Noaptea dinainte - întrebări care nu dorm

A sosit noaptea. Un motel modest, cu pereți subțiri și lumină obosită, dar suficient cât să-mi adun gândurile.  
Dușul cu apă călduță, care ar fi trebuit să-mi moaie trupul pentru odihnă, a avut efect invers: m-a trezit, m-a înviorat, m-a pus în mișcare.  Parcă trupul știa că nu e o noapte obișnuită.

După rugăciunile serii, în loc să vină somnul, am rămas cu mine însumi.  

Mintea își dorea liniște, dar inima cânta pricesne.  
O luptă tăcută, dar intensă - ca două ape care se întâlnesc și nu știu încă încotro să curgă.

Și atunci au început frământările, cele pe care nu le spui cu voce tare:
- Oare sunt pregătit pentru ce mă așteaptă?  
- Oare voi ști să tac când trebuie să tac?  
- Oare voi ști să primesc ce mi se dă, chiar dacă nu seamănă cu ce mi-am imaginat?  
- Oare inima mea va putea să se lase lucrată?  
-Oare sunt vrednic să intru în Grădina Maicii Domnului?  

Am încercat să mediez între mintea care voia pace și inima care voia cântare.  
Am reușit abia mult după miezul nopții, când gândurile s-au stins ca niște lumânări care au ars până la capăt.

La ora 4, telefonul a sunat.  
Și, deși dormisem puțin, eram surprinzător de proaspăt - ca și cum noaptea aceea zbuciumată fusese, de fapt, o pregătire, nu o piedică.  
Uneori, Dumnezeu lucrează și prin oboseală.

Am ajuns la locul de îmbarcare odată cu ceilalți pelerini.  
Nu-i mai văzusem niciodată, dar parcă îi știam de undeva.  
Poate din rugăciune.  
Poate din aceeași sete.
Un biscuit împărțit, o vorbă scurtă, o îmbrățișare neașteptată - și întâlnirea s-a transformat într-o părtășie frățească.  
Nu era nevoie de prezentări.  
Eram toți în același drum, în aceeași căutare, în aceeași nădejde.

Părintele Ieromonah Meletie, în stilul său vduhovnicesc, frățesc și prietenesc, ne-a miruit pe fiecare pe frunte și pe mâini.  
Parfumul mirului a fost ca o haină nouă pentru fiecare dintre noi - o pecete, o binecuvântare, o chemare.  

În clipa aceea, am simțit că nu mai sunt doar un călător, ci un pelerin.
Și totuși, în adânc, alte întrebări au rămas:
- Oare ce va lucra Dumnezeu în mine în aceste zile?  
- Oare voi ști să nu mă împotrivesc?  
- Oare voi putea să las în urmă graba, controlul, așteptările?  
- Oare voi putea să mă las purtat, nu doar să merg?  
Acum suntem pe drum.  
Câteva ceasuri și ajungem în port.  
Și de acolo, în Grădina Maicii Domnului.

20.02.2026

Sorin Micuțiu