Mi-aşa de dor să port un strai de nemurire,
Cum l-am avut când Tu m-ai plămădit.
Când Mâinile-Ţi lucrau ca să imi dea sfinţire
Şi Inima-ţi frângeai s-o poarte-un vas de lut.
Căci de atunci ,ATÂT DE MULT TU M-AI IUBIT!
Mi-aşa de dor să Te privesc în soare,
Aşa cum pentru prima dată Te-am privit.
Când mi-ai deschis cu tină şi scuipat vederea
Ca să-mi araţi ,că nu-i destul CÂT M-AI IUBIT!
Şi mi-e prea dor să simt îmbrăţişarea
Ce am primit atunci când pe pământ TU m-ai trimis.
Şi-atunci când m-am întors, şi-am înţeles că eşti Iertarea,
O, Domnul meu,CÂT DE IUBIT EU ÎS!
Şi doruri clocotesc în inima-mi
Să Te cuprind ,să Te privesc…
Să nu mai fiu decât cea care-am fost ATUNCI,
Când pentru prima dată ,am auzit doar un cuvânt:
EU TE IUBESC.
(iulie 2007)
autor Estera Stan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu