miercuri, 14 aprilie 2010

IUBIREA APROAPELUI ESTE MIJLOCUL PRIN CARE SE CÂŞTIGĂ DRAGOSTEA DE DUMNEZEU


"Mântuitorul lumii a rezumat toate poruncile Sale în două porunci principale: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi cea dintâi poruncă. Iar a doua, la fel cu aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 22, 37-40).

Cu toate că porunca iubirii lui Dumnezeu este cu atât mai mare decât iubirea chipului lui Dumnezeu, care este omul, pe cât Dumnezeu este superior chipului său, porunca iubirii aproapelui serveşte de temelie pentru porunca iubirii lui Dumnezeu. Dacă nu s-a pus fundaţie în zadar se lucrează la construirea clădirii: fără ea, nu se va putea pune niciodată început. Prin iubirea de aproapele noi ajungem la iubirea de Dumnezeu. Pentru un creştin a-L iubi pe Dumnezeu este tot una cu a-L iubi pe Hristos (cf. l Ioan 2, 23), şi a-l iubi pe aproapele înseamnă a-L iubi pe Hristos în aproapele. Iubindu-ne aproapele, în Domnul, adică asa cum Hristos ne-a poruncit, dobândim dragostea de Hristos; ori a-L iubi pe Hristos înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu.

Legătura care uneşte dragostea de Dumnezeu de dragostea de aproapele este formulată într-un mod fericit de către Sfântul Ioan Teologul în prima sa epistolă. După învăţătura lui, nu-L poţi iubi pe Dumnezeu fără a-l iubi mai întâi pe fratele tău. Şi iubirea de fratele nostru constă în a împlini faţă de el poruncile Domnului (cf. 2 Ioan l, 6).

Acest lucru este afirmat şi de către sfinţii dascăli ai monahismului. Sfântul Antonie cel Mare a spus: “De aproapele nostru depinde şi viaţa şi moartea (sufletească). Părăsindu-l pe aproapele îl părăsim pe Dumnezeu; smintindu-l pe fratele nostru păcătuim împotriva lui Dumnezeu.” Sfântul Ioan Colov, unul dintre cei mai mari din pustia Scetică, a zis: “Este imposibil să construieşti o casă începând de la acoperiş, ci trebuie să începi construcţia cu fundaţia şi să o ridici până la acoperiş”. Când a fost întrebat ce înseamnă fundaţia a răspuns: “Fundaţiile sunt aproapele nostru: pe el trebuie să-l câştigăm, să începem cu el. Pe el sunt întemeiate toate poruncile lui Hristos”. Sfântul Marcu Ascetul a zis: “Nu te poţi mântui altfel decât prin aproapele tău”. Toţi sfinţii părinţi sunt unanimi în a gândi şi învăţa astfel: este învăţătura creştină în general, învăţătura Bisericii, învăţătura lui Hristos...

Să-l iubeşti pe aproapele urmând poruncile Evangheliei şi nu poruncile inimii. Iubirea înrădăcinată de Dumnezeu în firea noastră a fost pervertită prin cădere şi nu se mai poate manifesta corect. Sub nici un motiv n-o lăsa să acţioneze de capul ei. Lucrările ei şi-au pierdut puritatea, ele sunt urâciune în faţa lui Dumnezeu, sunt o jertfă pângărită. Roadele ei distrug sufletul, duc la moarte. Iubeşte-l pe semenul tău în felul următor: nu te mânia pe el şi nu-l urî pe el; nu-i face reproşuri, nu-i aduce injurii, nu-l bârfi, nu-i vorbi aspru.

Cât stă din tine fii în pace cu el; smereşte-te în faţa lui; nu te răzbuna împotriva lui, nici direct, nici indirect, în toate domeniile, în care este posibil, cedează înaintea lui. Dezobişnuieşte-te de a te contrazice şi a intra în dispută; înlătură aceste două atitudini care sunt semne de orgoliu şi de iubire de sine.

Vorbeşte-i de bine pe cei care zic rău de tine; răsplăteşte răul cu bine. Roagă-te pentru cei ce te copleşesc cu tot felul de împotriviri, de loviri, de mizerii şi de persecuţii (Cf. Matei 5, 2l-48). Sub nici un motiv nu judeca pe cineva, nici nu încerca să vezi dacă o persoană este bună sau rea, ci fixează-ţi privirea asupra unui singur om rău de care tu vei răspunde în faţa lui Dumnezeu: de tine însuţi.

Comportă-te faţă de semenul tău aşa cum ţi-ar plăcea să se comporte el faţă de tine (Cf. Matei 7, l-l2). Din toată inima iartă-le oamenilor greşelile lor, ca şi Tatăl Cel ceresc, de asemenea, să-ţi ierte nenumăratele greşeli şi să te scape de greutatea păcatelor tale care te pot duce în legăturile iadului pentru totdeauna (Matei 18,23-35)... “


Sfântul Ignatie Briancianov

citat din cartea „ Fărâmiturile ospăţului

Episcopia Ortodoxa Româna Alba lulia, 1996


3 comentarii:

Mariana spunea...

Am citit...am recitit cu bucurie ;i cu interes. Cine mă cunoaşte bine ştie că acesta este un subiect care mă preocupă cu toată seriozitatea.
Am înţeles din adolescenţă care sunt poruncile iubirii şi asta a fost lupta mea cea mai mare...
Am citit cu bucurie confirmându-se unele trăiri...Şi am citit smerindu-mă acceptând mustrările ca din partea Domnului.
Cu câţiva ani în urmă eram dezamăgită de mine, de incapacitatea mea de a iubi, de a ierta, a avea pace...Am aodrmit plângând şi în zori, pe la ora 5, am îngenuchiat la marginea patului cerându-i lui Dumnezeu cu lacrimi să mă ajute să iubesc, să iert anumite persoane...M-am ridicat vindecată, şi chiar în ziua aceea, şi din ziua aceea, am simţit că pot iubi acea persoană şi că ea mă poate privi la fel cu iubire frăţească...De atunci am pace şi între noi e zâmbet şi privire fără umbre. Ce vreau să spun e că nu e uşor să iubim cu puterile noastre. Eu, până nu am căzut zdrobită la pământ şi până nu am cerut cu stăruinţă vindecare de neiertare şi neiubire, nu am putut face nimic. Şi cu fiecare caz e la fel...Mereu trebuie rugăciune. Totuşi, parcă uneori e uşor :)

M-am întins la vorbă deşi voiam doar să postez două poezii:

,,Catrene” fără rime – FRAŢII MEI

Pe fraţii mei îi îmbrăţişez cu braţe de dor,
Îi alin cu lacrimi de iubire,
Îi odihnesc în leagănul sufletului meu
Cântând cel mai drag imn...

Pe fraţii mei îi port în gânduri dragi,
Vorbindu-le mai mult prin tăceri...
Le aprind luminiţe în suflet
Cu soarele ce-mi arde-n priviri...

Pe fraţii mei îmi torn mirul de nard
Şi îmi spăl mâinile înainte de a-i atinge...
Le presar trandafiri roz în obrazul plâns
Şi pe pleoape le aştern raze de vise...

Pe fraţii mei îi strâng la piept cu drag
Ca pe nişte copilaşi cu aripi de îngeri...
Le arăt păsările-n zbor de primăvară
Şi le mângâi durerile din vise ne-mplinite...

Pe fraţii mei îi port în cămara inimii curate,
Îi dezmierd cu fiori din veşnicie...
Iau lacrimile lor şi le pun în ochii mei,
Ca prin ele să pot vedea curcubeul Iubirii...

Pe fraţii mei îi iubesc cu dor nespus,...
E Ceva în ei...
şi-Acel Ceva e IISUS!!!



(7 septembrie - 2008...cu un nou vis...să umplem lumea de iubirea lui Hristos!)





Îndrăzniţi să iubiţi!

Îndrăzniţi să iubiţi
Deschizându-vă larg poarta inimii!

Îndrăzniţi să iubiţi
Ieşind degrabă întru-ntâmpinare...

Îndrăzniţi să iubiţi
Îmbrăţişând ca un înger păzitor...

Îndrăzniţi să iubiţi
Sărutând lacrimile sfinte de copil...

Îndrăzniţi să iubiţi
Adăpând cu izvorul curat al privirii...

Îndrăzniţi să iubiţi
Îngenuchind alăturea în iarbă...

Îndrăzniţi să iubiţi
Punând haina nouă pe umeri tremurânzi...

Îndrăzniţi să iubiţi
Hrănind cu pâine caldă, cea mai albă...

Îndrăzniţi să iubiţi
Mergând la pas cu cel ce şchiopătează...

Îndrăzniţi să iubiţi
Luând în braţe pe cel ce se târăşte...

Îndrăzniţi să iubiţi
Însuşindu-vă durerea aproapelui....

Îndrăzniţi să iubiţi
Răspunzând cu-un zâmbet unui surâs timid...

Îndrăzniţi să iubiţi
Luându-i în visul vostru pe prieteni....

Îndrăzniţi să iubiţi
Lăsându-le liber zborul spre visul lor...

Îndrăzniţi să iubiţi
Tăcând sau strigând, plângând sau cântând...

Îndrăzniţi să iubiţi
Dedicând versuri sfinte pline de dor...

Îndrăzniţi să iubiţi
Iubind pur şi simplu!

Sunt atâţia care caută iubire...

ina spunea...

M-a uimit partea a doua prin sfaturile concrete care se dau aratand cum putem iubi semenii dupa porunca lui Dumnezeu si nu dupa poruncile inimii. E dureroasa constatarea ca iubirea inimii a fost pervertita...Totusi, eu cred ca intr-o inima innoita, altoita, transformata, va ajunge ca poruncile lui Dumnezeu sa devina si poruncile ei...
Poate ar spune unii: cum sa iubesti fara sa simti sentimentul iubirii in suflet?!...Uite asa! Sa iubesti cu fapta, sa iubesti cum se spune in articol. Si facand asa, va simti si inima bucuria sentimnetului de iubire.
Citeam odata despre o persoana ce a avea o ura de moarte pe cei ce i-au omorat mama in lagarele de exterminare naziste. Intre timp devenise crestin si marturisea Evanghelia iertatrii si a iubirii. S-a intamplat odata ca la o mare conferinta sa intalneasca pe cel implicat direct in moartea mamei lui...Inima se stranse, simtea atata ura si neiertare...Se rusina de ceea ce simtea, dar, in pofida sentimentelor lui, hotari sa asculte de Domnul si se duse la el sa dea mana si sa ii spuna ca vrea sa il ierte...Cand era in fata lui ezita din nou fiind din nou coplesit de sentimente negative...Dar asculta vocea Lui Dumnezeu. Si in clipa in care mainile s-au atins, un val de iubire si iertare sincera i-a umplut fiinta si a ajuns sa isi ceara el iertare...

Un lucru nu inteleg: de ce nu se iubesc oamenii? Ca doar e asa de minunat! E bine pentru toti!...

ana spunea...

Încerc să rezum în mod practic învăţătura a ceea ce s-a postat mai sus. Mărturisesc că am încercat să văd pe chipul fiecărei persoane chipul lui Hristos şi asta m-a făcut să am altă inimă, altă iubire, altă relaţie...M-am surprins zâmbind...Am uitat tot ce mă ţinea departe, orice supărare, orice suspiciune. E ceva tainic ce se petrece atunci când îi privesc astfel pe cei din jur...
Încercaţi să faceţi şi voi! Prin semeni ajungem la Hristos! Asta am învăţat din articolul de mai sus...
Gândul mi se duce la nişte versuri ce le port de mult în suflet, ca pe un imn, ca pe o dulce comoară când e vorba de frumuseţea relaţiei cu Domnul Iisus şi cu ai Lui...dar mai bine să las să spună versurile ce aş avea şi eu de spus de atâta vreme...

CE DOR FRUMOS!...

Ce DOR frumos, ce RAI ne leagă,
Eu cânt cu lacrimi, Tu le-alini.
De dragul Tău mi-e viaţa dragă,
Că-n ea Te văd şi-n flori şi-n spini.

În crinii albi Ţi-e sărutarea
Şi-n maci văd sânge pe Calvar;
De dragul Tău mi-e dragă valea
Şi Cerul fără de hotar.

În bulgări reci Te văd cum semeni
Şi-n spini văd paşii-nsângeraţi;
De dragul tău iubesc pe oameni,
Azi sunt străini, mâini poate fraţi.

Când turme trec purtându-şi dorul
Şi spune-un fluier ,,Sunt cu voi!
De dragul Tău iubesc păstorul
Ce-şi pune viaţa pentru oi.

În cei aleşi Îţi văd iubirea
Când vin cântându-ţi psalmi în văi,
De dragul Tău le sorb privirea,
pe-obrajii lor sărut pe-ai Tăi.

Şi cât mi-e dat să nu-Ţi văd faţa,
Dorit de ceruri ca un mag,
De dragul Tău mi-e dragă viaţa
Şi moartea nu-i decât un prag.

Costache Ioanid