A trăi cu Domnul Iisus printre oameni necredincioşi, înseamnă a fi un exemplu, un model de viaţă curată, înseamnă a trăi ca Hristos. Indiferent de locul unde ne aflăm, fie la şcoală, la serviciu, în autobuz, pe tren, pe stradă sau acasă, dacă vrem să dăm dovadă că suntem copii ai lui Dumnezeu, trebuie mereu să ne modelăm caracterul după cuvântul lui Dumnezeu. În această privinţă Sfânta Scriptură este plină de învăţătură, prin ea, orice creştin poate ajunge la asemănarea cu Cel ce la creat, iar chipul lui Dumnezeu în el poate redeveni ceea ce a fost înainte de căderea în păcat a protopărinţilor noştri, Adam şi Eva.
Iată câteva sfaturi din Cuvântul lui Dumnezeu care trebuiesc însuşite de cei ce-şi spun creştini, pentru a fi un model, o oglindă a lui Hristos între oameni:
- Credincios şi hotărât : 1 Timotei 6, 11-21; Tit 2, 10
- Răbdător: Iacov 1, 3-4
- Statornic în răbdare: Galateni 6, 9; Luca 9, 62; 2 Timotei 2, 3
- Cinstit: Matei 25, 23; Romani 9, 1 ; Luca 2, 31
- Mulţumitor şi plin de recunoştiinţă: Evrei, 12, 5; 1 Timotei, 6, 6 -8; Efeseni 5, 20
- Ascultător şi supus: Efeseni 6, 5-6; Coloseni 3, 22; Tit 3, 1
- Înfrânat şi plin de smerenie: Romani 12,10 şi 18; Efeseni 4, 32; 1 Corinteni 16, 14;
- Temător de Dumnezeu: 1 Corinteni 11, 27-31
- Vestitor al Evangheliei: Tit 2,1
3 comentarii:
Atât, atât de mult caut chipul lui Hristos în oameni!!! Şi slavă Domnului că îl găsesc, mai ales în copii şi în cei cu suflet de copil!
Câutând, am descoperit că unii au doar nişte ,,farduri" creştine care imită chipul, iar alţii îl au pe Însuşi Hristos în ei.
Ţelul vieţii mele este să nu mai trăiesc eu ci El să trăiască în mine, considerând că aşa voi avea chipul lui în tot ce sunt şi în tot ce fac...Dar, până atunci sunt un simplu om...Şi acest simplu om vrea să îl considere pe fiecare semen purtător de Hristos şi să îl iubească după porunca dată şi după modelul Lui.
Prin versurile următoare, poate că mă voi exprima mai bine:
( 15 septembrie – 2008 – binecuvântând pe Domnul pentru fraţii mei...)
,,Catrene” fără rime – FRAŢII MEI
Pe fraţii mei îi îmbrăţişez cu braţe de dor,
Îi alin cu lacrimi de iubire,
Îi odihnesc în leagănul sufletului meu
Cântând cel mai drag imn...
Pe fraţii mei îi port în gânduri dragi,
Vorbindu-le mai mult prin tăceri...
Le aprind luminiţe în suflet
Cu soarele ce-mi arde-n priviri...
Pe fraţii mei îmi torn mirul de nard
Şi îmi spăl mâinile înainte de a-i atinge...
Le presar trandafiri roz în obrazul plâns
Şi pe pleoape le aştern raze de vise...
Pe fraţii mei îi strâng la piept cu drag
Ca pe nişte copilaşi cu aripi de îngeri...
Le arăt păsările-n zbor de primăvară
Şi le mângâi durerile din vise ne-mplinite...
Pe fraţii mei îi port în cămara inimii curate,
Îi dezmierd cu fiori din veşnicie...
Iau lacrimile lor şi le pun în ochii mei,
Ca prin ele să pot vedea curcubeul Iubirii...
Pe fraţii mei îi iubesc cu dor nespus,...
E Ceva în ei...
şi-Acel Ceva e IISUS!!!
>:D<
Mulţumesc Mariana şi de aceste gânduri şi eu m-am lovit de aceste farduri, tocmai de aceea ţin să completez cele spuse de tine cu cea ce spune Sf. Ignatie Briancianinov:
“ Trupul viază prin suflet; la fel printr-o activitate a sufletului plăcută lui Dumnezeu prinde viaţă comportamentul exterior. Fără suflet trupul nu este decât un cadavru; părăsit de el, începe să se descompună şi să împrăştie un miros urât; la fel un comportament pios exterior, dar care nu este însoţit de o lucrare corespunzătoare a sufletului, se dovedeşte mai întâi lipsit de rod spiritual, apoi se lasă copleşit de mândrie, de părerea de sine, de făţărnicie, de satisfacţia omenească şi de alte patimi rele ale sufletului, greu de depistat şi de recunoscut. Ele se dezvoltă şi se întăresc foarte rapid, acoperite de o aparentă evlavie exterioară, când aceasta nu este animată de o autentică viaţă spirituală.
Omul care îşi admiră propria sa evlavie exterioară nu va scăpa de a trece de la pietate la făţărnicie. Făţărnicia, formalismul, este deosebit de plăcută lumii atinsă de orbire; ea este atrasă de laudă, de stima şi încrederea oamenilor...Trebuie luate măsuri din timp pentru a nu deveni un fariseu şi pentru a nu-ţi pierde mântuirea şi fericirea veşnică din pricina unei trecătoare bucurii pe care ţi-o aduc avantajele pământeşti şi laudele oamenilor. Inima noastră este slabă: ea foarte uşor se poate lăsa antrenată de către un viciu ascuns sub o mască seducătoare. Cel care vrea să ia măsuri de precauţie împotriva făţărniciei,... să se obişnuiască cu o lucrare corectă a sufletului”. (în “Fărămiturile ospăţului“)
Trimiteți un comentariu