Haidem... sã murim cu El

Atunci Toma, zis Geamãn,

 a zis celorlalţi ucenici: 

Haidem sã mergem şi noi sã murim cu El!

 

În hotãrârea apostolilor Domnului din acel moment, era un act de mare eroism.

Dacã au vãzut cã nu-L pot convinge pe Domnul sã nu Se întoarcã în Iudeea unde Îl aşteptau ucigaşii de la care scãpase numai de câteva zile, ucigaşii care pândeau mereu un alt prilej sã-L prindã... prilej din care pânã şi ucenicii Sãi nu mai trãgeau nãdejde sã mai scape, - ei şi-au rupt gândul şi li-au zis:

- Haidem sã mergem şi noi, sã murim cu El!...

Erau convinşi cu toţii cã Hristos trebuie sã moarã acolo în Ierusalim.

Erau convinşi nu numai din cuvintele profeţite de Domnul, dar şi de ura pe care o vedeau în iudeii care pregãteau aceasta.

Alegînd calea lui Hristos, ucenicii Domnului şi-au ales aceeaşi soartã ca şi El.

Oriunde Hristos era primit şi iubit, se bucurau şi ei de primire şi iubire.

Oriunde era El alungat şi dispreţuit, ei erau gata sã-I împãrtãşeascã ocara şi suferinţa Lui, cu o inimã hotãrâtã alipitã de Domnul lor.

Fiind pãrtaşi la viaţa Lui, la bucuria şi slava Sa, ei erau gata şi la moartea pentru El, fãrã pãrere de rãu, fãrã fricã şi fãrã îndoialã, aşa cum s-a şi dovedit mai târziu, dupã ce umbrele trecãtoare ale unor porniri fireşti, au trecut pe totdeauna de peste ei.

Întoarcerea noastrã la Dumnezeu, ascultarea şi predarea sufletului nostru în slujba lui Hristos pentru totdeauna, adicã naşterea noastrã din nou, este de fapt o moarte...

În clipa aceea noi murim, cum spune Sf. Pavel, faţã de lume - şi lumea moare faţã de noi.

Murim, ca om firesc, şi înviem ca om duhovnicesc.

Aceasta este moartea cea dintâi (Colos. 2, 12).

Spre deosebire de moartea a doua (Apoc. 20, 14), care este aruncarea în iazul de foc veşnic, moartea de care vor avea parte acei care n-au trecut prin prima moarte ca sã se nascã din Dumnezeu (Ioan 1, 13), spre a nu mai muri niciodatã (Ioan 11, 26).

Mântuitorul Hristos a murit pentru pãcatele noastre (1 Cor. 15, 3)

Şi dacã El a murit în locul nostru, noi am murit (Rom. 6, 4-13).

Am murit împreunã cu El prin pocãinţã, prin lepãdarea de pãcatul nostru, de firea noastrã, de trecutul nostru...

Şi am înviat în El şi împreunã cu El la viaţa nouã, prin hotãrârea, prin legãmântul şi prin voinţa puternicã de a-L urma pe Hristos în totul şi pe totdeauna!...

Devenind astfel pãrtaşi ai Firii lui Hristos (Colos. 1, 10-12); 1 Petru 1, 4), devenim şi pãrtaşi ai morţii şi suferinţelor Lui (Filip 3, 10) atunci ajungem pãrtaşi şi ai aceleiaşi sorţi atât în viaţa aceasta cât şi în veşnicie (2 Tim. 2, 12).

Astfel vom trãi cu El şi vom iubi cu El, vom face binele cu El şi vom mãrturisi cu El, vom pãtimi şi ne vom ruga, împreunã cu Iisus, vom ierta şi vom mângâia, vom ajuta şi vom rãbda, vom face totul cu El, prin El şi pentru El, iar la sfârşit vom muri cu El...

Apoi vom birui cu El, iar în ziua cea veşnicã a Învierii, vom învia cu El, ne vom înãlţa cu El şi vom fi pe totdeauna cu El (1 Tes. 4, 17).

O, ce slavã veşnicã aşteaptã pe toţi acei care într-o clipã de mare însemnãtate, au luat hotãrârea sã moarã cu Hristos, ca apoi sã trãiascã mereu cu El.

Dragã suflete, tu ai murit în felul acesta minunat cu Hristos?

A murit într-adevãr omul tãu cel vechi, firea ta cea lumeascã, cu patimile şi cu poftele ei, sau nu?

Iar dacã a murit într-adevãr, lasã-L sã trãiascã numai Hristos în tine - şi vei fi viu pe veci (Rom. 8, 10-13).

Dar dacã nu, atunci fã acest lucru chiar acum.

Slavã veşnicã şi mãrire îndelung rãbdãrii Tale Doamne Iisuse, care pentru noi şi pãcatele noastre ai murit pe Cruce şi Te-ai îngropat, iar a treia zi ai înviat pentru viaţa şi învierea noastrã.

Slavã Ţie care prin puterea Duhului Sfânt ai fãcut sã putem şi noi muri în ce priveşte pãcatul, împreunã cu Tine, şi sã putem învia în ce priveşte credinţa şi neprihãnirea prin puterea Ta.

Te rugãm dãruieşte-ne mereu puterea sã biruim în noi firea cea veche, şi ori de câte ori încearcã sã învie din nou, sã putem zdrobi şi omorâ cu puterea credinţei, înfrânãrii şi a evlaviei, pentru ascultarea voii Tale.

Iar când se va cere şi dacã se va cere vreodatã şi jertfa vãzutã a fiinţei noastre, pentru slava Ta şi izbânda Cauzei Tale, atunci ajutã-ne sã fim gata sã o dãm cu dragostea cu care Ţi-ai dat-o şi Tu pentru noi (Rom. 5, 8 ).

Traian Dorz, din "Meditaţii la Evanghelia dupã Ioan"