Vineri, în zori, cu Cristina Adina, Mircea Gherghel și Gianina Giany la bord, am pornit spre Călimănești-Căciulata, cu entuziasm în portbagaj și cafeaua în vene. Prima oprire: Brambura Park, unde casa răsturnată ne-a dat peste cap nu doar orientarea, ci și viitorul traseu. Am râs, am pozat, am bramburit.
Foamea ne-a tras pe dreapta în Poiana Bradului - un popas cu gust de pădure și aer curat. După ce am echilibrat greutatea în mașină (nu spunem cum, dar a fost eficient), am pornit la vale pe șoseaua ce ținea de urât Oltului, care ne-a răsplătit cu peisaje de poveste.
Cazarea? O comedie de situație. Am cerut două camere, fiecare cu soția lui, dar gazda ne-a privit ca pe un cuplu modern ( nu a auzit toată cererea noastră, doar partea cu: suntem căsătoriți) și ne-a oferit o singură cameră. De la a doua încercare de cazare am fugit cât am putut de naftalină și antichități parfumate, până am găsit pensiunea lui Bogdan - o oază de normalitate în buricul târgului. Două nopți de tihnă și apă termală la Aqua Park Cozia, unde am dormit buștean și am visat cu aburi.
- Mănăstirea Cozia, cu ziduri ce respiră veacuri și rugăciuni, oglindită în undele Oltului ca o icoană vie.
- Plimbarea cu vaporașul, o invitație la meditație pe firul apei.
- Mănăstirea Turnu se află așezată pe malul stâng al Oltului la circa 2 km amonte a ctitoriei lui Mircea cel Bătrân.
- Mănăstirea Berislăvești - mânăstire veche din 1754, renăscută din propria cenușă.
- Drumeția spre Cozia, unde muntele nu te provoacă, ci te încurajează: „Hai, încă puțin!” - și chiar așa e. Priveliștea de sus îți face inima să chicotească.
- Mănăstirea Stănișoara, ascunsă în pădurea încă verde, un loc unde liniștea are ecou și pașii devin rugăciune.
- Sfânta Mănăstire Ostrov, pe singura insulă locuibilă de pe râurile interioare ale României, cu istorie, icoane și povești de domnițe călugărite.
Pe final, un popas la Salina Ocnele Mari, unde timpul se topește în sare și cafeaua se bea cu nerăbdare.
Drumul spre casă a fost presărat cu o gustare la restaurantul El Gringo, în Șelimbăr - atât de bună, încât am declarat solemn:
„Nu mai mănânc până mâine seară!”
21.09.2025
Duminica seara, ora 20:29 🙂
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu