe drumurile acestea şi, cu ochii în lacrimi mă uitam spre aceste dealuri şi spre aceste drumuri pe care... ziceam, vorbind cu fraţii: „Pe aici au umblat picioarele sfinte ale lui Ştefan cel Mare, apărând ţarinile acestea, munţii aceştia, hotarele acestea”, cum spune Eminescu: „Eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul”. Acestea erau sfinte prin sudoarea şi sângele, şi lacrimile lor. Aşa strămoşi minunaţi am avut noi. Şi atunci, noi cum să ne putem lepăda de ei? Dacă Sfinţii noştri Părinţi bisericeşti ne-au învăţat şi ne-au lăsat nouă dogmele credinţei noastre (că toate săvârşirile Tainelor noastre sfinte trebuie să le facem într-o atmosferă, într-un mediu sfânt), atunci cum să nu călcăm noi pe urmele lor? Cum să călcăm noi cuvintele lor, dacă vrem să avem parte şi noi de binecuvântarea de care au avut parte ei când au trăit pe aceste meleaguri?"

(din vorbirea fratelui Traian Dorz de la o nuntă

/ Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. - Sibiu: Oastea Domnului, 2010,vol. 3 )