Nevrednic mai sunt, Doamne, de darul Tău bogat:
Am irosit lumina şi ochiul nu-i curat,
În beznă-mi este trupul, iar inima-i pustie
Mă iartă, o, Iisuse şi milostiv fii mie!
Neluminat de Tine, căzut din Harul Tău,
Străin privesc făptura, căci ochiul mi-este rău;
Deci dacă şi lumina din mine-i întuneric
Ce-adâncă-i, Doamne, noaptea cu somnu-i luciferic!...
Când am slujit Lumina, când Negrul Împărat
Te pot iubi pe Tine, slujind pe celălalt?
Şi dacă-ngrijorarea e zilnica mea pâine,
Cum să răscumpăr vremea de astăzi până Mâine?
– Nu îngriji de multe în viaţă, dragul Meu,
A’ Mele-s toate-a’ tale: eşti fiu de Dumnezeu!
Inima ta-i zălogul ce-mi dai pe veşnicie
Căci te dezleg din lanţuri şi-a lumii silnicie...
Ca vântul să îmi poarte Iubirea spre izvor,
Dă-mi, Doamne-ncălţăminte uşoară ca un nor
Şi-mbracă-mă c-o haină, Iisuse, una nouă,
Mai albă ca lumina bobiţelor de rouă…
– Priviţi surate păsări cum zboară-n cer cântând
Iubirea Mea şi Mila şi Viaţa lăudând...
Şi dacă lor de grijă le port în tainic dar
Să uit Eu plămădeala ţărânei cu-al meu Har?!
În grijile vieţii eşti prins pe-acest pământ,
Simţi sufletul adesea de ne-nţeles şi-nfrânt
Uitând că preţuieşte cu mult mai mult sub soare
Ca mii de păsărele ce-şi poartă cântu-n zare...
Priviţi la crinii albi, la slava ce-i îmbată,
Ei nici nu ţes sau torc… şi totuşi ce curată
Mantie-i înfăşoară!... Nici Solomon Măritul
Nu poate a-i întrece, căci Eu le sunt veşmântul...
Şi dacă astăzi iarba surâde pe câmpii
Iar mâine pribegeşte prin flăcările vii,
Cu mult mai mult, Eu, Domnul, surâsu-ţi preţuiesc
Şi haina Mea pe umeri îţi pun, să te încălzesc.
Deci, grijă voi nu duceţi, spunând: „– Ce vom mânca“
Ori: „– Ce vom bea?... Ce haină putea-vom îmbrăca?“
Că după toate-acestea aleargă cei străini,
Uitând că valorează mai mult ca albii crini...
Împărăţia Slavei s-o căutaţi întâi:
Dreptatea ei vă fie stindard de căpătâi!
Iisus va şterge lacrimi din ochiul vost’ trudit
Şi tot ce-apoi veţi cere, vi se va da-nzecit…
Ajută-mă ca astăzi eu să privesc la Tine,
Să las necazul zilei, că altul mâine vine…
Să nu petrec cu gândul la ea, îngrijorat,
Ca vrednic să fiu, Doamne, de Harul Tău bogat!
Slăvit să fie Domnul!
Am irosit lumina şi ochiul nu-i curat,
În beznă-mi este trupul, iar inima-i pustie
Mă iartă, o, Iisuse şi milostiv fii mie!
Neluminat de Tine, căzut din Harul Tău,
Străin privesc făptura, căci ochiul mi-este rău;
Deci dacă şi lumina din mine-i întuneric
Ce-adâncă-i, Doamne, noaptea cu somnu-i luciferic!...
Când am slujit Lumina, când Negrul Împărat
Te pot iubi pe Tine, slujind pe celălalt?
Şi dacă-ngrijorarea e zilnica mea pâine,
Cum să răscumpăr vremea de astăzi până Mâine?
– Nu îngriji de multe în viaţă, dragul Meu,
A’ Mele-s toate-a’ tale: eşti fiu de Dumnezeu!
Inima ta-i zălogul ce-mi dai pe veşnicie
Căci te dezleg din lanţuri şi-a lumii silnicie...
Ca vântul să îmi poarte Iubirea spre izvor,
Dă-mi, Doamne-ncălţăminte uşoară ca un nor
Şi-mbracă-mă c-o haină, Iisuse, una nouă,
Mai albă ca lumina bobiţelor de rouă…
– Priviţi surate păsări cum zboară-n cer cântând
Iubirea Mea şi Mila şi Viaţa lăudând...
Şi dacă lor de grijă le port în tainic dar
Să uit Eu plămădeala ţărânei cu-al meu Har?!
În grijile vieţii eşti prins pe-acest pământ,
Simţi sufletul adesea de ne-nţeles şi-nfrânt
Uitând că preţuieşte cu mult mai mult sub soare
Ca mii de păsărele ce-şi poartă cântu-n zare...
Priviţi la crinii albi, la slava ce-i îmbată,
Ei nici nu ţes sau torc… şi totuşi ce curată
Mantie-i înfăşoară!... Nici Solomon Măritul
Nu poate a-i întrece, căci Eu le sunt veşmântul...
Şi dacă astăzi iarba surâde pe câmpii
Iar mâine pribegeşte prin flăcările vii,
Cu mult mai mult, Eu, Domnul, surâsu-ţi preţuiesc
Şi haina Mea pe umeri îţi pun, să te încălzesc.
Deci, grijă voi nu duceţi, spunând: „– Ce vom mânca“
Ori: „– Ce vom bea?... Ce haină putea-vom îmbrăca?“
Că după toate-acestea aleargă cei străini,
Uitând că valorează mai mult ca albii crini...
Împărăţia Slavei s-o căutaţi întâi:
Dreptatea ei vă fie stindard de căpătâi!
Iisus va şterge lacrimi din ochiul vost’ trudit
Şi tot ce-apoi veţi cere, vi se va da-nzecit…
Ajută-mă ca astăzi eu să privesc la Tine,
Să las necazul zilei, că altul mâine vine…
Să nu petrec cu gândul la ea, îngrijorat,
Ca vrednic să fiu, Doamne, de Harul Tău bogat!
Slăvit să fie Domnul!
Autorii dragi sunt: Abishag, Catalin OD, Catiusha, Diogene, Hadassa, Sorin M., Miriam, Neogen, Nuti Dragomir, Olimpiada, Sorin.
P.S. Cei doritori să alfe cum a luat fiinţă această minunată poezie pot intra AICI unde pot urmării pas cu pas, vers cu vers....
P.S. Cei doritori să alfe cum a luat fiinţă această minunată poezie pot intra AICI unde pot urmării pas cu pas, vers cu vers....
Un comentariu:
superbe ambele poezii Sorin :si cea scrisa de minunatele suflete prietene ,si cea din materialul video...frumusete sufleteasca ,iubire pura ,prietenie...fii binecuvantat Sorin...
Trimiteți un comentariu