O mâncare necunoscutã

Dar El le-a zis: Eu am de mâncat o mâncare, pe care voi n-o cunoaşteţi.

Ce hranã îmbelşugatã este într-adevãr Cuvântul lui Dumnezeu!

Când sufletul se hrãneşte din plin din ea, chiar şi trupul se saturã.

Nu-i un lucru rar şi neobişnuit cel care s-a petrecut cu mulţi dintre noi de multe ori: când am stat la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu hrãnindu-ne din El, a trecut ziua întreagã fãrã sã simţim nici foame, nisi sete, nici somn.

Sufletul umplut pânã sus, îndestulase şi trupul nostru. În aşa fel încât el nu-şi mai simţea trebuinţele. Fiind copleşit de mulţumirea sufleteascã!

Au fost suflete sfinte care au trãit vreme îndelungatã în singurãtate, fãrã sã aibã altã hranã

pentru trupul lor decât rugãciunea şi sfânta împãrtãşanie.

Cãci Cuvântul şi Trupul lui Hristos este cu adevãrat o hranã care întreţine toatã fiinţa noastrã (Deut. 8, 3; Matei 4, 4).

O mâncare pe care noi n-o putem explica şi n-o putem înţelege, dar pe care o simţim aievea, ne hrãneşte în chip tainic în tot timpul pãrtãşiei şi ascultãrii Cuvântului lui Hristos.

La fel ca atunci când mulţimile Îl urmau pe Domnul prin pustiu şi ascultau zile întregi Cuvântul Sfânt fãrã sã simtã foame, fãrã sã fie biruiţi de obosealã şi sete.

Numai când Cuvântul înceta, iar trupul îşi revenea în simţirile sale, numai atunci slãbiciunile lui îi aminteau de nevoia hranei şi odihnei.

Mâncarea aceasta tainicã, ne va hrãni în veşnicie necurmat şi din plin, îndestulându-ne în aşa fel cã nu vom mai simţi şi nu vom avea nevoie de nimic (Apoc. 2, 17).

Ce mâncare plãcutã şi dulce este aceastã manã ascunsã, pentru oricine a gustat vreodatã din ea!

Este hrana tainicã şi Dumnezeiascã pe care Domnul Iisus o dã sufletelor care aleargã la El şi care ascultã cu statornicie Cuvântul Sãu.

E pãrtãşia cu Hristos şi cu Harul Sãu, care ţine sufletul în acea stare cereascã în care nu mai simţi întru nimic nici trupul, nici trebuinţele lui, nici marginile lui.

Iisuse Doamne, dã-ne Te rugãm aceastã stare totdeauna!

Dã-ne mereu foamea şi bucuria cereascã a hranei cereşti, a împãrtãşirii cu Tine în starea cea fericitã a rugãciunii, a pocãinţei şi a ascultãrii depline. Amin.

Traian Dorz, din “Hristos – Izvorul nostru”