Marele nostru Binefăcător

"Numai Iisus Hristos, Mântuitorul şi Dumnezeul tău, Care ştie toată viaţa ta şi cunoaşte toate păcatele tale – căci El le-a ispăşit – numai El Singur te poate înţelege. Numai Lui poţi să-I spui totul şi fără nici o teamă. O, ce Prieten Bun ne este El!

Crede că Iisus este lângă tine şi vei simţi că este. Vino la El şi vei simţi că te învăluie cald cu iubirea şi braţele Sale. Cere-I iertare şi vei simţi că ţi-a dăruit-o. Dă-I inima ta si vei simti că ţi-a dăruit-o. Predă-te lui Hristos cu credinţă,cerându-I naşterea din nou,apoi rămâi lângă El cu iubire neschimbată. Slujeşte-L cu nădejde toată viaţa ta şi vei simţi că eşti înfiat de Dumnezeu.
Fiindcă aţi renunţat la toate acum pentru Hristos,le veţi primi pe toate şi pe totdeauna prin El. Dar cine n-are pe Hristos e cea mai nefericită fiinţă de pe faţa pământului. Acum o văd numai unii; mâine o vor vedea aceasta cu toţii.

Sănătos este acela care poate purta poveri: povara răbdării, povara pagubei, povara jignirii, povara ocării, povara închisorii, povara bătăii, povara Crucii, povara Evangheliei, adică povara lui Hristos. Pot totul în Hristos, a spus Sfântul Pavel (Fil.4, 13). Intr-adevăr, în Hristos poţi. Numai în El poţi.
Când nu eşti în Hristos, atunci nu poţi purta greul (Ioan 15, 5). Deci dacă nu poţi, înseamnă că nu eşti în El. Căci dacă ai fi, ai fi sănătos deplin, adică ai putea purta totul.

Viaţa sfântă pretinsă de Hristos, propovăduită de apostolii Săi, trăită de primii creştini şi apărată de Sfinţii Părinţi ai Bisericii a devenit în mijlocul acestui fel de lume o excepţie batjocorită şi huiduită. Cât de îngrozitor s-au falsificat lucrurile! Şi totuşi aproape nimănui nu i se pare îngrozitor. Apostolii şi Sfinţii Părinţi au fost săraci, curaţi şi darnici. Aşa ne-au învăţat ei să trăim şi noi în Biserica Domnului. Dar cei care s-au ocupat de lucruri necinstite au adus în lume ura nu faţă de ei, ci faţă de Evanghelie şi faţă de Biserică, prin purtările lor. Ce blestem este acesta pentru cei vinovaţi de el! Creştinismul este Hristos – nu necinstiţii care s-au strecurat în creştinism şi în Biserica Sa. Evanghelia este lumină şi binefacere, nu obscurantism, superstiţie şi înapoiere. Biserica este curăţie, dragoste şi căldură în unitate, nu afacerism, simbrie, făţărnicie şi sectarism. Oamenii trebuie să ajungă să vadă şi să facă deosebirea. Iar cei nelegiuiţi ori să-şi schimbe viaţa, ori să plece din Biserică! Cerul n-are atâtea stele câte se văd. Nici Biserica adevărată numai atâţia luptători câţi par.

Ce mare păcat este frica! Frica este unul din păcatele cele mai grele împotriva credinţei şi a iubirii. Frica te duce la lepădarea de credinţă şi la trădarea iubirii lui Hristos. Frica te face să-ţi calci legământul şi să-ţi pierzi mântuirea. Frica te face să-ţi vinzi Binefăcătorul şi fraţii. Frica te face să calci porunca Domnului şi să părăseşti calea Lui. Frica îţi sugrumă conştiinţa, îţi ucide bucuria, îţi otrăveşte toată pacea vieţii şi a căminului. Iţi întunecă mintea, îţi chinuieşte sufletul şi îţi nimiceşte adunarea. Frica îţi pierde viaţa întrreagă şi pe totdeauna (Apoc. 21, 8). Nu fiţi fricoşi voi, pe care vă apără Hristos Biruitorul. De cine aţi putea să vă temeţi?

O suflete, nu fi fricos niciodată. Niciunde. Şi în faţa nimănui! Cere-I putere Domnului – şi ai curaj! Totdeauna în Numele Lui şi în slujba Lui trebuie să ai cel mai mare curaj. Teme-te de un singur duşman: păcatul; de o singură nenorocire: păcatul; de o singură osândă: păcatul; şi apoi de nimic altceva să nu te mai temi niciodată.

Nu trebuie să uiţi niciodată un lucru: cine te întreabă. Nu ce te întreabă şi ce-ţi vorbeşte cineva, ci cine le întreabă, cine îţi vorbeşte! La asta să fii atent! Că dacă uiţi la ce te întreabă un om, de cele mai multe ori nu vei fi atent şi nu-i vei da nici o importanţă, căci zici: „A... nişte lucruri de nimic”. Dar dacă te uiţi atent cine este omul care vine la tine sau la care te duci te să te întrebe, ochii ţi se vor deschide mai cu grijă şi gura ţi se va închide mai cu cumpătare.Căci mintea îţi va fi atentă.

Cât de vinovat este orcine se foloseşte de un suflet slab şi fricos ca să-l silească a face lucruri pe care pe urmă îl nefericesc şi îl degreadează pe acela pentru toată viaţa lui! Acela care face din om o zdreanţă netrebnică, vrednică de scârba şi de dis preţul celorlalţi pe toteauna – adică un pârâtor şi o iscoadă. Omul căzut într-o astfel de stare nu mai e om. A ajuns fără nici o demnitate, mai jos decât orice târâtoare. Este degradat şi în proprii săi ochi şi rămâne pe totdeauna cea mai nefericită creatură de pe lume.

Omul care şi-a pătat conştiinţa şi s-a compromis, ajungând un vânzător netrebnic, şi-a terfelit cinstea, şi-a murdărit şi cugetul, şi caracterul său de om, făcându-se pârâşul semenilor săi, omul acela nu mai este om, ci demon ori viperă. Creatura asta, dacă totuşi mai are o cât de mică parte de conştiinţă trează în ea, se va simţi cea mai chinuită fiinţă, cea mai nefericită, cea mai osândită şi mai nenorocită creatură de pe faţa pământului. O râmă sau o broască vor fi mai fericite decât un astfel de om.

Oamenii nu-L iubesc pe Adevăratul Dumnezeu, ci forma Evabgheliei. Exteriorul credinţei. Acesta este falsul dumnezeu la care se închină astăzi oamenii. Când Adevăratul Dumnezeu S-a ridicat să-l nimicească pe acest fals dumnezeu al lumii, oamenii L-au răstignit pe Cel Adevărat, spre a-l apăra pe celalalt, pe cel fals. L-au omorât pe Hristos pentru sabat. Pentru Lege, pe Dătătorul Legii. Şi pentru superstiţii, pe Dumnezeu.

Lumea nu vrea adevărul, ci închipuirea adevărului. Nu vrea miezul, ci coaja – sau nici atât. Nu vrea Harul, ci Legea. Nu pe Hristos, ci forma de evlavie a unor creaturi. Pentru a salva cele ce se văd, sunt gata să ucidă tot ce nu se vede. Atât în inimile lor, cât şi în ale altora. Iudeii L-au omorât pe Hristos pentru a-şi salva sabatul.

Prejudecăţile luptă împotriva lui Hristos oriunde Se iveşte El şi trăirea Lui. Pentru că oriunde pătrunde El, Hristos luptă cu prejudecăţile care au ajuns un nou dumnezeu pentru oameni. Luând pe nedrept locul Celui Viu şi Adevărat. Pe toate aceste lucruri Hristos trebuie să Şi le subordoneze. Să le coboare la picioarele Sale. Adică la locul lor. Şi să ridice mai presus de toate Slava Tatălui Sfânt."

Părintele Iosif Trifa
din cartea "Talcuirea Evangheliilor"