Iată-ne în pragul Postului Paştelui (Postul Mare sau Postul Patruzecimii), cel mai lung post din an (şapte săptămâni) şi cel mai restrictiv.
"Jertfa este un aspect esenţial în viaţa creştinului. Nu există mântuire fără jertfă aşa cum nu există Înviere fără Cruce. Credinţa creştină propovăduieşte jerfirea sinelui sub toate aspectele, după modelul suprem de iubire şi jertfire - Iisus Hristos.
Egoismul, indolenţa, comoditatea, forma fără fond, ipocrizia aparţin acelui fals creştinism desemnificat, facil, căldicel, diluat şi desfigurat, în esenţă neortodox, ce caracterizează „experienţa” religioasă a creştinului ancorat în teorie şi cuvinte frumoase, căruia îi lipsesc făptuirea, mărturisirea şi dragostea. Ca formă de jertfă, postul, act de cult şi mişloc de însănătoşire duhovnicească îşi dovedeşte şi astăzi importanţa covârşitoare, în contextul în care confortul a devenit un idol al zilelor noastre.
Din păcate astăzi tot mai puţini creştini ortodocşi lasă la o parte pentru un timp confortul personal pentru a posti, iar dintre cei care postesc mulţi o fac nesocotind aspectele esenţiale ale adevăratei postiri.
Pentru cei care nu ştiu, chemarea de a ţine toate posturile de peste an, cuprinsă în a doua din cele nouă porunci bisericeşti se adresează tuturor creştinilor ortodocşi. Pentru un bun creştin postul nu este facultativ, ci obligatoriu, în spiritul ascultării de Biserică şi de poruncile ei, care sunt imperative morale şi se impun conştiinţei prin calitatea şi adevărul lor, în spiritul dreptei credinţe. Abdicarea de la post este o izolare şi o ieşire din Biserică şi din ascultarea de Dumnezeu. Orice uşurare a postului, acolo unde există neputinţă, boală, vârstă înaintată, se obţine, aşa cum este firesc, în scaunul de spovedanie, sub privirea atentă şi înţelegătoare a preotului duhovnic. Cum astăzi foarte puţini dintre noi mai trec pe la duhovnic, şi cei mai mulţi dintre fiii Bisericii nu cunosc şi nu înţeleg importanţa şi semnificaţia ascultării, nu este de mirare că se renunţă atât de uşor la post, şi se invocă motive care camuflează de fapt mult dezinteres, lipsă de voinţă şi slăbiciuni sufleteşti.
Cu privire la calitatea postirii, este important să înţeleag[ fiecare dintre noi că abţinerea de la alimente reprezintă doar un aspect care întregeşte şi întăreşte atmosfera sufletească de pocăinţă şi împăcare pe care o aduc în inima omului rugăciunea, iertarea şi mărturisirea păcatelor. Trupul se face părtaş sufletului şi la păcat şi la însănătoşire.
De fapt, efortul cel mai uşor pe care îl depune un creştin care posteşte este abţinerea de la alimentele neîngăduite. Mai greu este, de pildă, să întorci privirea de la celălalt la tine însuţi. Sau să te abţii de la răutate sau de la vorbele cele multe şi nefolositoare. La fel de greu este să renunţi la micile plăceri şi tabieturi zilnice şi să le înlocuieşti cu rugăciunea şi lecturarea cărţilor sfinte. Sub acest aspect, postul este impropriat, devine jertfă şi dobândeşte, prin lucrarea tainică a lui Dumnezeu, forţa care vivifică şi restaurează omul lăuntric.
Postul reprezintă totodată modelul după care se conjugă toate zilele anului. Postul nu este un scop în sine: nu postim pentru a posti, ci pentru a ne depăşi neputinţele sufleteşti şi a ne întări voinţa. Ca toate mijloacele de sfinţire şi dobândire a harului dumnezeiesc, postul este un instrument, care doar folosit cu îndemânare şi hărnicie aduce rezultate în viaţa lăuntrică.
Postul fals şi fără roade este postul exterior, făţarnic, care nu reuşeşte să ne îmblânzească sufletul şi să ne redea cumpătarea în gând, cuvânt şi faptă. Acest post, înţeles greşit, mecanic, ritualist, nu e decât o pierdere de timp. El nu ajută, nu întăreşte, ci sminteşte.
Vremea binecuvântată a postului este pentru cei care şi-au asumat jertfa ca maximă a vieţii o bucurie, chiar dacă pentru ceilalţi constituie o povară sau, după caz un obicei nesemnificativ. Omul care descifrează prin experienţă sensul adânc al postirii şi se regăseşte pe sine în atmosfera binefăcătoare a postului este singurul care dobândeşte şi roadele lui. Să nu ne dorim aşadar un post uşor, ci unul mântuitor."
Autor: Preot Bogdan Matei
Sunt vinovat
Vinovat de neveghere, vinovat de necuvânt,
vinovat de neiubire, vinovat de necântare,
vinovat de nelumină, vinovat de nelucrare....
Da, eu sunt vinovat, de toate!
Dumnezeu mi-a bătut la uşă,
cu exemplul jertfei sale.
Eu I-am deschis doar o parte a inimii
şi Cuvântul a pătruns doar acolo.
Strigă în adâncul fiinţei mele
când cereşti binecuvântări, trec pe alătrui.
Iar pentru toate-aceste sunt de vină
Eu - cel de neiubire purtător!
Eu - cel prea lesne-ncrezător,
Eu - sunt vinovat faţă de Dumnezeu,
Eu – sunt vinovat faţă de aproapele.
Eu, sunt vinovat,
sunt cel mai vinovat!
de Sorin M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu