O, câtă fericirie!!!

luni, 22 iunie 2009

O, câtă fericirie!!!

(La Beiuş, la comemora celor 20 de ani de dor după fr. Traian Dorz, am putut şopti din nou: nicăieri nu este o stare mai binecuvântată ca sub crucea Lui Iisus, îngenunchiaţi şi cuprinşi de braţele Iubirii Cereşti într-o îmbrăţişare care ne apropie de inima Lui Dumnezeu , şi unii de alţii...pe vecie...)

O, câtă fericire, Iisuse drag, îmi dai
În sfânta-ngenunchiere cu-ai Tăi sub cruce, jos!...
Abia-i zăresc prin lacrimi şi totu-mi pare rai
Şi-nfiorarea-i sfântă şi Ceru-i luminos!

O mână-ntind spre Tine şi-aş vrea să Te cuprind...
O alta-ntind spre fraţii ce-n dor ne-am regăsit…
Iar mâinele-Ţi Jertfirii spre noi cu dor se-ntind
Pecetluind iubirea-Ţi cu care ne-ai iubit!

În sfânta-mbrăţişare mi-e inima de jar...
Mi se topeşte psalmul ce-aş vrea să Ţi-l rostesc...
În valuri fericirea mă copleşeşte iar...
Şi-i totul o fereastră spre raiul Tău ceresc.

E-atâta fericire uniţi sub crucea Ta!
Nu-i loc de-nstrăinare, ci doar de înfrăţiri...
Nicicând fiinţa-mi nouă nu va putea uita
Că-n jertfa-Ţi de iubire aflăm sfinte iubiri.

Aş vrea, iubit Iisuse, aşa de mult aş vrea,
Să stau îngenunchiată lângă-aste-ngenunchieri!
Să nu mă mai despartă nimic şi nimenea
De sfintele fiinţe şi sfinte mângâieri.

Nimic să mă despartă de Tine şi de-ai Tăi,
Oricât ar fi de cruntă lovirea şi durerea!
Voi presăra cu lacrimi şi crini a noastre căi,
Dorind ca-n Veşnicie să-Ţi preamărim Iubirea!

Dorind tot împreună să-Ţi facem psalmi de dor
Transfiguraţi pe veci de marea-Ţi strălucire...
Şi tot îngenunchiaţi să îţi cântăm în cor,
Primind îmbrăţişarea de Tată... şi de Mire!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

La luptă pentru mântuirea noastră şi a altora!

Nu e timp de vorbe, iubitul meu frate ostaş.
Pune îndată mâna pe „sapă“ şi te apucă de lucru!
Intraţi îndată în lucrul Domnului! Puneţi îndată mâna pe „sapă“, pe „undiţă“, pe „seceră“, căci lucrul Domnului este mult, dar lucrătorii sunt puţini!
Să aducem, dragi ostaşi, suflete pierdute la Mântuitorul!
Să pescuim neîncetat suflete din adâncul fărădelegilor! Să atragem mereu şi pe alţii în fronturile mântuirii sufleteşti! În multe chipuri şi feluri vom putea face acest lucru.
Vom putea face acest lucru:
Prin pilda vieţii noastre
Viaţa noastră şi faptele noastre sunt cea mai bună predică şi cel mai puternic ajutor pentru aducerea sufletelor la Mântuitorul.
Nu atât ştiinţă mare se cere pentru acest lucru (apostolii au fost nişte pescari de rând), ci, mai ales, pildă de viaţă trăită în slujba Domnului.
Chiar dacă n-ai aminti nici o vorbă despre Hristos, chiar dacă n-ai avea dar să spui ceva frumos despre mântuirea sufletului, tu totuşi predici neîncetat.
Viaţa ta, purtările tale, smerenia, evlavia, răbdarea, vorbele şi mai ales faptele tale sunt o minunată predică.
Când trăieşti cu adevărat o viaţă după Evanghelie, atunci, în mijlocul oamenilor, viaţa ta se face sarea ce sărează şi împiedică stricăciunea vieţii, se face aluatul ce dospeşte şi pe alţii pentru o viaţă cu Domnul."
( din cartea "Ce este Oastea Domnului" )

Eu n-am vrut să scriu versuri,
poeme şi cântări
ce gâdilă urechea
şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare,
am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate,
din iad şi din noroaie.

Am vrut să-mbrac oştire
cu număr nesfârşit
din fiecare carte
să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet
şi braţ nebiruit
pornind să spargă încă
o linie duşmană.

Din orice gând să-mi iasă
o sabie ţintind
în cuib viclean de şarpe,
în inimă de iudă
şi-n mână de satană
ce umblă uneltind
să fure munca celui
ce plânge şi asudă.

N-am vrut să strig cuvinte,
ci-am vrut să trag săgeţi
puternice şi multe
cu negreşită ţintă
am vrut să sun alarme,
am vrut să rup peceţi
am vrut să-mpiedic răul
să fure şi să mintă.

Cântarea-i numai forma
sub care-mi ies plecând
ostaşii-acestei lupte
de-un suflet şi-o credinţă
ce oricâţi sunt, să meargă
coloane, rând pe rând,
să lupte-n orice parte
spre-aceeaşi biruinţă.

...O, dragi cântări a-mele,
plecaţi cum v-am dorit
în linii largi de luptă
pe-ntins din zare-n zare
şi nu mai staţi din drumul
viteaz şi strălucit
decât când o să sune
Cereasca Încetare.

Luptaţi să nu ajungeţi
în mână la vrăjmaş
şi-ajunse, nu-i daţi sprijin
în lupta lui vicleană,
păstraţi-vă şi scutul
şi spada de ostaş
nălţând Solia Sfântă
şi-n tabăra duşmană.

Plecaţi-mi, rânduri sfinte,
mai multe an cu an,
mai îndrăzneţ, mai sigur,
mai ager în mişcare
cu fiece săgeată
să-nfrângeţi un duşman.
– Aşa să vă găsească
Hristos pe fiecare!

"Cititorule, inima noastră nu poate fi cu totul goală. În ea va stăpâni ori Hristos, ori satan.
Dacă tu nu eşti şi nu te-ai hotărât pentru Dumnezeu, neutru încă nu poţi sta.
În această luptă, fiecare este pentru Dumnezeu sau pentru duşmanul lui Dumnezeu.
Inima ta nu poate rămâne o coală de hârtie albă.
Iscălitura lui satan este pe coala inimii - deşi tu nu-i vezi mâzgălitura.
Şi dacă Hristos n-a şters această murdărie şi nu Şi-a înscris numele Său într-însa, atunci autograful lui satan e sigur acolo.
Dar parcă te aud dezvinovăţindu-te şi zicând:
Eu n-am păcate, trăiesc o viaţă morală; n-am omorât, n-am furat, n-am dat foc nimănui şi altele.
Însă dacă ţi-ai privi şi ţi-ai cerceta serios inima, atunci ai vedea că acolo e duşmănie faţă de Dumnezeu şi de căile Sale.
Tu nu-i iubeşti poruncile, nu iubeşti pe Fiul Său şi Evanghelia, eşti un străin faţă de El, iar inima ta e plină de pofte murdare şi de gânduri urâte ce cresc şi înfloresc în voie."