În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.
Hristos a înviat!
Pentru că dacă n-ar fi înviat Hristos, zadarnică ar fi fost şi lauda împăratului pe care Dumnezeu ni l-a dăruit spre slava Sa şi spre mărirea Sfintei Biserici a lui Hristos Cel Înviat!
Iată, iubiţilor, astăzi sărbătoare mare se face nu numai pe pământ, ci şi în ceruri. Pentru că, fără-ndoială, cel care avea - aşa cum spuneau cântările duhovniceşti - binecuvântarea lui David şi misiunea lui Pavel, împărat şi misionar deopotrivă, nu poate să bucure numai pământul, ci neapărat bucură mai întâi cerul.
S-au spus multe despre Sfântul Împărat Constantin cel Mare. S-au spus foarte multe: unele de bine, altele de rău, ca despre toţi oamenii de pe pământ. Dar nimeni nu poate nega un singur lucru: extraordinara convertire a aceluia care părea, într-un moment, pierdut nu numai pentru credinţă, ci şi pentru eternitate. Cel care părea la un moment dat pierdut într-o lume bolnavă, iată, converteşte întreaga ţară la Crucea lui Hristos şi la binecuvântarea Lui.
Unii spun că s-a botezat prea târziu, alţii aduc argumente că botezul acela ar fi fost o chestie de diplomaţie pământească. Unii - precum Eusebiu acela - ne spun că n-ar fi fost el tocmai ortodox, ci semi-arian. Alţii că, din contră, a fost extraordinar, nemaipomenit de ortodox. Unii ne povestesc fapte întunecate din viaţa lui, alţii că a fost cel mai sfânt dintre împăraţi.
Nici unii şi nici ceilalţi nu greşesc. Ca om, împăratul Constantin a putut trece prin păcat, a putut fi ispitit, a putut răspunde nu tocmai bine întotdeauna la chemarea lui Dumnezeu. Dar ca sfânt, se aplică şi în cazul împăratului Constantin cel Mare aceeaşi măsură, să-i spunem, ca în cazul tuturor binecredincioşilor voievozi. Cine ne poate arăta acum cu degetul răul împăratului Constantin? Dar dacă întreb cine ne poate arăta cu degetul binele făcut de împăratul Constantin, îndată veţi şti să-mi indicaţi Crucea, veţi şti să-mi arătaţi biserici, veţi şti să-mi arătaţi, dacă vreţi, cetăţenia noastră de creştini. Iată, aşadar, ce mare transfigurare în viaţa unui om!
Dar haideţi să ne întrebăm şi altceva: ce-ar fi fost Sfântul Împărat Constantin fără maica sa Elena? Multe lucruri în Biserică şi multe momente dovedesc ce duhovnicie preţioasă dăruiesc mamele copiilor lor. Astăzi am avut o strană pentru Sfânta Elena şi o strană pentru Sfântul Constantin. Astăzi nu s-a pus diferenţă între femininul şi masculinul din Biserică şi, fără voia noastră şi cu binecuvântarea lui Dumnezeu, s-a vădit cât de multă nevoie avem unii de ceilalţi. Că nu se poate mântui Constantin fără Elena şi că Elena este simplă împărăteasă fără Constantin.
Nu încercaţi să vă minţiţi vreodată şi să credeţi că bucuria duhovnicească pe care a avut-o Sfânta Elena la aflarea Sfintei Cruci, de care atât de mult se vorbeşte în Taina Sfintei Cununii, nu va fi umplut de bucurie duhovnicească şi pe fiul său, Constantin, şi că această aflare este la întâmplare. Repet: la Dumnezeu nu există întâmplare! Ci rugăciunile lor împreună ridicate către cer ne-au dăruit nouă, din pământ, Crucea Mântuitorului, regăsită spre a fi reaşezată acolo unde-i era locul: înaintea ochilor noştri, ca un şarpe de aramă în deşertul ispitelor, pentru ca, privind spre dânsa, să ne bucurăm de Învierea Lui.
Astăzi, dacă vreţi, nu este sărbătoarea Elenei şi nu este nici sărbătoarea împăratului Constantin, ci este sărbătoarea Învierii lui Hristos, iarăşi şi iarăşi. Pentru că sunt împăraţi întocmai cu Apostolii şi pentru că Învierea lui Hristos le-a îngăduit să aşeze între ei, ca pe un sigiliu, Crucea Mântuitorului. Câţi împăraţi binecredincioşi nu vor fi fost până la Constantin? Nu putem şti. Nu putem şti nici numărul mamelor care vor fi fost şi ele cucernice şi cuminţi. De ce Dumnezeu nu i-a îngăduit musai unui episcop ca Sfântul Ioan Gură de Aur, de exemplu, să meargă după Crucea Mântuitorului? De ce a îngăduit tocmai acestora doi? Fără-ndoială, pentru a arăta că întotdeauna, unde există cucernicie şi dragoste de Dumnezeu, împărăţia cea lumească slujeşte Împărăţiei celei Cereşti. Aşa trebuie să-i vedeţi pe cei doi: împărăteasa Elena veşnic în cetatea împărătească şi Sfântul Împărat Constantin întocmai cu Apostolii şezând şi împlinind misiunea lor, împărat al dragostei şi al iubirii. Desigur că în Rai, când ne vom întâlni cu el, nu-l vom vedea nici cu coroană, nici cu sceptru. Pentru că Unul singur poartă în Rai coroană şi sceptru. Nu-l vom întâlni nici în brocarturi aurite, pentru că trupul nostru, întărit cu Duhul Sfânt, nu va mai suporta pe el veşmintele acestea adăugate nouă, ci va fi în haina Botezului. Să dea Dumnezeu să ne întâlnim în Rai cu împăratul Constantin şi să-l recunoaştem printr-un singur lucru. Atunci toţi vor spune: Acesta este acelaşi care a dat binecuvântare ca din păgâni să ne recunoaştem a fi creştini, iar aceea este maica sa, pentru că şi acum, din când în când, mai aduce înaintea creştinilor Crucea spre închinare.
Ştiţi că sunt multe mănăstiri care poartă în sine câte o bucată a Sfintei Cruci. Şi dacă le-am pune laolaltă, probabil că ar ieşi o pădure de Sfinte Cruci. Dar nimeni să nu se îndoiască vreodată că toate sunt bucată din Crucea Mântuitorului! Nimeni şi niciodată nu va avea voie să spună cuiva că acolo unde se închină acela nu este Crucea Mântuitorului, de vreme ce fiecare ne vom însemna mai înainte cu semnul sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci.
Să ne bucurăm, aşadar, de bucuria tainei care astăzi şi-a aflat împărat şi, îngenunchind înaintea icoanei celei mari a lui, să spunem: Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Împăratul nostru, Cel Care ne dăruieşti nouă împăraţi spre purtare de biruinţă.
Urez tuturor acelora care poartă numele greu de purtat al Împăratului Constantin şi acelora care poartă numele Elenei şi derivatelor să se bucure de bucuria duhovnicească a Sfintei Elena la aflarea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci şi de bucuria de care s-a învrednicit Împăratul Constantin când glasul lui Hristos îi va fi spus:Vino, slugă bună şi credincioasă!
Pe toţi aşa să ne întărească Dumnezeu, şi aşa să ne dăruiască mântuire, căutând Crucea Mântuitorului, ca Sfânta Elena, şi aducând mulţi păgâni la Hristos, ca Sfântul Împărat Constantin.
Dumnezeu să binecuvânteze poporul nostru constantinopolitan din Capela mitropolitană şi să cântăm împreună:Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le…
Capela Facultăţii de Teologie - Sibiu, 1997
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu