duminică, 4 aprilie 2010

E mormântul GOL, căci Domnul înviat-a cu mărire
















Cu Domnul spre Golgota (I)


... Este noapte încă... cerul e senin şi plin de stele,
Petru, undeva, mai plânge amărât, cu lacrimi grele,
la mormânt glumesc soldaţii,
luna scapătă spre mare,

Dar deodată-un fulger cade,
flăcări tot văzduhul pare
şi,-mbrăcat în foc şi raze,
un arhanghel se coboară,
sar peceţile-ntr-o parte,
piatra-n altă parte zboară,
ca trăzniţi cad păzitorii, tremurând pierduţi de frică,
– CU IISUS BIRUITORUL VIAŢA NOUĂ SE RIDICĂ!

E mormântul GOL, căci Domnul înviat-a cu mărire,
NE-A SCHIMBAT ÎNTUNECIMEA PE VECIE-N STRĂLUCIRE,
A-nviat Mântuitorul, pus alăturea cu furii,
s-a-mplinit în clipa asta Taina scriselor Scripturii.

Fost-a judecat de lume,
Cruce grea I-au dat să poarte,
cuie I-au bătut în palme,
răsplătitu-L-au cu moarte,
pus-au lespede deasupra, pusu-I-au peceţi în cale,
ÎNSĂ N-AU PUTUT S-OPREASCĂ SLAVA ÎNVIERII SALE!

CÂŢI nu s-au luptat de-atuncea
să-L îngroape sub vreo glie
şi peceţile să-I pună iar deasupra, pe vecie!
– Însă CHIAR DE-A FOST pe Cruce
şi-apoi pus sub piatră rece,
chiar de-au început călăii plini de fală a-şi petrece,
– CÂND EI NICI GÂNDEAU,
ATUNCEA au rămas cu toţi de-ocară:
DE SUB LESPEZI RĂSTIGNITUL TOTDEAUNA IESE-AFARĂ!

Au fost mulţi şi fi-vor încă cei ce să-L omoare cată,
dar, închis să-L ţină, NIMENI n-o să poată NICIODATĂ,
că nu-i om
şi nici putere să-L îngroape PE VECIE,
El, IISUS BIRUITORUL,
BIRUIE MEREU ŞI-NVIE!


Cu Domnul spre Golgota (II)

E Duminică...
Şi zorii ies pe vârful Căpăţânii,
e Duminică
şi-i ziua cea dintâi a săptămânii...
Ucenicii,-nchişi în casă,
stau din noaptea cea de groază
când L-au prins pe-Nvăţătorul – şi întruna priveghează,
n-au gustat din seara-aceea
nici odihna şi nici somnul,
SE CĂIAU AMAR CU TOŢII CĂ L-AU PĂRĂSIT pe Domnul.
Petru nu putea, sărmanul, să-şi mai stăpânească plânsul,
căci de trei ori el, pe faţă, s-a fost lepădat de Dânsul...

Trei bătăi răsună-n poarta unde-şi plâng cu toţii vina
şi-o femeie intră-n grabă – e Maria Magdalina:
– A-NVIAT ÎNVĂŢĂTORUL, giulgiurile stau grămadă!...
Toţi tresar uimiţi,
doar Petru şi Ioan se duc să vadă!

Groapa-i goală,
Petru plânge,
Ioan strigă cu suspine:
– «Unde-ai mers, Iisuse Doamne, ia-ne şi pe noi cu Tine!»


Cu Domnul spre Golgota (III)

În Slăvita Dimineaţă când ai înviat, Iisuse,
Te-aşteptau cei dragi, cu lacrimi şi cu bucurii nespuse,
Te-aşteptau nedespărţiţii:
magdalenele, zacheii
şi pescarii Tăi de oameni de la Marea Galileii...

ASTĂZI ÎNSĂ, VAI, adesea, printre noi, a Ta-nviere
numai iude-o mai aşteaptă să Te vândă cui Te-ar cere,
numai ane şi caiafe să Te chinuie-n durere,
numai mâini să Te lovească,
numai cruci, oţet şi fiere,
numai buze să Te scuipe,
numai guri să Te hulească...
... ASTA ŢI-E RECUNOŞTINŢA, CRUDĂ GLOATĂ „CREŞTINEASCĂ“!

*

O, voi, toţi creştini de forme, de paradă şi de nume
ce-aveţi sfânta datorie de-a-L sluji pe Domnu-n lume,
ce răspundere-uriaşă veţi avea la Judecată
pentru lumea asta-ntreagă ce-o lăsaţi întunecată
să se piardă-n rătăcire, de Hristos întrăinată,
făr’ să-i arătaţi Lumina cu o viaţă-adevărată!
Făr’ să-i daţi o mărturie prin viaţă şi prin faptă
că trăiţi în curăţie
şi-I cunoaşteţi Calea Dreaptă!
Căci, în loc de-apostolie şi lucrarea cea curată,
voi, trăind în fărdelege, faceţi slujba vinovată
pentru care nu-i uitare, nici iertare, niciodată!

Voi vă pierdeţi...
răul creşte...
iadul râde şi petrece!
Când veţi înţelege oare?
– Iată, CEASUL DOISPREZECE!

autor Traian Dorz
din
"Cântările Dintâi", Sibiu, 2004,
p. 24-25, 130-131 şi 155-156

3 comentarii:

denisia spunea...

HRISTOS A ÎNVIAT!

MONICA DANIELA spunea...

HRISTOS A INVIAT!

Sorin M. spunea...

ADEVARAT A INVIAT!