Nu ştiu ce dor de ceruri a înflorit în mine
De rătăcesc cu gândul pe drum aşa pustiu...
Mă pierd în căutarea din zări de visuri pline,
Dar orizontul, parcă, mi-e tot mai cenuşiu…
O iau pe o potecă prin valuri de sulfine,
Mă prăbuşesc în lacrimi, oftând de-atâta dor,
Că Te-am zărit o clipă, pierzându-Te-n mulţime,
Apoi, Tu dispărut-ai, învăluit de-un nor...
S-a-ntipărit în suflet, blând, Chipul Tău de raze,
Şi-n inimă se-aude un cântecel şoptit,
Te caut trist prin stropii de rouă şi topaze
Şi mă întreb, Iisuse, ades, de m-ai iubit...
Pe-obrazul meu toţi macii îşi înroşesc petale,
Mă cert pe mine însămi de gândul cel străin....
Să nu-ntinez minunea apropierii Tale,
Mi-ar fi plăcut, din gânduri, să-Ţi dăruiesc un crin…
Că iată, Te apropii, şi tremur de Iubire...
Mi se preface-n lacrimi tot darul din Cuvânt.
Mă pierd în adorare şi plâng de fericire,
Că simt din pieptu-Ţi, Doamne, o Dragoste fierbând...
O Dragoste ce arde, fiinţa mea sfinţindu-mi,
Îndepărtând toţi spinii... şi umbra din priviri...
Mă scaldă-a Ta Lumină, iar ochii Tăi, şoptindu-mi,
Mă-nvaţă-a mia oară Eternele Iubiri...
( Mariana L. )
Un comentariu:
Draga mea surioară în Hristos, nu pot să nu-ţi fiu recunoscător pentru scumpul, minunatul tremur de iubire ce m-a cuprins şi pe mine, făcându-mă să continui gândurile tale şi să spun:
Acelaşi tremur l-am simţit şi-n mine cu uimire
Adus de visele şi dorurile mele călătoare,
Când mă simţeam singur, singurel sub soare
Tânjind, sub arşiţa ispitei, un picur de iubire.
Acelaşi tremur, ca în faţa primei litere din alfabet,
Ce-mi presăra rouă de lacrimi în calea privirii…
Acelaiş tremur, mă străduiesc să fiu consecvent,
Să nu ştirbesc cu mersu-mi, cuvântul Iubirii!
Acelaşi tremur… îl simt şi acum, în acest vers,
Când fiecare gând mi se deschide ca o floare…
Am scris cu inima, căci altfel l-aş fi şters
Ea mi-a şoptit… ea, din dragostea-i cea mare.
În faţa acestui tremur, sufletu-mi e liniştit,
Căci mi-am ţinut cuvântul pe care l-am jurat.
Nu am urât pe nimeni, am iubit neîmpărţit,
Atras spre fiecare de acelaşi sentiment curat.
Nu am vrut să dau la nimeni un alt nume…
De un singur lucru, însă, îmi pare atât de rău!
Sunt fraţii mei aceia ce s-au întors în lume.
A înflorit cireşul!…dar ei nu-l văd din hău!
Domnul meu cel bun, Te rog toarnă peste ură
Tremurul curat al dargostei dintâia oară,
Să-l simţim cum ne inundă, picătură cu picătură
Ca mai apoi, pe strada noastră, soarele iar să răsară!
Să stăm din nou îmbrăţişaţi sub cireşul înflorit,
Să nu mai fie garduri, nici ură, nici dezbinare
Să fim cu toţii una, urmând Părintelui iubit
Şi-aşa să stăm pe Veci acoperiţi de floare.
Trimiteți un comentariu