Permiteţi-mi astăzi să tac şi să-l las pe un om drag mie să vă vorbească în locul meu.
Mi-e atât de dor după cei plecați dintre noi!
Dumnezeu să-i odihnească în pace!
"În dor, românul trăiește simțirea intensă a legăturii în care se află cu cei cu care a viețuit la un loc, când e departat deci. Dorul e simțirea acută a absenței acelora din orizontul său, care poartă urmele lor, ce nu pot fi umplute de alții. În dor se trăiește, o prezență sui-generis a celor absenți; se trăiește durerea absenței lor.
Dar chiar prin aceasta durere se trăiește, în același timp, un fel de neștearsă prezență a lor în conștiință. Absența lor e un chin, pentru că nu e o absență totală, nu e o uitare. În dor omul e singur sau fără cel dorit, și în același timp nu e singur: e cu cel dorit. Dar cel dorit nu e de față în carne și oase, ci e reprezentat prin dor.
Dorul aduce și ține în cel stăpânit de el chipul celui dorit, dar și o durere, deoarece chipul nu ține cu adevărat locul celui absent și dorit. Dorul e "trimis" de acela. Prin dor vine ceva de la acela sau se duce ceva din ființa celui ce dorește la cel dorit. Dorul se ivește pe neașteptate, vine năpraznic și fierbinte, vine ca vântul pentru că este legat de dragoste, care circulă, între cei ce se iubesc, ca gândul. ...
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae,
din cartea: "REFLEXII despre spiritualitatea poporului român" Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1992 - pag. 80 - 88
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu