joi, 15 aprilie 2010

CUVINTELE LOR ŞI CUVINTELE TALE


Am ascultat cuvintele frumoase ale artiştilor, gânditorilor şi poeţilor care m-au exaltat, impresionat... Ele mi-au oferit variante, alternanţe şi infinit de nuanţe; Mi-au vorbit despre lumină dar nu mi-au spus că Tu eşti Lumina; mi-au vorbit despre viaţă dar nu mi-au spus că Tu eşti Viaţa; ele îmi păreau frumoase, dar inima mea nu avea nevoie de cuvinte frumose, ea avea nevoie de persoane frumoase, dar ele nu mi-au spus nici măcar că Tu eşti Cel Frumos. În cele din urmă marea de sensuri ale acestor cuvinte m-au rătăcit pe hăţişurile pustii şi goale ale vieţii fiindcă ele mi-au spus foarte puţin despre Tine, aproape nimic despre mine şi chiar nimic despre posibilitatea întâlnirii noastre.

Cuvântul Tău mi-a vorbit despre Tine şi mi-a vorbit despre mine. El a fost imperativ şi total, fără variante şi convenţii, de aceea mi-a pus sufletul în faţa unei singure alegeri: ori adevăr ori minciună, ori viaţă ori moarte, ori totul ori nimic. Cuvântul Tău înafară de viaţă nu cunoaşte nimic decât moarte. Cuvântul lor părea că îmi înfumuseţează fiinţa, dar mâna pe care mi-ai întins-o prin cuvintele Tale m-a smuls de pe tărâmul impersonal al lipsei de sens şi m-a dus pe tărâmul sensului şi al vieţii.

Cuvintele şi melodiile artiştilor mi-au înfiripat nostalgia suferinţei. Dar Tu mi-ai dăruit pocăinţa mângâierii şi a odihnei. Cuvintele lor m-au făcut mândru şi singuratic, cuvintele Tale mi-au dărit smerenia liniştită şi paşnica înfiorare. Arta mi-a deschis infinitul impersonal, iar Tu mi-ai dăruit PERSOANA. Sufletul meu Te dorea pe Tine şi cuvintele lor abia de mi-au putut arăta urme ale paşilor Tăi. Atunci eu nu le vedeam nici pe acestea acolo, abia acum când Te-am văzut mai desluşit în cuvintele Tale încep să Te întrezăresc şi acolo.

Cu toate că ştiu ceva din cuvintele Tale, Tu eşti pentru mine un munte de tăcere, un abis necunoscut. Tu eşti o Taină din care ţâşnesc sensuri şi frumuseţi. Viaţa mea, Lumina mea şi Sensul vieţii mele...nu pot spune că Te cunosc dar din câte Te ştiu nu-mi mai doresc nimic fără de Tine. „Unde eşti Tu acolo se stârpeşte toată întristarea, iar unde nu eşti Tu, acolo toată bucuria este deşertăciune...”

Vasilică Nica

2 comentarii:

Mariana spunea...

Mi-e aşa de drag ce a scris Vasile Nica! E o continuare şi o completarea superbă la nişte gânduri de ale mele de mai jos.
Mulţumesc, Vasile!
Mulţumesc, Sorin! Fiţi binecuvântaţi fraţii mei dragi!

,,Mi-s dragi cuvintele fiindcă îşi iau seva din Cuvânt!
Îmi sunt dragi fiindcă îşi iau frumuseţea şi înţelepciunea din tăceri frumoase şi înţelepte...
Mi-e dragă orice rostire ce îmi încălzeşte sufletul, lărgind inima cât o catedrală.
Mi-e drag să aud şoapte de dor şi de iubire ce-şi caută cuib de flori în inimi curate.
De-atâta drag de cuvinte, uneori lăcrimez pe silabe, pe vocale şi torn pe ele miruri de nard ca odinioara Maria, pe glezna Lui Iisus, Cuvântul întrupat...
Din cuvinte îmi fac pernă în noaptea vegherii, a visului de sub pleoapele închise de-un dor frumos...
Cuvintele ajunse în suflet se prind de mâini şi ţes un poem de recunoştinţă. Când sunt prea fericite, se furişează la ferestrele sufletului şi fac să înflorească lăcrămioarele...
Mi-e drag să vorbesc fiindcă ce e vorbirea dacă nu inima mea transpusă în cuvinte...Şi ce aş putea oferi mai mult, mai frumos, mai cald, ca inima?
Cuvintele mă învaţă să iubesc, să dăruiesc, să visez, mă vindecă, mă împacă, mă leagă de suflete dragi...
Cuvintele mele şi cuvintele lor au făcut punte peste munţi şi ape...S-au rostit dimpreună în psalmi de stele şi culori, în curcubeie de flori, în ruga din noapte sau din zori...în vise de copil...
De aceea mi-s atât de dragi cuvintele!...şi cei ce le rostesc..."

ina spunea...

,,Cuvintele şi melodiile artiştilor mi-au înfiripat nostalgia suferinţei. Dar Tu mi-ai dăruit pocăinţa mângâierii şi a odihnei. Cuvintele lor m-au făcut mândru şi singuratic, cuvintele Tale mi-au dărit smerenia liniştită şi paşnica înfiorare. Arta mi-a deschis infinitul impersonal, iar Tu mi-ai dăruit PERSOANA. Sufletul meu Te dorea pe Tine şi cuvintele lor abia de mi-au putut arăta urme ale paşilor Tăi. Atunci eu nu le vedeam nici pe acestea acolo, abia acum când Te-am văzut mai desluşit în cuvintele Tale încep să Te întrezăresc şi acolo."

...doar tăcere mai pot când simt îmbrăţişarea unor astfel de cuvinte...
Cuvinte ce mă duc în braţele Cuvântului...Mulţumesc!