„Căci Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântului,
ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos”
(I Cor 1, 17)
Aceste cuvinte sunt adresate de Sf Pavel pentru a risipi tendinţa dezbinării ce venea fie de la cei care botezau , fie de la cei care alegeau apartenţa lor de grup în funcţie de înţeleciunea omenească pe care o aveau Apostolii. Este încercarea Apostolului de a desfiinţa motivaţia celor care se grupaseră în jurul său pe motiv că „au fost botezaţi în numele lui” (1, 15)
Se stie că Domnul Iisus Hristos a trimis pe Apostoli şi să propovăduiască şi să boteze (Mat 28, 20). Sf. Pavel nu desconsideră botezul, învăţătura sa despre botez este forte bogată în celelalte epistole, iar relaţia dintre botez şi propovăduirea cuvântului este aşa de strânsă încât ele nu pot fi înţelese decât împreună.
Cuvântul Evangheliei pe care îl vesteşte Sf. Pavel are o energie interioară, o putere proprie, este „viu şi lucrător”. Din acest motiv Apostolul face ca propovăduirea sa să aibă o formă simplificată, el renunţă la discursul obişnuit folosit de învăţătorii vremii, tocmai pentru a face evidentă lucrarea crucii. Evanghelia se impune prin sine ascultătorului, ea nu este un instrument pur omenesc „ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire”( Ef 1, 13). Prin ascultarea ei în om se naşte credinţa (cf Rom 10, 14, 17), iar credinţa este condiţia fără de care Botezul nu are sens. ( cf Mat 28, 29)
Sf. Ap. Pavel numeşte botezul fie naştere din nou (Tit 3, 5 ), fie înviere duhovnicească ( Rom. 6, 4; Col 2, 12; Ef 2, 5), fie luminare (Ef. 5, 8-15). Dar tot în epistolele pauline şi în alte locuri noutestamentare vedem că aceleaşi lucrări care se întâmplă în om prin botez, sunt într-o legătură organică cu propovăduirea Evangheliei. Botezul este aşa de strâns legat de propovăduirea Evangheliei încât lucrările Botezului apar în alte locuri ca lucrări ale propovăduirii Evangheliei. Astfel, omul se naşte din nou „prin Evanghelie” ( I Cor. 4, 15) sau „prin cuvânt” (Iacov 1, 18; I Petru 1, 23) este luminat la minte primind o înţelegere nouă tot prin puterea cuvântului dumnezeiesc (II Tim 1, 10; Mat 13, 16) . Şi învie la viaţa cea duhovnicească la „glasul Fiului lui Dumnezeu” (Ioan 5, 25), adică tot prin auzirea Evangheliei.
Chiar dacă uneori cateheza creştină şi Botezul vin de la persoane deosebite, ele ţintesc acelaşi lucru. Cuvântul cheamă, trezeşte, deschide uşa inimii prin credinţă, cucereşte voinţa omului pentru Hristos, îl conduce pe om până la Mântuitorul, iar Botezul este unirea efectivă cu El. Deşi lucrarea de convingere şi convertire prin Evanghelie este mai greu de săvârşit, nu înseamnă că Botezul este mai puţin important. „Mare lucru este Botezul, însă acest lucru mare nu-l săvârşeşte cel care botează, ci cel ce este chemat la Botez, fiindcă a boteza nu pricinuieşte nici o osteneală omenească atât de mare, ci cu mult mai mică decât a binevesti...Fără Botez este peste putinţă a câştiga împărăţia cerurilor; însă acest lucru îl poate săvârşi şi un bărbat nu atât de capabil şi curajos, pe când a binevesti cere multă osteneală” .
Dacă este o relaţie aşa de strânsă între Botez şi propovăduire, ea este aceeaşi, între Propovăduire şi celelalte Taine.”Rupându-se de Cuvânt care este totdeauna Cuvânt despre Hristos, Tainele se rup, se separă într-un anumit sens de Hristos...Cuvântul consideră Taina împlinirea sa, căci în Taină, Hristos Cuvântul devine viaţa noastră...Prin ruperea Cuvântului de Taină, Taina este ameninţată să fie înţeleasă ca magie, iar Cuvântul fără Taină este ameninţat să fie redus la doctrină”. Iată cât de important este Cuvântul care trimite luminile lui asupra Tainei mântuitoare şi cât de importantă este Taina care străluceşte numai în inima Cuvântului! Ce rost unic are Cuvântul care trimite către Taina unirii cu Hristos şi câtă bogăţie de sensuri şi puteri se revarsă din Taina ale cărei înţelesuri nu le destăinuie decât Cuvântul!
„Propovăduirea fără Taine este o simplă doctrină, o oarecare cuvântare teoretică, o frazeologie strerilă, fără putere, un mesaj pur intelectual... Tainele fără vestirea cuvântul se depreciază, până la înţelegerea lor ca forme magice, la transformarea lor într-un ritual sec, care duce la formalism şi rutină” . Ce importanţă mare are predica de după săvârşirea Sfintelor Taine şi ce inspirat au fost aşezate adunările Oastei Domnului de după botezuri, cununii şi alte Taine ele cultului nostru!
Astăzi, datoria de a mărturisi credinţa, în numele pruncilor care se botează, o are naşul. Nu de mult timp „un naş” îşi exprima refuzul categoric de a crede în înviere şi în alte învăţături de temelie ale Bisericii. Ce fel de Botez poate fi acesta, ştiind că această taină se face „în moartea şi învierea lui Hristos”? Iată unde se poate ajunge atunci când Botezul este separat de propovăduirea credinţei.
Se stie că Domnul Iisus Hristos a trimis pe Apostoli şi să propovăduiască şi să boteze (Mat 28, 20). Sf. Pavel nu desconsideră botezul, învăţătura sa despre botez este forte bogată în celelalte epistole, iar relaţia dintre botez şi propovăduirea cuvântului este aşa de strânsă încât ele nu pot fi înţelese decât împreună.
Cuvântul Evangheliei pe care îl vesteşte Sf. Pavel are o energie interioară, o putere proprie, este „viu şi lucrător”. Din acest motiv Apostolul face ca propovăduirea sa să aibă o formă simplificată, el renunţă la discursul obişnuit folosit de învăţătorii vremii, tocmai pentru a face evidentă lucrarea crucii. Evanghelia se impune prin sine ascultătorului, ea nu este un instrument pur omenesc „ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire”( Ef 1, 13). Prin ascultarea ei în om se naşte credinţa (cf Rom 10, 14, 17), iar credinţa este condiţia fără de care Botezul nu are sens. ( cf Mat 28, 29)
Sf. Ap. Pavel numeşte botezul fie naştere din nou (Tit 3, 5 ), fie înviere duhovnicească ( Rom. 6, 4; Col 2, 12; Ef 2, 5), fie luminare (Ef. 5, 8-15). Dar tot în epistolele pauline şi în alte locuri noutestamentare vedem că aceleaşi lucrări care se întâmplă în om prin botez, sunt într-o legătură organică cu propovăduirea Evangheliei. Botezul este aşa de strâns legat de propovăduirea Evangheliei încât lucrările Botezului apar în alte locuri ca lucrări ale propovăduirii Evangheliei. Astfel, omul se naşte din nou „prin Evanghelie” ( I Cor. 4, 15) sau „prin cuvânt” (Iacov 1, 18; I Petru 1, 23) este luminat la minte primind o înţelegere nouă tot prin puterea cuvântului dumnezeiesc (II Tim 1, 10; Mat 13, 16) . Şi învie la viaţa cea duhovnicească la „glasul Fiului lui Dumnezeu” (Ioan 5, 25), adică tot prin auzirea Evangheliei.
Chiar dacă uneori cateheza creştină şi Botezul vin de la persoane deosebite, ele ţintesc acelaşi lucru. Cuvântul cheamă, trezeşte, deschide uşa inimii prin credinţă, cucereşte voinţa omului pentru Hristos, îl conduce pe om până la Mântuitorul, iar Botezul este unirea efectivă cu El. Deşi lucrarea de convingere şi convertire prin Evanghelie este mai greu de săvârşit, nu înseamnă că Botezul este mai puţin important. „Mare lucru este Botezul, însă acest lucru mare nu-l săvârşeşte cel care botează, ci cel ce este chemat la Botez, fiindcă a boteza nu pricinuieşte nici o osteneală omenească atât de mare, ci cu mult mai mică decât a binevesti...Fără Botez este peste putinţă a câştiga împărăţia cerurilor; însă acest lucru îl poate săvârşi şi un bărbat nu atât de capabil şi curajos, pe când a binevesti cere multă osteneală” .
Dacă este o relaţie aşa de strânsă între Botez şi propovăduire, ea este aceeaşi, între Propovăduire şi celelalte Taine.”Rupându-se de Cuvânt care este totdeauna Cuvânt despre Hristos, Tainele se rup, se separă într-un anumit sens de Hristos...Cuvântul consideră Taina împlinirea sa, căci în Taină, Hristos Cuvântul devine viaţa noastră...Prin ruperea Cuvântului de Taină, Taina este ameninţată să fie înţeleasă ca magie, iar Cuvântul fără Taină este ameninţat să fie redus la doctrină”. Iată cât de important este Cuvântul care trimite luminile lui asupra Tainei mântuitoare şi cât de importantă este Taina care străluceşte numai în inima Cuvântului! Ce rost unic are Cuvântul care trimite către Taina unirii cu Hristos şi câtă bogăţie de sensuri şi puteri se revarsă din Taina ale cărei înţelesuri nu le destăinuie decât Cuvântul!
„Propovăduirea fără Taine este o simplă doctrină, o oarecare cuvântare teoretică, o frazeologie strerilă, fără putere, un mesaj pur intelectual... Tainele fără vestirea cuvântul se depreciază, până la înţelegerea lor ca forme magice, la transformarea lor într-un ritual sec, care duce la formalism şi rutină” . Ce importanţă mare are predica de după săvârşirea Sfintelor Taine şi ce inspirat au fost aşezate adunările Oastei Domnului de după botezuri, cununii şi alte Taine ele cultului nostru!
Astăzi, datoria de a mărturisi credinţa, în numele pruncilor care se botează, o are naşul. Nu de mult timp „un naş” îşi exprima refuzul categoric de a crede în înviere şi în alte învăţături de temelie ale Bisericii. Ce fel de Botez poate fi acesta, ştiind că această taină se face „în moartea şi învierea lui Hristos”? Iată unde se poate ajunge atunci când Botezul este separat de propovăduirea credinţei.
Vasilica Nica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu