Ziua Satului Românesc - ”Nu vă vindeți moşiile, de dragul de a veni la oraș!”

foto: Sergiu Vințan - jurnalist și fotograf

- instituită prin Legea nr. 44/2020 - 

sărbătorită în fiecare an, în ultima duminică a lunii septembrie.

Astăzi, când cinstim satul românesc și pe oamenii care i-au dat viață de-a lungul veacurilor, ne întoarcem cu gândul la înțelepciunea celor ce au știut să vadă primejdiile vremurilor lor și să ne lase cuvinte de îndreptar.

Satul nu este doar un loc geografic, este leagănul credinței, al tradițiilor, al limbii și al statorniciei neamului nostru. De aici s-a hrănit sufletul românesc, de aici au plecat râurile de oameni ce au ridicat biserici, școli și orașe. Pământul și moșia n-au fost niciodată simple bunuri, ci temelia libertății și a demnității.

Astăzi, la fel ca și acum aproape un veac, suntem chemați să nu uităm că adevărata bogăție nu stă în „fumurile” vremelnice, ci în rodul muncii cinstite, în curtea plină, în ogorul roditor și în bucuria de a ști că ești stăpân pe ce ai moștenit de la părinți și lași mai departe copiilor.

Ziua Satului Românesc nu este doar o sărbătoare calendaristică, este și o chemare la a redescoperi frumusețea și puterea acestei lumi de obârșie. Să prețuim satul, să-l păstrăm viu și să nu ne înstrăinăm de el – căci, așa cum spunea odinioară părintele Iosif Trifa, „al cui e pământul, acela e stăpânul țării.”

Redau mai jos în integralitate articolul Părintelui Iosif Trifa  scris în foaia ”Lumina Satelor”, anul 1927, nr. 30 :

 ”Ce ne e dat să vedem! Din multe părţi vin veşti că poporul nostru şi-a pierdut dragostea faţă de moşie şi faţă de lucrul câmpului. În această schimbare sufletească se ascunde o mare primejdie: primejdia de a ajunge iară slugile altora.

Până acum poporul spunea: bagă banii în moşie, că pământul ne hrăneşte, măcar că el nu cere de mâncare; şi orice primejdie a trece el rămâne tot întreg. De când s-au împărţit moşiile, vedem lucru curios: oamenii, îşi vând moşia pe nimic, părăsesc satul, şi din stăpân vine să se bage slugă la fabricile streinilor. După ce vin la oraş văd, că ce capătă de la fabrică, deşi lui îi păreau grozav de mulţi bani, n-ajunge să plătească chirie, să mânânce şi să se îmbrace. Că la oraș primeşti bani mulți, dar n-ai nimic în curte, în pod şi în pivniţă şi trebuie să le cumperi pe toate, până şi frunza de pătrânjel.

Unde mai pui, că tot din câțiva în câţiva ani, lucrările nu merg, şi atunci flămânzesc în adevăr mii de oameni.

Câți nu s-ar întoarce îndărăt din cei ce au venit la oraş, dar nu mai au unde şi li-i ruşine de oameni. De aceea stau şi chinuie, şi cătră cei din satul lor cearcă să se arate veseli şi că e bine. Cum să fie bine, când tu nu mai ai nimic, decât palmele? Şi asta numai când eşti sănătos. La sat n-ai bani, dar tot mai găsești ceva: ba un bruş de mămăligă şi o ceapă, ba un ou, ba un puisor, ba la Crăciun un purcel, şi mai poţi pune un războiu în casă să te îmbraci. La oraş o dau mai bine numai cei ce au meserii şi învăţătură, şi aceştia sunt mai numai streinii, şi ei fac loc tot la de ai lor.

Şi atunci iacă, ce se întâmplă? Românii îşi vând moşiile aproape pe nimic şi vin slugi la oraş. Moşiile le cumpără tot streinii, cari ştiu ce fac. Şi poate veni vremea, când nemaiavând ce face la oraş, lumea va pleca iar spre sat, şi atunci şi acolo unde el era stăpân se va băga slugă la strein. Și-o fi vai şi amar de noi!

Nimeni să nu se ia după fumuri, că se face domn, Domnia nu stă în haine şi în a şedea, ci în muncă bine rânduită şi în cămara, podul şi grajdul plin. Şi să nu uitați vorba veche: al cui e pământul, acela e stăpânul țării. Şi domn e numai cel ce e stăpân pe ceva! Vedeți nemeşii unguri, cum caută cu orice preţ să puie mâna iară pe moşii !

Deci nu vă vindeți moşiile, iar de n-aveţi încătrău, vindeți-le numai la Români!”

28.09.2025

Sorin Micuțiu