sâmbătă, 13 martie 2010

Paşi către Tine…












O, Doamne despică Tu marea de dor,

Şi lasă să treacă doar Cerul!

Întinde Toiagul şi linişte fă,

Căci limpede-i apa,când Tu-mi esti Izvorul.


Loveşte Tu stânca!! Ţâşnească din ea tot adâncul!

Pe urma-Ţi de paşi să păşesc când e val.

Pecete ramână, să-mi umple rărunchiul

Căci vreau să mă-ntâmpini Acolo pe mal.


Scufundă-mă-n Tine şi spală ce-i pată,

Albşte-mi veşmâtul şi fă-l să străluce!

Aruncă-mă-n lume ,să-mpart din Minunea-Ţi de Tată,

Şi-apoi strange-mă-n Braţul Preadulce.


O ,Doamne despică Tu marea de dor

Şi lasă să trec peste Ceruri.

Întinde Toiagul, la Tine mă fă

S-ajung ca un cântec, din glasuri de coruri…


(februarie 2008).
de Estera Stan

Un comentariu:

Mariana spunea...

Poezia Esterei mi-a amintit ce am citi şi scris ieri din cartea ,,Prieten tinereţii mele" de fr Traian Dorz.

O, PAŞII TĂI APROPIINDU-SE…

Preaiubitule, până Ţi-am putut păstra întregi Cuvintele Tale în inima mea şi m-am gândit neîncetat la ele, prezenţa Ta luminoasă şi dulce îmi însorea toată fiinţa mea şi îmi fericea toate cărările vieţii mele.
Atunci treceam prin mulţimile de feţe şi nu vedeam nici una, căci toate privirile mele erau aţintite numai la faţa Ta.
Auzeam mii de glasuri, dar nu ascultam la nici unul, pentru că tot auzul meu era stăpânit numai de încântarea cuvintelor Tale.
Mă înconjurau tot felul de lucruri, îmi făceau semne tot felul de frumuseţi, mă căutau mulţimi de ispite. Dar nu mă puteam opri nicăieri, pentru că toată inima mea era răpită numai de Tine.
Tu-mi erai de-ajuns. Nici nu ştiam că mai există ceva în afară de Tine.
Nici nu doream, nici nu căutam altceva, decât iubirea şi prezenţa Ta.
Dragostei mele îi erau nespus mai mult ca orice: tăcerea Ta, privirea Ta, paşii Tăi...

O, paşii Tăi! Cât de fericit era auzul meu simţindu-i şi cum îmi tresărea inima mea când puteam înţelege binecunoscutul sunet al paşilor Tăi apropiindu-se.
Ştiam că apropierea lor îmi aduce apropierea Ta.
Ascultam mereu, cum ascultă o mamă tânără să audă paşii dulci ai copilaşului ei drag apropiindu-se de uşa ei...
Ascultam tremurând, cum ascultă un soţ iubitor să audă paşii uşori şi iubiţi ai dragii sale soţii apropiindu-se de adăpostul lor fericit..
Ascultam, cum ascultă un copil nerăbdător să audă paşii scumpi ai măicuţei sale apropiindu-se de pătucul lui, cu dragostea cea mai fericită şi mai nerăbdătoare din lume.
Aşa ascultam eu, Iisuse Preaiubit, neasemuit Prieten al singurătăţii mele, aşa doream, aşa cunoşteam, aşa bănuiam eu paşii Tăi, apropierea Ta.

O, cu ce fericit tremur şi cutremur trăieşte întreaga mea fiinţă acele câteva clipe de când încep să-Ţi presimt, apoi să-Ţi înţeleg, apoi să-Ţi aud paşii Tăi apropiindu-se de grădina mea, de stratul crinilor mei, de cămăruţa iubirii mele
Şi până când, în sfârşit, Te opreşti lângă mine...
Până ce Îţi simt căldura bătăilor inimii, răsufletul gurii, raiul aşezării Tale alături...
Nu cunosc – şi cred că nu este pe lume – o mai mare fericire, decât aceea pe care o simte sufletul meu în această clipă când, cu toată dăruirea pe care Ţi-o poate oferi, se poate arunca la picioarele Tale.
Se poate arunca în dragostea Ta, ca într-o apă luminoasă, cu cea mai sfântă şi totală uitare de Sine. Ca într-o desăvărşită pierdere în răpirea nu ştiu cărui cer.

Atunci e ca şi cum eu aş fi ieşit în totul din fiinţa mea şi, în locul meu, a intrat în mine cerul tot...
Atunci nimic nu mai sunt cum au fost înainte sau cum voi fi după aceea.
Atunci ceva divin mă luminează pe dinlăuntru şi pe dinafară cu alt fel de lumină decât toate luminile la un loc.
Atunci nu doresc nimic pe lume mai mult decât să nu mă mai trezesc . Să nu mai devin eu.
Iisuse!...


Sorin, Estera, ce Dumnezeu frumos ne leagă!!! Ce frumos!!!