Potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi, crestinul trebuie să trăiască în aşa fel, încât să împlinească numai voia lui Dumnezeu şi să se ferească de păcate, ca şi cum ar trăi penultimul ceas, dinaintea marii Judecăţi. „Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”, spune Cuvântul lui Dumnezeu.
Într-un fel sau altul şi noi, cei de astăzi, trăim un astfel de ceas, anume ceasul socotelilor. Dacă am înţelege mesajul înaintaşilor noştri am vedea că suntem în ceasul al 11-lea, când nu mai putem lăsa pe mâine întoarcerea noastră la Dumnezeu. Azi, dacă auzi glasul Domnului, nu-ţi împietri inima, ne spune Sf. Ap. Pavel, fiecăruia dintre noi. Iar Sf. Ap. Petru, ne sfătuieşte: „Smeriţi-vă sub mâna tare a lui Dumnezeu, ca să vă înalţe la timpul cuvenit” ( 1 Petru 5, 6).
„Timpul cuvenit” este ceasul când ni se va plăti fiecăruia pentru tot binele sau răul făcut. Ni se va cere socoteală despre felul cum am trăit în lumea aceasta. Tâlharul de-a dreapta Mântuitorului s-a mântuit în ceasul al 12-lea, pentru că lui atunci i s-a făcut cunoscut Domnul Iisus. Pentru el atunci a fost ceasul pocăinţei, dar pentru noi ceasul ultim este chiar acesta de acum. Acest ultim ceas nu-l putem şti niciunul dintre noi, el poate fi chiar când, dragul meu cititor, citeşti aceste rânduri. Şi cine va fi găsit priveghind va intra împreună cu Mirele-Hristos, dar cine nu va fi găsit veghind va fi aruncat în întunericul cel mai dinafară, unde vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
Părintele Cleopa avea o vorbă pentru credincioşii care-l vizitau: „ Să aveţi mereu înaintea ochilor moartea, moartea şi iar moartea!”.
A face aşa înseamnă a fi mereu pregătit pentru a da socoteală de faptele tale, înseamnă a fi conştient că eşti în ceasul al 11-lea, adică la un pas de moarte. Să trăim deci ca în timpul zilei, pentru ca venirea Domnului nostru să ne afle veghind!
Într-un fel sau altul şi noi, cei de astăzi, trăim un astfel de ceas, anume ceasul socotelilor. Dacă am înţelege mesajul înaintaşilor noştri am vedea că suntem în ceasul al 11-lea, când nu mai putem lăsa pe mâine întoarcerea noastră la Dumnezeu. Azi, dacă auzi glasul Domnului, nu-ţi împietri inima, ne spune Sf. Ap. Pavel, fiecăruia dintre noi. Iar Sf. Ap. Petru, ne sfătuieşte: „Smeriţi-vă sub mâna tare a lui Dumnezeu, ca să vă înalţe la timpul cuvenit” ( 1 Petru 5, 6).
„Timpul cuvenit” este ceasul când ni se va plăti fiecăruia pentru tot binele sau răul făcut. Ni se va cere socoteală despre felul cum am trăit în lumea aceasta. Tâlharul de-a dreapta Mântuitorului s-a mântuit în ceasul al 12-lea, pentru că lui atunci i s-a făcut cunoscut Domnul Iisus. Pentru el atunci a fost ceasul pocăinţei, dar pentru noi ceasul ultim este chiar acesta de acum. Acest ultim ceas nu-l putem şti niciunul dintre noi, el poate fi chiar când, dragul meu cititor, citeşti aceste rânduri. Şi cine va fi găsit priveghind va intra împreună cu Mirele-Hristos, dar cine nu va fi găsit veghind va fi aruncat în întunericul cel mai dinafară, unde vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
Părintele Cleopa avea o vorbă pentru credincioşii care-l vizitau: „ Să aveţi mereu înaintea ochilor moartea, moartea şi iar moartea!”.
A face aşa înseamnă a fi mereu pregătit pentru a da socoteală de faptele tale, înseamnă a fi conştient că eşti în ceasul al 11-lea, adică la un pas de moarte. Să trăim deci ca în timpul zilei, pentru ca venirea Domnului nostru să ne afle veghind!
Un comentariu:
Zguduitor articol! Ce ar trebui, oare, să fac astăzi dacă aş şti că e ultima zi pe acest pământ?!
M-aş ruga mai mult? Aş face mai mult bine? Aş urî mai puţin aş iubi mai mult?
Sau poate aş aştepta prima zi din Veşnicie cu inima plină de emoţia împlinirii celui mai mare Dor...
Poate că în ultimul ceas voi veni şi eu gâfâind, cu aspect neîngrijit...Oare cum voi sta în faţa Mirelui?!...
O! Doamne, ştiu! Ştiu că ai o haină albă şi pentru mine?!!!...Iartă-mă că nu am împodobit-o! Mai dă-mi răgaz vreo două ceasuri să îţi pot bucura mai mult inima...
Poezia ce urmează ne învaţă să veghem, să aşteptăm Mirele:
,,Fecioară înţeleaptă, cu candela aprinsă, ce trează-aştepţi întruna pe Mirele Slăvit,
se lasă înserarea pe faţa zilei stinsă, iar Faţa Lui slăvită nici azi n-a răsărit.
Pe cerul larg, răsare puzderie de stele, frumoşii Lui luceferi răsar în lung şi-n lat,
dar nici în seara asta nu vezi venind prin ele Luceafărul iubirii şi Soarele-aşteptat.
Se-ntinde ca o mreajă a somnului ispită, lumina să ţi-o stingă, vegherea să ţi-o ia,
dar, suflet alb, păstrează-ţi nădejdea neclintită, căci lupta aşteptării curând se va-ncheia!
Cu candela credinţei aprinsă, o, fecioară, rămâi spălându-ţi ochii prin lacrimi de-orice somn,
în haina curăţiei, frumoasa ta comoară, aşteaptă cu răbdare pe-al Slavei dulce Domn!
Veghează, mai veghează, mai sufere o clipă, în candela sleită mai toarnă-ţi untdelemn,
vor trece toate-acestea, vor trece-aşa de-n pripă, cum n-ar fi fost vreodată,când El va face-un semn!
Dorm toţi? O, nu-i nimica! Tu rabdă şi veghează! Plângi mult? E grea vegherea?El ştie tu cât plângi!
Dar iată Răsăritul cum tot se luminează şi-obrazul tău cu lacrimi în slavă ţi-l răsfrângi!
Răsare Faţa Dulce a Celui-Care-Vine, iar harul într-o clipă pe veci te-a mângâiat;
cu ce cununi măreţe de sori şi stele pline îţi va-mbrăca El faţa ce-a plâns şi-a privegheat!"
Traian Dorz
Trimiteți un comentariu