Vino şi vezi!

„Natanael i-a zis: «Poate ieşi ceva bun din Nazaret?»
«Vino şi vezi!» – i-a răspuns Filip.»“ (Ioan 1, 46)

 

Bucuria aflării Domnului n-are predici lungi, nici vorbiri meşteşugit alcătuite (1 Cor. 2, 4), – dar are dovada de duh şi de putere…
Argumentul dumnezeieştii simplităţi este strălucit şi convingător, fiindcă este izvorât din adevăr şi din trăire. Glasul aflării lui Iisus este strălucirea ochilor, lumina feţei, puterea simţirii calde şi adânci, iar acela care are minte şi ochi îşi dă seama de valoarea acestor argumente. Şi nu se mai îndoieşte de adevăr!

Cât de scurtă trebuie să fi fost predica de chemare a lui Andrei pentru Petru, fratele său. Cât de scurtă a fost predica lui Filip pentru Natanael, – dar cât de plină de foc şi de putere a fost predica aceasta!

Trei cuvinte au fost de-ajuns pentru a-l hotărî pe Natanael să vină şi să-l însoţească până la Iisus. Această unire a lor în Hristos i-a păstrat apoi şi pe cei doi între olaltă, uniţi până la sfârşit. Hristos i-a dat şi lui Natanael un nume nou: Bartolomeu…
În toate înşiruirile numelui apostolilor din Sfintele Evanghelii, numele lor sunt mereu împreună: Filip şi Bartolomeu (Mat. 10, 3; Marcu 3, 18; Luca 6, 14). Numele lor sunt scrise mereu unul după celălalt şi pe pământ şi în ceruri. Hristos i-a unit spre a nu se mai despărţi niciodată.

Scumpi fraţi… e de dorit ca nici între noi să nu fie prea mulţi învăţători (Iac. 3, 1). Dar aceia care sunt să fie luminoşi şi vrednici. Să împli-nească această slujbă plini de teamă şi de seriozitate sfântă, căci este o slujbă pe cât de mare pe atât de grea (Rom. 15, 16).Cei care învaţă pe alţii trebuie, în primul rând, să se ţină ei înşişi de învăţătură (Rom. 12, 7), să facă această slujbă cu putere (1 Cor. 4, 20), cu tot simţul marii răspunderi pentru mântuirea celor care îi ascultă (1 Tim. 4, 16), cu dragostea şi grija deplinei creşteri şi îndrumări în învăţătură şi credinţă pentru cei îndrumaţi, cu grija pentru viitorul Bisericii şi adunării Domnului, pregătind suflete sănătoase de viitori fraţi. Pentru mânuirea Cuvântului şi îndrumarea Lucrării.

Cu veghere sfântă şi felurită asupra trăirii Evangheliei şi a respectării învăţăturii, spre creşterea celor care ascultă şi rămân în adevăr. Şi spre luarea de măsuri împotriva celor ce nu se supun Cuvântului şi fraţilor…
După cum se poate vedea, toată această grijă era la Sfinţii Apostoli în toate privinţele un lucru la care ei luau aminte mereu şi-l făceau (F. Ap. 20, 16-35).

Nu interesează în primul rând cât vorbeşti (ba chiar e nevoie totdeauna să vorbeşti cât mai scurt). Nu interesează nici stilul, nici arta vorbirii tale. Nici vocabularul prea ales şi cioplit, rotund şi uns. Nici înfăţişarea ta bine pomădată, nici gesturile largi şi studiate…
Pe sufletele care Îl caută pe Hristos în vorbirea ta chiar le doare şi le supără toate acestea. Le este urâtă şi respingătoare orice căutare după laude şi linguşiri şi orice maimuţăreală de aceasta, la un slujitor al Domnului şi la un vestitor al Sfintei Evanghelii, n-are ce căuta. Ci pe sufletele dornice după Hristos le interesează numai: CE spui şi CUM spui! Le interesează numai Adevărul, le este foame numai după Hristos.

Ascultătorii te cercetează şi îţi caută fiinţa ta, să vadă dacă tu Îl ai pe Hristos şi dacă li-L poţi da şi lor – sau nu.
Îţi caută sinceritatea, încredinţarea, convingerea mărturisirii tale, ca să ştie dacă te pot crede sau nu. Dacă te pot urma sau nu.

De aceea tu fii un ostaş al Adevărului şi un mărturisitor al lui Hristos. Plin de putere, de curaj şi de iubire. Atunci chiar dacă vei spune numai trei cuvinte, ca Filip, sau cinci, ca Pavel (1 Cor. 14, 19), sau zece, ca Samariteanca, – vor fi de-ajuns pentru toţi ascultătorii tăi. Dacă ei au urechi şi inimă. Dacă ei au minte şi conştiinţă. – Şi vor veni la Hristos!

Dar dacă nu poţi face slujba aceasta aşa – am mai spus – e mai bine să nu o faci!… E mai bine să-ţi alegi altă meserie şi să-ţi câştigi pâinea în alt fel. Căci vei primi o mai mare osândă dacă faci din apostolatul lui Hristos o meserie pe care o împlineşti numai pentru salar. Sau pentru nişte pomeni (Iac. 3, 1; Rom. 2, 9-24; 1 Petru 5, 2-3).

Pe nimeni nu vei putea aduce cu adevărat la Dumnezeu niciodată, dacă tu însuţi n-ai venit la El! Pe nimeni nu vei putea mişca niciodată, dacă tu însuţi nu eşti mişcat. Şi nu este o mai mare nenorocire decât un astfel de „propovăduitor“. Şi pentru Cuvânt şi pentru ascultători.

Doamne şi Dumnezeul nostru, Care ai chemat şi trimis binecuvântaţii pescari de oameni, fii binecuvântat pentru ei, căci prin râvna şi jertfa lor am aflat şi noi lumina Ta şi viaţa fericită cu Tine.
Te rugăm să ne faci şi pe noi nişte astfel de vestitori ai Tăi, încât toţi ascultătorii noştri să vină la Tine, atraşi de puterea Ta, care să lucreze neîmpiedicată de nimic, prin toţi ai Tăi. Amin.

Traian Dorz, din „Hristos – Dumnezeul nostru”
-  Meditaţii după Evanghelia după Ioan, Cap. 1