Primăvara mea, Iisuse

Iisuse, primăvara mi-e numai vis şi dor...
Te chem cu neodihnă din plânsul meu amar
S-aduci alinul dulce suspinelor ce dor,
Să-nmugurească pacea şi veselia iar...

Pe crengile Vieţii, vor mugurii de-aproape
Să-şi dăruiască seva şi Dragostea din ea,
Când zorii dimineţii le bat cu drag în pleoape
Şi le şopteşte dulce: „– Trecut-a iarna grea.“

E festival cu muguri şoptind abia, trecute,
Taine-mpletite-n nimbul de limpezi armonii...
Din fire de culoare se ţes adânc, tăcute,
Acorduri de-nviere în sfinte simfonii.

Trimite-o adiere pe ramura-mi uscată,
Să simt reînvierea în razele-Ţi de Har!
Şi să pătrundă Cerul făptura mea uitată,
Mireasmă tot mai rară, să ’nalţ spre Tine iar.

Apoi, ofranda nouă la Sfintele-Ţi Picioare
S-aduc cu bucurie, Stăpânul meu dorit:
Smerita mea slujire înveşmântată-n soare,
Credinţa şi Nădejdea ce-n mine-au înflorit

A primăvară dulce miroase-a mea fiinţă,
Primind din Tine Mirul Eternei Primăveri,
Căci fiinţez prin Harul - cereasca năzuinţă
Ce mă eliberează de patimi şi poveri.

Din flori îmi vărs parfumul şi îmi preling culoarea
Pe cîmpul care-i încă tot trist şi tot uscat,
Hai, vino, drag Iisuse!... Redă-i înviorarea,
Blagoslovind sămânţa ce Tu ai semănat!

Aş vrea, o, dulce Mire, cu inimă curată,
Şi dorul meu şi visul de Tine să le leg
Iar rodul ascultării, podoabă nestemată,
La ceasul Întâlnirii să Ţi-l ofer, întreg!

Mai pune o sămânţă, mai taie-un ram uscat,
Goleşte-mă de sevă... şi toarnă-mi Seva Ta!
Să mă înalţi din tină, cu rod imaculat,
Iar rodul neiertarii s-ajungă ,,a ierta“!

O, iată, primăvara îmi umple-ntreaga fire,
Căci Cerul Tău găsit-a în mine adăpost.
Tot ce a fost ruină cunoaşte înflorire
Şi paşii mei se-ndreaptă spre-o Viaţă cu alt rost...

Păstrează-mi primăvara pe ramurile mele
Să-mi înflorească-n suflet Iubirea ca o floare,
Cuprinde-mă în raze şi-adu-mi un strop în ele
Din Marea Primăvară - Eterna Sărbătoare.

Ca să rămân de-a pururi un mugur înflorit,
Simbol al Primăverii, ce Viaţă ne-a adus
Şi-n ziua revederii, din Evul Însorit,
Să-l poţi muta în Ceruri, pe ramul Tău, Iisus…

Să duc cu mine-Acolo şi mugurul şi floarea
Şi roduri de Iubire să duc cu braţe pline...
Eterna Primăvară mi-o desluşi valoarea,
Făcând pe veci fiinţa-mi Grădină pentru Tine!...

Slăvit să fie Domnul!

Iată autorii, în ordine alfabetică :

Abishag, Alina, Cătălin OD, Diogene,

Firuta B., Hadassa, Jeni,

Sorin M., Miriam,

Nuţi Dragomir, Olimpiada.

În această poezie colectivă ce a luat naştere aici, fiecare dintre noi am lăsat ca lumina blândă a primăverii să facă să înflorească cele mai înmiresmate flori pe ramurile fiecărui vers...

Fie ca această lumină să facă să înflorească şi în sufletele celor ce vor poposi pe acest bolg!

Recunoşinţă, Doamne

Recunoştinţă, Doamne, de jos şi până sus
Îţi sunt întreg, Iisuse, de Harul ce L-ai pus
Ca pe-o comoară sfântă în bietul vas de lut,
Să pot şi eu să laud pe Cel făr’ de-nceput…

Recunoştinţă, Doamne, Ţi-aduc şi eu smerit
Că bietul fir de iarbă la Umbra-Ţi a-nflorit.
Şi-n toate ale noastre e Darul Tău divin
De-a fi partaşi la Taina, prin Dragoste, deplin...

Recunoştinţă, Doamne, prin gând, şi prin viu glas,
Prin ruga-nlacrimată la cel din urmă ceas.
E ziua pe sfârşite, şi soarele-a apus,
Iar sufletul îmi cântă un psalm de dor, nespus.

Recunoştinţă, Doamne, prin dorul ce Ţi-l cânt...
Ce minunat e totul cu Tine pe pământ!
N-aş vrea o altă stare, un alt crâmpei de Rai,
Decât ca şi atuncea când totul Tu-mi erai.

Recunoştinţă, Doamne, din sufletu-mi prea plin,
Îmi izvorăşte psalmul...Mi-e dor şi mă închin,
Unind a mea cântare cu-al îngerilor cor...
Ce minunat e ceasul cu Tine pe Tabor!

Recunoştinţă, Doamne, de fraţi şi de surori,
De stări de har aprinse, de lacrimi şi fiori...
De sfânta lor iubire ce mă-nfăşoară lin,
De grabnica iertare ce-o dăruie deplin.

Recunoştinţă, Doamne, de-odihna ce-o găsesc
În tot ce-mi pui în faţă s-ating şi să iubesc!
De roua tremurandă pe mugurii de meri,
De florile plăpânde din orice primăveri.

Recunoștință, Doamne, de lacrima ce-mi dai
Ca roua care-alintă blând florile de mai,
De clipa suferinţei cu veşnicul ei ţel,
De-a îngerilor scară spre cer, de la Betel...

Recunoştinţă, Doamne, pentru iertarea Ta.
Mi-ai dat o-mbrăţişare ce n-o mai pot uita!
Să stăm aşa de-a pururi, Iisuse drag, doresc...
Simt inima-mi cum zboară, în dorul ei...Plutesc!

Recunoştinţă, Doamne, mi-e ultimul cuvânt
Recunoștință, Doamne mi-e orice tainic gând.
Dar mai presus de toate, pe-al inimii Altar
Recunoştinţa, Doamne, mi-e Jertfa pentru Har!

Creaţie colectivă, iată autorii: Neogen, Miriam, Olimpiada, Sorin M., Diogene, Abishag, Catiusha....şi Cătălin OD
P.S. Aici puteţi vedea cum au luat naştere aceste verusri de recunoştinţă