miercuri, 17 martie 2010

Recunoşinţă, Doamne

















Recunoştinţă, Doamne, de jos şi până sus
Îţi sunt întreg, Iisuse, de Harul ce L-ai pus
Ca pe-o comoară sfântă în bietul vas de lut,
Să pot şi eu să laud pe Cel făr’ de-nceput…

Recunoştinţă, Doamne, Ţi-aduc şi eu smerit
Că bietul fir de iarbă la Umbra-Ţi a-nflorit.
Şi-n toate ale noastre e Darul Tău divin
De-a fi partaşi la Taina, prin Dragoste, deplin...

Recunoştinţă, Doamne, prin gând, şi prin viu glas,
Prin ruga-nlacrimată la cel din urmă ceas.
E ziua pe sfârşite, şi soarele-a apus,
Iar sufletul îmi cântă un psalm de dor, nespus.

Recunoştinţă, Doamne, prin dorul ce Ţi-l cânt...
Ce minunat e totul cu Tine pe pământ!
N-aş vrea o altă stare, un alt crâmpei de Rai,
Decât ca şi atuncea când totul Tu-mi erai.

Recunoştinţă, Doamne, din sufletu-mi prea plin,
Îmi izvorăşte psalmul...Mi-e dor şi mă închin,
Unind a mea cântare cu-al îngerilor cor...
Ce minunat e ceasul cu Tine pe Tabor!

Recunoştinţă, Doamne, de fraţi şi de surori,
De stări de har aprinse, de lacrimi şi fiori...
De sfânta lor iubire ce mă-nfăşoară lin,
De grabnica iertare ce-o dăruie deplin.

Recunoştinţă, Doamne, de-odihna ce-o găsesc
În tot ce-mi pui în faţă s-ating şi să iubesc!
De roua tremurandă pe mugurii de meri,
De florile plăpânde din orice primăveri.

Recuno
ștință, Doamne, de lacrima ce-mi dai
Ca roua care-alintă blând florile de mai,
De clipa suferinţei cu veşnicul ei ţel,
De-a îngerilor scară spre cer, de la Betel...

Recunoştinţă, Doamne, pentru iertarea Ta.
Mi-ai dat o-mbrăţişare ce n-o mai pot uita!
Să stăm aşa de-a pururi, Iisuse drag, doresc...
Simt inima-mi cum zboară, în dorul ei...Plutesc!

Recunoştinţă, Doamne, mi-e ultimul cuvânt
Recuno
ștință, Doamne mi-e orice tainic gând.
Dar mai presus de toate, pe-al inimii Altar
Recunoştinţa, Doamne, mi-e Jertfa pentru Har!


Creaţie colectivă, iată autorii: Neogen, Miriam, Olimpiada, Sorin M., Diogene, Abishag, Catiusha....şi Cătălin OD
P.S. Aici puteţi vedea cum au luat naştere aceste verusri de recunoştinţă

Un comentariu:

Mariana spunea...

Am citit poezia cu bucuri aducerii aminte şi încercam să recunosc versurile mele :) Mi s-a întâmplat ceva ciudat: mi se părea că nici un vers nu e al meu, apoi parcă toate erau ale mele :)
Pe mine mă fascinează interactivitatea în crearea unei poezii. Versul dinainte parcă îţi întinde mâna, iar versul tău parcă întinde şi el mâna după versul ce îl aşteaptă să vină :) Mă surprind plăcut toate versurile ce urmează unui vers scris de altcineva...Aş scrie mereu poezii interactive!
E o împletire de vers şi de inimi.
Mă tot gândesc dacă am putea organiza pe blog o astfel de interactivitate :)
Sorin, tu eşti mereu plin de idei. Vezi vreo soluţie?

Cât despre tema poeziei, RECUNOŞTINŢA mea pentru tot ce face Dumnezeu pentru mine, e foarte mare. Nu merit nimic, de aceea mă simt atât de binecuvântată!