marți, 13 aprilie 2010

Interpretarea icoanei „Sfânta Treime” a lui Andrei Rubliov

„Cerurile se deschid şi măreţiile lui Dumnezeu se arată” au exclamat arhiereii şi credincioşii când, în 1515, au intrat în Catedrala „Adormirii Maicii Domnului” din Moscova, de curând împodobită cu minunate icoane făcute de elevii marelui maestru Rubliov.

Înţelegem mai bine acest sentiment în faţa icoanei icoanelor, cea a Sfintei Treimi, executată în 1425 (1410 după alte surse, n.n.) de monahul Andrei Rubliov. După aproape 150 de ani „sinodul celor o Sută de Capete” o ridică la rangul de model al iconografiei şi al oricăror reprezentări ale Treimii. În 1904, comisia de restaurare ridică podoabele metalice şi, după o muncă de înlăturare a straturilor posterioare, icoana se arată într-o astfel de strălucire, încât membrii comisiei sunt literalmente zguduiţi. Se poate spune cu certitudine că nu există în o altă parte ceva asemănător în privinţa puterii de sinteză teologică, a bogăţiei simbolismului şi a frumuseţii artistice.

Se pot distinge trei planuri suprapuse. În primul rând este evocată povestirea biblică a vizitei celor trei Călători la Avraam (Facerea 18, 1-16). Comentariu liturgic o descifrează: „Fericite Avraam, tu i-ai văzut, tu ai primit dumnezeirea cea una şi întreită”. Deja înlăturarea chipurilor lui Avraam şi al Sarrei îndeamnă la pătrunderea mai aprofundată şi la trecerea spre planul al doilea, cel al „iconomiei divine”. Cei trei călători cereşti formează „Sfatul cel veşnic”; peisajul îşi schimbă semnificaţia: cortul lui Avraam devine palatul-templu; stejarul din Mamvri, pomul vieţii; cosmosul, o tăietură abia schiţată în natură, semn uşor al prezenţei sale. Viţelul oferit ca hrană face loc potirului euharistic.

Cei trei Îngeri, vioi şi zvelţi, oferă privirilor noastre trupuri foarte alungite. Aripile îngerilor, ca şi modul schematic de a trata mesajul dau impresia imediată de imaterial, de absenţă a greutăţii. Perspectiva răsturnată înlătură distanţa, profunzimea în care totul dispare în depărtare şi, prin efectul contrar, apropie figurile, arată că Dumnezeu este acolo şi pretutindeni. Uşurătatea vioaie a ansamblului, taină a geniului lui Rubliov, constituie o viziune înaripată.

Cele trei personaje conversează poate despre textul lui Ioan: „Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, încât la dat pe Fiul său cel Unul-Născut”. Dar Cuvântul lui Dumnezeu este întotdeauna act: El i-a chipul jertfelnic al cupei.
Al treilea plan, cel intra-divin, este doar sugerat; el este transcendent şi inaccesibil. E totuşi prezent, în măsura în care iconomia mântuirii decurge din viaţa lăuntrică a lui Dumnezeu.

Dumnezeu, prin esenţa sa cea Întreită, este dragostea în sine; dragostea sa faţă de lume nu este decât reflexul întreitei sale iubiri. Dăruirea de sine, care nu este niciodată o lipsă, ci expresia preaplinului în iubire, este închipuită în cupă; Îngerii sunt grupaţi în jurul hranei divine. Ultimele cercetări au descoperit conţinutul cupei. Stratul posterior, reprezentând un ciorchine, ascundea desenul iniţial: Mielul – care leagă acest Prânz ceresc de cuvântul Apocalipsei; Mielul a fost ucis înainte de întemeierea lumii. Iubirea, jertfirea, uciderea precedă actul creaţiei, îi sunt izvorul.

Cei trei Îngeri sunt în repaus – e suprema pace a fiinţei în sine – acest repaus este însă „exaltant”, este o autentică extază, „ieşirea din sine însuşi”. Din felul în care sunt concepuţi Îngerii lui Rubliov se degajă unitatea şi egalitatea – un înger poate fi luat drept altul –, diferenţa venind din atitudinea personală a unuia a fiecăruia faţă de ceilalţi; şi totuşi nu e vorba nici de repetiţie, nici de confuzie (…). Un singur Dumnezeu şi trei Persoane cu desăvârşire egale, iată ce exprimă cele trei sceptre identice, semne ale puterii regale cu care este înzestrat fiecare Înger.

Egalitatea desăvârşită a Îngerilor este atât de puternic exprimată, încât nu există regulă pentru a defini Persoana divină reprezentată sub chipul fiecăruia din ei. Îngerul din dreapta este, fără îndoială, Duhul Sfânt. Dilema se răsfrânge asupra Îngerului din mijloc – dacă este tatăl sau Fiul, ceea ce determină nemijlocit identitatea Îngerului din stânga; o tradiţie păstrată de la un contemporan mai vârstnic al lui Rubliov, Sfântul Ştefan din Perm, afirmă că Tatăl e reprezentat în mijloc şi Fiul în stânga. În comentariul nostru urmăm această tradiţie.
Fiecare Persoană îşi are semnul ei indicat de sceptrele care ne atrag privirea. În spatele Tatălui se găseşte pomul vieţii, izvorul; după Isaac Sirul „pomul vieţii este iubirea treimică din care a căzut Adam”. Sceptrul Fiului arată casa, biserica, trupul lui Hristos. Duhul se reliefează pe fundalul „stâncilor în trepte”: e muntele, e foişorul, Taborul, înălţarea, extazul, suflul lumilor şi al vârfurilor profetice.

(…) Fiul şi Duhul sunt cele două mâini ale Tatălui. Unind marginile mesei cu punctul care se găseşte chiar deasupra, la capul Îngerului din mijloc, se va vedea că Îngerii se găsesc exact într-un triunghi echilateral. Acesta semnifică unitatea şi egalitatea Treimii, al cărei vârf este Tatăl. Şi, în sfârşit, linia care urmăreşte contururile exterioare ale celor trei Îngeri formează un cerc perfect, semn al veşniciei dumnezeieşti. Centrul cercului se găseşte în mâna Tatălui, Pantocratorul. Rubliov se deosebeşte de italienii care înscriau imaginea în cerc, la el Îngerii înşişi constituie cercul (…).

Paul Evdokimov „Arta icoanei – o teologie a frumuseţii”
Sursa: aici

4 comentarii:

Mariana spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Mariana spunea...

:) Mă bucur mult de acest articol, deşi încă nu l-am citit... Vreau să încerc să spun cum interpretez eu această icoană, apoi să citesc.
Când am văzut-o la Arad, pentru prima dată, mi-a sugerat o atmosferă de părtăşie...O stare frumoasă de tot între trei persoane ( credeam că sunt trei fecioare, trei sfinte...). După această primă impresie au urmat nişte explicaţii foarte frumoase făcute de către un preot.
Mă uit acum din nou şi observ unele detalii, poate şi pe fondul explicaţiilor ce le aveam deja de la Arad. Acum observ o anume înclinare a capului de parcă fiecare îşi ţine capul pe umărul celuilalt, formând un fel de cerc nevăzut. Observ o anume sfială, a nume grijă faţă de persoana celuilalt...Am impresia că acolo nu mai vorbesc nici gurile, nici ochii, ci doar inimile...Poziţia capului sugerează şi acest aspect de a asculta inima celuilalt. Par a aştepta o mare bucurie, dar şi însăşi aşteptarae pare copleşită de o emoţie...

Asta e ceea ce am simţit privind această icoană...Sper să nu fi greşit prea mult...
Voi reveni, poate, după lecturarea articolului.

Sorin, iartă-mi acest mic exerciţiu al meu...

Mariana spunea...

:) Am citit cu bucurie o explicaţie complexă şi am rămas uimită...Nu văzusem acele trei planuri suprapuse...Pentru asta trebuie să ştiu Scripturile bine, nu superficial...
Însă la final, când s-a vorbit de cerc, am exclamat şi eu ca şi copiii: Yes!!! Yes! Am intuit şi eu imaginea cercului nevăzut! :)
Ştii de ce mă bucur aşa de tare, şi mă şi smeresc? Fiindcă în toate astea tot câlăuzirea lui Dumnezeu este...Eu nu sunt decât acel ,,mic fir de praf îndrăgostit de o stea..."

Doamne fii slăvit!

ana spunea...

Dacă la nivelul cuvintelor e mai greu să înţelegem ce înseamnă iubirea şi egalitatea din Sfânta Treime, iată că o imagine, o icoană, o ilustrează atât de bine, încât simţi fiori adânci.
Încercam să îmi imaginez oamenii de astăzi, creştinii, stând în diferite părtăşii. Oare mai reprezintă ei o oglindă a Sfintei Treimi? Poate că nu, poate că da pe alocuri...Ceea ce ştiu sigur e că fiecare îşi doreşte o asemenea stare plină de pace, de iubire, de renunţare în favoarea celuilalt...E uimitor! M-a copleşit un dor imens de ceea ce reprezintă icoana asta!...

Doamne, iartă-ne că icoana chipului Tău din noi e aşa de ştearsă din vina noastră!...