Dincolo de ţărm mă aştepţi…
Pregătit să mă-ntâmpini
Cu îmbrăţişare şi sărut.
Dar Doamne,cum să vin aşa?
Când haina – I prafuită de atâta fire?
-Mai dă-mi răgaz,căci mi-e ruşine
Să Te privesc şi-apoi la mine să mă uit.
Prea des m-am încuiat în subterane de durere,
Prea rar urcata-am eu în turnul meu de Dor,
Şi prea puţin am stat de strajă!
Prea Te-am făcut să plângi,
Căci Te-am scuipat şi Te-am uitat!
Şi teamă prea mi-a fost c-ai să mă cauţi..
Dar de-aş fugi la margini de pământuri,
Şi de-aş cunoaşte adâncurile toate,
De-ar trece primăveri în şir şi toate celelalte,
Tu …tot rămâi ACELAŞI!!
Nu poţi să nu mă-ntrebi,nu poţi să nu mă cauţi.
-O,unde eşti?
De dorul tău suspină inima de Tată,
Şi Cerul tot şi-ntreaga –mpăraţie ce te-aşteaptă!
Dar Doamne,cum să stau aşa în faţa Ta?
Şi m-am trezit că mă înnec în fericire..
Căci m-ai luat la Piept şi Mâna Ta mi-ai dat.
Şi am văzut şi am simţit,că Sângele ce-a curs
s-a prefăcut Betezda,pentru mine…
Acuma nu mai fug de Faţa Ta,căci iată!
Un nou veşmânt,MAI ALB DECÂT ZĂPADA,mă îmbracă!
Acuma pot sa Te privesc şi pot să văd că Tu zâmbeşti,
De dragul meu,când rătăcesc în Tine.
Şi Doamne,cum să pot ca să răspund
Când TU-mi repeţi:Eu,te iubesc,copilă?
Ah ştiu…Îţi mulţumesc,
Şi vreau mai mult să Te iubesc,Preasfinte!
de Estera Stan
