marți, 6 aprilie 2010

Emoţia unei rugăciuni...


"Iisus Hristos,
Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor,
Slavă veşnică Ţie!

Cu ochii plini tot atât de mult de întunericul ce apune
ca şi de lumina ce răsare,
cu obrajii scăldaţi de şiroaiele lacrimilor amare
amestecate cu şiroaiele lacrimilor dulci
şi cu inma jumătate încă sângerând de spaima morţii tale
şi jumătate strălucind de uimirea Învierii,
- stăm, tremurând din toată fiinţa noastră,
între Crucea Ta şi mormântul Tău,
amândouă goale,
pe amândouă întrebându-le
la amândouă ascultând...

Dincolo de amândouă,
Te privim dintr-o dată,
în lumima orbitoare în care ne apari,
însângerat şi strălucitor,
alb şi rumen,
trecut prin ele pentru noi
şi chemându-ne să Te urmăm şi noi,
prin ele, pentru Tine.

Focul Crucii Tale ne arde Trecutul;
Focul Învierii ne sfinţeşte Viitorul;
Focul trecerii printre ele ne uneşte în Tine.
Şi dincolo de amândouă,
Tatăl Nostru ne va îmbrăţişa pe Amândoi
într-o unică sărutare
Eterna.

Slavă veşnică Ţie,
Marele nostru Mântuitor şi Dumnezeu,
Iisus Hristos! "

( Traian Dorz - din cartea "Hristos Mântuitorul nostru" )

Un comentariu:

Mariana spunea...

Însăşi rugăciunea sinceră e o emoţie...dar cea postată de tine, Sorin, scrisă de fr Traian, mi-a produs şi mie acea emoţie ce te face să simţi o durere şi o vinovăţie amestecate cu bucurie şi extaz...

În ,,agonia" căutării Domnului, vâzând că nu e nici pe cruce, nici în mormânt, apare acea bucurie nepământeană descoperându-l pe Domnul lângă tine, cu alt chip, neînsângerat, ci plin de lumina Învierii...
Stai şi te întrebi: cum să nu Îl atingi? Cum să nu vrei să picuri mirul lacrimilor tale pe rana din piept?...
Mulţumesc pentru această rugăciune, pentru emoţia sfântă!