Psalm de Dor

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Doamne,
mi-e sufletul prea plin de un poem aşa de drag!
Aş vrea să îl rostesc şoptit sau să-l strig,
dar parcă nu-ncape-n cuvinte...
E ca o pasăre diafană cu luciri de diamante
care se zbate mereu şi mereu atât de neputincioasă,
neştiind pe care fereastră a inimii să evadeze
pentru un zbor spre înalt
sau undeva spre o zare albastra care,

pânâ nu de mult părea aşa de străină...

Definiţii metaforice pentru DOR

Când eram copil, aveam un singur dor, să ajung om mare, să am copii şi să-i cresc aşa cum mă creşteau pe mine unchiul şi mătuşa mea...prin unele locuri, îmi spuneam eu, atunci, nu voi face aşa...Acum că acel dor mi s-a împlinit, m-am răzgândit....privesc la copilaşul meu şi mi-e dor să fiu din nou copil. Acum înţeleg atât de clar ceea ce dorea să spună Domnul Iisus cu trimitere la copilaşii ce-I stăteu în braţe...dorul de copilărie se poate transforma uşor în dor de Dumnezeu.

Iată în continuare câteva definiţii metaforice pentru DOR:

Cântul - harfa dorului
Părtăşia - sărbătoarea împlinirii dorului
Privirea - răsăritul şi amurgul dorului
Zborul - înălţarea dorului spre culmi nebănuite de iubire, spre "Acasa mea", spre "Ţărmul celălalt"
Aşteptarea - legănarea dorului pe curcubeul lacrimilorSuspinul - rugul aprins al dorului Îngerii - prietenii strajeri, calauzitori ai dorului Hristos - Domnul Dorului! Cel ce suspina de dor dupa Mireasa Lui...
Cerul - Îmbrăţişarea largă a Dorului
Cerul - marele albastru - orizontul nesfârşit al dorului
Crucea - Semnul Iubirii şi Taina Iubirii Dorului
Lumina - aleanul dorului Nor - umbrar al dorului
Acasa mea - culcuşul moale al dorului
Suflet - veriga de legătură a dorului cu Dumnezeu şi cu semenii
Dor - cruce pe care se răstigneşte iubirea
Album - portalul dorului spre trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat

Dorul după cei depărtați...

Permiteţi-mi astăzi să tac şi să-l las pe un om drag mie să vă vorbească în locul meu. 

Mi-e atât de dor după cei plecați dintre noi! 

Dumnezeu să-i odihnească în pace!

"În dor, românul trăiește simțirea intensă a legăturii în care se află cu cei cu care a viețuit la un loc, când e departat deci. Dorul e simțirea acută a absenței acelora din orizontul său, care poartă urmele lor, ce nu pot fi umplute de alții. În dor se trăiește, o prezență sui-generis a celor absenți; se trăiește durerea absenței lor.

Dar chiar prin aceasta durere se trăiește, în același timp, un fel de neștearsă prezență a lor în conștiință. Absența lor e un chin, pentru că nu e o absență totală, nu e o uitare. În dor omul e singur sau fără cel dorit, și în același timp nu e singur: e cu cel dorit. Dar cel dorit nu e de față în carne și oase, ci e reprezentat prin dor.

Dorul aduce și ține în cel stăpânit de el chipul celui dorit, dar și o durere, deoarece chipul nu ține cu adevărat locul celui absent și dorit. Dorul e "trimis" de acela. Prin dor vine ceva de la acela sau se duce ceva din ființa celui ce dorește la cel dorit. Dorul se ivește pe neașteptate, vine năpraznic și fierbinte, vine ca vântul pentru că este legat de dragoste, care circulă, între cei ce se iubesc, ca gândul. ...

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae,

din cartea: "REFLEXII despre spiritualitatea poporului român" Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1992 - pag. 80 - 88

Ce cununie strălucită...

Ce cununie strălucită

a fost a mea, Iisuse Drag,

pe nici o casă aurită

n-a fost nălţat mai dulce steag!

O mâncare necunoscutã

Dar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare, pe care voi n-o cunoaşteţi.

Ce hranã îmbelşugatã este într-adevãr Cuvântul lui Dumnezeu!

Când sufletul se hrãneşte din plin din ea, chiar şi trupul se saturã.

Nu-i un lucru rar şi neobişnuit cel care s-a petrecut cu mulţi dintre noi de multe ori: când am stat la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu hrãnindu-ne din El, a trecut ziua întreagã fãrã sã simţim nici foame, nisi sete, nici somn.

Sufletul umplut pânã sus, îndestulase şi trupul nostru. În aşa fel încât el nu-şi mai simţea trebuinţele. Fiind copleşit de mulţumirea sufleteascã!

Au fost suflete sfinte care au trãit vreme îndelungatã în singurãtate, fãrã sã aibã altã hranã

pentru trupul lor decât rugãciunea şi sfânta împãrtãşanie.

Cãci Cuvântul şi Trupul lui Hristos este cu adevãrat o hranã care întreţine toatã fiinţa noastrã (Deut. 8, 3; Matei 4, 4).

Revoltă

De astăzi nu-mi mai pasă de mine ce-ți vorbi

Prea mi-a păsat și multe mi-ați dat a suferi

Ori că ba sunt prea iute ori prea încet ori mut

Ori că vorbesc prea multe; De-azi nu vă mai ascult.

Să ne deschidem inima spre frumos

Iată ce spune Sfântul Grigore Teologul despre frumos:

“Frumos lucru este credinţa, nădejdea şi iubirea, aceste trei virtuţi (1 Corinteni 13,13). Şi martor al credinţei este Abraham, care s-a făcut drept la Dumnezeu prin credinţă (Facerea 15, 6), martor al nădejdii este Enos, care cel dintâi a nădăjduit să cheme pe Domnul (Facerea 4, 26), martor al iubirii este dumnezeiescul Apostol, care a îndrăznit să vorbească ceva şi împotriva sa însuşi, din pricina lui Izrael, (Romani 9, 3) şi Dumnezeu însuşi, care se numeşte pe sine iubire (1 Ioan 4, 8)”

“Frumos lucru este ospitalitatea şi martor al ei, între ce drepţi, este Lot sodomiteanul (Facerea 19, 3), sodomitean însă nu prin felul sau de viaţă, iar ăntre cei păcătoşi, martoră este desfrânata Rahab (Iosua 2, 1...)”

Duminica Mironosițelor - Pilda sfintelor surori

Prin Sfântul Cuvânt al Evangheliei, Duhul Sfânt ne pune înainte pilda celei mai sfinte dintre femei şi a celei mai binecuvântate dintre toate fiinţele pământeşti, care a fost aleasă pentru un har unic, pentru harul de a fi cea dintâi şi cea mai aleasă împreună-lucrătoare cu Dumnezeu la mântuirea lumii.

Este pilda Preasfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos. Ea este, prin Iisus, şi Maica noastră a tuturor.

Viaţa ei, ca fiind cea mai apropiată de noi, trebuie să slujească de pildă fiecăreia dintre femei, de la cea dintâi vârstă şi până la cea din urmă.

HRISTOS A ÎNVIAT

„În ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena s-a dus dis-de-dimineaţă la mormânt, pe când era încă întruneric; şi a văzut că piatra fusese luată de pe mormânt.”

„Hristos a înviat din morţi

- în cel dintâi ceas al zilei,

- în cea dintâi zi a săptămânii,

- în cel dintâi anotimp al anului.

Hristos, pârga celor adormiţi ( 1 Corinteni 15, 20 );

Hristos, Cel Dintâi ( 1 Corinteni 15, 23 );

Hristos, Capul Trupului, al Bisericii;

Hristos, Începutul;

Hristos, Primul născut dintre cei morţi;

Hristos, Care în toate lucrările trebuie să aibă întâietate ( Coloseni 1, 18);

Hristos, Domnul împăraţilor pământului ( Apocalipsa 1, 5 );

Hristos, în Numele Căruia trebuie să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ ( Filipeni 2, 10 )

Haidem... sã murim cu El

Atunci Toma, zis Geamãn,

 a zis celorlalţi ucenici: 

Haidem sã mergem şi noi sã murim cu El!

 

În hotãrârea apostolilor Domnului din acel moment, era un act de mare eroism.

Dacã au vãzut cã nu-L pot convinge pe Domnul sã nu Se întoarcã în Iudeea unde Îl aşteptau ucigaşii de la care scãpase numai de câteva zile, ucigaşii care pândeau mereu un alt prilej sã-L prindã... prilej din care pânã şi ucenicii Sãi nu mai trãgeau nãdejde sã mai scape, - ei şi-au rupt gândul şi li-au zis:

- Haidem sã mergem şi noi, sã murim cu El!...

Erau convinşi cu toţii cã Hristos trebuie sã moarã acolo în Ierusalim.

Erau convinşi nu numai din cuvintele profeţite de Domnul, dar şi de ura pe care o vedeau în iudeii care pregãteau aceasta.

De ce te-am ales pe Tine

Am ascultat multe cuvinte frumoase ale gânditorilor şi ale poeţilor care m-au impresionat si m-au exaltat. Ele mi-au oferit variante, alternanţe şi infinit de nuanţe; Mi-au vorbit despre lumină, dar nu mi-au spus că Tu eşti Lumina; mi-au vorbit despre viaţă dar nu mi-au spus că Tu eşti Viaţa; ele îmi păreau frumoase, dar inima mea nu avea nevoie, mai întâi, de cuvinte şi melodii frumoase, ea avea nevoie de persoane frumoase, dar ele nu mi-au spus că Tu eşti Cel Frumos.

În cele din urmă marea de sensuri ale cuvintele lor m-au rătăcit prin hăţişurile pustii şi goale ale vieţii fiindcă ele mi-au spus foarte puţin despre Tine, aproape nimic despre mine şi chiar nimic despre posibilitatea întâlnirii noastre.

Omagiu - Nichita Stanescu - 82 de ani de la nastere (n. 31 martie 1933)

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Iubirea Prea Sfintei Treimi sau ce înseamnă să vă iubiţi unii pe alţii.

“Precum M-a iubit pe mine Tatăl aşa v-am iubit şi Eu pe voi”
(In 15, 9).

“Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea deofiinţă şi nedespărţită” (Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur)

Bunătatea Sfintei Treimi este şi trebuie să fie izvorul bunătăţii noastre.

În viaţa noastră de credinţa nimic nu ne e încurajează şi nu ne mângâie aşa de mult ca neîncetata aducere aminte a faptului că Dumnezeul nostru este “milostiv şi iubitor de oameni”. Sfânta Treime rămâne veşnic neschimbata în iubirea Ei, iar această iubire este plinatate a vieţii. Ea se manifestă între Tatal şi Fiul şi Duhul Sfânt, dar se exteriorizează şi se descoperă treptat şi în lume.

Dor şi rugăciune

ATUNCI CÂND TE-AM AFLAT PE TINE...

Era, în ziua de 22 aprilie, o zi frumoasă şi călduţă. Stăteam iarăşi la soarele binefăcător care parcă intra în noi prin toţi porii trupului, împlinind toate marile noastre trebuinţe.

Presimţeam clipa unei despărţiri şi de Cristian. Vorbisem de multe ori cu el, iar cunoaşterea lui despre Domnul ajunsese acum la clipa marii hotărâri.

Stăteam unul lângă altul la soare, jos, pe iarba de lângă baraca 7, proptiţi cu spatele la peretele călduţ...

– Cristian, spune-mi care a fost totuşi cea mai fericită zi din viaţa ta.

– Până astăzi, zise el oftând cu întristare, eu n-am avut nici o zi despre care să pot spune că a fost cu adevărat fericită.

Dar tu, îmi zise el, despre care zi din viaţa ta poţi să spui că ţi-a fost fericită?

HRISTOS ESTE CEL MAI NECESAR

”Marele, Unicul Învăţător, Iisus Hristos, Care de acum două mii de ani de pe catedra mai înaltă ca toate catedrele lumii – de pe Muntele Fericirilor! – predică despre cea mai înaltă şi sublimă ştiinţă, acest Învăţător trebuie reprimit la catedra tuturor inimilor, familiilor şi şcoalelor noastre. Generaţiile pregătite de El vor fi binecuvântate şi vor lăsa în urmă binecuvântarea.

Nu uitaţi pe Hristos! Părinţilor şi învăţătorilor: Nu uitaţi pe Hristos!

Pe uşile larg deschise ale tuturor şcoalelor noastre – de la grădiniţă, până la universitate – de la începutul cursurilor, până la încheierea lor, chemaţi-L să intre mai întâi marele Dascăl, marele Profesor, marele Educator: Iisus Hristos.

Dacă va vorbi El de la catedră, vom auzi şi din bancă, şi de la plug şi din uzină răspunsul Lui:

Pacea, mulţumirea, binecuvântarea...

Să luăm aminte despre ce ne avertizează Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, în timpurile de acum:

cartea este necesară,

pâinea este necesară,

maşina este necesară,

dar

HRISTOS ESTE CEL MAI NECESAR.“

Traian Dorz, din “Istoria unei jertfe”, vol. II

Un om si un caine

Iata un mesaj primit pe mail, il public si pe pagina mea de blog, nu inainte insa de a va ruga sa cititi si urmatoarele versuri scrise de fr. Traian Dorz:

O, prietenie sfântă, loc binecuvântat
în care nu sunt taine,
nici garduri,
nici zăvoare,
în nici un loc din lume viaţa nu-i mai dulce,
nci sufletul mai candid,
nici gândul mai curat
ca-n tine, prietenie, loc binecuvântat!

În nici un loc din lume petrecerea nu-i dulce
ca-n tine
şi-adevărul mai binevoitor,
nici mila mai duioasă,
nici dragostea mai largă,
mai caldă şi simţită - ca-n părtăşia ta!

Despre răbdare

Pentru început să dăm câteva exemple de nerăbdare.

Eva luând-o înaintea lui Adam, din nerăbdare, a mâncat din fructul oprit, fără să fi aşteptat să se consulte cu soţul ei. (Geneza 3, 1-6).
Dar Adam? Nici el nu a avut răbdare, urmând-o pe Eva, fără ca mai întâi să i se adreseze Tatălui Ceresc.
Lăcomia lor şi nerăbdarea au dus la păcat, iar păcatul acesta s-a transmis din generaţie în generaţie până în zilele noastre (Romani 5, 22).
Poporul ales al lui Dumnezeu, Israel, a manifestat continuu lipsă de credinţă şi de răbdare. Psalmistul David în psalmul 105, aminteşte foarte clar despre acest lucru. Lipsa lor de răbdare le-a adus numai durere şi necaz.

Frumuseţea Ta mă reţine lângă Tine...

Iartă-mă, Iisuse!... 
Sunt prea grăbită!...
Ştiu că mă aştepţi de mult timp, aici, pe malul acestui râu care curge plângând după timpul trecut, după timpul pierdut... 
Aici unde ne-am întâlnit întâia oară, unde am îngenuncheat biruită de neprihănirea privirii Tale...
de sfinţenia glasului Tău... 
De fiecare dată când îmi amintesc, îmi este aşa de dor!!!... 
Paşii mei aleargă spre locul acesta...
dar sunt aşa de grăbiţi de fiecare dată!...
Îmi doresc mult ca să nu ne mai întâlnim în grabă...
Să nu îţi mai spun rugăciunea cu grabă şi cu gândul la treburile mele... Mă uit la Tine şi îmi este aşa de ruşine...

Primăvara

se ascunde în glasuri
tot Soarele
şi se sparge
în abur de lumină,
mângâietoare,
îmblânzindu-se
în secundele uşoare

când aşteptarea

fumegă de nerăbdare,

copacii dezbracă

-în fiecare mugur -

câte o viaţă,

pentru Timp,

cu înfloriri

hrănindu-l.

OPREA GH - HOLBAVIANU, din volumul "MarmHora Satului" - poezie şi zestrea picturii 2013, Editura Diamantina, apare sub egida ASTRA, Despărţământul ”Piatra Craiului” Zărneşti-Bv.

Coboară, seară mult dorită

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

- Coboară, seară mult dorită, cu dulcea Tainei legănare
şi culcă-mi inima zdrobită în poala ta odihnitoare!

Acoperă pe veci şi-ascunde tot ce-mi atrage-aici privirea
şi du-mi fiinţa-ntreagă unde se roagă lăcrimând iubirea.

Şi unde inimi care-aşteaptă acum spre-aceste zări senine,
cu lacrimi, poate, că îndreaptă priviri şi rugăciuni, ca mine!

- Zbori, dulce înger al Nădejdii, departe, undeva spre-Apus,
şi intră-ntr-o căsuţă unde stă cineva cu gândul dus!

Şopteşte-i cui aşteaptă-acolo că vremea nu-i fără hotar,
că nu se roagă, şi nu-i plânge, şi nu aşteaptă în zadar!

de Traian Dorz

Tudor Gheorghe - Primavara

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

-->

Din somnul orb de noapte-ntunecoasă
De unde-au stat departe de frumos
Se reîntorc livezile acasă
În rochii înflorite până jos

E primăvară, iarăşi primăvară
Pe fiecare margin' de făgaş
Îşi scot strămoşii degetele-afară
De ghiocei, de crini, de topora-aaa-aaa-aa-aşi

Se simte iarăşi mirosul câmpiei
Din nou aruncă soarele pojar
La cântecul înalt al ciocârliei
Ies roadele cu capetele-afar

Aruncă ziua peste tot cu vrăbii
În codri cucii iară-au năvălit
Se bat cu gâtul păsările-n săbii
şi glasurile-şi dau la ascuţit

"...eu promovez în tot ceea ce fac ... poezia de cea mai bună calitate.
Ea nu are vârstă." ..
( Tudor Gheorghe )

" Aş dori " - o minunată poezie mărţişor

Nu este un marţişor obişnuit, un ghiocel, un hornar, sau o potcoavă legată cu şnur alb şi roşu....dar vă dăruiesc, tuturor celor care vă faceţi timp să staţi de vorbă cu mine, o poezie, o poezie care să vă aducă aminte nu numai de primăvara de afară, ci şi de primăvara cea sufletească...o primăvară binecuvântată la toată lumea!!!!!!

Aş dori să pot trimite către tine,
Plin de cântec, de lumină şi de dor
Adevărul frumuseţilor divine,Împletit în bucuriile senine
Minunat, iubit şi veşnic mărţişor...

Vino şi vezi!

„Natanael i-a zis: «Poate ieşi ceva bun din Nazaret?»
«Vino şi vezi!» – i-a răspuns Filip.»“ (Ioan 1, 46)

 

Bucuria aflării Domnului n-are predici lungi, nici vorbiri meşteşugit alcătuite (1 Cor. 2, 4), – dar are dovada de duh şi de putere…
Argumentul dumnezeieştii simplităţi este strălucit şi convingător, fiindcă este izvorât din adevăr şi din trăire. Glasul aflării lui Iisus este strălucirea ochilor, lumina feţei, puterea simţirii calde şi adânci, iar acela care are minte şi ochi îşi dă seama de valoarea acestor argumente. Şi nu se mai îndoieşte de adevăr!

Cât de scurtă trebuie să fi fost predica de chemare a lui Andrei pentru Petru, fratele său. Cât de scurtă a fost predica lui Filip pentru Natanael, – dar cât de plină de foc şi de putere a fost predica aceasta!

Rugăciune de nota 10

O cântare spune aşa: “Un mugur s-a întîlnit c-o rază…” Da, mugurul se întindea, raza se cobora! Aşa s-a realizat rodul. Raza coboară, dar trebuie să fie şi mugurul care să urce.

Dumnezeu coboară, dar El coboară numai pînă la un anumit nivel. Pînă la nivelul la care putem urca noi. El mai jos nu coboară. Dacă urcăm noi pînă la nivelul cerut nouă, se face contactul. Dacă noi nu reuşim să ne ridicăm, nu se face nici un contact.

Nu vedem noi aceasta în rugăciune? Cînd avem noi o rugăciune de nota 3, de nivelul jos, nu am făcut niciodată contactul cu Dumnezeu.

Cînd însă rugăciunea noastră urcă pînă la nota 10, adică la maximum posibil pentru noi şi pretins nouă, atunci ce minunat avem contactul cu Dumnezeu!

Atunci pămîntul se cutremură. Atunci ochii plîng.

Atunci sufletul se înflăcărează. Atunci adunarea se aprinde. Atunci Cuvîntul arde. Atunci nu poate fi nimeni piatră. Dar numai atunci, când Dumnezeu face contactul cu noi!… Cînd ajungem la nivelul acela în care Îl contactăm pe Dumnezeu.

Traian Dorz – Strângeţi fărămiturile, vol. I

Treptele iertării

Greşiţilor noştri le iertăm greu. Sau dacă iertăm, nu uităm. (Şi iertarea fără uitare e ca şi cum n-ar fi, bătătură fără câine, gură fără dinţi). Ne iertăm şi mai greu pe noi înşine.     (Şi această ţinere de minte otrăveşte. Spre a dobândi pacea lăuntrică trebuie să ajungem, prin căinţă, dincolo de căinţă: la a ne ierta.)

Cel mai greu ne vine a ierta pe cei cărora le-am greşit. (Cine ajunge să poată ierta pe cel faţă de care a greşit, cu adevărat izbuteşte un lucru greu, cu adevărat bate un record.)

Neiertarea de sine are un caracter mai grav decât s-ar zice: înseamnă neîncredere în bunătatea lui Dumnezeu, dovada încăpăţânatei şi contabilei noastre răutăţi. E şi cazul lui Iuda, care n-a crezut nici în puterea lui Hristos (că-l poate ierta) şi nici în bunătatea lui Hristos (că vrea să-l ierte).

Prietenii lui Iov

"Dumnezeu a sporit examenul lui Iov, trimiţându-i şi nişte prieteni ai lui, care se sfătuiau despre nenorocirea lui şi îl sfătuiau pe Iov cum să scape de această nenorocire.

Iov îi numeşte pe aceşti prieteni nişte „mângâietori supărăcioşi” (Iov 16, 1). De ce? Pentru că Iov spunea: Nu mă simt cu nimic vinovat înaintea lui Dumnezeu... nenorocirea aceasta nu mi-a venit pentru că aş fi greşit cu ceva înaintea lui Dumnezeu. Dar prietenii îl îmblăteau zi şi noapte cu îndemnul: Nenorocirea ţi-a venit pentru că ai greşit înaintea lui Dumnezeu... Spune că ai greşit şi atunci Dumnezeu te va uşura şi vei scăpa de nenorocire. Dar Iov răspundea îndurerat: Dar cum pot să spun: „am greşit”, dacă n-am greşit... – şi îl chema mereu pe Dumnezeu de martor că n-a greşit.

Telefon de la înger

Telefon din lacrimi, sună iar un înger,
Ce mai faci prin lume, eu te sun din cer?
Dau răspunsuri scurte, simt, trăiesc şi sânger,
Nu am dezlegare să îţi spun ce sper!

Îngerul aude, plânge, şi roşeşte:
Vai ce complicată viaţă e la voi,
Nimeni nu oferă, nimeni nu primeşte,
De iubire oameni, sunteţi rupţi şi goi.

Puneţi presiune, duh pe celulare,
Mărci sofisticate, roming, interes,
Ce vreţi voi din viaţă şi ce-o să fie oare,
Când reduceţi totul la un sms?

NOAPTEA ÎN GHEENĂ...

Noaptea, în baracă, trebuia să facem de planton. Câte trei pe noapte, fiecare când îi venea rândul, câte un schimb.

Când toţi aceşti oameni dormeau întinşi pe aceste paturi de fier – mie, când eram de planton, baraca asta îmi părea un uriaş sicriu, o fioroasă groapă comună în care zăceau cinci sute de cadavre, care de care mai chinuite.

Într-o noapte, plimbându-mă printre paturile pe care zăceau aceste rămăşiţe omeneşti, am compus:

Ca umbra fioroasă a solului osândei,

se lasă grea noptarea din zările pustii

cu noi torturi să roadă scheletele flămândei

mulţimi de viermi ori oameni înmormântaţi de vii.

S-a dus o zi...

Ce bine când înc-o zi se duce,

sfârşeşte-un veac de foame, de chin şi de bătăi

şi vine noaptea, noaptea...

– o, de-ar veni sub Cruce,

să nu mai vezi doar foame şi groază-n ochii tăi!

Un tren lung ne pare viața...

 Un lung tren ne pare viața, ne trezim în el mergând,
 Fără să ne dăm noi seama unde ne-am suit și când.

 Fericirile sunt halte, unde stăm câte-un minut;
 Până când să ne dăm seama, sună, pleacă, a trecut....

Măsura cu care dă Hristos

Despre măsura cu care dă Hristos, am găsit un reper în scrierile Părintelui Nicolae Steinhardt:

"Încrederea - prima calitate a boierului, cavalerului şi gentlemanului

Bănuiala - trăsătura fundamentală a şmecherului...

O fi hulă curată, dar am o teorie a mea, după care Hristos nu ne apare din Evanghelii numai ca blând, bun, drept, fără de păcat, îndurător, puternic ş.a.m.d.

Din relatările Evangheliilor - fără excepţie - ne apare şi înzestrat cu toate însuşirile minunate ale unui gentleman şi cavaler.

Mai întâi că stă la uşă şi bate; e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. Şi încrederea e prima calitate a boierului şi cavalerului, bănuiala fiind, dimpotrivă, trăsătura fundamentală a şmecherului. Gentlemanul e cel care - până la dirimanta probă contrarie - are încredere în oricine şi nici nu se grăbeşte, avid, să dea crezare defăimărilor strecurate pe seama unui prieten al său. La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie - putinţa de a şti că semenul lor e tot atât de întinat ca şi ei.

Tatăl Ceresc stă gata să ne ierte şi pe noi şi să ne primească oricât de păcătoşi am fi.

„Un om avea doi feciori. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: «Tată, dă-mi partea ce mi se cade de avuţie!» Şi le-a împărţit lor avuţia. Şi, nu după multe zile, adunând toate, feciorul cel tânăr s-a dus într-o ţară departe şi, acolo, a risipit toată avuţia sa, vieţuind întru dezmierdări.

Vameşul şi fariseul … sau smerenia şi trufia

Unul îşi spunea virtuţile; celălalt, mai în urma templului, păcatele.

Unul vrednicia, celălalt nevrednicia.

Ar fi bune virtuţile fariseului. Vameşul nu le avea, dar în lipsa lor avea smerenia. Rele erau faptele vameşului, dar, pentru smerenie s-a întors din templu mai îndreptat la casa sa.

Cel mai bine ar fi de-a avea virtuţile fariseului, şi încă întrecute, după cuvântul că: „de nu va prisosi dreptatea voastră pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu” – virtuţi unite cu smerenia vameşului.

Cu îmbinarea virtuţilor unuia şi cu smerenia şi cuvintele celuilalt s-au nevoit călugării de-a lungul veacurilor. Căci: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, sunt cuvintele „rugăciunii neîncetate”, care-şi au obârşia în cuvintele vameşului, spuse de Iisus.

Pocăință și Euharistie

Am primit astăzi, în dar o carte, mulțumesc din inimă celei care mi-a făcut bucuria aceasta, Dumnezeu vede și nu rămâne dator. Ajuns acasă am început să citesc și nu pot să nu împărtășesc și cu voi prietenii și cititorii acestui blog, cuvintele de început ale acestei minunate cărți. Dacă vă va atinge sufletul așa cum l-a atins pe al meu încă de la primele file, puteți comanda această carte de aici: Editura şi Librăria Epifania.

Deja am vorbit prea mult, vă las să citiți în liniște.

 ”Cred că nimeni nu-și pune problema unei vieți duhovnicești comode. Condiția de a-L întâlni pe Hristos este pocăința. Cum ar putea fi altfel, când Însuși Hristos, Dumnezeul nostru, a ieșit să-l întâmpine pe om la Iordan prin botezul lui Ioan – act al pocăinței. 

 Hristos n-a venit pentru cei drepți și pentru cei sănătoși. Chiar și când îi întâlnește pe aceștia, ei nu-L întâlnesc pe Hristos. Sau cel puțin rezultatul nu dovedește că L-au întâlnit pe Mesia. Roadele întâlnirii cu Hristos au fost culese, fără excepție, doar de cei ce și-au descoperit propriile neputințe și păcate.

Cinci paşi spre iertare

Cu mulţi ani în urmă îmi notam în carneţel următoarii paşi spre iertare: "1. Când vi se strânge stomacul dacă vă gândiţi la o anumită persoană, înseamnă că nu aţi iertat-o cu adevărat. În primul rând trebuie să-L rugaţi pe Dumnezeu să vă ajute să iertaţi persoana respectivă. 2. Acum rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ierte pe dvs. dacă dvs. mai aveţi pe cineva pe care nu l-aţi iertat, nici Dumnezeu nu vă poate ierta păcatele dvs. Rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ierte atitudinea şi neînduplecarea dvs.

Cât de mult iubim?

"Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine,
nu poate fi ucenicul Meu "

( Luca 14, 27)

A-ţi lua curcea şi a-L urma pe Domnul Iisus, înseamnă a te dărui cu totul lui Dumnezeu.
Când este vorba însă de o astfel de dăruire, mulţi oameni sau înapoi, invocând tot felul de scuze (ex. Luca 14, 17-24). Aceste scuze apar, deoarece omul caută un creştinism după voia lui, în care el să rămână aşa cum este şi să facă ce vrea.

Mâinile lui Dumnezeu

"Viaţa noastră nu este în mâna sorţii sau în mâna oamenilor. Ci soarta noastră este în Mâna Domnului după cum scrie psalmul 31,15: El ţine în Mâinile Sale adâncimile pământului (Psalm 95,4).Şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Lui (Psalm 102,25; Evrei 1,10). Atunci cât de tare este Mâna aceasta! Şi câtă siguranţă putem avea noi în ea!

Mâinile Tale m-au zidit, zice dreptul Iov (Iov 10,10) şi tot aşa zice şi psalmistul David (Psalm 119, 73). Câtă siguranţă au avut ei în aceste mâini şi cât de puternice şi iubitoare s-au arătat ele faţă de ei.

Unde eşti recunoştinţă?

Despre datoria de a da, din ce câstigăm, am scris de multe ori . Foarte mulţi ştiu că atunci când le lipseşte ceva au scăpare la Dumnezeu, iar El ca unul care dă şi celor buni şi celor răi, le împlineşte lipsurile. Unul din zece se întoarce apoi să-I mulţumească, nouă, bucuroşi de dar, nu se mai întorc niciodată. Dacă demult, când se trăia din munca pământului, omul aducea mulţumire,din seminţe, din pârga roadelor, din fructe, sau cum zicea fariseul din evanghelie “din toate câte câştig” (Luca 18,12), iar în Matei 23, 23 Domnul le enumeră; “daţi zeciuială din izmă şi din chimen..” Cine s’o mai gândi astăzi să-I aducă zeciuială lui Dumnezeu din izmă şi din chimen? Dacă cei de atunci şi din aceste puţine lucruri cantitativ, aduceau zeciuială, cei de azi, nici din cele ce câştigă cu îmbelşugare, , nu se îndură.

Oricât de păcătos era Zaheu, tot a mai fost ceva în el care l-a ridicat sus să-L vadă pe Mântuitorul.

Luca 19, 1-10

Ce minunată şi plină de învăţătură este evanghelia lui Zaheu din Ierihon! Acest Zaheu este pus înaintea noastră cu o minunată învăţătură despre cum trebuie să plece fiecare om pe calea mântuirii sufleteşti. Să cercetăm dar cu de-amănuntul, să aflăm cum s-a mântuit acest Zaheu.

Înainte de toate, să vedem ce l-a plecat de acasă pe vameşul Zaheu. Vameşii erau oameni vestit de bogaţi. Zaheu era mai-marele vameşilor, iar vameşii erau păcătoşi vestiţi care îşi făceau averi cu fel de fel de camete, nedreptăţi, înşelăciuni şi furturi din averea statului. Zaheu era, aşadar, mai-marele păcătoşilor – şi mult va fi trebuit să fi furat şi înşelat până a ajuns la acest rang. Dar ce-i păsa lui de acest lucru? El era bogat, putred de bogat, şi nu ducea lipsă de nimic.

Însă totuşi lui Zaheu îi lipsea ceva. Îi lipsea ceva ce nu-i puteau da banii. Îi lipsea ceva în sufletul lui. Sufletul lui Zaheu simţea o greutate, simţea o nelinişte, o nemulţumire. Din adâncul sufletului său auzea tot mai lămurit mustrarea: Vai de tine, Zahee, şi de banii tăi făcuţi cu strâmbătate şi vicleşug! Lasă această cale!

RUGĂCIUNEA PENTRU UNIRE, PRAVILA ZILNICĂ A ROMÂNULUI

Oameni buni, dragi cititori, în fiecare an, ziua de 24 ianuarie ne adună laolaltă și ne face să simțim tot mai vie emoția unor momente de o importanță crucială pentru istoria neamului nostru românesc. Ne adunăm ca „să dăm mână cu mână”, să ne amintim de una din cele mai îndrăgite zile din întreaga noastră istorie, o zi care ne spune că toți „cei cu inima română” avem o menire sfântă, aceea de a evoca și de a face cunoscută năzuința înaintașilor noștri pentru făurirea unui stat al tuturor românilor. La colțul spiritual de astăzi, vă propun un text duhovnicesc pentru lectură zilnică și meditație. Este vorba despre o rugăciune care aduce multe roade, alcătuită de Părintele Sofronie de la Essex, ucenicul și biograful Sfântului Siluan.

„Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu, Cela ce ridici păcatul lumii, Cela ce înălțându-Te pe muntele Golgotei ne-ai răscumpărat din blestemul legii și ai zidit din nou chipul Tău cel căzut, Cela ce pe Cruce mâinile Ți-ai întins spre a aduce laolaltă pe toți copiii Lui Dumnezeu cei risipiți și trimițind pe Preasfântul Duh, la unire pe toți i-ai chemat. Tu dar, raza Tatălui fiind, înainte de a păși spre această mare lucrare de sfințenie a răscumpărării lumii, Te-ai rugat către Tatăl Tău ca toți una să fim, precum și Tu una ești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Moș Ion Roată și Unirea – cum s-a făcut Mica Unire de la 1859

- Oameni buni, știți pentru ce sunteți chemați aici, între noi? zise boierul cu blândeță.

- Vom ști, cucoane, dacă ni-ți spune, răspunse cu sfială un țăran mai bătrân, scărpinându-se în cap.

- Apoi, iaca ce, oameni buni: de sute de ani, două țări surori, creștine și megieșe, Moldova noastră și Valahia sau Țara Muntenească, de care poate-ți fi auzit vorbindu-se, se sfâșie și se mănâncă între dânsele, spre cumplita urgie și peire a neamului românesc. Țări surori și creștine, am zis, oameni buni; căci, precum ne închinăm noi, moldovenii, așa se închină și frații noștri din Valahia. Statura, vorba, hrana, îmbrăcămintea și toate obiceiurile câte le avem noi le au întocmai și frații noștri munteni. Țări megieșe, am zis, oameni buni; căci numai pârăuașul Milcov, ce trece pe la Focșani, le desparte. “Să-l secăm dar dintr-o sorbire” și să facem sfânta Unire, adică înfrățirea dorită de strămoșii noștri, pe care ei n-au putut s-o facă în împrejurările grele de pe atunci. Iaca, oameni buni, ce treabă creștinească și frumoasă avem de făcut. Numai Dumnezeu să ne-ajute! Înțeles-ați, vă rog, oameni buni, pentru ce v-am chemat? Și dacă aveți ceva de zis, nu vă sfiiți; spuneți verde, moldovenește, ca la niște frați ce vă suntem; că de-aceea ne-am adunat aici, ca să ne luminăm unii pe alții și Dumnezeu să ne lumineze pe toți cum a ști el mai bine!

Păcatul tău îl atinge şi pe aproapele tău. El este o sămânţă a stricăciunii.

Dar, va zice cineva, dacă păcătuiesc, pen­tru mine păcătuiesc. Păcatul meu numai pe mine mă priveşte! Cu neputinţă! Căci tot aşa ar putea zice şi miasma: „Sunt otrăvitoare numai pentru mine!” La fel ar zice şi holera: „Suflarea mea dătătoare de moarte e numai pentru mine!” Dar nu este aşa!

Cel ce păcătuieşte este un agent al iadului. Necurăţia ta se răspândeşte ca şi mirosul unei mlaştini; ca şi un lepros, tu laşi peste tot urmele necurăţiei ori de ce te atingi. Chiar şi aerul care te împresoară e plin de aburii otrăvitori pe care păcatul tău îi produce.

Noi, cântăreţii leproşi

Mistuiţi de răni lăuntrice ne trecem prin veac.
Din când în când ne mai ridicăm ochii
spre zăvoaiele raiului,
apoi ne-aplecăm capetele în şi mai mare tristeţe.
Pentru noi cerul e zăvorât, şi zăvorâte sunt şi cetăţile.
În zadar căprioarele beau apă din mânile noastre,
în zadar cânii ni se închină,
suntem fără scăpare singuri în amiaza nopţii.

Prieteni cari staţi lângă mine,
încălziţi-vă lutul cu vin,
desfaceţi-vă privirile peste lucruri.
Noi suntem numai purtători de cântec
sub glia neagră a tăriilor,
noi suntem numai purtători de cântec
pe la porţi închise,
dar fiicele noastre vor naşte pe Dumnezeu
aici unde astăzi singurătatea ne omoară.

de Lucian Blaga

"Nicăieri şi niciodată nu ne a cerut Hristos să fim proşti"

"Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi laşă, o bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca şi cum menirea creştinismului n ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile, dat fiind că e prin definiţie osândit la cecitate şi paraplegie.

Iubesc

Iubesc!... În fiecare zi, iubesc!
Şi inima mea vrea să-Ţi cânte..
Ia-o Tu, Doamne, în mâna Ta
Şi ocroteşte-o până-n veşnicie,
Să-Ţi poată cânta şi cu îngerii.
Iubesc!... În fiecare zi visez
Că mă trezesc în zori
Bătăile Tale la uşă,
Iar eu sunt într-un alb curat îmbrăcat.
Iubesc, şi-mi pare că văd îngeri
Ce zâmbesc prin ochii celor ce mă privesc...
Sunt fericit că eşti lângă mine,
Că parfumul iubirii Tale m-a fermecat...


Iubiţi! Iubiţi! aş sfătui pe oricine...
Iubiţi-vă soţii, iubiţi-vă soţiile,
Iubiţi-vă părinţii, iubiţi-vă copiii,
Iubiţi-vă păstorii, iubiţi-vă fraţii!
Dar nu uitaţi, în toate aceste iubiri, de Domnul!
Iubindu-i nu veţi împlini doar o poruncă,
Veţi arăta că sunteţi buni, blânzi şi smeriţi
Iubindu-i vă veţi îmbogăţi
Şi nu vor mai exista doruri să vă frământe
Pentru că zâmbetul iubirii va alina orice dor,
Iar inima în care a înflorit Iubirea,
Va mângâia cerul culegând nectarul,
ce-l picură peste lume Harul.

Esenţa relaţiilor creştinului cu Dumnezeu, şi ale relaţiilor lui Dumnezeu cu fiecare creştin

Cugetare

Nu există pe lume cinste sau chemare mai mare decât aceea de a fi Creştin. Când judecătorul-călău Sevirus l-a întrebat pe tânărul Petru Abesalamit «Care este neamul tău ?», Petru a răspuns: «Sunt de neam creştin». Judecătorul l-a întrebat mai departe: «Care-ţi este rangul?». Iar Petru a răspuns: « Sunt din rangul cel mai înalt: Sînt Creştin. » Părintele loan de Kronştat scrie : «întreaga lume nu e decît o pânză de păinajen, în comparaţie cu sufletul omului creştin. » Creştinul este un vas de lut în care se toarnă puterea şi lumina dumnezeiască. Fie că el stă pe tronul de aur al împăratului, sau în cea mai umilă dintre colibe, valoarea lui este întotdeauna aceeaşi. Oare aurul este mai puţin aur cînd este învelit într-o foaie de varză, mai curînd decît într-o batistă de mătase?

Lăudăm și cântăm cu frații noștri basarabeni, moldoveni, ruși, ucrainieni, sârbi...

Crăciun binecuvântat! 

 Pozdrevlyayu s prazdnikom Rozhdestva i s Novim Godom!

 Hristos se rodi! 

 Veseloho Vam Rizdva i Shchastlyvoho Novoho Roku! 

 Vasel Koleda; Tchestita nova godina!

Iisuse, unde-i locul Tău

Iisuse, unde-i locul Tău Te rog, fă-mi loc şi mie
să nu fiu despărţit, Iisus, de Tine pe vecie.
De unde Tu eşti alungat să plec şi eu în pripă
să nu stau despărţit, Iisus, de Tine nici o clipă.
– Iisus, să nu stau despărţit de Tine nici o clipă.

Când Tu posteşti şi rabzi arzând în foame şi-n suspine
să ard şi eu, să rabd tăcând alăturea de Tine,
să-ndur orice, dar să-mi păstrez fiinţa mea curată,
să nu fiu despărţit, Iisus, de Tine nici odată.
– Iisus, să nu fiu despărţit de Tine nici odată.

Când Tu eşti judecat şi pus pe crucea pătimirii
să-Ţi stau alăturea şi eu la Jertfa Ispăşirii.
– Atunci aş fi încredinţat că-n slava care vine
ai fi alăturea pe veci, Iisus, şi Tu cu mine.
– Iisus, alăturea pe veci ai fi şi Tu cu mine.

de Traian Dorz

Ceasul al 11-lea - Ceasul pocăinţei

Potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi, crestinul trebuie să trăiască în aşa fel, încât să împlinească numai voia lui Dumnezeu şi să se ferească de păcate, ca şi cum ar trăi penultimul ceas, dinaintea marii Judecăţi. „Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”, spune Cuvântul lui Dumnezeu.

Într-un fel sau altul şi noi, cei de astăzi, trăim un astfel de ceas, anume ceasul socotelilor. Dacă am înţelege mesajul înaintaşilor noştri am vedea că suntem în ceasul al 11-lea, când nu mai putem lăsa pe mâine întoarcerea noastră la Dumnezeu. Azi, dacă auzi glasul Domnului, nu-ţi împietri inima, ne spune Sf. Ap. Pavel, fiecăruia dintre noi. Iar Sf. Ap. Petru, ne sfătuieşte: „Smeriţi-vă sub mâna tare a lui Dumnezeu, ca să vă înalţe la timpul cuvenit” ( 1 Petru 5, 6).

Cuvinte dintre ani...

De anul ce pleacă nu-mi pare rău,

Mă descopăr în faţa celui ce vine!

Binecuvântat fie numele tău,

Duminica mea începe cu tine!

Două mii doisprezece, se înfioară

Gândul meu tânăr ca un cocon,

Doamne, adu-mi libertatea în Ţară

Şi nu mi-o lăsa ispitei plocon.

O, iartă-mi, Te rog, Doamne

Acum la sfârșit de an, nu pot decât să spun şi eu alături de poetul și fr. Traian Dorz:

"O, iartă-mi, Te rog, Doamne, atâtea rugăciuni
prin care-Ţi cer doar pâine şi pază şi minuni,
căci am făcut adesea din Tine robul meu,
nu eu s-ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu.

O intrare creştinească în Anul cel Nou

Ce am făcut eu pentru semenii mei, ce am făcut eu pentru ca hristos să fie adus până la ei, iar ei aduşi până la Hristos?
Iată o întrebare cu care am trecut dintr-un an în altul. Ajuns acasă de la Biserica, m-am dus direct la bibiotecă şi iată peste ce mi-am odihnit privirea:

"Veniţi să facem o intrare creştinească în Anul cel Nou, cu hotărâre şi întovărăşire de luptă împotriva sudalmelor şi beţiilor...
Cititorilor...veniţi să scoatem din casa noastră, din traiul nostru şi al vecinilor noştri aceste două mai păcate care ne pierd sufletul şi neamul nostru: beţia şi sudalma...
Publicăm ami jos o "Hotărâre".
Toţi cei acre voiesc şi se hotărăsc să intre în lupta contra beţiei şi sudalmei vor iscali această hotărâre. Apo horărârea iscălită o puneţi pe peretele casei şi mai ales, în suflet, ca s-o aveţi în tot decursul anului cu voi... spre a vedea câţi am putut purta până la sfârşit lupta cea bună pentru biruinţa Satanei şi mântuirea noastră cea sufletească.
Cititorule, iscăleşte şi tu hotărârea şi intră şi tu în Oastea celor ce se hotărăsc pentru Mântuitorul Hristos şi pentru lupta împotriva păcatelor. Ascultă glasul şi rugăciunea sufletului tău, iscăleşte şi tu şi ţine hotărârea de mai jos:

Reţete de Revelion

După ce ne-am hrănit bine trupul, haideţi să ne hrănim şi sufletul:

1.

Se ia binecuvântare,

se adaug-un strop de soare,

şi o pulbere de stele;

se amestecă-ntre ele.

Se mai pune bunătate,

şi iertare de păcate.

Iar iubire?...

Cât cuprinde!

Şi de la Domnul Hristos

Să aveţi un an frumos.

Mulţumire pentru toate:

Mulţi ani cu sănătate!