marți, 20 aprilie 2010

Prietenul cel bun


„La nevoie se cunoaşte care-ţi este prieten bun

până nu ajungi în lipsa mulţi de prietenie-ţi spun...”


„Prietenul adevărat, nu-l cunoşti când eşti bogat,

ţi-l trimite Dumnezeu numai când ajungi la greu...”

( Traian Dorz )



Undeva într-o odăiţă, doi tineri îşi împărtăşesc sentimentele, dragostea, credinţa şi bucuria lor. Este noapte, iar razele lunii pătrund prin fereastra larg deschisă chemându-i parcă în grădină. Andrei însă era bolnav şi nu putea ieşi din casă, iar Ionel nu se putea bucura pe deplin fără Andrei, astfel că hotărâseră în noaptea aceea să rămână lângă fereastră şi să vegheze împreună. Ionel era un băiat credincios şi se gândi să folosească aceste clipe citind din Sfânta Scriptură, cântând şi recitând poezii. La un moment dat, Andrei îl rugă pe Ionel să-i vorbească despre prietenie, despre felul cum înţelege el acest sentiment. Ionel îl privii pe Andrei cu lacrimi în colţul ochilor şi îi spuse:

- Andrei, să vorbeşti despre prietenie este un lucru foarte frumos. Cuvântul prietenie este un cuvânt încărcat cu toate valenţele pe care filozofii le gândesc şi poeţii le cântă. Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu nu pot concepe să vorbeşti despre prietenie şi să nu simţi ceva deosebit în lăuntrul tău. Când priveşti măreaţa coloană a infinitului, a marelui artist Brâncuşi, te cuprinde un sentiment de emoţie...de ( şi îşi stăpâninlacrimile). Aşa ar trebui să se întâmple când pronunţăm cuvântul prietenie. Eu am înţeles bogăţia acestui cuvânt citind Sfânta Scriptură. Am găsit în ea un sprijin şi un prieten adevărat. Câţiva ani buni de prietenie mă leagă de Domnul Iisus, Mântuitorul nostru, pe care l-am primit în viaţa mea citind această carte minunată. El mi-a inspirat întodeauna dragostea sinceră, modestia, putera morală şi demnitatea pe care le-am găsit totdeauna la El. În lumea aceasta, în care parcă răutatea are întâietate, Scumpul şi Marele meu Prieten rămâne cel mai minunat exemplu!

- Ionel, povesteşte-mi despre ziua în care te-ai întâlnit cu acest Prieten, pentru că aş vrea să ştiu mai multe despre El! Îmi dau seama că pe zi ce trece, prietenii pe care-i am mă părăsesc unul câte unul de când m-am îmbolnăvit şi nu mai pot merge cu ei la petreceri. Pe tine te-am marginalizat întodeauna şi râdeam cu ceilalţi de credinţa ta. Sentimentele mele faţă de tine erau mai mult făţarnice dar, suferinţa aceasta care m-a imobilizat la pat mi-a deschis ochii pentru a putea face distincţie între un prieten adevărat, credincios, şi unul de ocazie. De aceea, te rog să mă ierţi!... De aceea, te rog să-mi vorbeşti despre această prietenie care nu se dizolvă şi în urma căreia nu rămân regrete.

- Ca să întorci timpul înapoi, Andrei, este imposibil dar, mă pot întoarce eu în timp. Cândva aveam şi eu aceeaşi concepţie ca a ta despre prietenie. Acceptam prietenia tuturor celor care gândeau ca mine şi care aveau aceeaşi sete de plăceri lumeşti. Iubeam pe cei ce iubeau banii ca mine şi pe care îi cheltuiam împreună în cel mai nebunesc fel. Odată s-a întâmplat să rămân pe drumuri. A fost greu. Am bătut la uşile prietenilor dar, toţi m-au abandonat singurătăţii, scuzându-se şi trimiţându-mă de la unul la altul. O perioadă m-am rupt de oameni, eram deznădăjduit, demoralizat, încetasem să mai cred în prietenie, până într-o zi când, într-o gară cineva m-a întrebat: „Crezi în prietenie?”...Bineînţeles că am răspuns „Nu” şi ţin minte că acel tânăr a continuat:” Viaţa fără prieteni nu are nici un sens, nu are formă, nu are strălucire. Dacă ai şti ce minunat e să ai un prieten aproape de tine care să te înţeleagă, să te ajute...Tu nu mai crezi în prieteni pentru că ei te-au trădat dar, nu uita, că există un Prieten, pe care aş vrea să-l cunoşti. Nu-ţi pot spune mai mult, pentru că trebuie să-mi plece trenul dar, îţi dăruiesc această Biblie, cu dorinţa de-a-L afla singur, citindu-o. A, şi să nu uit, Duminică la Biserica va fi ceva frumos, vor fi mulţi tineri”
Când am început să citesc, mi-am dat seama de câte ori respinsesem dragostea lui Dumnezeu, de câte ori ignorasem prietenia pe care Domnul Iisus mi-o dăruia din toată inima. În noaptea de Crăciun, când tinerii pe care îi întâlnisem în Duminica aceea la Biserică m-au cercetat, mi-am adus aminte de ceea ce a spus cândva Tudor Arghezi:
„ Ceea ce cauţi în alţi se află pe măsura înţelesului în tine, rătăcitorule...” Căutam prietenia, Andrei, şi ea se afla în puterea mea de a iubi şi de a ierta. Cum spuneam, au venit colindătorii în noaptea aceea şi au cântat: „ Copil iubit cu ochi străini, Tu vii din noi printre străini, în peşteră pe paie reci, Tu iarăşi capul Ţi-l apleci...” Colindul acesta m-a alipit de Domnul Iisus şi de cei care-L iubeau, printr-o prietenie adevărată, reuşind în felul acesta să-mi îndrept defectele şi să nu mai fiu ceea ce am fost. Puştiul din mine s-a transformat într-o oază formată din cele mai minunate şi nobile sentimente.

După toate aceste cuvinte Andrei îl îmbrăţişă pe Ionel plângând. Pentru câteva clipe în odăiţă se aşternu liniştea, după care Andrei, neputând să îngenuncheze, rosti din patul său :”Iubitule Doamne, în nicio carte de psihologie nu am putut afla cine îmi sunt prietenii adevăraţi...Poate că nici nu m-am străduit să aflu dar, în noaptea aceasta am înţeles că într-un suflet mare, totul este mare şi te rog să mă ajuţi să scap de toate viciile care nasc în mine deziluzii, dezordine şi deznădejde. Cei pe care îi consideram prieteni m-au dezamăgit, îmi pierdusem speranţa dar, acum am regăsit-o în Tine şi vreau să Te urmez cu sinceritate, fără prefăcătorie, fără a duce o viaţă duplicitară oscilând între credinţă şi necredinţă. Primeşte-mă şi pe mine între aceia cărora le-ai dăruit prietenia Ta! Ajută-mă să fiu cinstit până la sfârşitul vieţii mele...”

După rugăciune au privit amândoi pe fereastră, se iviseră zorii.
Ionel îşi luă rămas bun şi se îndreptă spre uşă. În clipa când dori să închidă uşa, îl auzi pe Andrei rugându-se din nou: „Doamne fie ca această dimineaţă să fie pentru mine un început nou!...” Ieşi încet lăsându-l în părtăşia aceasta minunata cu cerul şi cu noul său Prieten.

Un comentariu:

Mariana spunea...

Trebuie să recunosc deschis că am câteva cuvinte tare dragi. Printre acestea, pe primele locuri, se află cuvântul prieten şi derivatele lui...
Nu mai zic de ce... Ai zis tu, Sorin, atât de clar în povestea ta pe care am sorbit-o ca pe o limonadă dulce, rece pe timp de vară, sau ca pe un ceai cald în frigul iernii.
E un balsam pentru sufletele rănite. Cine nu a fost trădat de aşa-zişii prieteni? Cine nu a suspinat căutând adevărata prietenie?...
E atât de minunat pentru oricine a aflat prietenia Domnului Iisus! O astfel de prietenie ne înnobilează.

Îmi place mult cum ai zis tu: ,,Căutam prietenia, Andrei, şi ea se afla în puterea mea de a iubi şi de a ierta." sau ,,Colindul acesta m-a alipit de Domnul Iisus şi de cei care-L iubeau, printr-o prietenie adevărată, reuşind în felul acesta să-mi îndrept defectele şi să nu mai fiu ceea ce am fost. Puştiul din mine s-a transformat într-o oază formată din cele mai minunate şi nobile sentimente."
Ceea ce face povestirea să fie atât de valoroasă este că arată o prietenie adevărată, e o mărturisire...Poartă în sine fiorul unei experienţe trăite şi asta se simte.
Eu am citit cu sufletul la gură, şi în final m-am rugat şi eu lăcrimând.
Mulţumesc pentru provocarea acestor trăiri sfinte...Este imposibil să nu simţi cum ţi se înnobilează sufletul în urma lecturii acestei povestiri.

Iată o cântare tare dragă pe care am lipit-o de suflet încă din anii adolescenţei:

Un Prieten bun pe calea vieţii
mi-ai fost, Iisuse Preaiubit,
din clipa când de bietu-mi suflet
Tu Te-ai lăsat să fii găsit.

Prieten bun, Prieten bun,
fii binecuvântat, Iisuse, Prieten bun!

În suferinţa grea şi lungă,
când toţi s-au dus şi m-au lăsat,
Tu ai rămas mereu cu mine,
Prieten bun şi-adevărat.

în nopţile de-ndurerare,
când faţa-n lacrimi mi-o scăldam,
o, numai mâna Ta cea bună
că mi le şterge, o simţeam.

Ajută-mi să-Ţi rămân aproape,
cu suflet recunoscător,
nedespărţitul meu Prieten
şi scumpul meu Mântuitor!
Traian Dorz


Sorin, trebuie să scrii povestiri ca şi aceasta! Să nu laşi vreo experienţă, vreo întâmplare nepovestită! Trebuie să torni ,,peste inimile noastre mângâiere şi iubire" ( Al. Vlahuţă ,,Unde ni sunt visătorii")

Slăvit să fie Domnul Iisus, Prietenul nostru drag!