Biruinţa în numele Domnului

Timp de patruzeci de zile, armata poporului Israel a tremurat de frica filisteanului uriaş. În fiecare dimineaţă şi în fiecare seară, acest uriaş se apropia de tabăra istraeliţilor strigând şi aruncând ocări asupra oştirii lui Israel şi nimeni nu îndrăznea să-i facă faţă.

Poporul Israel, desi era poporul ales de Dumnezeu, tremura de frică îşi pierduse parcă nădejdea. Chiar şi atunci când tânărul David a acceptat provocarea lui Goliat, toţi îl priveau oarecum cu neîncredere. Un tânăr ce abia se putea mişca sub greaua armură de metal, ce abia îşi putea ţine capul sus sub greutatea coifului greu de aramă, cum putea el să învingă un munte de om?

David, înţelege că aceste nu-i pot fi de folos, dacă nu ar fi Dumnezeu de partea lui. De fapt el a acceptat această provocare convins că Dumnezeu este de partea lui. Un popor întreg tremura de frica în faţa unui om, în timp ce David, un copil aparent neînsemnat, privea spre cer.

"Nu pot să merg cu armătura aceasta căci nu sunt obişnuit cu ea", spune David, privind spre Saul. Din nou îngrijorare, David are în mâini numai toiagul de păstor, traista, praştia şi cinci pietre alese din râu, dar avea în inimă o credinţă puternică în Dumnezeul său.

Goliat, plin de uimire văzându-l pe David, s-a mâniat şi mai tare. "Ce!" a strigat el, "sunt câine, de vii la mine cu toiag?" Apoi a început să se arate cât de grozav şi înspăimântător este el, umflându-se de mândrie.

David, merge înainte cu Dumnezeu, merge liniştit, nu are de ce să se teamă, el se va lupta cu uriaşul Goliat în numele Domnului. Răspunsul său la vorbele de ocară ale uriaşului sunt: “"Tu vii asupra mea cu sabie şi cu lance şi cu scut; eu însă vin asupra ta în numele Domnului Savaot, Dumnezeul oştirilor lui Israel pe Care tu L-ai hulit. Acum însă te va da Domnul în mâna mea şi eu te voi ucide şi-ţi voi tăia capul, iar trupul tău şi trupurile oştirii filistene le voi da păsărilor cerului şi fiarelor câmpului, şi va afla tot pământul că în Israel este Dumnezeu; Şi toată adunarea aceasta va cunoaşte că nu cu sabia şi cu suliţa izbăveşte Domnul, căci acest război este al Domnului şi El vă va da în mâinile noastre". ( 1 Regi 17: 45-47)

Doamne, ce curaj pe acest tânăr, ce credinţă! David nu numai că nu se teme, dar şi aleargă în întâmpinarea filisteanului. Mă gândesc că oştirea lui Israel, a închis ochii, ei nu puteau gândi decât că David va cădea răpus de Goliat. Ce uimite aveau să fie mai târziu ambele armate când o piatră, o singură piatră, aruncată de un tânăr avea să-l doboare la pământ. Se împlineşte atunci un cuvânt al Domnului Iisus de mai târziu: “Cine scoate sabia de sabie va pieri”. Capul lui Goliat este tăiat de David, cu propria sabie a filisteanului.

David a avut curaj şi încredere în ajutorul lui Dumnezeu. Cât de important este lucrul acesta, o oştire întreagă a uitat de Dumnezeu şi Dumnezeu hotărăşte să le de lor, dar şi nouă celor de astăzi o lecţie minunată. Chiar dacă Goliat era un războinic puternic şi viteaz, tânărul David l-a biruit, căci dreptatea era de partea sa, fiindcă "Dumnezeu stă împotriva celor mândri, iar celor smeriţi le dă har!”

Prieteni dragi, haideţi să privim în viaţa noastră şi în jurul nostru. Fiecare dintre noi avem de înfruntat un “Goliat” mai mare sau mai mic. Trecem prin încercări, prin suferinţe sau prin diverse probleme, uneori ne este greu, ne este frică, ne este teamă că vom cădea răpuşi sub greutatea lor. Să nu deznădăjduim, tocmai de aceea am ales textul acesta biblic cu David. Şi noi, chiar dacă suntem plini de slăbiciuni, chiar dacă nu avem o pregătire deosebită, dacă avem însă credinţa, o credinţă ca a lui David, vom putea ieşi biruitori.

De vom privi la “Goliat”, la greutăţile şi încercările ce ne stau în cale, fără nădejde în Dumnezeu, ne vom împiedica şi vom cădea. Dar de vom privi la Dumnezeu şi ne vom încrede în ajutorul Lui, “Goliat-ul” se va prăbuşi la picioarele noastre.

Suntem noi în stare să ne înfruntăm “Goliat-ul” nostru, călcând pe urmele lui David?

Suntem noi încredinţaţi că Dumnezeul care l-a ajutat pe David, ne va ajuta şi pe noi?

Iată către final câteva gânduri, poţi să le iei dacă vrei ca nişte secrete ale biruinţei duhovniceşti:

- “În lucrarea mântuirii omului şi omenirii găsim peştere, rugul, mielul, porumbelul; vase umile şi smerite…Oare nu este acest lucru o straşnică predică şi mustrare pentru îngâmfarea şi trufia omenească?” ( Părintele Iosif Trifa – “Sprea Canan”, 1936, pag.15)

- “Doar cel ce crede în victorie poate învinge!”

- “ Dacă vrei să învingi o slăbiciune nu o hrăni.”

- “Biruinţa este întodeauna de partea adevărului, chiar dacă ea se arată târziu”

- “Taina puterii şi biruinţei noastre nu stă în puterea noastră, ci în puterea care vine de Sus peste puterile noastre atunci când inima noastră se roagă, când ochii noştri lacrimează, când sufletul nostrum luptă” ( Părintele Iosif Trifa – “Dreptarul învăţăturii sănătoase”, 2001, pag.222)

Dacă mai ai timp iată câteva întrebări, încearcă să-ţi răspunzi sincer la ele:

- Care-i “Goliat-ul” din viaţa ta împotriva căruia te lupţi?

- Pe ce te bazezi în bătăliile tale?

- Care este ultima biruinţa duhovnicească a ta?

- Care este ultima înfrângere duhovniească a ta?