Pe data de 29 Martie, a.c., postam aici pe blog următorul anunt:
"Oprean Corina, mama a doi copii, are nevoie urgentă de ajutorul nostru"
"Oprean Corina, mama a doi copii, are nevoie urgentă de ajutorul nostru"
A fost o experienţă inedită şi am fost fericit să văd că mulţi aţi răspuns acestui strigăt de ajutor. Vă mulţumesc încă odată că aţi fost alături de noi, că aţi susţinut această campanie umanitară cu rugăciunile dumneavoastră şi de asemenea cu finanţele dumneavoastră. În continuare iată mesajul Corinei, fiicei şi soţului, adresat tuturor celor care le-au fost alături:
„Cel ce stă supt ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: «El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred» ” (Psalm 91. 1–2). Prin cuvintele acestui Psalm, Domnul m-a îmbărbătat şi m-a întărit „caci scut si pavăză este credinciosia Lui“ (vers. 4). El le-a poruncit îngerilor Săi să mă ducă pe mâini, ca nu cumva să mi se lovească piciorul de vreo piatră.
Mulţumesc celor ce m-au purtat pe braţe de rugăciune în momentele grele, astfel încât „nici săgeata care zboară ziua“ nu m-a atins şi am putut să revin în mijlocul familiei mele şi în mijlocul frăţietătii, deorece El "toate oasele [mi] le păzeşte, ca niciunul dintre ele să nu se sfărâme", si m-a trecut cu bine prin greaua încercare.
Mulţumesc de asemenea in numele Domnului tuturor fraţilor şi surorilor care au răspuns îndemnului Domnului de a contribui financiar la această mare cheltuială şi mă rog necontenit ca Bunul Dumnezeu, în marea Lui iubire, să rasplăteasca înzecit şi să umple golul care s-a făcut, pâna va da peste. De asemenea, mulţumesc bisericilor şi preoţilor care au înţeles să răspundă apelului făcut de Dumnezeu şi să mă susţină financiar şi cu rugăciuni, pe care le-am simţit pe toată durata tratamentului. La fel, le mulţumesc tuturor prietenilor şi cunostinţelor despre care nici nu ştiam că sunt atât de mulţi. Ştiu, în sufletul meu, că Domnul le va răsplăti tuturora şi nu va îngădui ca datorită efortului financiar depus pentru mine, să simtă lipsuri. Ştiu că El le va acoperi toate nevoile, la fel cum m-a scos şi pe mine din această strâmtorare. „Fiindcă Mă iubeşte, de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. Când Mă va chema îi voi raspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi. Îl voi sătura cu viaţă lungă, şi-i voi arăta mântuirea Mea."
Nu ştiu ce îmi va rezerva viitorul cu privire la sănatatea mea, dar ştiu că la orice problemă care ar putea să apară, Dumnezeu îmi va aduce şi vindecarea, pe calea pe care numai El o ştie.
Încredinţarea pe care o am eu, şi pe care aş vrea ca toţi să o aveţi, este că, nu există om pe lumea asta care să se roage cu credinţă din toată inima, şi să nu primească răspuns de la Domnul. "Mare putere are rugăciunea celui neprihănit" şi când aceasta va fi făcută din toată inima, Domnul găseşte mijloacele cu care să rezolve şi problemele materiale, să ajungă şi la inimile oamenilor, cum numai El ştie. O problemă lăsată în mâna Domnului, va fi cu siguranţă rezolvată, aşa cum ştie El, căci El întotdeauna are o cale şi un răspuns.
Ştiu că sunt mulţi cei care s-au rugat pentru mine, începând cu familia mea, părinţi, fraţi, rude, fraţii din Oaste, Biserica, şi terminând cu oameni pe care nu-i cunosc, despre care n-am auzit şi poate că nici n-am să aud vreodată. Rugăciunea mea de acum către Cel care ştiu că ascultă toate rugăciunile izvorâte din inimi curate, este ca El să-i binecuvinteze pe cei care m-au susţinut cu o rugăciune, cu un ban, cu o vorbă bună sau orice ajutor pe care mi l-au acordat mie sau familiei mele. Eu, cu certitudine, nu am cum să le răsplătesc vreodată, dar las şi această problemă tot în grija Celui ce este viu şi lucrător, cu credinţa şi marea nădejde că El îmi va răspunde şi la această rugăciune.
„Cel ce stă supt ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: «El este locul meu de scăpare, şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred» ” (Psalm 91. 1–2). Prin cuvintele acestui Psalm, Domnul m-a îmbărbătat şi m-a întărit „caci scut si pavăză este credinciosia Lui“ (vers. 4). El le-a poruncit îngerilor Săi să mă ducă pe mâini, ca nu cumva să mi se lovească piciorul de vreo piatră.
Mulţumesc celor ce m-au purtat pe braţe de rugăciune în momentele grele, astfel încât „nici săgeata care zboară ziua“ nu m-a atins şi am putut să revin în mijlocul familiei mele şi în mijlocul frăţietătii, deorece El "toate oasele [mi] le păzeşte, ca niciunul dintre ele să nu se sfărâme", si m-a trecut cu bine prin greaua încercare.
Mulţumesc de asemenea in numele Domnului tuturor fraţilor şi surorilor care au răspuns îndemnului Domnului de a contribui financiar la această mare cheltuială şi mă rog necontenit ca Bunul Dumnezeu, în marea Lui iubire, să rasplăteasca înzecit şi să umple golul care s-a făcut, pâna va da peste. De asemenea, mulţumesc bisericilor şi preoţilor care au înţeles să răspundă apelului făcut de Dumnezeu şi să mă susţină financiar şi cu rugăciuni, pe care le-am simţit pe toată durata tratamentului. La fel, le mulţumesc tuturor prietenilor şi cunostinţelor despre care nici nu ştiam că sunt atât de mulţi. Ştiu, în sufletul meu, că Domnul le va răsplăti tuturora şi nu va îngădui ca datorită efortului financiar depus pentru mine, să simtă lipsuri. Ştiu că El le va acoperi toate nevoile, la fel cum m-a scos şi pe mine din această strâmtorare. „Fiindcă Mă iubeşte, de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu. Când Mă va chema îi voi raspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi. Îl voi sătura cu viaţă lungă, şi-i voi arăta mântuirea Mea."
Nu ştiu ce îmi va rezerva viitorul cu privire la sănatatea mea, dar ştiu că la orice problemă care ar putea să apară, Dumnezeu îmi va aduce şi vindecarea, pe calea pe care numai El o ştie.
Încredinţarea pe care o am eu, şi pe care aş vrea ca toţi să o aveţi, este că, nu există om pe lumea asta care să se roage cu credinţă din toată inima, şi să nu primească răspuns de la Domnul. "Mare putere are rugăciunea celui neprihănit" şi când aceasta va fi făcută din toată inima, Domnul găseşte mijloacele cu care să rezolve şi problemele materiale, să ajungă şi la inimile oamenilor, cum numai El ştie. O problemă lăsată în mâna Domnului, va fi cu siguranţă rezolvată, aşa cum ştie El, căci El întotdeauna are o cale şi un răspuns.
Ştiu că sunt mulţi cei care s-au rugat pentru mine, începând cu familia mea, părinţi, fraţi, rude, fraţii din Oaste, Biserica, şi terminând cu oameni pe care nu-i cunosc, despre care n-am auzit şi poate că nici n-am să aud vreodată. Rugăciunea mea de acum către Cel care ştiu că ascultă toate rugăciunile izvorâte din inimi curate, este ca El să-i binecuvinteze pe cei care m-au susţinut cu o rugăciune, cu un ban, cu o vorbă bună sau orice ajutor pe care mi l-au acordat mie sau familiei mele. Eu, cu certitudine, nu am cum să le răsplătesc vreodată, dar las şi această problemă tot în grija Celui ce este viu şi lucrător, cu credinţa şi marea nădejde că El îmi va răspunde şi la această rugăciune.
Cu recunoştinţă, a voastră soră în Domnul, Corina Oprean.
“Du-te acasă la ai tăi, şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul, şi cum a avut milă de tine.” (Marcu 5:19)
6 mai. Ziua în care în sfârşit mama a ajuns acasă, după mai bine de 5 săptămâni petrecute în spital.
Cu o zi înainte de operaţie, medicii i-au spus că tumora pe care o avea putea fi înlăturată doar în procente de 75-80%. În 21 aprilie punctul culminant al lungului drum pe care pornise în urmă cu 3 săptămâni, avea să înceapă. Toţi aşteptam în rugăciune, cu teamă şi emoţie, dar mai ales cu o credinţă neclintită în Dumnezeu că El va face ce a promis...
Încă de la început, El ne-a arătat că este cu noi, că luptă de partea noastră şi că, în nici un caz, nu suntem singuri. Am primit atâtea răspunsuri directe din partea Lui! Fraţi din toate colţurile ţării s-au adunat în rugăciune. Au mers cu toţii în faţa Domnului să se roage pentru noi şi cu noi. Am primit nenumărate mesaje de încurajare, care au fost un adevărat sprijin.
Partea financiară a fost una dintre cele mai mari probleme cu care aveam să ne confruntăm în această încercare. Dar şi de data aceasta, Domnul ne-a arătat cât este de bun, de mare, de bogat. A mişcat inimile şi sufletele fraţilor, colegilor, prietenilor, bisericilor ca să ne susţină.
Era extraordinar să vedem cum, minut cu minut, primeam ajutor de peste tot, chiar de la oameni care nu ne cunoşteau.
A fost o mare minune! Şi Domnul a făcut această minune prin toţi cei care au îngenunchiat pentru noi, ne-au încurajat cu cuvinte de îmbărbătare sau au contribuit la partea financiară a acestei operaţii.
Astfel, după 9 ore şi jumătate, medicii ieşeau obosiţi din operaţie. Dar pe faţa lor se citea bucuria unei reuşite şi uimirea unei minuni. Domnul le-a dat avânt şi putere ca să fie în stare să scoată tumora în întrgime. Profesorul Tatagiba însuşi ne-a povestit cum a simţit îndemn să nu se operească înainte să fie toată tumora scoasă, ci să meargă mai departe până la sfârşit.
Recunoştinţa umple casa noastră. În primul rând – recunoştinţa faţă de Dumnezeul nostru care ne-a dat acestă încercare dar ne-a şi scos din ea, pentru ca noi să vedem măreţia Lui şi pentru ca toţi să ştie puterea Lui, iar slava să fie a Sa! Ne îndreptăm recunoştinţa şi faţă de fraţii şi surorile din toată ţara, faţă de preoţii care şi-au deschis inimile şi ne-au ajutat, faţă de colegii de la şcoală şi de la serviciu care şi-au arătat solidaritatea. Şi nu în ultimul rând – faţă de profesorul Marcos Tatagiba, un adevărat om, prin care Dumnezeu lucrează.
Aşa cum am mai spus, mă voi ruga în fiecare zi pt toţi cei care au fost alături de noi, ca Domnul să le răsplătească pentru tot şi El să înmulţească însutit acolo de unde s-a luat.
Slăvit să fie Domnul!
6 mai. Ziua în care în sfârşit mama a ajuns acasă, după mai bine de 5 săptămâni petrecute în spital.
Cu o zi înainte de operaţie, medicii i-au spus că tumora pe care o avea putea fi înlăturată doar în procente de 75-80%. În 21 aprilie punctul culminant al lungului drum pe care pornise în urmă cu 3 săptămâni, avea să înceapă. Toţi aşteptam în rugăciune, cu teamă şi emoţie, dar mai ales cu o credinţă neclintită în Dumnezeu că El va face ce a promis...
Încă de la început, El ne-a arătat că este cu noi, că luptă de partea noastră şi că, în nici un caz, nu suntem singuri. Am primit atâtea răspunsuri directe din partea Lui! Fraţi din toate colţurile ţării s-au adunat în rugăciune. Au mers cu toţii în faţa Domnului să se roage pentru noi şi cu noi. Am primit nenumărate mesaje de încurajare, care au fost un adevărat sprijin.
Partea financiară a fost una dintre cele mai mari probleme cu care aveam să ne confruntăm în această încercare. Dar şi de data aceasta, Domnul ne-a arătat cât este de bun, de mare, de bogat. A mişcat inimile şi sufletele fraţilor, colegilor, prietenilor, bisericilor ca să ne susţină.
Era extraordinar să vedem cum, minut cu minut, primeam ajutor de peste tot, chiar de la oameni care nu ne cunoşteau.
A fost o mare minune! Şi Domnul a făcut această minune prin toţi cei care au îngenunchiat pentru noi, ne-au încurajat cu cuvinte de îmbărbătare sau au contribuit la partea financiară a acestei operaţii.
Astfel, după 9 ore şi jumătate, medicii ieşeau obosiţi din operaţie. Dar pe faţa lor se citea bucuria unei reuşite şi uimirea unei minuni. Domnul le-a dat avânt şi putere ca să fie în stare să scoată tumora în întrgime. Profesorul Tatagiba însuşi ne-a povestit cum a simţit îndemn să nu se operească înainte să fie toată tumora scoasă, ci să meargă mai departe până la sfârşit.
Recunoştinţa umple casa noastră. În primul rând – recunoştinţa faţă de Dumnezeul nostru care ne-a dat acestă încercare dar ne-a şi scos din ea, pentru ca noi să vedem măreţia Lui şi pentru ca toţi să ştie puterea Lui, iar slava să fie a Sa! Ne îndreptăm recunoştinţa şi faţă de fraţii şi surorile din toată ţara, faţă de preoţii care şi-au deschis inimile şi ne-au ajutat, faţă de colegii de la şcoală şi de la serviciu care şi-au arătat solidaritatea. Şi nu în ultimul rând – faţă de profesorul Marcos Tatagiba, un adevărat om, prin care Dumnezeu lucrează.
Aşa cum am mai spus, mă voi ruga în fiecare zi pt toţi cei care au fost alături de noi, ca Domnul să le răsplătească pentru tot şi El să înmulţească însutit acolo de unde s-a luat.
Slăvit să fie Domnul!
- Kitty Oprean -
"...Medicul si echipa s-au straduit sa faca tot ce pot pentru a rezolva din prima. Dupa vreo 7-8 ore de operatie, echipa era complet epuizata; mai avusesera inainte inca o operatie de 5 ore. Pur si simplu nu mai rezistau fizic. Dar medicul i-a spus Corinei ca ceva dinafara lui simtea cum il impinge sa nu se opreasca. Ii tot spunea : ˝Do’nt stop! Continuu!˝ (Engleza mea nu e corecta, dar cred ca ati inteles). Si astfel a continuat pana la 9 ore si jumatate (era 11 noaptea) si au reusit sa scoata tot.
Domnul sa fie slavit si vom fi pe veci indatorati si recunoscatori.
Inainte de a incheia as vrea sa citez un fragment din cartea Nebunul de Savatie Bastovoi:
"Nebunul rămase cu dansatoarea bolnavă la grajduri, hotărând să aibă grijă de ea până se va însănătoşi cu totul. Cei treizeci de ani de pustnicie îl învăţaseră multe, pentru că nimeni nu putea petrece în pustie fără să devină şi doctor. Acolo doctorii din cetate nu ajung, aşa că fiecare învaţă să facă faţă bolilor şi neputinţelor de tot felul care se abat de la fire, din nebăgare de seamă sau din pizma diavolului. Nebunul îşi dădu toată silinţa pentru a o tămădui pe biata femeie. Făcea focul, spăla legăturile, glumea, povestea de ale lui sau dispărea în cetate, întorcându se de fiecare dată cu mâncare bună şi proaspătă şi cu cele de trebuinţă pentru îngrijirea bolnavei, aşa încât femeia se minuna cum de nu obosea. Mirarea femeii era cu atât mai mare, cu cât nu îl văzuse niciodată dormind. Ea adormea lăsându-l pe Nebun trebăluind, iar când se trezea îl găsea iarăşi în picioare şi de aceea hotărî că Nebunul nu doarme niciodată. Văzându-l cât se osteneşte, femeia l a întrebat într-o zi: – Nebunule, dar este adevărat că tu l-ai înviat pe copilul aruncat mort în uliţă? – Nu ştiu ce zici – îi răspunse supărat Nebunul, ieşind pe uşă. – Nebunule, a, Nebunule, dar eu cred că tu l-ai înviat şi că dracul din fata cu¬oanei tot tu la-i izgonit! Râse ca un copil care a făcut o şotie izbutită. – Nebunule, a, Nebunule! – nu se mai oprea femeia – dar eu cred că tu poţi face minuni! Mă auzi? Nebunule? Eu chiar cred că tu poţi face minuni! Nebunul se întoarse, aducând legături curate, pe care începu să i le pună pe rană. – Nebunule, dar dacă tu poţi face minuni, de ce nu faci o minune ca să mă tămăduieşti, în loc să te oboseşti atâta cu mine? De ce nu ceri de la Dumnezeul tău să mă tămăduiască, aşa cum l -ai tămăduit pe copilul acela? – Nu trebuie să cerem de la Dumnezeu ceea ce putem face noi ca oameni – răspunse pe neaşteptate Nebunul. Oare crezi că Dumnezeu singur n-ar dori să-i tămăduiască pe toţi oamenii din lume? Dar Lui îi este mai plăcut când om pe om se ajută, pentru că aşa se înmulţeşte în lume dragostea."
"Iar Dumnezeul meu să împlinească toată lipsa voastră după bogăţia Sa, cu slavă, întru Hristos Iisus. Iar lui Dumnezeu şi Tatălui nostru, slavă în vecii vecilor! Amin." (Filipeni 4:19,20)
Domnul sa fie slavit si vom fi pe veci indatorati si recunoscatori.
Inainte de a incheia as vrea sa citez un fragment din cartea Nebunul de Savatie Bastovoi:
"Nebunul rămase cu dansatoarea bolnavă la grajduri, hotărând să aibă grijă de ea până se va însănătoşi cu totul. Cei treizeci de ani de pustnicie îl învăţaseră multe, pentru că nimeni nu putea petrece în pustie fără să devină şi doctor. Acolo doctorii din cetate nu ajung, aşa că fiecare învaţă să facă faţă bolilor şi neputinţelor de tot felul care se abat de la fire, din nebăgare de seamă sau din pizma diavolului. Nebunul îşi dădu toată silinţa pentru a o tămădui pe biata femeie. Făcea focul, spăla legăturile, glumea, povestea de ale lui sau dispărea în cetate, întorcându se de fiecare dată cu mâncare bună şi proaspătă şi cu cele de trebuinţă pentru îngrijirea bolnavei, aşa încât femeia se minuna cum de nu obosea. Mirarea femeii era cu atât mai mare, cu cât nu îl văzuse niciodată dormind. Ea adormea lăsându-l pe Nebun trebăluind, iar când se trezea îl găsea iarăşi în picioare şi de aceea hotărî că Nebunul nu doarme niciodată. Văzându-l cât se osteneşte, femeia l a întrebat într-o zi: – Nebunule, dar este adevărat că tu l-ai înviat pe copilul aruncat mort în uliţă? – Nu ştiu ce zici – îi răspunse supărat Nebunul, ieşind pe uşă. – Nebunule, a, Nebunule, dar eu cred că tu l-ai înviat şi că dracul din fata cu¬oanei tot tu la-i izgonit! Râse ca un copil care a făcut o şotie izbutită. – Nebunule, a, Nebunule! – nu se mai oprea femeia – dar eu cred că tu poţi face minuni! Mă auzi? Nebunule? Eu chiar cred că tu poţi face minuni! Nebunul se întoarse, aducând legături curate, pe care începu să i le pună pe rană. – Nebunule, dar dacă tu poţi face minuni, de ce nu faci o minune ca să mă tămăduieşti, în loc să te oboseşti atâta cu mine? De ce nu ceri de la Dumnezeul tău să mă tămăduiască, aşa cum l -ai tămăduit pe copilul acela? – Nu trebuie să cerem de la Dumnezeu ceea ce putem face noi ca oameni – răspunse pe neaşteptate Nebunul. Oare crezi că Dumnezeu singur n-ar dori să-i tămăduiască pe toţi oamenii din lume? Dar Lui îi este mai plăcut când om pe om se ajută, pentru că aşa se înmulţeşte în lume dragostea."
"Iar Dumnezeul meu să împlinească toată lipsa voastră după bogăţia Sa, cu slavă, întru Hristos Iisus. Iar lui Dumnezeu şi Tatălui nostru, slavă în vecii vecilor! Amin." (Filipeni 4:19,20)
- Samuel Oprean -
4 comentarii:
Iata puterea rugaciunii,puterea iubirii fata de aproapele...iti multumim Doamne ca ne asculti...chiar daca in 29 martie eu nu eram inca in blogosfera,chiar daca nu am stiu de cazul Corinei,ii multumesc acum Domnului pentru iubirea pe care a trimis-o in inimile semenilor mei,care prin rugaciunile lor au ajutat la vindecarea Corinei: Dumnezeu sa-i binecuvanteze pe toti!...cat despre "Simon,nebunul dupa Dumnezeu",cred ca e prima carte pe care am citit-o in acest an pe nerasuflate si inca de atunci ,mi-au ramas in inima cuvintele: "Dar Lui ii este mai placut cand om pe om se ajuta,pentru ca asa se inmulteste in lume dragostea"...sa pastram in inima si sa dam viata, prin faptele noastre ,acestor cuvinte, acestei iubiri...
Slava Domnului pentru aceasta minune...slava Domnului ca au fost oameni care au dovedit ca stiut iubi. Corina, fii binecuvantata...fiti binecuvantati toti, cei care ati ati iubit, ati ajutat si ati ramas apoi anonimi...fiti binecuvantati!
Nu trebuie sa multumessti Sorin, noi multumim Domnului, ca am putut face o fapta buna
Eu am plâns când le-am citit şi m-am gândit ce minuni mai face Dumnezeu zi de zi şi cu fiecare din noi şi ce minunată este credinţa noastră şi mai ales ce minunat ar fi dacă ne-am umple de ea total şi definitiv. Fii binecuvântată Corina şi drumul vieţii să-ţi fie mărturie şi mărturisire şi mai apoi martor la judecata de obşte.
Trimiteți un comentariu