Istorioare - spice duhovniceşti ( I )

În vestirea mântuirii sufleteşti, pildele şi istorioarele îşi au şi ele, însemnătatea lor. Se citesc cu plăcere şi rămân în sufletul şi inima cititorilor şi ascultătorilor. De multe ori o pildă poate face, cât o predică întreagă. Ţinând seama de acest lucru, am aflat de bine să strâng la un loc istorioarele mele, să le completez şi să le trimit prin ţară, ca pe nişte spice sufleteşti.

(Geoagiu, la 1 octombrie 1930
- IOSIF TRIFA, preot)

Iată câteva din aceste spice duhovniceşti:

"M-a întors la Domnul o... muscă"

Istoria trezirii şi mântuirii sufleteşti e plină cu tot felul de întâmplări minunate.
Un întors la Domnul din Anglia spunea în gura mare că pe el l-a întors din calea pierzării o muscă.
- Cum aşa?
- Iată cum! - răspundea el întrebărilor. Eu eram un mare iubitor de muzică, dar, în schimb, uram Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrurile sufleteşti.
Odată, am mers la biserică, dar nu să ascult slujba şi predica, ci să ascult corul şi orga (auzisem că ar cânta minunat). Le-am ascultat cu plăcere, de mai multe ori, însă, la predică, mă aşezam în bancă şi îmi înfundam urechile cu degetele, să n-aud Cuvântul lui Dumnezeu.
Dar într-o duminică, cum stam aşa cu urechile astupate, veni o muscă, se aşeză pe nasul meu şi fusei silit să destup urechile ca să alung musca. Tocmai în clipa aceea, preotul rostea cuvintele: "Cine are urechi de auzit să audă!..."
Aceste cuvinte mi-au străpuns inima. Am văzut că întâmplarea aceasta este un semn al Cerului de Sus. Am început să citesc Scriptura şi să mă ocup cu cele sufleteşti şi azi mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat de orbia şi surzenia cea sufletească.
Şi iată, aşa, pe mine m-a întors la Domnul o...muscă!

Mâinele cele mai lungi

Într-o revistă ştiinţifică, un învăţat a pus odată întrebarea:
-Care oameni şi care popoare ar avea mâinele cele mai lungi?
S-au strâns multe răspunsuri. Unii spuneau că negrii ar avea mâinele cele mai lungi, alţii că popoarele din Răsărit, alţii că hoţiii de buzunare. Între răspunsuri a fost însă şi unul ciudat, care zicea aşa:
-Eu cred că mâinele cele mai lungi le au oamenii care se roagă din toata inima lui Dumnezeu, pentru că mâinele acestor oameni ajung până la cer şi iau de acolo, prin rugăciune, tot ce le trebuie. Astfel de mâini a avut, spre pilda, si Ilie-proorocul, care şi-a întins mâinile în semn de rugăciune şi a încuiat cerul şi iaraşi l-a descuiat, prin rugăciune.
Minunat răspuns! Să ne fie şi noua de învăţătura!

Urechi mântuite...

ÎN TĂRILE RĂSĂRITULUI umblă o istorioară veche, plină de înţeles şi pentru noi creştinii.
Cică un sfânt profet, ajungând în rai, a văzut pe acolo, printre altele, şi o grămadă de urechi strânse la un loc.
– Ce înseamnă această grămadă de urechi? - a întrebat profetul pe păzitorul Raiului.
– Acestea sunt urechile oamenilor care au ascultat cu bucurie Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu l-au împlinit. Urechile care au ascultat, iată, s-au mântuit şi au ajuns în rai, dar stăpânii urechilor se chinuiesc acolo jos, în focul iadului! - a răspuns păzitorul Raiului.
Numai auzirea Cuvântului lui Dumnezeu încă nu mântuieşte. Cele auzite trebuie să străpungă inima noastră (Fapt. Ap. 2, 37) şi să le primim şi păstrăm în inima noastră(Luca 1, 66 ), căci altcum le fură satan (Matei 6, 20) şi nu aduc roade. Cel ce laudă cuvintele Domnului şi le împlineşte, acesta este omul credincios care şi-a zidit casa pe piatră (Matei 7, 24). Mama mea şi fraţii mei – zicea Iisus – sunt cei ce aud Cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc pe el (Luca 8, 21). Nu auzitorii legii, ci împlinitorii ei se vor mântui (Romani 2, 13).
Cititorule! Eşti tu un creştin numai cu urechile sau şi cu faptele tale? Fă-ţi tu singur socoteala!

"Arată-mi,te rog,urmele cuielor!"

O ISTORIOARĂ din ţările Răsăritului spune că, odată, necuratul, voind să-l ispitească pe un pustnic, luă o înfăţişare de om smerit şi sfânt şi bătu de intrare la uşa pustnicului.
- Cine-i? strigă pustnicul, deschizând uşa.
- Păi, fiule, nu mă cunoşti?... Uită-te bine la mine!...Eu sunt Domnul Iisus Hristos.
Dar pustnicul nu se lăsă tulburat de această recomandare, ci îi zise liniştit:
- Se poate. Dar, dacă eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, te rog să-mi arăţi urmele cuielor!...
Necuratul, când auzi aceste vorbe, o rupse ruşinat la fugă.

E uşor să te recomanzi cuiva că eşti cineva. E uşor a te recomanda creştin, dar cu faptele a da dovadă că eşti păgân. E uşor a te recomanda un ostaş al Domnului; însă trebuie să te recomanzi şi prin faptele tale.
Un creştin adevărat trebuie neapărat să poarte şi urmele cuielor, urmele răstignirii lui împreună cu Domnul Iisus.
Să poarte urmele smereniei Lui, urmele dragostei Lui, urmele răbdării Lui, urmele bunătăţii şi ale milei Lui.
Fraţii mei! Să trăim astfel ca toţi să vadă în viaţa şi faptele noastre urmele cuielor, urmele Evangheliei, urmele Scumpului nostru Mântuitor şi Izbăvitor.

Cea mai scurtă rugăciune

In Anglia trăia un vestit profesor şi vestitor al Evangheliei. Intr-o seara, studenţii lui ascultaseră la uşă sa afle cum se roagă un astfel de om ce şi-a pus toată ştiinţa şi viaţa în slujba Domnului.
Când s-a ridicat învăţatul, noaptea târziu, de la masa de scris să se culce, a îngenuncheat şi a zis numai atât: Iisuse, Mântuitorul meu, Tu ştii că legătura dintre mine şi Tine a fost şi azi tot aşa ca ieri. Eu mă rog ca această legătura să fie şi mâine tot aşa, şi poimâine tot aşa... şi până la sfârşitul vieţii mele să rămână tot aşa... Eu n-am în această lume altă dorinţă şi nu cer de la Tine, Doamne, altceva decât să mă întăreşti cu darul Tau, ca păcatul, să nu poată rupe niciodată legătura dintre mine şi Tine "...
Atât a fost rugăciunea profesorului, iar studenţii de la uşă s-au îndreptat spre casă înţelegând că cea mai frumoasă şi cea mai bună rugăciune este legătura ce şi-o face omul cu Iisus Mântuitorul. Cea mai frumoasă şi cea mai bună rugăciune e aceea pe care toată ziua, de dimineaţa până seara, şi toată viaţa, din leagăn până la mormânt, o trăieşti în legătură cu izvorul cel de viaţă dătător: cu Iisus Mântuitorul.